luni, 4 mai 2009

Cât mai rezistă Guvernul Boc?

Am scris împotriva actualei guvernări, ca mulţi alţii, în speranţa că lucrurile or să meargă mai bine. Am greşit.

Nimic nu merge mai bine, ba dimpotrivă. Puterea e surdă la replica oricui. Merge înainte fără să audă vocile de pe margine, opoziţie, presă, patronate, sindicate, exterior. Nici nu vede, măsurile pe care le ia se bat cap în cap cu cele din restul lumii, e originală.

A fi original, de cele mai multe ori, e semn de prostie. Programul Rabla duduie în Germania, la noi e mort. De ce? Pentru că n-am fost în stare, în limita capabilităţilor noastre financiare, să copiem.

Agricultura a fost măcelărită financiar. Se anunţă un an agricol prost din punct de vedere meteo. Combinat cu tăierile financiare o să conducă la o prăbuşire a producţiei agricole. O să conducă la un -3 procente din PIB. Şi la creşterea importurilor.

Peste tot cresc sumele investite în educaţie şi cercetare, la noi scad. Cu ce consecinţe? Cu consecinţe negative pe termen mediu şi lung. Şi cu pierderi financiare incomensurabile a la long.

Creşterea impozitelor conduce la creşterea economiei "la negru". Şi la scăderea veniturilor la Buget. Care nu poate conduce, după mintea lui Pogea, decât la creşterea, din nou, a impozitelor şi de aici un cerc vicios care nu poate fi rupt decât prin tipărirea de bani.

La noi se finanţează frenetic turismul, fără a se reface infrastructura. Ziua de ieri e dovada inutilităţii investiţiilor în turism fără o refacere a infrastructurii.

Acum se taie din banii de investiţii. Creşterea şomajului pornită de impozitul forfetar şi creşterea CAS o să se accelereze prin lipsa investiţiilor şi o să pună şi mai multă presiune pe Buget.

Creditarea ieftină promisă prin finanţarea CEC e doar pe hârtie. E imposibil să iei credit la dobânzile cămătăreşti practicate azi. O să se închidă şi mai multe IMM-uri şi, de aici, şi mai mulţi şomeri.

Vin muncitorii din Spania. Care n-au slujbe. Iar şomeri, iar presiune pe Buget. Dacă banii de la FMI ajung în consum soarta noastră e pecetluită.

Boc ne spune cât de eroic este Guvernul care "plăteşte salariile şi pensiile chiar în condiţii de criză", dacă nici asta nu e în stare să facă atunci să-şi dea demisia.

Nu e ruşinos să recunoşti că nu te pricepi. Dai dovadă de demnitate şi onestitate. Şi nimeni nu e de neînlocuit.

Cât mai rezistă Guvernul Boc?

11 comentarii:

Cristian Banu spunea...

De rezistat, rezistă, din cel puţin 2 motive:
- fiindcă se bazează pe o majoritate parlamentară greu de zdruncinat atâta timp cât Traian Băsescu mai este la Cotroceni;
- fiindcă nu există o alternativă acceptabilă politic şi... intelectual.
PSD este parte a guvernului, iar PNL nu are nici un program alternativ (nu se mai aude nimic de programul anti-criză a lui Tăriceanu, ca şi de Tăriceanu însuşi). Liberalii au fost treziţi din amorţire doar de demiterea unor directori de-ai lor, deci este clar că oamenii au alte preocupări, iar după efortul colosal din ultimele zile mă aştept din zi în zi ca Antonescu să ia o nouă pauză să se odihnească.
Clasa politică actuală îşi dovedeşte din plin limitele, dar partea proastă este că nici în zona "tehnocrată" nu se vehiculează decât nume la fel de inutile. Sincer, între Boc şi Isărescu, îl prefer pe Boc. Face mai puţin rău.

Anonim spunea...

Carcotasul de doi lei Selaru' iar da cu mucii in fasole. Momit bine cu petrodolarii lui Patriciu se ia una doua indirect de Presedinte lovind in guvernul Boc.
Boc abia a venit la guvernare, nimicule ce esti !!!! Ce intrebare e aia , ca cat mai rezista ? Va "rezista" pana in 2012 !!!! - Ca sa te oftici tu si restul tonomatelor lui Voiculescu si Vantu !!!!

Logosfera spunea...

Guvernul Boc va muri cand oamenii vor iesi in strada cu furci si topoare sau, daca politicienii isi vor da seama care va fi acel moment, cu 1 ora mai devreme.

Vlad Iulian spunea...

Nu poate fi contestat ca avem cel mai prost guvern de la revolutie incoace. Deasemenea stim si cine l-a girat - comandantul suprem. Eu recunosc ca am gresit in noiembrie. De frica PSD am votat PDL. Iata ca Mircea Badea sesizase adevarul desi in noiembrie credeam ca exagereaza. Promit sa merg la vot la prezidentiale. Promit sa votez pe cine va pregati tepe pentru Basescu si gasca.

Anonim spunea...

Nu stiu ce studii aveti, domnule Selaru, daca au legatura cu studiul economiei, sau va pronuntati si dumneavoastra in spiritul romanului verde care se pricepe la tot.
As dori sa fac cateva comentarii asupra postarii dumneavoastra.
1. Sa faceti o paralela intre programul "rabla" initiat de Germania si cel initiat de Romania dovedeste cel mult inocenta comentatorului, daca nu reaua credinta. Suma avansata de stat in Romania este de cca 1000 euro, in Germania 2500. De ce asa, studiati PIB-ul pe cap de locuitor si veti vedea ca dumneavoastra va sta capul foarte comod in timp ce neamtul trebuie sa "suporte" o greutate incomparabil mai mare a PIB-ului sau.In Germania s-a vazut ca se prefera masinile ieftine, datorita crizei,de aici succesul Loganului. Cei care pana mai ieri cumparau marci care nici nu suporta comparatie cu LOGAN acum il cumpara pe acesta din urma, datorita pretului. Romanii in marea lor majoritate cumparau LOGAN in perioada buna (atat le permitea gradul de dezvoltare a economiei). Acum ce sa cumpere domnule Selaru? In criza neamtul a putut cobora de la BMW la LOGAN. Romanul de la LOGAN nu poate cobori decat la bicicleta eventual.
2. Sumele investite acum in educatie si cercetare vor avea un aport la PIB si vor sprijini cresterea economica probabil peste cel putin 10 ani. Sunteti dispus sa asteptati atat domnule Selaru? Si va rog, va implor domnule Selaru, nu mai aruncati pe "piata" afirmatii de genul "peste tot in lume cresc sumele alocate pentru etc. pentru ca sunt absolut covins ca dumneavoastra nu ati studiat bugetele tuturor statelor ca sa faceti o asemenea afirmatie fara acoperire.
3.In urma cu cativa ani am intilnit un caz la o pensiune din Vrancea unde un grup de francezi doreau sa plateasca proprietarului pensiunii multi euro pentru a fi lasati sa coseasca cu coasa si s-au distrat extraordinar. Stiti domnule Selaru ca sunt in vest multi oameni care nu au vazut un cal si o caruta decat la televizor? Pentru acesti oameni este o aventura de neuitat sa mearga cu caruta prin muntii Romaniei. Cu putini bani (mult mai putini decat dezvoltarea infrastructurii) putem invata sa vindem bine ce avem si din banii pe care ii avem sa refacem si infrastructura, sa dam si la educatie etc.Miza pe turism mie mi se pare o miza corecta pentru ca vindem ce ne-a dat Dumnezeu gratis, domnule Selaru si putem vinde bine. Nu vreau sa fac comentarii politice, dar nu pot sa nu observ ca turismul se "bucura" de atata atentie din partea jurnalistilor de cand acolo este doamna Udrea.Nimeni nu mai vorbeste de marile realizari anterioarae din acest sector gen DRACULA PARK, nici macar DNA.
As putea sa mai fac multe alte comentarii, de bun simt, fara idei preconcepute, dar comentariul meu tinde sa devina mai lung decat postarea dumneavoastra.
Un singur lucru doresc sa va mai spun domnule Selaru. Eu am un principiu "uneori chiar si in prostie trebuie sa fii consecvent". Desigur ca numai uneori ceea ce inseamna ca schimbarile de guverne (chiar guverne proaste) uneori pot dauna mult mai mult decat un guvern slab, dar stabil. In rest ce sa va mai spun, ascult PHOENIX si ma bucur ca traiesc in ROMANIA, THE LAND OF CHOICE. Dumneavoastra va puteti bucura domnule Selaru, pentru ca eu cred ca aceasta este cea mai mare problema a noastra, prea preocupati sa aruncam cu laturi in stanga si-n dreapta (deh, sport national), nu mai stim sa ne bucuram. E primavara domnule Selaru si padurea a inverzit cu sau fara noi.

Ion spunea...

Nostim e ca daca lua masurile astea guvernul, sunt convins ca la fel ii doreati sfarsitul, si ati fi numit masurile "pomeni electorale".

Nu am inteles de unde ar avea guvernul bani pt astfel de masuri, daca se imprumuta sa plateasca salariile in momentul asta.

Anonim spunea...

@Anonimii de mai sus: Pogea, si tu Boc. Bai baieti, hai, la treaba! Lasati postarile pe forumuri si ridicati iute economia ca vreau sa ma realeg la toamna. Altfel candidez la europarlamentare, ca fiica-mea...

Anonim spunea...

Daca primul post al "anonimului" nu este tot Selaru - ca sa animeze putin forumul - cred ca individul care posteaza trebuie pus in camasa de forta si internat de urgenta.

Băşcăliosul spunea...

În acord cu primul comentariu, al lui Cristian Banu (inclusiv ultimele rânduri), susţin cele două liniuţe ale lui, cu câteva convingeri şi completări.

1. Traian Băsescu va câştiga al doilea mandat cu circa 8% mai mult decât a avut în finala cu Năstase la alegerile din 2004. În ciuda visătorilor, pariorilor sportivi si scăderilor procentuale normale, nu are adversar, iar noul său finalist se va trezi în acest duel nu atât cu aprecieri convertite în procente reale la urne, cât cu sansa, de pe locul autsider-ului, de a induce printre alegători teama de gripa porcină, prezentată prima dată la noi de V.C. Tudor (în finala cu Iliescu).

Altfel spus, în turul 2, TB va câştiga detaşat în faţa lui Geoană, cu cele 59% (plus-minus 1) întrevăzute, şi apoi vom avea alte condiţii de obţinere a unor rezultate în planurile guvernării şi legislativ.

Până şi Crin Antonescu a început să se prindă că poziţia rezervată lui, a treia, nu se premiază fiindcă n-are loc pe podium, în schimb se dă cu visul de ceasul morţii să-l întreacă măcar pe isteţul Geoană. Zadarnic şi destul de relevant încât să ne imaginăm că ar vrea el să transfere în mod util voturile lui către mamă-sa Omida, dacă ar avea destule şi mai ales dacă primitorul ar avea stofa potrivită să le preia din mers ...în turul doi.

2. De aici s-ar desprinde şi perspectiva guvernării-în primul rând-cu PDL, înainte şi după alegerile prezidenţiale.

Cine îşi permite luxul de a-şi complica existenţa (cu TB preşedinte, pe timp de criză şi cu şanse discutabile să fie reales parlamentar) încât să fie posibilă retragerea în parlament a încrederii acordate guvernului Boc?

Pechinezul Crin latră neputincios la ditamai caravana, nu-l bagă în seamă decât nişte amăgiţi de soartă sau de vise, iar soluţie vizată- de a scăpa de Băsescu, pentru iluzia publică a nerăbdătorilor dornici să convieţuiască în linişte şi pace cu statul la măcelărie-va deveni coşmarul de după furtună, al multor pierduţi într-o astfel de speranţă ...deşartă în ligheanul somnambulilor rătăciţi în întuneric.

a. Până la alegerile prezidenţiale, căderea guvernului sau retragerea PSD de la guvernare ar însemna că TB va propune un candidat de premier tot de la PDL, inclusiv pe Emil Boc. Nimeni nu riscă să trântească eventualul nou guvern. Parlamentarii PNL-işti şi PSD-işti n-ar reveni nici la loteria viselor corciturii uninominale, nici la bătălia priorităţii nesigure pe liste de partid, iar evitarea anticipatelor devine mai certă pe măsură ce PDL-iştii nu mai au motive să conteze pe cel puţin acelaşi procentaj de la ultimele alegeri parlamentare.

b. După prezidenţiale se poate pune eventual problema schimbării guvernului, dar, după cum susţin că TB recâştigă mandatul, complicaţiile pot surveni exclusiv din duplicitatea PSD-iştilor, etalată până acum, neinspirată, riscantă şi păguboasă pentru ei în viitor. Dacă o caută cu mâna lor, vor ţine lumânarea şi vor sufla în ea cu atât mai tare cu cât mizează mai cu ardoare pe soluţia iluzorie că preşedinţia va reveni altuia decât lui TB.

Practica duplicitară a pesediştilor, din ce în ce mai conturată, de a critica şi obstrucţiona măsurile guvernului PDL-PSD (câte or fi de puţine), se transformă în bătaie de joc şi de cuie în propriile tălpi, încât după prezidenţiale, pentru a nu se trezi în opoziţie, vor fi nevoiţi să meargă pe vârfuri şi să se conformeze în linişte unei serii de propuneri îndrăzneţe din partea PDL. Orice pretexte ar prezenta pesediştii, de a ieşi de la guvernare înainte sau după prezidenţiale, sunt riscante şi prea costisitoare pt ei. Pe langă pierderile directe, mai au de suportat şi uralele de simpatie din partea electoratului, pentru laşitatea la fel de responsabilă ca întoarcerea cu spatele la criză, la măsurile legate de ea şi de durata ei.

3.Modalităţile de interpretare, tendenţioase, exclusiv în cârca lui TB şi a PDL, cu unităţi de masură diferite şi disproporţionate prin care se screm tot felul de neaveniţi în presă, comentatori, jurnalisti sau banalişti politico-ergonomici, nu vor fi în măsură să deturneze majoritatea necesară la urne prin exprimarea voinţei după conştiinţă şi discernământ proprii.

Cu titlu de exemplu.
Când Geoană îşi afirmă dorinţa să se majoreze (!?) pensii şi salarii din banii UE+FMI, nu se mai lamentează niciunul dintre isterizaţii săriţi cu unitatea de măsură numai asupra lui TB sau EB, când aceştia s-au referit doar la eventualitatea extremă a plăţii curente (!) dintr-o astfel de sursă. Cu o aşa manieră dispreţuitoare la adresa mea, ca receptor din mulţime, nu-mi permit să-mi arunc observaţiile evidente şi propriile gânduri, doar să merg pe boala cronică a unuia de teapa strungarului Nistorescu, ajuns cu universalul în stare de isterie mobilă pe cheresteaua lui grosolană, folosită cu orice preţ la schimbarea marmurei prin Ministerul de Finanţe ( cică milioane de euro), pe baza dovezii că ...aşa ştie el şi tot aşa trebuie să judec eu, numai fiindcă a spus-o de trei ori în câteva minute.

Nu mai zic de criza insăşi-pe cât de globală şi mondială, pe atât atribuită
excusiv guvernului şi presedintelui-printre şiroaiele de propuneri de soluţii anticriză sau ce ţin de comedia dovedită a competenţei liberale (a se vedea perversitatea liberalilor faţă de salariile profesorilor, se comportă ca şi cum ei n-au blocat aplicarea legii, dar acum le pretind ca şi cum ar fi de partea lor ...şi a crizei).

Tot felul de neaveniţi prezintă aiuristic, la repezeală-ca mireasa la pat-numai să reiasă vinovaţii fără echivoc ai actualului guvern. În acelasi scop nobil- superficial şi tendenţios- se face abstracţie de efectele crizei propriu-zise, dar se fac propuneri de experimente, în ciuda faptului că la noi e ca la nimeni şi nicăieri nu se mizează pe uitare ...ca la noi.

Dacă vom trăi şi ne-om uita, vom vedea, inclusiv rezultatele la prezidenţiale, perdanţii şi neliniştiţii.

PS. Înţeleg câ te consideri presat de termenul scurt pe care l-ai pronosticat în disputa cu Doc, privind supravieţuirea guvernului alianţei “vrei nu vrei” (acum vreo 3 luni citisem de termenul tău dat ...de încă 2 luni)
Puţinrică răbdare nu strică, mai ales că nu de puţine ori calitatea dorinţei ne poate răspunde cu îndrăzneală, când am pierdut din vedere eventualitatea îndeplinirii ei. Acum nu va fi cazul, de asta am preferat să te încurajez cumva, cu ideea că nu orice speranţa pierdută ţi se întoarce împotrivă.

Dan Selaru spunea...

Am avut treaba si v-am lasat sa zburdati in voie dragi anonimi. Tin sa va spun ca mi-am asumat fiecare cuvant, nu scriu sub anonimat.

Traian Basescu a castigat alegerile. Am spus-o mai de mult. Numai o minune l-ar putea opri ceea ce nu e cazul. Si aceea este pastrarea guvernului Boc. De o incompetenta catastrofala.

Si Guvernul Boc are doua tipuri de ministrii, care apar si care nu apar in prim plan. Aia care apar sunt incompetenti si guralivi, ceilalti sunt doar incompetenti.

Vreau si eu o masura a lui Theodor Paleologu. Sau a grofului ala de la IMM-uri.

Si pentru istericii anonimi de serviciu, de acum va sterg.

uhitto spunea...

nu te enerva dane, lasa-i. ei se fac de ris, nu altcineva. deocamdata suntem la filmul cu gasiti argumente, baieti, ca e groasa! imi plac cei care intreba retoric "de unde bani". dupa cite tin eu minte. criza a inceput inainte de electoralele din romania si atunci toti au ris de tariceanu cu teza neatingerii romaniei. dupa o saptamina de la diversele afaceri imobiliare propuse de fostul prim ministru si presedinte al pnl-ului, s-a schimbat macazul si era o trecere usoara a crizei prin romania. ma rog. acum, desi stim bine cum a fost si cu legea salariilor profesorilor, toti bat moneda acestei crize benefice. de unde bani pentru educatie si cercetare (investitie cu bataie lunga)? de unde bani pentru... etc. nu se stie si nici nu are cine sa stie. grav e ca ne dam seama pe pielea noastra ca asanumita clasa politica e incompetenta si ca altii nu vor sa se bage la asa ceva. intrebarea e simpla. cu cine votam? sper sa nu-mi spui ceva de actualii liberali...