Depărtare

De o vreme nu mai scriu despre situaţia din România. Cred că tot acest circ este inutil, nu schimbă esenţa lucrurilor ci doar actorii dramei pe care o trăim. Ce o să urmeze o să fie mult mai grav decât toate răfuielile de maidanezi pe care politicienii noştri le efectuează cu talent. Ei sunt doar oglinda, mai mult sau mai puţin deformată, a societăţii româneşti.

Votul pe care trebuie să-l dăm într-o lună se crede că o să fie esenţial, eu cred că nu. Orice partid sau coaliţie câştigătoare e la fel de aberantă. Şi nu o să schimbe esenţa societăţii româneşti. Cu salariile mărite profesorii n-o să trăiască mai bine. Şi nici pensiile mărite n-o să schimbe nimic.

Avem iluzii pe care le întreţinem, ca o religie naţională, în speranţa unei schimbări care să apară fără ca noi să facem nimic, să se schimbe de undeva de sus, de la Băsescu sau Tăriceanu. Şi bine intenţionaţi nu pot să facă o schimbare fără popor. Iar acesta nu vrea schimbarea.

Cred că o criză reală şi sănătoasă o să ne trezească la realitate. Cu şomaj, cu curbe de sacrificiu, ce mişto sună, cu tot ceea ce înseamnă un dezastru. Şi o să revenim la valorile reale ale unei societăţi normale, munca, cinstea, morala, bunul simţ. Totul o să ne coste îngrozitor de mult. Îngrozitor. Dar să ne păstrăm simţul umorului şi buna dispoziţie.