vineri, 29 mai 2009

Motivaţie

Sunt din punct de vedere profesional matematician şi cercetător. Nu sunt jurnalist, nu am avut până acum un an nicio legătură cu subiectul jurnalism.

De altfel eu nu fac jurnalism, eu exprim opinii în calitate de cetăţean, am acest drept prin Constituţie. Încă. Oricine îl are.

La un moment dat, în iunie 2008, am cedat şi nu am mai rezistat lipsei de logică pe care politicieni, media, oameni de rând o promovează. Şi am început să scriu. Sunt conştient că nu pot exclude subiectivitatea, sunt om.

Am fost etichetat, fără să fiu întrebat, ca fiind omul PDL, de către PDL. Am fost acuzat că sunt omul lui Patriciu sau chiar vândut PSD. Am fost ameninţat cu moartea. Considerat idiot plus o sumă de alte fapte de aceeaşi natură. Acum sunt omul PNL. Pe vechiul principiu comunist "Cine nu e cu noi e împotriva noastră.", de care toate partidele noastre se fac vinovate, PDL-ul mă consideră vândut PNL. Înainte de alegerile din 2008 am fost băgat la bloguri pedeliste.

Faptul că am fost acuzat de partizanat pentru toate partidele mă face să cred că n-am greşit în demersul meu. Dacă ataci PDL eşti cu PNL, dacă ataci PNL eşti cu PDL, dacă vorbeşti de bine PSD eşti vândut lor. O sumă de raţionamente greşite.

Nu suport măsurile ilogice luate de Guvern, indiferent de cine e condus sau sprijinit. Sunt într-o opoziţie perpetuă. De fapt asta trebuie să facem toţi. Să fim în opoziţie pentru că tot ce face un Guvern face pe banii noştri. Şi trebuie să dea socoteală sau măcar explicaţii credibile. Orice om este dator să ştie ce face Guvernul cu banii lui.

Pentru scrisul meu nu primesc niciun ban şi nicio indicaţie. Faptul că sunt preluat de Hotnews este opţiunea lor. Eu doar am acceptat. Câteodată mă întreb dacă nu le aduc neplăceri.

Tot ce atac este lipsa de logică, indiferent cui aparţine. La care şi eu sunt supus nefiind infailibil. Tot ce susţin este normalitatea.

N-am o agendă, nu urmăresc alt scop decât îndepărtarea minciunii din societatea românească şi promovarea lucrurilor bune pe care societatea le mai are. La început am crezut că n-o să am subiecte. În ora pe care o dedic blogului nu pot spune ceva decât despre cea mai mare aberaţie sau cel mai frumos lucru care-mi sare în ochi din ziua respectivă. Sunt prea multe subiecte. Majoritatea negative.

Trist este că deja-mi dau seama că efortul meu e inutil. Câinii latră, caravana trece nepertubată.

Prea mulţi cunoscuţi şi necunoscuţi m-au întrebat de ce-mi pierd vremea. Pentru că nu vreau să fiu complice prin tăcere la degradarea societăţii din care fac parte.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Nu va cunosc, dar sper sa continuati. Adesea, citindu-va, ma bucur sa descopar ca nu sunt singurul care gandeste intr-un anumit fel. Aveti intrutotul dreptate. E dreptul nostru la opinie. Macar atat.

Anonim spunea...

Dane, m-ai enervat de multe ori in opozitia ta perpetua. De multe ori ma intrebam, de ce. Dar nu te pot acuza ca "esti vandut". Tu faci parte din categoria aia de opozitionist. Indiferent cine si cum. Te-ai simti in sanul lui Avraam la GDS si de mana cu Patrasconiu.
Cred ca stiu si de ce. Nu vrei sa te murdaresti de rahat, scuze noroi. Tie frica de cei cu optiune clara, tie frica de intoleranta lor si o orbire autoasumata.
Totusi nu uita ca Pavel ura caldiceii, nedecisii la fel cum urasti tu orbii si fanatizatii.
Adevaraul eu zic ca e pe la mijloc si dracu nu e atat de negru.
O plecaciune ca imi gazduiesti comentariile schioape.

Flo spunea...

Dan, efortul tau nu e inutil. Esti o picatura intr-un ocean, un electron intr-un cablu daca vrei :)
Daca tu singur n-ai fi, nu s-ar intampla nimic. Daca noi toti, "opozitionistii", n-am fi, Romania s-ar intoarce in 1992, si Iliescu ar jubila.
Deci Dan, caravana trece neperturbata pentru ca inca nu avem masa critica. Dar crestem. Caravana incepe sa fie incomodata de caini.
Iar ca sa ajungem la masa critica, trebuie sa nu incetam sa latram, si sa nu ne pierdem pe drum. Eu sunt convins ca, in cativa ani, clasa de mijloc a Romaniei va fi un bazin electoral suficient de mare ca sa nu mai fie ignorat.
Don't give up.

Frobenius spunea...

Am facut ochii mari. Uitasem de Harry Nilsson :-)

Joemaniax spunea...

Din cand in cand mai dau acru submit la cate un comentariu pe Hotnews. E primul articol care il citesc de la tine. Cert este ca in romania sunt multe voci. Atat de multe ca se creeaza un zgomot de fond. Vocile devin zgomot iar zgomotul deranjeaza pe oricine. La ce bun sa faci zgomot, de ce sa te stresezi cand niciun rezultat nu se bifeaza? O romanie ahtiata dupa supravietuire, o romanie ingrijorata de ziua de maine... Nicio voce nu o poate scoate din "melancolia" actuala. De ce incerci si tu aceeasi metoda? De 20 de ani aceasta practica nu are pic de succes. Singurele metode eficiente au fost presiunea - presiunea votantiilor, presiunea nemultumirii pe strazi. Pana cand stati cu capul plecat? Pana cand o sa suportati? Cand o sa luati si actiunea in maini? Abia cand se va creea solidaritatea necesara meetingurilor in strada? Pana atunci insa - succes la observat, multi iti vor da dreptate daca esti vertical, apoi vor lua o gura de cafea si vor da alt-tab - am multa treaba azi!
Cu ce contribuie o critica daca nimeni nu e dispus sau interesat sa combata greselile? Prea mult dezinteres domne'...
P.S. - cel putin te simti si tu mai bine ca ai incercat; te felicit, orice tentativa e binevenita. Acum ma intorc la cafea...

Dan Selaru spunea...

@turnofftheglory
Nu-mi plac oamenii care nu mai au drept sa se exprime din cauza disciplinei de partid. E vorba despre libertate si liberalism. Eu sunt liberal dar sunt total nereprezentat de PNL. Si, cu dedicatie tie, postul de maine. Eu caldicel? Mai curand neinregimentabil. Cum crezi ca vad plecarea Monicai Macovei la Bruxelles? Ca o abdicare, un post caldicel. Ce a facut Stolojan? A abdicat. Ce a facut TRU? A trecut de la un discurs rational si corect la abdicarea propriei ratiuni. Discursul pe care l-ai pus azi e dovada abdicarii de la subiect. Preda este un om fara verva, nu-mi place ca persoana deci nu comentez incrancenarile sale. Asa ca...eu cu cine votez? Cu Norica? Cu Severin? Cu Tokes? Cu cei care stau alaturi de Vanghelie?

Anonim spunea...

In ceea ce priveste optiunile de vot si criticile aduse puterii, stiu ca de multe ori avem de ales intre a manca un tort cu dusmanii sau un cacat cu prietenii, da' parca e preferabil sa-l critici pe Basescu ca a mai tuns o oaie sau a mai jignit un ziarist decat sa critici hotararea ca Romania sa devina partener in South Stream , ca SUA renunta la bazele din Ro sau ca SovRompetrol nu-si va achita cele 600Mil euro catre statul roman, scadente in 2010. Nu de alta, dar ai critica niste fapte consumate, carora nu le mai poti schimba destinul si nu le poti calcula pretul.

Vali spunea...

Continua sa scrii, pentru mine are rost.