În sfârşit Guvernul Boc ia măsura corectă a descentralizării. Această hotărâre trebuia luată acum 15 ani dar mai bine mai târziu decât niciodată. Trecerea responsabilităţilor în plan local o să conducă la un control mai strict, la o mai mare implicare a comunităţii şi, în mod absolut cert, la o alegere mai corectă a proiectelor care necesită investiţii.
Cei care o să lucreze în cadrul unei comunităţi o să fie mult mai conştienţi că banii pe care-i primesc sunt chiar de la omul din faţa lor nu de la un îndepărtat Guvern. Iar omul în faţa autorităţii o să aibă mai mult curaj şi o să apeleze mult mai rar la atotputernica şpagă.
Ce poate să conducă la eşuarea acestui grup de legi?
Dacă descentralizarea se face fără păstrarea veniturilor în plan local nu e doar inutilă ci şi păguboasă. Lasă primarii cu o grămadă de probleme pentru care nu au veniturile necesare rezolvării şi decredibilizează şi ultima brumă de stabilitate pe care Statul o mai are.
Un alt pericol este lipsa controlului în luarea măsurilor pe plan local. Există posibilitatea proliferării abuzurilor şi măsurilor locale aberante. Ca taxa de drum din judeţul Constanţa.
De asemenea ideea descentralizării se bate cap în cap cu legea unică a salarizării bugetarilor. Autorităţile locale nu au niciun mijloc financiar de a atrage funcţionari, profesori, doctori competenţi în localitatea lor dacă salariile sunt unice pe ţară. Poate o să existe posibilitatea ca local să se poată acorda sporuri sau facilităţi. Rămâne de văzut.
Sper în reuşita acestei iniţiative. Şi sper într-o implementare a ei raţională nu pompieristică sau abuzivă. Doamne ajută!
Cum arată Guvernul Ciolacu 2.0
Acum 21 de minute
7 comentarii:
mdah... 2 masuri ce trebuiau luate acum 15 ani: legea unica a salarizarii si descentralizarea; altfel ar fi aratat acum comunitatile locale
Mai este un risc major, pentru care masura descentralizarii ar putea esua (ca rezultate): faptul ca o majoritate covarsitoare a alesilor locali (in special in mediul rural) sunt semi-analfabeti. Dar fiecare comunitate doarme asa cum isi asterne...
Asa as putea spune si despre o parte din "alesii nelocali", din pacate... Lasa tu cei "vizibili" gen ministri (care oricum au problemele lor - a se veedea Udrea de ex.), stai sa vezi ce e prin randurile consilierilor.
Pana la urma, e o idee buna, dar sunt ingrijorat de trecerea politiei in administratie "locala" (trebuie sa existe un control "central" foarte strict, a.i. sa nu-si faca fiecare primar "mosia lui").
mai degraba - feudalizare. ideea de a avea politia, educatia, etc. sub controlul cartelului local, versat in shmekerii, tunuri si alte daravele - este extrem de proasta. se pleaca de la premiza controlului comunitatii, dar se uita ca nu exista mecanisme pentru asa ceva. in fine, veti vedea cum va fi si pina la urma se va reveni la forme mai rationale, nu fanteziste.
Eu zic sa va uitati mai bine la ce contine strategia de descentralizare. Toate chestiile care implica bataie de cap si bani putini ajung la comunitatile locale. Toate atributiile care implica bani multi si putere mare se duc la consiliile judetene. Nu-i de mirare ca cel mai fericit individ din sala la discutiile despre descentralizare era Nicusor Constantinescu.
Sa nu uitam ca de anul trecut presedintii de consilii judetene sunt alesi direct (ceea ce le da mai multa legitimitate). In plus s-au dat anul trecut doua derogari de la lege ca banii transferati de la guvernul central sa fie alocati discretionar de consiliile judetene la comunitatile locale (legea spune ca aceste transferuri se fac dupa o formula). Baronii locali au o putere infinit mai mare decat in urma cu doi ani, de asta au si inceput sa fie mai importanti in partide decat sefii de la Bucuresti. Iar alegerile locale sunt foarte usor de masluit, si in comunitati sarace, si la nivel judetean, cand "baronul" detine 80% din activitatea economica din judet.
Deci pe scurt eu vad descentralizarea asta ca o noua etapa de feudalizare si baronizare. Inainte sa faci descentralizarea ar trebui concepute niste mecanisme bune de checks and balances, in plus ar fi trebuit sa ajunga in justitie cazurile Stefanesti et co unde voturile locale au fost cumparate.
Mie imi este teama ca vor fi descentralizate responsabilitatile, fara a fi descentralizate si veniturile bugetare necesare.
Astfel incat primarii vor trebui sa vina cu jalba in protap la seful de partid nu numai pentru investitii, dar si pentru a plati profesorii, politistii, medicii, etc. Ceea ce va inseamna ca existenta unor primari de alta culoare politica decat a guvernului va deveni o imposibilitate practica.
Sper sa fiu eu carcotas...
unele pericole ale descentralizarii mecanice***
1.pericolul farimitarii datorita exagerarii descentralizarii. trebuie sa existe un echilibru intre central si local.prea multa descentralizare conduce la
farimitare, la slabire si chiar la disolutia autoritatii statului.in plus, anumite proiecte nu se pot realiza numai pe plan local.de. ex.termocentralele rovinari si
turceni, le putea construi singur jud.gorj? podurile peste dunare de la Hirsova si Cernavoda, porturile
Constanta,Agigea,Midia,canalele Cernavoda Agigea si Poarta Alba Navodari,santierele Navale
Constanta,Midia,Mangalia,Rafinaria
Midia-Navodari,Centrala Nuclearo-Electrica,sistemul de Irigatii Dobrogea,statiunile turistice de pe litoral,sa,le putea construi singur jud.Constanta?la fel
Combinatele siderurgice si de oteluri speciale le puteau construi singure jud.Galati, Hunedoara,respectiv
Dimbovita?alte ex, combinatul de aluminiu slatina,jud.olt. jud.mehedinti,puteau construi singur sistemele de navigatie si hidrocentralele de pe Dunare
Portile de Fier I si II,fabrica de apa grea? si ex.pot continua.....
in prezent,pot executa singure judetele programul de autostrazi, irigatii,sa. fara ajutor de la centru?"hai sa dam mina cu mina cei cu inima romana| sa invirtim hora fratiei pe pamintul Romaniei...|"..[b1]
2.pericolul exacerbarii descentralizarii.unii conducatori de judete,dupa ce s-au trezit cu sacii in car prin investitiile nationale care le mostenesc, pot
face figuri de separatism fata de judete mai sarace,desi
prin impartirea teritoriala din 1968 tocmai echilibrarea dezvoltarii tarii s-a dorit.chiar si asa unele judete ramin favorizate, de ex.,de mari cursuri de ape,iesire la mare sau alte avantaje naturale.alta excerbare poate fi in personalizarea prea mare a organelor de ordine pe judete si a exacerbarii
instinctelor de mindrie judeteana, ce poate duce la conflicte,ca pe vremea feudalismului,samd.
3.in concluzie,trebuie sa existe un echilibru intre central si local.
echilibrul central-local poate fi considerat de tip recesiv, dinamic.
cei 2 factori, in echilibru recesiv, unul este dominant si unul recesiv( desi mai slab, are semnificatie mai inalta).in timp, acesti factori, pot bascula: cel
dominant devine recesiv si invers. exemple de factori recesivi: Inn-Iang,putere-opozitie, parlament-autoritate judecatoreasca, parlament-guvern,monolog-dialog,
crestere-recesiune,sa....[b2]/////
[b1]Vasile Alecsandri-Hora Unirii
[b2]Mircea Florian-Recesivitatea ca structura a lumii,ed.eminescu, buc 1983.
Trimiteți un comentariu