Azi, ca şi ieri, a dat dihonia în potenţialii prim miniştrii. Până acum sunt trei şi cam cu ăştia o să rămânem. Apar pe toate posturile iar bătăile de câmpi par să facă parte din fişa postului.
Tăriceanu. Actual prim ministru şi doritor de încă 4 ani. Se laudă cu fapte nemaivăzute şi nemaiauzite pe plaiurile mioritice. Se auto-consideră cel mai performant guvern din toate timpurile în ţărişoara noastră. A preluat ideea schimbării Constituţiei de la Geoană şi nu exclude monarhia constituţională. Dă sfaturi şi ţine prelegeri. E de fapt un chior în ţara orbilor. Să-i aduc aminte de autostrăzi?
Geoană. Ne spune că avem nevoie de un partid cu viziune. Fantasmagoriilor din capul căutătorului de sceptru prim ministerial, de stânga, de la oameni în spaţiu la tractoare cu GPS, el le spune viziune. Realitatea-l va aduce cu picioarele pe pământ. Vrea să înfiinţeze un corp de voluntari pentru apărarea mediului. Parcă-i văd pe Mitrea, Năstase şi Vanghelie cu lopăţici plantănd pomişori. Gargară penibilă. Omului deja i s-a suit la cap. O să-l piardă vanitatea.
Stolojan. Ăsta nu-i oficial, s-a cam băgat în seamă. Adevărul este că, după rezultatele nepieritoare la alegerile din Bucureşti ale lui Blaga şi bordurile nesfârşite plantate de Videanu, nu prea au pedeleii soluţii. Lipsa de cadre e evidentă. Robocop pe plajă trage şi el în duşmani ca să nu se uite lumea la pedelei ca la muţi. De fapt nu ne spune nimic că nici nu are mandat să ne spună ceva.
Mă uit la cei trei şi mă minunez. În toată ţara asta nu e nimeni mai breaz? Cele trei partide care vor conduce cumva ţara în următorii 4 ani n-au reuşit să scoată un cetăţean mai de Doamne ajută? Io-te că nu. Mai e o şansă la PDL să inventeze ceva, ceilalţi sunt deja bătuţi în cuie. Să te văd Băse.
Trei Doamne şi toţi trei
sâmbătă, 30 august 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
iti inteleg frustrarea, insa asa trebuie sa se intample. Inca observatori din afara tarii se intrebau de ceva vreme de ce partidele nu isi desemneaza mai repede candidatii de prim-ministru.
Astept cu interes sa vad desemnatul pedeleului, daca e stolo e nasol de tot. Cred ca o sa-l prefer pe tariceanu.
Trimiteți un comentariu