marți, 28 octombrie 2008

Este religia o adaptare la evoluţie?

Când am scris contra lui Darwin ateii au sărit ca arşi. Acum să încercăm o altă abordare.

Oamenii religioşi, indiferent de religie, vorbesc despre lucruri nevăzute, spun poveşti neverificabile şi acceptă existenţa unor forţe supranaturale. Dar dacă existenţa religiei este un rezultat al evoluţiei?

Asta e o întrebare care o să pună pe jar pe toată lumea. Oamenii religioşi nu vor accepta, din principiu, evoluţia. Ceilalţi vor refuza ideea că tocmai teoria pe care o susţin a dat naştere duşmanului ideologic.

Dar faptele aşa par a sta. Aici o simulare sociologică încearcă să răspundă acestei întrebări.

Până acum se considera că religia şi dezvoltarea acesteia are legătură doar cu viaţa socială şi nu are legătură cu biologia. Şi pare perfect natural. Dar dacă nu este aşa?

Dacă religia este doar un transfer de idei în cadrul populaţiei? Şi dacă impactul transferului de idei în cadrul populaţiei face să crească adaptarea la mediu şi adaptarea la acesta şi totul e transferat prin gene?

Două articole care susţin asta "ALCORTA C S, Sosis R (2005) Ritual, Emotion, and Sacred Symbols: The Evolution of Religion as an Adaptive Complex. Human Nature, 16(4), pp. 323-359., BULBULIA J (2004a) The Cognitive and Evolutionary Psychology of Religion. Biology and Philosophy, 19(5), pp. 655-686. "

Mai simplu, există din naştere o anumită aprehensiune pentru religie, pe care o avem în creier.

Şi vă las să vă delectaţi cu modelul.

Ştiinţa are tainele ei şi nu se uită la ideologii. Chiar dacă pentru fiecare subiect există un Savonarola. Acum pe acelaşi subiect avem doi. Şi întotdeauna trebuie să ne arătăm simpatia pentru diavol, acesta este motorul cunoaşterii ştiinţifice. Pentru că întrebările pe care le punem sunt totdeauna contrare unor lucruri deja stabilite, fie de religii, fie de ideologii, fie de tirani, fie de lucruri care astăzi înseamnă corectitudine politică.

Niciun comentariu: