Deoarece sunt, după cum bine ştiţi, un fan declarat al Guvernului Boc, am intrat din nou pe site-ul Guvernului. Cu un zâmbet larg m-a întâmpinat Premierul Boc, într-o poză supradimensionată, care se laudă că Guvernul a adoptat "Scrisoarea de intenţie către FMI şi Comisia Europeană". Pentru mine nu a fost niciodată o bucurie să mă îndatorez, văd că Boc se bucură. Oricum nu plăteşte el banii ăştia că nu rezistă până atunci.
Sub poză trei ştiri cu sus-numitul. Restul Guvernului era absent.
Căutam forma finală a proiectului de lege care interzice cumulul salariului cu pensia, adoptată de Guvern. Şi am găsit-o aici.
"Toţi pensionarii care primesc în mână o pensie până la valoarea salariului mediu brut pe economie, până la aproximativ 17 milioane de lei vechi, pot în continuare să cumuleze pensia cu salariul la stat. Toţi cei care au o pensie peste valoarea salariului mediu brut pe economie, toţi cei care primesc mai mult de 17 milioane de lei vechi, aceştia vor fi nevoiţi să opteze între pensie şi salariu la stat în termenul de 15 zile de la data adoptării şi intrării în vigoare a proiectului de lege, în urma adoptării lui de către Parlament.”
Salariul mediu brut este variabil şi mă întreb dacă la fiecare modificare a acestuia trebuie modificat şi baremul pentru cumul. O întrebare fără răspuns. Dacă punctul de reper este valoarea salariului mediu brut e o aberaţie care produce haos. Azi unii pot, luna viitoare nu.
Ideea cea mai tâmpită este că un om cu pensie 1699 de lei poate face cumul, unul cu 1700 nu. Dacă baremul era pe suma cumulată înţelegeam, aşa este un abuz. Ăla cu 1699 poate cumula pensia cu un salariu de 50000 de lei ăla cu 1700 şi un salariu de 1500 nu. Dacă salariul mediu scade la 1698 nu pot cumula ambii dacă e în creştere şi ajunge la 1701 pot amândoi.
"Acest proiect de lege reconfirmă şi practica europeană, în sensul că pentru cumulul între pensie şi salariu există un plafon valoric şi în alte ţări ale Uniunii Europene, precum Franţa, Portugalia sau Grecia, după cum, în unele state ale UE este interzis cumulul între pensie şi salariu - Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Cehia sau Germania."
Că soluţia normală a plafonului pe suma cumulată a ajuns la urechile Guvernului este chiar textul de mai sus luat tot de pe site-ul Guvernului.
Ori Boc nu înţelege nimic din ce spune, e inginer în domeniul economic, vorba lui Doc ori, dacă au făcut proiectul după cum reiese din vorbele lui Boc, sunt pur şi simplu nişte amatori care habar n-au de logică.
Domnule Boc, pentru binele Guvernului, al ţării, faceţi rost de un purtător de cuvânt pe probleme economice, de un consilier de imagine care să nu vă pună zâmbind lângă "victoria" împrumutului FMI, nu creaţi din site-ul Guvernului un mic centru al cultului personalităţii că e ridicol.
PS Cu ce se mai ocupă Videanu că nu ştie nimeni?
joi, 9 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Se schimbau nişte borduri pe la Unirii, e ocupat.
boc e prea complexat pentru functia de prim-ministru
Cam in graba scris articolul... poate era mai bine daca erau si niste date statistice pe acolo, linkuri la legislatiile din alte tari.
Nu stiu cat de clar ar trebui sa se exprime Boc, dar mi se pare de bun simt faptul ca salariul mediu pe economie nu se calculeaza in fiecare zi.
Partea cu plafonul e discutabila... poate daca renuntam la cifre exacte si ramanem cu salariul mediu pe economie, va fi mai usor de inteles sistemul (mai ales faptul ca banii astia nu pica din cer). Punerea plafonului pe cumul mi se pare o idee nefericita din 2 motive:
-plafonul pe cumul implica un salariu maxim, ceea ce elimina din start principiul conform caruia vei fi platit in functie de productivitatea muncii
-daca tinem cont ca exista un salariu minim pe economie putem recalcula plafonul tot pe pensie. Pana la urma exceptia ar trebui sa favorizeze pensiile mici si nu cred ca e nevoie sa facem legi complicate pentru exceptiile de la limita de sus. Salariul mediu pe economie ca pensie nu mi se pare o suma nerezonabila. Pana la urma cat exista un plafon vor fi tot timpul niste oameni dezavantajati oriunde am fixa plafonul.
Cum adica... domnu` Videanu cu ce se mai ocupa? E ministrul economiei! N-ajunge???
Trimiteți un comentariu