joi, 30 octombrie 2008

Economist, caut şoareci pentru testat produs financiar

De ce nu funcţionează ştiinţele economice corect? Dacă luăm fizica sau chimia şi avem tragica benevolenţă să le comparăm cu ştiinţele economice înapoierea acestora din urmă este catastrofică.

Şi nu trebuie să fii cine ştie ce geniu să vezi diferenţa dintre fizica şi chimia anului 1929 şi fizica şi chimia de azi. În afară de palavre, în ştiinţele economice, nu văd nimic revoluţionar, a prezis un nene criza, la câţi economişti sunt unul trebuia s-o facă şi pe asta. A prezis-o şi un prieten de-al meu fără studii de specialitate. L-a crezut cineva pe nenea âla sau pe prietenul meu? Nu!

Poate că nu e o ştiinţă? Şi atunci ce e? De ce sunt nenumărate şcoli care produc pe tot mapamondul cetâţeni care-şi dau cu părerea despre economie? Să ne uităm la noi, Tăriceanu şi Băsescu au exact aceleaşi cifre. Unul se dă de ceasul morţii celălalt ne spune să stăm liniştiţi. Şi noi pe cine să credem? Şi nu-mi spuneţi de campania electorală că n-are legătură, există un adevăr indiferent de aceasta.

E greu să prevezi şi să scrii legi despre oameni şi comportamentul acestora. Dar totuşi, când sunt mulţi, oamenii au un comportament statistic. Ce legi stau la baza ştiinţelor economice? Cică astea de mai jos.

1. Că agenţii economici sunt raţionali.
2. Că urmăresc să-şi mărească profitul.
3. Că pentru atingerea acestui scop acţionează în cel mai bun mod cu putinţă, şi asta este spre binele societăţii ca întreg.
4. Preţurile produselor şi serviciilor respectă datele cunoscute de cumpărător despre acestea, piaţa reglează preţurile.

Şi economiştii consideră chestiile de mai sus axiome. Pot să fiu de acord doar cu axioma a 2-a. Restul sunt cel puţin incomplete dacă nu false. Şi orice fizician ştie că dacă modelul nu se potriveşte cu realitatea, modelul e greşit. Economiştii gândesc invers, ei încearcă să modeleze realitatea dupâ teoria lor. Şi realitatea nu vrea.

De ce au ei impresia că pot adapta realitatea modelului şi nu fac precum fizicienii care adaptează modelul realităţii? În opinia mea, pentru că modelul se referă la oameni, pe care cred că-i pot influenţa să se comporte conform teoriei lor (băgaţi reclamă), câteodată reuşesc.

Şi partea proastă este că prostiile astea se învaţă în şcoli. În fizică este cunoscut de un secol că mici perturbaţii pot conduce la haos. În economie află chestia asta pe pielea noastră. Ca orice produse, produsele financiare, trebuie testate în condiţii extreme în laborator, nu pe pielea clientului. Cred că, de fapt, produsele financiare sunt făcute precum cele din nenumăratele episoade pamfletare ale lui Dan Popa.

Şi ăsta nu e un atac la capitalism ci la sistemul de învăţământ economic, şi nu e un atac e o comparaţie.

E capabil cineva să-mi dea cu cifre o explicaţie dacă salariile profesorilor afectează echilibrul economic românesc? Dacă nu, puteţi să vă ştergeţi undeva cu diplomele de economişti. Iar experimentele voastre sunt ca ăsta de mai jos.


4 comentarii:

Anonim spunea...

legile dupa care functioneaza economia... si biologia... si tot ce mai e disritmic si non-linear...
Cred ca am impuiat capul tuturor cu numele insului care a scris carti excelente pe tema asta: Fritjof Capra.
A fost tradus la Editura Tehnica.

Dan Selaru spunea...

Stiu dom doctor. Baiat destept fizician. Cam de stanga cateodata dar personaj rational.

Anonim spunea...

cam de stanga, all right! :))
dar se pricepe sa explice una-alta...

machiavellian spunea...

Iti dau diploma mea de economist. Si asa n-o am. ;)