În "Despre liberalism şi PNL" am spus de ce cuvântul liberal din titulatura PNL e o vorbă goală. Să trecem la PDL.
Sosirea Guvernului Boc a distrus şi umbra de liberalism pe care economia românească o avea. Sub auspiciile crizei, ca scuză, măsurile acestui Guvern au distorsionat în mod profund ideile liberalismului în economie. Sau au perpetuat distorsionările anterioare.
Impozitul forfetar contrazice ideea de competiţie, intrarea pe piaţă a noi firme este îngreunată şi, mai mult, aduce un nou nivel birocratic Statului. Impozitul forfetar modifică practic cota unică.
Programul "Prima casă" distorsionează piaţa imobiliară, ba, mai mult, a reuşit exact opusul scopului pentru care a fost zămislit. A crescut preţurile în mod artificial şi deci toate viitoarele credite o să fie şi mai împovărătoare pentru cei care încercau să cumpere o casă. Pentru toată lumea.
Legea salarizării unice este pur şi simplu o metodă de tip socialist de eliminare din structurile Statului a ideilor de competenţă, concurenţă, valoare, rezultate. Practic blochează orice fel de dorinţă a cuiva care lucrează la Stat de a evolua personal, singurul scop o să fie ieşirea la pensie.
Politizarea tuturor structurilor Statului, la nivelul miilor de persoane exclude ideea de competenţă. În USA la o schimbare de Executiv sunt 3000 de schimbări în toată ţara. La noi numărul este de 3 sau 4 ori mai mare iar populaţia de 17 ori mai mică.
Deşi s-a spus peste tot că a crescut în mod nejustificat aparatul de Stat nu au existat disponibilizări în cadrul acestuia. În concluzie diferenţa dintre Guvernul Boc şi Guvernul Tăriceanu faţă de subiect e nulă. CFR e altă mâncare de peşte şi nu au fost disponibilizări ci ieşiri la pensie forţate.
În loc de investiţii în recalificarea forţei de muncă a prelungit perioada de şomaj. Practic doar o boală mai lungă nu o încercare de însănătoşire. Nu pescuitul ci peştele.
Se pregăteşte să preia la buget datoriile întreprinderilor din energie în loc să le privatizeze sau închidă. Pentru a nu ştiu câta oară acest mod păgubos de "management" este pus în practică fără rezultate şi pe banii noştri.
Ideile liberale de competenţă, retragere a Statului, concurenţă, diminuare a birocraţiei, piaţă liberă sunt neglijate şi încălcate de acest Guvern.
Toate aceste măsuri sunt profund antiliberale şi vorbă goală este şi cuvântul "liberal" din titulatura PDL.
Ca o concluzie finală pentru ambele articole, nu există un partid de dreapta în România.
duminică, 31 mai 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Intrebarea care se poate pune dupa ambele articole este "a existat un partid liberal in istoria Romaniei, cel putin dupa '89"? Ca de dreapta au mai fost, dar acum sunt ingropate.
hmm, sunt cam amestecate argumentele.
Eu unul nu sunt atat de convins de justetea argumentarii:
1. Impozitul forfetar minim nu anuleaza practic cota unica. Microintreprinderile nu sunt impozitate cu cota unica pe profit de ani de zile, ci cu un impozit pe venit care a oscilat intre 1,5 si 3%. Nimeni nu a tipat ca a fost anulata cota unica, sa fii impozitat cu 2-3% din cifra de afaceri e in cele mai multe cazuri excelent. Impozitul forfetar nu reprezinta decat stabilirea unui plafon minim pentru impozitul pe venit. Si oricum limitele sunt extrem de mici, iar pentru start-upuri nici nu se aplica. E mai degraba un impuls catre firmele care declara cifre de afaceri de cateva mii de euro pe an de genul "hai frate mai dati si voi ceva la buget, ca 20.000 de firme tin tot bugetul, si pe hartie sunteti 800.000". Asta nu e cine stie ce masura anti-liberala.
2. Prima casa - aici sunt de acord, momentul ales si suma de 60.000 de euro sugereaza incercarea de a opri caderea preturilor (stabilirea unui bottom) la nivelul 60.000 de euro pentru o locuinta medie (1-2 camere)
3. Legea salarizarii unice e o metoda socialista??? Mie mi se pare o masura foarte buna de a stabili cat mai exact cheltuielile bugetare cu salarizarea. Limitarea sporurilor la 30% din baza: excelenta. Stabilirea unor rapoarte si plafoane pentru categorii de bugetari : excelenta. Sa fim realisti, nu e Romania tara in care pentru salariile BUGETARILOR sa se aplice pe formule complexe de calcul bazate pe tot felul de factori de performanta, care, fie vorba intre noi, ar musti de subiectivism, nepotisme si pile. Cum e si acum cu sistemul de prime si sporuri, etc. Plafoane clare, in care sunt absolut de acord ca un doctor sa aiba 9 sau 10 salarii minime, dar sa se stie clar pe ce stam, nu sa ajunga un sofer prin SRI sa castige 900 de euro prin prime si sporuri fantoma. Vrei sa eviti masurile astea "socialiste" de stabilire a salariului? E foarte simplu: mediul privat te asteapa. Poti sa castigi acolo 2,3,4 mii de euro. Numai sa poti. Orice masura de limitare si clarificare a cheltuielilor bugetare este ok. Si asa povara pe mediul privat e uriasa.
3. Politizarea structurilor statului - de acord
Una peste alta, e greu sa spui ca PDL e neaparat un partid de dreapta sau nu. Meritorii sunt pastrarea in mare a fiscalitatii. As zice ca majorarea taxelor sociale cu 3.8% de la inceputul anului a fost cu mult mai dureroasa decat impozitul forfetar, dar acolo nimeni nu a zis nimic. Efortul in a limita cheltuielile bugetare e iarasi ok.
Rele sunt mai degraba tendintele populiste, parca importate din afara: dau aia din vest bani, pai sa dam si noi. Cui si in ce fel? Nu stiu, sa dam sa deblocam economia. Vezi programul prima casa. Se vorbeau de investitii uriase in infrastructura. Nu se mai aude mare lucru..
1. Puteai sa alegi intre 3 la suta pe cifra de afaceri si 16 la suta pe profit.
3. Oricum n-o s-o aplice ca n-au cu ce.
Stiam ca am uitat ceva, aia cu cresterea CAS. Corect. Cheltuielile au crescut cu 15% din nefericire.
Nu cred ca au bani de investitii. De altfel pana se fac licitatiile vine iarna si incepem anul viitor.
@Anonim: scuza-ma, dar de ce sa dau un minim de 500 de euro? Cu ce m-a ajutat pe mine statul roman? CU NIMIC.
Ai multe nedreptăţuri în postul ăsta, dar chiar şi ignorându-le, probabil cea mai "in you' face, brotha!" e aceea că prin subsolul textului tău mişună cumva ideea că:
1. "Liberalismul", definit ca atare de cărţile de politologie, EXISTĂ. Liberalismul nu există, este o idee spre care te îndrepţi mai mult sau mai puţin când ajungi la guvernare.
2. Chiar dacă ar fi, ar fi o idee tare bună. Apriori. Din nou, fals. Îţi poţi imagina şi singur că există şi efecte secundare la orice ideologie, nu? O fi "medicamentoasă" dar poate da cu bâta-n baltă oricând, că de-aia-i ideologie.
Altfel, îmi place că nu abureşti. Te vom mai citi
"Ca o concluzie finală pentru ambele articole, nu există un partid de dreapta în România."
Stati un pic, ati auzit de UDMR? Membrii lui stau in Parlamentul Romaniei...
Ideea de a stabili statul salariul lui nea Gicu, bugetar la Urlati, e o prostie. Pai de unde stie statul ce face sau nu face, ce performante are nea Gicu?
Statul trebuie sa dea alocari globale institutiilor si unitatilor bugetare, stabileste rapoarte intre salariul maxim si cel minim, si anuleaza finantarea daca treaba merge prost. In contextul descentralizarii comunitatea locala angajeaza, salarizeaza si destitutie managerii, de ex. Cons. de adm. al unei scoli. Acum statul aduna bani prin taxe si impozite, ii redistribuie prin bugetul de stat, dupa ce clientela politica l-a dijmuit bine, apoi, de ce ajunge totusi la baza, nu se mai preocupa nimeni, ca nu mai poate fi furat eficient.
De acord ca PDL nu este un partid de dreapta. La fel si PNL.
Dar partea cu impozitul forfetar e prost interpretata de tine. Liberalismul inseamna competitie libera. Faptul ca, de ani de zile, exista o droaie de firme care isi incarca bilanturile pe final de an cu cheltuieli absurde astfel incat sa iasa pe 0 si sa nu plateasca impozitul e o mare problema a unei societati presupus liberale. E dilema pasagerului fraudulos. Intr-o economie de piata, o firma care nu realizeaza profit trebuie inchisa de actionari. Asadar, impozitul forfetar e o cale de a lupta pentru sanatatea pietei libere. Poate nu cea mai buna, e drept.
Plafonarea salariilor bugetare e iarasi o masura liberala: locul managerilor performanti e in sistemul privat, unde este premiata eficienta, nu in sistemul public, unde nu exista criterii pentru a evalua activitatea unui manager.
Cred ca adevarata problema e aceasta natie mediocra, care nu si-a dorit niciodata liberalism. Un partid liberal are sens atunci cand e cerut de mase, ceea ce nu e cazul cu romanii.
Multumesc pentru un blog interesant
Trimiteți un comentariu