duminică, 15 februarie 2009

O greşeală istorică







Intrarea României în Primul Război Mondial (WWI) pe 27 august 1916 a fost o greşeală istorică. Nu faptul în sine care era absolut necesar pentru reîntregirea ţării. Momentul a fost greşit ca şi strategia militară. La înfrângerea din 1917 au contribuit şi factori care au fost mai presus de puterile noastre. De importanţa intrării României în război ne asigură generalul Hindenburg:

"It is certain that so relatively small a state as Rumania had never before been given a role so important, and, indeed, so decisive for the history of the world at so favorable a moment. Never before had two great Powers like Germany and Austria found themselves so much at the mercy of the military resources of a country which had scarcely one twentieth of the population of the two great states. Judging by the military situation, it was to be expected that Rumania had only to advance where she wished to decide the world war in favor of those Powers which had been hurling themselves at us in vain for years. Thus everything seemed to depend on whether Rumania was ready to make any sort of use of her momentary advantage."

Alegerea greşită a momentului se poate susţine prin faptul că o intrare în 1914 sau înainte de septembrie 1915 putea duce la salvarea de la anihilare a Serbiei. După o rezistenţă de un an în faţa Austro-Ungariei o dată cu intrarea Bulgariei în septembrie 1915 de partea Puterilor Centrale soarta Serbiei a fost pecetluită. În cazul unei intrări mai vremelnice a României, Bulgaria putea fi atacată prin Dobrogea şi nevoită să lupte pe două fronturi sau aceasta putea alege partea Antantei ceea ce ne permitea nouă să luptăm pe un singur front. După cum se vede pe hărţile de mai sus am fost nevoiţi să luptăm pe două fronturi.

Ofensiva generalului Brusilov din iunie 1916 a fost unul din motivele care au convins România să intre în război. Printre cele mai devastatoare acţiuni militare din istorie, doar Austro-Ungaria a pierdut 1.5 milioane de oameni, aceasta a fost vârful efortului militar al Rusiei. Deja existau semne de disoluţie a armatei ţariste, aproape 60000 de soldaţi ruşi au dezertat în timpul ofensivei. Intrarea României în război în iunie 1916 putea coordona acţiunile României cu cele ruseşti şi putea conduce la scoaterea din luptă a Austro-Ungariei, o asemenea victorie putea conduce la păstrarea ţarului şi evitarea Revoluţiei Bolşevice cu toate consecinţele nefaste pe care le-a adus comunismul. Sunt doar supoziţii, să rămânem la fapte.

Militar, greşeala strategică, a fost atacerea Transilvaniei, un front de la Porţile de Fier până în Bucovina. Frontul vestic, unde lupta se ducea între Germania de o parte şi Franţa şi Imperiul Britanic de cealaltă, era mult mai scurt. Frontul nostru era comparabil cu frontul estic, front pe care-l acoperea Rusia care avea 170 de divizii, noi aveam 23. Lungimea enormă a frontului pe care România trebuia s-o acopere, adăugând Dobrogea, nu a permis acesteia să dea un atac hotărâtor pentru cucerirea Transilvaniei. Ofensiva românească în Transilvania a durat mai puţin de trei săptămâni.

Dacă momentul intrării României în război a ţinut şi de factori externi, lungimea tratativelor şi neîncrederea reciprocă între Rusia şi România greşeala militară ne aparţine în totalitate.

Cine se face vinovat? În ciuda sfaturilor tuturor aliaţilor care propuneau o atitudine defensivă în trecătorile Carpaţilor şi atacarea Bulgariei în Dobrogea, Primul Ministru Ionel Brătianu s-a împotrivit şi şi-a impus punctul de vedere.

Pe ce s-a bazat? Că bulgarii n-o să ne atace, ne-au atacat la 3 zile de la intrarea noastră în război. Că ruşii o să aducă 200000 de soldaţi în Dobrogea, au adus 40000. Că nemţii n-o să poată aduce suficiente trupe pe acest front, au adus 40 de divizii. Concluzia este cea pe care o ştim.

Înfrângerea dureroasă ca şi pacea impusă de Germania în condiţii umilitoare sunt o pată pe obrazul României. La acestea a contribuit şi prăbuşirea Rusiei, ca şi imposibilitatea Antantei de a depăşi Bulgaria şi Imperiul Otoman pe frontul din Balcani.

Statul în expectativă şi încăpăţânarea pot conduce la dezastre de neînchipuit. Bat şi eu şaua să priceapă iapa.

Hărţile sunt domeniu public şi sunt din Wikipedia.

Bibliografie

Neagu Djuvara, Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane, Humanitas, 2008, 46.
Paul von Hindenburg, Out of My Life, Vol. I, trans. F.A. Holt (New York: Harper & Brothers, 1927), 243.
Vincent Esposito, Atlas of American Wars, Vol 2, text for map 40

7 comentarii:

Anonim spunea...

"prost sa fii,noroc sa ai..."

Olivian BREDA spunea...

Foarte frumos articolul tau, mi-a placut mult.

Dan Selaru spunea...

Acum ce sa zic, am iesit chiar cu fata curata din rahatul in care eram.

Merci!

Jean Valjean spunea...

Foarte interesant, se vede stilul elegant al lui Djuvara ! Mai tine-ne la curent cu ce citesti ca noi nu prea avem timp. ;)
Intr-adevar a fost o greseala, in final am avut noroc, dar probabil ca am platit Unirea mult mai scump ca pagube si pierdere de vieti..

Calin spunea...

Formula "Reintregirea Romaniei" suna un pic propagandistic. Trecind peste faptul ca trateaza Romania ca pe un fel de organism etern, strict factual nu este vorba despre nici o RE-intregire, nu a existat niciodata o Romanie din care dusmanii hrapareti au dezmembrat-o (cum s-a intamplat cu Polonia la sfirsitul secolului al 18-lea).
O alta problema a articolului si de fapt a oricarei analize "istorice" este ca lucreaza cu situatii ipotetice si contrafactuale pe care le ia drept dovezi irefutabile. Banuiala lui Bratianu junior ca bulgarii nu vor ataca Romania este la fel de indreptatita sau gresita ca presupunerea (considerata de necontestat) ca daca Romania fi atacat Bulgaria Germania sau Austro-Ungaria nu ar fi atacat Romania in virtutea situatiei de "casus foederis". Asa putem sa ne jucam cu presupunerile - cum face d-l Djuvara - pina la adinci batrineti.
Este o moda care a aparut in istoriografia romaneasca dupa cartea lui Florin Constantiniu ("O istorie sincera...") ca tot felul de istorici sa "recunoasca" sau sa "identifice" tot felul de greseli din trecut, greseli fara de care "poporului", "natiunii", "statului", "tarii" etc. i-ar fi fost mult mai bine. Vinovatii sunt fie persoane individuale, fie conspiratii si influente externe. Niciodata nu sunt puse in cauza chestiuni cu adevarat importante. De exemplu, ideologia oficiala a integritatii natiunii nu este pusa in cauza. Daca tot sintem la capitolul de situatii contrafactuale, cred ca intrebarea importanta nu este cea "comerciala" - cind si cu ce efecte trebuia sa intre Romania in razboi, ci cea "morala" daca trebuia sa se angajeze in speculatii teritoriale - cum a facut Bratianu - mai ales cu pretul a 800000 de oameni.

Dan Selaru spunea...

1. Suna propagandistic, tu poti sa spui ce vrei, am facut-o constient ca sa nu ma injure toti nationalistii.

2. Dupa parerea ta "strategica" ce e mai usor de aparat, trecatorile Carpatilor si sa te bati cu bulgarii in atac. Sau sa ataci pe 900 de km si sa te aperi pe 300.

3. Trebuia, presiunea era asa mare ca intrau ei peste noi. Si idealul national exista indiferent de "morala" grstului lui Bratianu.

Calin spunea...

Eu nu am sustinut ca e mai usor sa ataci pe 900 si sa te aperi pe 300, criticam doar validitatea logica a unei sentinte date acum despre ce ar fi trebuit sa faca Bratianu. Judecind contrafactual, ne imaginam o lume ipotetica in care toate lucrurile, cu exceptia deciziei lui Bratianu, sunt la fel ca in cea "reala", ca intr-un experiment fizic in care manipulam o variabila si le lasam pe celelalte constante pentru a vedea ce efect are variabila manipulata. Or, istoria nu poate lucra cu laboratoare de genul acesta. Ceea ce putem face este, cred eu, sa apreciem actiunile respective prin raportare la un pricipiu moral, diferit probabil pentru fiecare dintre noi... Pentru mine, ramine criminala orice "decizie rationala" de genul ofensivei Romaniei care sacrifica constient viata a sute de mii de oameni pentru a apara un "ideal national".
Ca sa dau un raspuns totusi la pt. 2, dupa cum a aratat mai incolo realitatea factuala, nici unul dintre planurile defensive ale Romaniei nu a functionat, s-a prabusit si in defensiva din sud, si in cea de pe Carpati. Rezultatul final a fost ca pina la urma a trebuit sa incheie pacea de la Bucuresti.
Pt. 3: Defensiva este una, ofensiva este alta. Romania putea sa se apere si punct. Dar atunci, bineinteles, Bratianu nu mai avea cum sa convinga Antanta sa ii dea Transilvania. Pe de alta parte, multi dintre strabunicii nostri probabil ca ar fi avut o alta soarta decit sa fie trimisi aproape dezarmati la lupta cu niste armate bine echipate si antrenate.
Scuze pentru comentariul lung ;-)