Efectul Dunning-Kruge. O explicaţie

Am găsit aici o descriere a acestui efect sociologic. Ce treabă are asta cu politica sau România? Are o legătură indisolubilă cu politica şi România şi mai ales cu politica şi societatea din România.

Ce au descoperit băieţii ăştia care au luat şi un lg-Nobel (corectie, vezi comentarii) pentru asta? Că, nici mai mult nici mai puţin, cu cât ştii mai puţin despre un domeniu cu atât te crezi mai bun în domeniul respectiv şi ai o impresie mai bună despre realizările pe care le ai sau le-ai putea avea în domeniul respectiv. De asemenea incompetenţii nu recunosc competenţa altora, în mintea lor există o tendinţă de egalizare a competenţelor. Şi încă un lucru, ăia care se pricep se cred mai incompetenţi decât sunt.

De ce se petrece fenomenul. Pentru că fiecare apreciază subiectiv capabilităţile pe care le are. Pentru că nu este criticat în faţă, de multe ori se spun multe în spatele unei persoane dar nu şi în faţă. În domeniul moral se manifestă prin ideea "eu sunt mai moral decât tine". Acum, nu toată lumea e de acord cu teoria dar nu cred că e greşită.

Studiile continuă pe diferite culturi. Şi aflăm că americanii sunt afectaţi de acest fenomen, se cam cred buricul târgului, cei din Asia de Est se subestimează, că-i China, Japonia sau Koreea.

Care-s motivele? Tendinţa vestică spre individualism şi păstrarea reputaţiei la asiatici. Mai e şi motivul că vesticii dacă nu se pricep la ceva se apucă de altceva, asiaticii încearcă din greu să-şi îmbunătăţească competenţele în domeniu.

Acum, ca să nu par afectat de Dunning-Kruge, vă spun că toate cele mai de sus sunt scoase din citate ale autorilor. Nu trageţi în pianist. De acum devin original.

"La fotbal şi politică se pricepe toată lumea." Chiar noi, românii, am găsit empiric acest efect.

Tragic în România toate domeniile sunt afectate de acest fenomen, neaveniţii sunt în frunte iar cei competenţi stau pe margine.

Se manifestă în afaceri unde foarte mulţi patroni cu banii făcuţi uşor, prin corupţie de obicei sau de la mama, au impresia, sinceră, că se pricep şi-şi distrug afacerile în momentul când cred că pot ieşi pe piaţa liberă sau se "eliberează" de cei competenţi din companie şi atunci rămân în "sistemul ticăloşit" sau intră în acesta.

Cultural, Văcăroiu-şi dă cu părerea despre ce face Patapievici. Pe forumuri ideile filozofice sunt terfelite în mod vulgar. Liiceanu e făcut mâncător de căcat când apără pe cineva sau ceva, logic şi bazat pe cultură. De altfel efectul combinat cu anonimitatea Internetului e letală.

Politic, Avramescu, potenţialul catindat, e ofuscat de târgul, dacă există sau nu, între PRM şi PDL exact pe replica "Io-s mai moral ca tine.", deşi realizările lui politice sunt absolut nule iar politica şi morala sunt foarte departe una de alta.

Ultimul exemplu, absolut aiuritor, e circul anti-ştiinţific practicat de Partidul Conservator. Habar n-aveau despre ce vorbesc, dar credeau că ştiu foarte bine ce se întâmplă. Combinaţia efectului Dunning-Kruge cu nesimţirea este de asemenea îngrozitor de nocivă. Vis a vis de experimentul în cauză l-am văzut pe Codrin Ştefănescu, sculă în PC, astupându-i gura prin vehemenţă şefului Agenţiei Spaţiale Române, doctor în fizică. Omul în cauză nu putea decât să zâmbească ironic şi contrariat.

Trebuie să învăţăm ce înseamnă dialogul, să învâţâm să ascultăm, să respectăm valorile verificate. Să punem mâna pe carte, e singurul mod în care putem să ieşim din umbra acestui efect sociologic. Nu suntem cei mai breji, cei mai deştepţi, cei mai frumoşi şi n-are nimeni ceva cu noi.

Iar băieţii ăia de la început sunt americani. Şi ne-au explicat ce se întâmplă cu societatea românească. Dar tot noi ştim mai bine, nu?