Toată lumea se minunează că PDL-ul i-a facilitat tribunului României Mari păstrarea, contra cost, a poziţiei de vicepreşedinte al Senatului.
Există explicaţii logice şi care se bazează pe istorie. Băsescu a câştigat Preşedenţia pe voturile PRM. Ăsta e fapt real, nu-l susţin eu, ascultaţi-l pe Năstase sau PSD-ul.
Apropierea, de formă, a PDL-ului cu PRM-ul, care nu va intra în Parlament, va aduce voturi la prezidenţiale lui Traian Băsescu.
O parte din susţinătorii peremiştilor, care înţeleg că nu vor mai avea reprezentanţi în Parlament, şi care nu vor să-şi piardă voturile, vor vota din prima cu PDL.
Ţinerea în frâu a Tribunului, care nu poate fi acuzat de corupţie, aduce în campanie o trâmbiţă credibilă, pentru o parte a electoratului, împotriva corupţilor, mai ales pesedei, şi a lui Năstase în special, ca viitor, iluzoriu, prezidenţiabil. Desfiinţat înainte de a se naşte.
Nu se pierde nimic pentru două luni de sesiune parlamentară, doar orgoliul şi recunoştinţa Tribunului sunt recompensate contra lipsei atacurilor în campanie şi a răcnetelor violente împotriva duşmanilor PDL. Se câştigă poziţia la Comisia de Economie care poate controla cât de cât mişmaşurile de final ale actualei guvernări.
Ce se pierde prin mişcarea asta. Nimic.
Nucleul dur al PDL votează la fel. Oamenii care votează programe, foarte puţini, aleg în afara palavrelor Tribunului. Cei care înţeleg politica o artă a compromisului, şi votează PDL, privesc mişcarea ca raţională. Nedecişii sunt indiferenţi la chestia în discuţie.
Boc a spus-o. Realpolitik se cheamă. Pe cadavrul politic de Tribun. Şi mai lăsaţi dracu' morala când judecaţi ce se petrece. Banii şi voturile contează.
marți, 2 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu