vineri, 15 mai 2009

Propagandă

Sub titlul "Democraţia este şi recunoaşterea vocii care spune adevărul" apare acest pasaj:

“Tocmai aceste evenimente lipsite de precedent dau măsura mizei legate de preşedintele Băsescu – o asemenea coalizare de forţe împotriva unui om care, dacă e să judecăm după criticii săi, n-a făcut mare lucru. Dacă nu a făcut, înseamnă că e inofensiv. Dar dacă e inofensiv, de ce o asemenea coalizare enormă împotriva sa? El a vorbit, a arătat cu degetul şi a ameninţat.

Sunt aceste lucruri suficiente ca să explice o asemenea mobilizare de ură împotriva sa? Evident, nu. Pentru cei care s-au coalizat împotriva sa e foarte important ca în locul său să se afle un om de-al lor. De ce e atât de important? Ca de obicei, plutim în incertitudine. Numai cine cunoaşte aranjamentele din culise poate evalua în mod corect care e miza şi de ce e atât de important ca Traian Băsescu să fie înlăturat. Singurul fapt cert este că toţi cei care îl vor ieşit din joc sunt ei înşişi nedemni să ia parte la joc”
.

O parte dintr-un interviu cu Horia Roman Patapievici din Revista 22 din 12 mai 2009.

Pentru a-l lămuri pe domnul Patapievici, miza este accesul la resursele financiare ale Statului.

Argumentul coalizării împotriva lui Băsescu, omul care vrea să distrugă sistemul ticăloşit, nu este nou, aparţine lui Gabriel Liiceanu şi este din vremea Referendumului pentru demiterea Preşedintelui. Şi atunci era valabil. Măcar în opinia a 75 la sută din cei care au mers la vot.

Traian Băsescu a scos din orice logică acest argument când împreună cu Mircea Geoană a pus la cale "monstruoasa coaliţie" PDL-PSD care ne guvernează şi pe care o conduce de facto.

Nu există o coaliţie a forţelor politice împotriva lui Traian Băsescu. Traian Băsescu conduce o coaliţie a forţelor politice care însumează 75 la sută din clasa politică. Şi se poate împăca relativ uşor până şi cu Viorel Hrebenciuc pe care-l "dispreţuieşte profund". Campaniile electorale în care ne aflăm "justifică" orice atacuri dar nu rup Guvernul. Nimeni nu vrea să plece de la Putere.

Mai vrea Traian Băsescu să distrugă "sistemul ticăloşit"? E retorică întrebarea.

Doar titlul articolului rămâne valabil. Să-mi aduc aminte cum susţinea Traian Băsescu că nu l-a anunţat Tăriceanu că nu se pot mări salariile profesorilor. Doar de trei ori.

Asta nu înseamnă că iau apărarea PNL. Doar încerc să restabilesc adevărul. Sau să-mi aduc aminte de declaraţia Preşedintelui Traian Băsescu vis a vis de Popoviciu? Contestată de Monica Macovei. Mai am exemple dar nu folosesc.

Cam aşa ne vede Germania, care nu mai vrea să finanţeze corupţia românească. Lupta anticorupţie, singura care putea, sau poate, salva această ţară a rămas o vorbă goală.

După cinci ani Traian Băsescu poate să-şi asume rezultatele acestei "lupte". Sau să declare că a fost învins de sistemul ticăloşit. Sau că s-a aliat cu el. Sau că nu erau decât vorbe de campanie electorală şi, aşa cum sunt acum atacurile împotriva lui de azi, fac parte din scenariu.

Adrian Năstase n-a ajuns în faţa judecătorilor. Există răspundere ministerială pentru deficitul lăsat de Tăriceanu? Dacă nu există înseamnă că e doar incompetent. Să-mi aduc aminte cine l-a desemnat?

Domnule Patapievici, vă uitaţi la un film prost în care, ca şi mine, sunteţi un figurant. Traian Băsescu face parte din scenarişti. Traian Băsescu nu e inocent, doar este, pe moment, şeful haitei, masculul alpha ca să folosesc expresii de nivelul Dvs. intelectual. Şi o să rămână în această poziţie. Şi Năstase n-o să ajungă în faţa Justiţiei iar Tăriceanu n-o să răspundă pentru deficit.

Democraţia chiar este şi recunoaşterea vocii care spune adevărul, fără să omită părţile care nu-i plac. Altfel e propagandă.

11 comentarii:

davidv spunea...

"Nu există o coaliţie a forţelor politice împotriva lui Traian Băsescu."

Dan, cuvantul cheie aici e "politice". Acest cuvant nu apare in citatul de Patapievici.

Aceasta e problema, ca fortele nu sunt cele politice. Partide politice coalizandu-se in scopuri politice, asta ar fi normal.

Dar el nu despre asta vorbeste. Cum sunt aceste forte atunci?

Patapievici o spune bine: "Numai cine cunoaşte aranjamentele din culise poate evalua în mod corect care e miza".

Indicii:
1. Cine detine televiziuni si ziare? Care din acestea merg pe pierdere?
2. Ce bogatasi au iesit in ultima luna cu interviuri prin presa?
3. Radu Duda

Anonim spunea...

"Nimeni nu vrea să plece de la Putere."
oare? uitam ca pdl-ul a preferat sa fie exclus de la guvernare decat sa sacrifice un ministru bun? oare nu era mai simplu pt pdl sa o remanieze pe macovei si ramanea la guvernare bine merci? asta ca tot vorbim de aduceri aminte dar ignoram esentialul.

iar partea in care Basescu trebuie sa-si asume rezultatele luptei impotriva sistemului ticaalosit este o manipulare.
s-o luam pe rand. pana sa vina Basescu politicienii nu era obligati sa-si completeze declaratiile de venit.
pana sa vina Basescu ziarele nu comentau asa de virulent la adresa puterii. oare de ce?
pana sa vina Basescu habar nu aveam cum se fac cu adevarat licitatiile.
si exemplele pot continua.
faptul ca Nastase nu ajunge in instanta este vina parlamentului care in cazurile acestea este condus de pnl+psd+udmr. ei voteaza in favoarea lui nastase. de ce o punem in carca lui Basescu?
raspunderea ministeriala tine to de parlament. nu cred ca psd sau pnl sau udmr au sa voteze o astfel de lege. iar presedintele nu are dreptul de a initia proiecte de lege. deci unde este vina lui Basescu?

sunt absolut de acord ca Basescu nu este un inocent. nici n-ar trebui sa fie. un inocent n-are ce cauta in politica. daca-mi dai exemplu de un singur politician inocent ajuns sus in ierarhia politica, din orice tara, atunci accept argumentul. pana atunci a reprosa ca basescu nu este inocent este o aberatie.
seful haitei nu are cum sa fie atat timp cat majoritatea latra la el.

cum poti sa afirmi ca Basescu conduce o coalitie a fortelor politice care insumeaza 75% din clasa politica cand in parlament cad ordonante de guvern? sau ne facem ca uitam acest aspect?

articolul tau spune niste adevaruri evitand alte adevaruri. adica este intentionat incomplet.

hai sa punem toate informatiile pe masa cand facem afirmatii.

gabhry_el spunea...

Dane,

Ceea ce ne propui e un alt fel de "Toţi sunt la fel".

Soluţia ta e declararea stării de anomie şi paraplegie.

Poate că ai dreptate, dar cel mai neînsemnat contraexemplu îţi năruie aserţiunile.

Spui:
"Nu există o coaliţie a forţelor politice împotriva lui Traian Băsescu. Traian Băsescu conduce o coaliţie a forţelor politice care însumează 75 la sută din clasa politică."

1. Poate că efortul "forţelor politice" nu este evident conjugat acum (dar va fi în turul doi).

2. Dacă Băsescu "conduce" o coaliţie de 75%, înseamnă că e susţinut de ea?

I-ai auzit pe Geoană, Iliescu, Năstase ş.a.?

Ai impresia că sunt conduşi de Băsescu?

E o farsă?
Atunci de asta e în stare ţara în care trăim.
E tot ce poate da mai bun.
Şi faci şi tu parte din ea.

Andra spunea...

Interesant, eram curioasa cum va evolua banda adeziva "toti-sunt-la-fel" de data asta. Pt. ca daca consecventa nu e, nimic nu e :))))

Rad spunea...

Aer curat.
De ani buni nu mai exista decat propaganda, de ambele parti (ambele, vorba vine, ca sunt mai multe). Angrenat in jocul ei intern, e aproape imposibil sa gasesti vocea care sa afirme adevarul, fara sa fie o replica directa si polemica.
Nu stiu ce ar spune o asemenea voce, dar probabil nu sunteti departe.
Keep it up

Tio spunea...

Ai dreptate ca nu exista o "coaliţie" anti Basescu ci o ura dezlantuita care-i stapineste prea intens pentru a mai fi capabili de coordonare. Continuitatea unor privilegiati este amenintata, chiar daca superficial, iar furia lor nu poate fi inteleasa gresit. Parca vin tatarii..

Ce a facut T.Basescu 5 ani?
Pai cind a incercat sa faca ceva a fost suspendat nu? Depasire de prerogative.
Trebuie hotarit:are prerogative si nu a facut nimic sau nu are si nu putea face asa de multe?
Vinovat ca a promis? DA

Andra spunea...

Tio, cand esti suspendat pt. ca vrei sa faci ce ai promis - nu se mai cheama ca esti vinovat "ca ai promis" - ci esti vinovat ca "te-ai tinut de ce-ai promis".

Andra spunea...

ar fi interesant de vazut ce rezultat da aplicarea CRITERIULUI "promisiune" la toate partidele, in toate perioadele din ultimii 20 de ani

- cat % a realizat PNL de ex. din ce a promis in 2004?
- realizarile "adevarate" au fost vreodata promise electoratului?
ex de "chestii" care n-au fost promise niciodata: resuscitarea PSD de catre PNL (in 2005 si 2007), reformele in administratia statului pe care PSD le face acum cu PDL, abandonarea reformei justitiei de catre PNL, sau deficitul pe crestere economica, etc.

niku_elektriku spunea...

ai spus nimic

Dan Selaru spunea...

Vreau sa aflu un fapt care nu e real din ce am spus. Ca adevarul nu place stiu. Ceva nou?

Presupusa coalitia e politica atata vreme cat mogulii sunt politici. Si sunt.

PDL a fost dat afara de la Guvernare, citez din ei.

bilbophile spunea...

Cum ar spune un consilier al lui Crin, nu vreau sa apar PDL, Doamne fereste!

FSN-Roman a fost gruparea baietilor relativ capabili si greu santajabili, care contribuisera la un minim de rationalitate si eficienta in perioada comunista. Basescu a ajuns in Guvern ca exponent al acestei categorii arogante si cinice.

In alte tari, aceasta grupare a reusit sa se adune la umbra dizidentilor anti-comunisti si sa isi organizeze tranzitia euro-atlantica. In Romania, anti-comunistii erau doar o suma de individualitati de neintegrat politic, cu exceptia politicienilor pre-comunisti, batrini si repti de realitate (de catre Securitate). Prin urmare, oportunistii din FSN Roman au ales ma intii sa se ataseze post-comunistilor, pe care de fapt ii dispretuiau, si apoi sa joace la doua capete, "social-democrati" pentru poporul stupid, ultra-reformisti pentru intelectuali si mai ales pentru Occident.

In 2000, Basescu a inteles ca jocul la doua capete, ca opozitie din interiorul Guvernului, tinde sa discrediteze fatal PD si si-a propus preluarea drapelului anti-post-comunismului de la PNT-Coposu, ca solutie de salvare, pe care a pus-o apoi in practica ca primar general si ca presedinte de partid. Pe acelasi model Coposu (discutia privind motivele obiective e ampla), Basescu a transformat PD dintr-un club de baieti cu staif intr-o armata pentru promovarea presedintelui si optiunile acestuia.

In 2007, in ciuda succesului electoral si diplomatic, Basescu anti-comunistul a fost la rindul sau invins de sistem. Daca PSD se sprijina pe armata politica a baronilor locali, PD(L) este in primul rind o armata de mercenari, a carei fidelitate depinde de solda. De aceea singurul lucru pe care Basescu l-a putut incerca in 2007-2008 a fost negocierea unei mari coalitii cu PSD, astfel incit PDL i intregul sau si centrul PSD sa isi refaca fortele la guvernare.

Cele de mai sus nu contrazic faptele mentionate in postare, ci schimba perspectiva. Este nevoie mai intii de o mai atenta evaluare a raspunderilor si contributiilor tuturor actorilor lideri, politicieni de rang doi, cetateni. Apoi Basescu ramine politicianul de dupa '89 cel mai sensibil la optiunile si nevoile reale ale electoratului. In fine, partajarea puterii ca o placinta este optiunea exprimata de poporul roman la urne, o consecinta inevitabila si predictibila, indiferent de ce au declarat atunci sau dupa alegatorii romani.

Ce va urma dupa prezidentiale, o atept pa Andra a argumenteze. Dupa cum poate am spus, pentru mine, Basescu ramine politicianul cel mai sensibil la mesajele electoratului.