Sfârşitul globalizării economice

Nu sunt adeptul scenariilor apocaliptice.

Că preţul petrolului creşte nu e un secret, am mai spus că s-a depăşit vârful producţiei mondiale, BP nu eu. Că ne uităm la pompă. Putem să folosim energia electrică produsă din diferite surse la multe lucruri dar nu la transportul mărfurilor pe distanţe lungi. Nu prin Europa care-i mică, ci din China în USA sau din Brazilia în Australia.

Şi atunci? Avem varianta vapoarelor nucleare, precum portavioanele americane, costă de te rupe un asemenea vapor. Nu sunt mulţi capabili să.l producă şi în plus foloseşte uraniu, o să se termine şi ăla. Ca o paranteză, simpatică şi sinistră, ruşii au făcut un avion nuclear, a zburat, singura problemă a fost că au murit iradiaţi piloţii că nu puteau izola cu plumb reactorul, era prea greu.

Cu pânze e o variantă fezabilă dar lentă, se va ajunge la asta. Nu mă lansez în varianta cu biofuel că o să ne coste producţia pe 5 ha ca să transportăm producţia de pe 3.

Oricum transportul pe distanţe lungi se va rări. Şi atunci vor trebui produse loco toate alea, mâncare, ţoale, maşini, etc. Asta oferă şanse regiunilor mai puţin dezvoltate aflate în preajma celor dezvoltate în care consumerismul va continua. Mexic lângă SUA, Romania în UE, s-or mai găsi exemple dar e clară ideea.

În funcţie de rentabilitatea transportului se va produce o regionalizare a producţiei şi o localizare a produselor disponibile pe o anumită piaţă. Adio cafea braziliană. Va trebui fie să plătim o cârcă de bani pe cafea fie, genetic, să inventăm cafeaua de Ghimpaţi, marcă celebră în Europa.

Creşterea preţului transporturilor va avea încă un efect, creşterea numărului de comercianţi pentru care costul transportului în marfa vândută este mic, asta înseamnă că producătorii sunt prin preajma comerciantului, ceea ce cam exclude de pe piaţă marii retaileri, adio supermarketuri cu 80 de case.

De asemenea ţările care nu au posibilităţi de a se autohrăni o s-o ducă nasol, ţările arabe, Bangladesh-ul, mulţi alţii, nu-i momentul să ne străduim să aflăm care-s, se ştiu ei.

Şi uite aşa, că vrem sau nu, o să revenim la normalitate, în vreo 50 de ani. Cine scapă va trăi liniştit într-o lume de secol XVIII dar cu beneficiile digitale.