joi, 11 decembrie 2008

Despre clasa politică

1. Baronii locali - orice lucrare, de oriunde din teritoriu, făcută de un Primar sau un Preşedinte de Consiliu Judeţean, cu orice firmă, e, de fapt, o afacere plină de corupţie. Există şi astfel de afaceri, indiscutabil, dar niciun jurnalist serios, de investigaţie, nu a făcut o statistică a afacerilor, realmente, ilegale. La orice afacere, cineva, poate să spună, din considerente comerciale sau personale, că există o ilegalitate. Ce face presa? Spune că e o afacere ilegală şi, eventual, dă un drept la replică, cu litere mici, într-un dos de pagină. Şi induce ideea că toţi sunt corupţi şi la fel.

2. Ciolanul - lupta politică este eminamente pentru ciolan, "baronii locali" de la punctul anterior nu fac altceva decât să ceară intrarea în Guvern pentru a avea acces la ciolan. Şi ce să facă, au proiecte, banii ăia din Buget sunt ai noştri, trebuie să se întoarcă la noi. E absurd să ceri oricărui edil să nu ceară bani, oamenii care l-au ales au aşteptări de la el, ce să facă, să nu ceară bani şi să asfalteze cu voluntari? Este evident că lipsa de descentralizare face ca toţi oamenii politici din teritoriu să ceară bani la centru. Când cineva ia bani de la UE e erou, când ia bani de la Guvern luptă pentru ciolan. Trebuie să înţelegem că toţi banii Guvernului sunt ai noştri şi să susţinem obţinerea de bani pentru comunitatea din care facem parte. De altfel, habar n-avem ce bani dăm şi cui.

3. Negocierile - faptul că partidele negociază pare o adevărată ruşine, se negociază posturi, poziţii şi finanţări, dar fiecare negociem zilnic tot felul de lucruri, atunci nu pare ruşinos sau atunci e normal? A te târgui la piaţă e normal, în politică, nu. Şi ăia sunt tot oameni, cu interese de grup şi personale. Să ridice mâna ăla care n-are interese personale şi de grup. E stupid să denigrăm negocierea, singura alternativă, impunerea de undeva, adică dictatura.

4. Clasa politică - clasa politică este cea aleasă de noi. Inclusiv de cei care n-au votat. Au ales să stea acasă. Deci nu-i interesează subiectul. Şi cu asta, basta. Ce am votat e alegerea corectă, e singura valabilă şi exactă. Noi, poporul, dacă nu ne place clasa politică, avem dreptul şi posibilitatea s-o schimbăm. Dacă nu suntem în stare s-o schimbăm, asta e. Suportăm ce avem sau facem o revoluţie. Nu există alte variante.

5. Intoleranţa - vorba lui Doc, votez pe cineva, nu mă însor cu el. Că-mi place sau nu Băsescu în acest moment nu contează, l-am pus acolo, aştept să facă ce e mai bine pentru mine, nu-mi place, nu-l mai votez. A te comporta în politică, implicat fiind sau simplu observator, ca un ultras al oricărei echipe de fotbal e absurd. Nu foloseşte. Toate extremismele, mai ales cele alimentate de lipsa de informaţie, sunt păguboase pentru toată lumea.

Şi presa trebuie să rezolve toate aceste lucruri, să explice, să numere, să nu intre în rândul intoleranţilor. Exemplu. Ieri, toată ziua, Realitatea TV nu a dat nici măcar o opinie, una, favorabilă unui Guvern PDL-PSD. Eu am spus că nu sunt de acord. E însă intolerabil să nu dai nicio opţiune favorabilă. Statistic ea există. Şi, mai mult, să spui că din cauza negocierilor pentru Guvern nu e nimeni responsabil pentru carnea cu dioxină. Avem un Guvern în funcţiune care e responsabil pentru intrarea cărnii în ţară. Demonizarea clasei politice este vina faptelor ei şi a presei iresponsabile, avem nevoie să înţelegem cum funcţionează un sistem. Sau anarhia ca opţiune alternativă.

Noi alegem.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Noua moda. Se spala pe toate blogurile oasele guvernului PD-FSN.

Ai dreptate in ceea ce spui.
Si ai tot dreptul sa te contrazci in toate pozitiile pe care le-ai avut pana acum( iubirea e oarba). Doar ca nu esti credibil.

Presa judeca politicieni dupa promisiuni. Hugh Hefner cu doua blonde in pat nu ar fi tratat niciodata precum cuviosul Nicodim ar fi in aceeasi situatie.

Nu-i acuza nimeni ca sunt curve. Ii acuza lumea ca sunt mincinosi, dupa ce s-au pretins tot timpul fata mare.

Anonim spunea...

O opinie corecta . Un lucru pe care l-am observat in politica facuta in Romania : la noi un om politic e bun pt ca alternativa e rea.Daca un om politic e intrebat de ce ar trebui sa-l alegem una din explicatii va fi aceea ca toti ceilalti sunt praf si de aceea ar trebui mers pe mana lui.M-am saturat si de toti profetii care stiu ce o sa se intample in urma acestei guvernari.N-as putea spune ca sunt de accord cu alianta facuta , dar nu m-am indoit nici o clipa ca Tariceanu nu va mai fi prim-ministru.Nush cine ar mai intinde odata mana cainelui care a mai muscat in trecut.

Anonim spunea...

La punctul 4 mai e o alegere.
Sa facem noi alta, adica ne adunam cateva mii de oameni isteti - daca reusim sa ne adunam atatia - si constituim alte partide, pe care, ceilalti romani, tot isteti, le-am vota.
Binteinteles, nu suntem atat de multi isteti in romania.

Anonim spunea...

Nu, nu suntem atatia. De fapt, daca ar fi fost despre poporul roman ar fi fost un articol mai corect si mai cuprinzator- angajari pe pile, dupa negocieri- mi-l pui ti-l pun-, ciolanul bugetului companiei etc.
Sa fim seriosi, nu clasa politica ia spaga, urineaza pe legi de la circulatie pana la ce vreti voi, etc etc etc. Nu cred ca avem dreptul sa cerem ceva mai bun atat timp cat noi nu suntem ok. Studiati in trafic cati semnalizeaza schimbarea directiei de mers, faceti un procent(rapid, intr-o intersectie mai mare de ex) si pe urma vedeti unde ne aflam.
Avem ce meritam si nimic mai mult

Adriana spunea...

am ales. si uite ce s-a intamplat

sportsaga spunea...

Eu n-am masina. Sa dau vina pe clasa politica sau sa sper ca sunt unul dintre cei civilizati?

Ionut spunea...

Apropo de Realitatea, eu la ce televiziune sa ma uit? Am luat si eu cateva streamuri de la Realitatea si am vazut ca manipuleaza, dar am auzit ca la altii e mai rau :(

http://saccsiv.wordpress.com/2008/12/04/parlamentul-si-guvernul-romaniei-marionete-ale-papusarilor-planetari/ spunea...

Silviu Brucan ( nascut Saul Bruckner , 1916 – 2006 , papusarel local dar cu relatii in lumea GREILOR ) , spunea in 1990 :

“ Am stiut cand vine trenul , am stat pe peron si l-am luat “

Desigur cu totii ati observat prezenta din ce in ce mai slaba la vot a romanilor . Motivul ? Greata de politic , faptul ca aceeasi se tot perinda la putere dupa un algoritm al “ schimbarii “ , in fapt o nesimtita rotatie a lor la guvernare . Iar omul simplu o duce din ce in ce mai rau , in timp ce ei , o duc din ce in ce mai bine .

Cum s-a format aceasta plaga a natiunii , care ne tot conduce si care nu se mai satura ?

ComBo spunea...

Romanilor le place sa minta si le plac sloganurile. Nu inteleg ce se vaita toti ca omul de rand o duce din ce in ce mai rau. In 99 cand m-am angajat aveam salariu 100 USD. Cand am plecat din tara acum 4 luni aveam 3000 USD. POate sunt eu un exemplu fericit, dar toti colegii mei de liceu facultate, majoritatea oamenilor pe care ii cunosc o duc mai bine. Se inmatriculeaza 1 milion de masini pe an, dar lumea nu are bani nici de unele ... :) ? 90% din romani sunt propietari ai caselor in care locuiesc, in US nici macar 50%, dar romanii n-au bani, o duc rau. In US concediu de odihna este de la 10 la 14 zile pe an, in Romania e de la 21 in sus, dar romanii muncesc mai mult si mai greu.

uhitto spunea...

foarte putini inteleg ca "clasa politica" suntem noi. nu exista o entitate separata de natie. e doar o suma de indivizi care functioneaza la fel cu cetateanul mediu, ce viseaza la un tun dupa care sa doarma, pe care-l doare-n brisca de murdaria facuta de el pe strada, desi acasa la el e curat, sau se descurca.
jurnalisti-s asemenea noua, nu altfel. lipsiti de informatie solida, fac spume pe crimpeie de zvonuri si li se pare mai important sa bata apa-n piua injurind. stirea in sine aproape ca nu exista. e mult mai palpitant sa ai o opinie in timp ce transmiti obiectul.
cum segmentele de mai sus sunt pina la urma exact ceea ce vrem, astia suntem. o sa mai treaca ceva apa pe dunare pina cind o sa priceapa bizonul ca de exemplu stim cu totii ca brucan era evreu, iar pomenirea numelui anterior nu e decit o informatie inutila si de obicei intentionat agresiva. mde...