vineri, 15 mai 2009

- 6.4 procente din PIB

O cifră mult mai mare decât cea de -4.6 care este preconizată pe întreg anul. Atâta e scăderea economiei pe primul trimestru faţă de T1 2008. Un an agricol prost poate să conducă la ratarea cifrelor stabilite cu FMI şi încetarea acordului cu acesta. De acum avem nevoie numai de veşti bune, mai curând decât veşti, de cifre.

Bugetul de Stat e în mod clar în dificultate. Cifrele nu mint, degeaba încearcă Mugur Isărescu să dea încredere.

Dacă Guvernul Boc mai pedalează mult pe ideea că un bun câştigat nu poate să fie abrogat o să intre în faliment. Legea salarizării unice vrea să aducă salariile mici din sistemul public la 1/15 din cele mari şi asta în nu ştiu câţi ani.

Eu cred că azi, mâine ar trebui să facă salariile mari de 15/1 faţă de cele mici. Altfel ajungem ca Letonia.

Şi aşa salariile din mediul public sunt mai mari decât cele din mediul privat. La fel şi cu pensiile aberante. Trebuie scăzute. Fără milă.

Acum nu mai poate nimeni să spună că n-avem criză. Dacă e vorba de solidaritate aşa trebuie înţeleasă, nu prin transferarea întregii poveri pe economia privată. Care deja a încasat creşteri de taxe. Ea e deja solidară, şi nu face greve. Doar se contractă. Se adaptează condiţiilor interne şi externe. Economia se scurge printre degetele lui Pogea pentru că n-o înţelege. Poţi să încerci să iei 7 piei de pe ea, o să treacă la negru, o să se mute, o să se adapteze prin scăderi de salarii şi prin şomaj. O să revină atunci când o să aibă o fiscalitate sau condiţii şi facilităţi mai bune.

Iar planul anticriză, care nu există, trebuie împrumutat, prin copiere, de la ţările unde astfel de planuri au dat rezultate. Şi pus în practică, acum, nu de la 15 iunie sau din 2010.

Este absolut necesară mobilizarea lui Boc, Băsescu, Geoană, Pogea, Nica, Isărescu şi cine mai e pe acolo şi trecerea la măsuri concrete. Chiar cu consecinţe sociale în mediul bugetar. Unde sunt banii accesaţi până acum? Proiectele pentru care urla Boc în februarie că dă afară nu ştiu câţi funcţionari?

Dacă Uniunea ne taie banii din cauza lipsei de reforme în Justiţie poate înţelege şi clasa politică necesitatea integrării reale în UE nu doar mimarea acestei integrări. Pentru că lipsa banilor o să adâncească şi mai mult rahatul în care ne scăldăm.

Să vedem ce face leul.

14 comentarii:

Horea Matei spunea...

Dane, tu bati seaua ca sa priceapa magarii. Crezi ca pe astia enumerati in articol ii intereseaza pe careva ca lucrurile sa mearga bine?
Pentru ei, viziunea e urmatoarea:

"E criza, asa ca avem nevoie de schimbari. Schimbarile vor putea tot timpul sa fie justificate de criza, asa ca hai in plm sa facem uniforme noi la politie, campanie pentru turism, contracte pentru autostrazi de n ori mai scumpe decat la altii, oua mari de pasti, imnul litoralului, precum si multe alte mizerii si din toate astea noi manglim cat mai mult. Dup-aia, la final, dam vina pe criza, ca doara noi am facut tot ce s-a putut, nu-i asa?"

AristotelCostel spunea...

Letonia a redus salariile bugetarilor cu 20% si tot este in pragul falimentului.

La noi se marseaza si se spera ca merge pana la alegeri. Dupa alegeri se vor opera toate ajustarile necesare.

Anonim spunea...

Hellooooo! E an electoral!!! Nu intereseaza pe nimeni economia - ci cum dam spaga sa ne voteze prostimea!
Ar fi de dorit chiar sa mareasca si salariile si pensiile pentru ca poate doar asa se va darama pina la urma sandramauna asta numita "economia Romaniei"!
Pe cine va prinde sub daramaturi? Scapa cine poate!

Anonim spunea...

sa vedem t2-t3 cu scaderile din constructii.
agricultura, ca e an bun sau prost, tot atat face, nu face mare lucru.
hai sa punem pariu ca o sa avem -10% pe tot anul.
mai pun niste pariuri: SUA isi revin in 2-3 ani, UE de vest in 5 (acum incepe criza in UE), romania in 10 ani.
masuri?
cum ati spus, grila de salarizare la bugetari, cu salariul mediu sub cel din privat, hai maxim egal, sistem unic de pensii, cu punctul pe la 28%, cat e contributia angajator+angajat, personal bugetar maxim 25% din privat si cresterea TVA (trebuia de anul trecut ca sa tempereze consumul).
ceva inflatie, tot ca sa asezam grila de salarizare si punctul de pensie.

in romania, de abia anul asta vom avea criza financiara, adica banci in dificultate, dupa care va veni criza economica importata.
acum, noi suferim din cauza exceselor din trecut, si hai sa zicem, putin din cauza crizei mondiale, nu mai vin bani de la muncitorii de afara si au scazut un pic investtiile.

Logosfera spunea...

romania isi va reveni in 10 ani. deja guvernul pogea face aceleasi greseli ca si FDR care a facut ca criza din '29 sa tine pana la inceputul razboiului, in loc de 2 ani cat tinea de obicei.

Ioan Castil Valeda spunea...

ANUNT BEARY IMPORTANT !!!

O pereche de tineri casatoriti se muta cu serviciul in Bucuresti incepand cu 1 iulie 2009. Sunt interesati de inchirierea unei garsoniere (semi)mobilate in zona Bucur-Obor sau oriunde in alta parte a Capitalei in apropierea unei gaurici de metrou. O alta conditie esentiala este ca patul sa fie foarte solid ! :P

Cine doreste poate da de veste la adresa mea de e-mail drmarket2005@yahoo.fr sau direct la telefonul fericitului inconstient - 0753.719.047 . Just do it ! :D

Dan Selaru spunea...

Sunt speriat de situatia asta. S-ar putea sa ne dam cu fundul de pamant. Urat. Trebuie sa crestem pe trimestrul 3 si 4, 2 e deja pierdut.

Ioan Castil Valeda spunea...

@ dan ->
S-ar putea ca noi doi sa crestem un pic, dar in rest ...

Dan Selaru spunea...

Cred ca suntem deja prea batrani ca sa crestem. :-)

Anonim spunea...

Pentru a stabili asa zisa importanta sociala a fiecarei grupe de salarizare: productie sau birocratie, exista posibilitatea adaptarii legii salarizarii dinainte de "89, precum si a legii 154/98 ****://www.eed.usv.ro/~unisind/Legi_si_decrete/Lege154_98.htm.Totodata, legea actuala a pensiilor pe puncte trebuie generalizata la toti salariatii(cum s-a elaborat initial cu limitare lan 5 puncte). Aceste legi trebuie elaborate fara privilegii mai mari ca ale cosmonautilor, caci ne vor duce bugetul la "sapa de lemn"!
asadar, anumite categorii de personal, fara a tine seama de ce spune Constitutia la “ARTICOLUL 16(1): Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”, prin loby de tip sindical si de alta natura, si-au construit diferite statuturi (de casta) cu fel de fel de sporuri- mai multe si mai mari ca ale cosmonautilor.
Pentru a stabili ce e mai important: productia sau birocratia, oul sau gaina,etc. ?
Un posibil model, ar putea fi, echilibrul recesiv energie activa-energie reactiva din sistemul electroenergetic.Echilibrul recesiv, avem intre 2 factori(aparent contradictorii) din care unul domina(sta inainte) ,iar al doilea este dominat(recesiv-desi mai slab are semnificatie mai inalta).In timp, sunt anumite perioade cind cei 2 factori basculeaza:cel dominant devine recesiv si invers.[B]Mircea Florian-Recesivitatea ca structura a lumii,Ed.Eminescu,Buc, 1983.
Aici,putem neglija acuzatia de reductionism , deoarece orice model se apropie doar asimptotic de realitate.In cazul de fata,simpla utilizare a unui model analogic adecvat conduce la cresterea informatiei( a ordinii) si scaderea entropiei...Ceeace si dorim.
Energia reactiva(birocratia) ajuta la producerea energiei active-valutare (productia), care doar ea se factureaza.
Orice crestere necontrolata a energiei reactive(birocratia) conduce la "incarcarea" suplimentara a retelelor cu "supratensiuni" si posibile "conturnari"... ex real de crestere locala a energiei reactive : avaria
****://www.glasulmaramuresului.ro/main.php?show=40&lang=ro&name=#Catastrofa_Electrica_scurtcircuiteaza_baimarenii, cind la citeva blocuri, ca efect, a aparut o supratensiune care a ars toate aparatele casnice..
In prezent, asistam la o crestere nemaintilnita a birocratiei( a muncii asa zis intelectuale) -vezi birocratia administrativa de la toate nivelele, inclusiv financiare, cu rezultatele negative care se vad, de ex., in cazul financiar-criza actuala.
Ori, prioritara este productia de bunuri materiale, care aduce aport “valutar”, este energia activa. Acesta poate fi si unul din criteriile de salarizare, astfel ca de cele mai bune salarii sa beneficieze salariatii care creaza si produc masini (constructia de masini-machines makers,sa), nu cei care le exploateaza sau cei care ajuta la productie(care sunt indirect productivi).Pt.noi, sub acesta prioritate, s-au realizat, inainte de "89, toate obiectivele industriale si de constructii de care beneficem si azi.
Daca reducem putin amploarea cercetarii unor evenimente recente, neproductive, imature la nivel istoric si o crestem pe cea a istoriei tehnologice recente reale a tarii noastre vom gasi raspunsuri la cum s-au realizat inainte "89, cu aceelasi tip de oameni miracole pt.ziua de azi : autostrazi, baraje, lacuri de acumulare, metrou, transfagarasan, porturi si aeroporturi, poduri peste dunare, canal dunare-marea neagra, ecluze, docuri uscate, hidro, termo centrale, fabrici, echipamente si masini, combinate chimice, siderurgice, mine de suprafata, constructii de locuinte, sistematizari de orase,agricultura, canale irigatii, sere, etc.
Toate cele de mai sus s-au facut cu o lege de salarizare cu grile echilibrate si cu multa munca organizata, care a produs productie, nu numai divertisment, publicitate, sinecuri, cabotinaj, ca in prezent.
Si atunci pe linga productie erau si: birocratie, administratii centrale si locale, invatamint, artisti, actori, pensionari, elevi, studenti, etc. care primeau salarii, burse, sa., dar birocratia era de 3 ori mai mica, la o productie industriala si agricola de cca. 5ori mai mare fata de cea de azi.
dupa 20 de ani ("Vingt ans après"), trebuie data putin foaia inapoi, sa cautam, sa vedem ce inseamna: IPCM, IPTANA,IPCF, IPROMET, IPROLAM, ICPET, ISPH, IPCF, CCSITEH, CCSITMRTU, PROIECT, IPROTIM, TCInd, ICH, Energoconstructia, Energomontaj,Eectromontaj, CCCF, ICIM, etc + fabricile, IAS-urile, etc. care produceau atunci... si cum aceasta cultura tehnologica romaneasca, adaptata, ne poate ajuta pentru ce avem de facut acum , pt. ca de 20 ani, in regie proprie romaneasca, nu s-a mai construit nici o lucrare de anvengura, altfel, nu peste mult timp, o sa apara la noi, o noua disciplina- arheologia tehnologica romana!

Anonim spunea...

patriotic act,un nou punct 0 pt salariatii bugetari si pensiile sistemului public***
dlor guvernanti,masinaria(dezmatul,obezitatea salariala si de schema(conf.celor afirmate de dvs),nu se poate remedia prin fitness sau jogging,ci chirurgical, prin liposuctie) trebuie sa poata fi oprita,exact cum,la avarie,tragi un heblu,la nevoie,deconectind curentul. altfel,se alege praful.constitutia,nu contine precizari exprese,in acest sens,dar are un articol generic(53 )[b],cred, pt.cauze de "forta majora"*****deci,intrebare:

ce se intimpla daca alunecarea economiei nationale (publice si private) pe toboganul crizei mondiale globale actuale se apropie de un punct critic-de faliment(ceeace nu ne dorim sau poate chiar si am atins acest punct, deja)?pt.eliminarea("tunderea") aberatiilor si dezmatului in sectorul de stat(nu uitati, obama, a umblat,recent, chiar la salariile directorilor de banci private) a sporurilor si pensiilor speciale(acumulate in 20 de ani de experimente, asa zis democratice), aducerea lor chiar prin diminuare(recalculare) la acelasi numitor pt. toti cetatenii tarii conf. unor noi legi unitare de salarizare si pensii, care sunt in curs de elaborare la ministerul muncii,pt. o reasezare a lor pe principii economice,predictibile de incadrare in posibilitatile bugetului de stat,in baza actualei constitutii[b],conf cu ARTICOLUL 53- restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati(slava domnului ca, parintii constitutiei s-au gindit si la "forta majora",nedeclarata explicit)- se poate da o lege in parlament de situatie de urgenta(sau altfel denumita),un fel de "patriotic act", care sa rezolve aceste probleme,precum si altele grave cu care ne vom confrunta(de ex criza alimentara,sa),fara a invoca cutuma "bunului odata cistigat..."?trebuie interesat si la ue.****://***.hotnews.ro/stiri-international-5668597-ungaria-pregateste-majoreze-tva-reduca-pensiile.htm
nu vad cum s-ar asigura stabilitatea economiei nationale daca nu se vor tine in friu, predictibil salariile si pensiile publice,prin legi unitare si omogene.nu mai vb ca media salariilor publice trebui sa ajunga sub cele din privat,ca si in statele cu regim politic similar noua.e bine sa ne gindim din timp,inainte de a ajunge "acolo".asa ar gindi orice contabil,chiar din fostele cap-uri:intai trebuie tinute in mina cheltuielile cu salariile(forta de munca) si cu mijloacele de productie,binenteles mai mici decit veniturile.ori la noi acum e pe dos: veniturile la buget mai mici decit cheltuielile=> f a l i m e n t!
********
[b]constitutia romaniei-****://***.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
ARTICOLUL 53 Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
"(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii."

Stefan A. spunea...

Clasa politica nationala a inteles democratia "originala" ca ceva bazat pe un buget tip "vaca de muls"!
Problemele au devenit atit de grave incit este imposibil sa fie realizata o strategie nationala, economica si sociala, pe termen lung ! Personal,sint ferm convins ca nu este reformabila aceasta clasa politica si deci, nici un viitor mai de doamne ajuta ! Degeaba se imprumuta bani din vest, vin papati cu pomeni,salarii, pensi, "afaceri". Adica bani in schimb de voturi !In baza sloganului "dupa noi potopul" !

Fuck You, Tovarasi ! spunea...

Mircea Dinescu a spus in urma cu 5 minute la RealitateaTv ca Traian Basescu vrea sa-l schimbe in functia de premier pe Emil Boc cu Daniel Daianu.

Oare i-a dat Dumnezeu minte presedintelui si astfel Romania va fi salvata de la dezastrul economic care se intrevede deja ?!?

Anonim spunea...

asa zisa stire a poetilor si filozofilor sinecuristi,care chichi se "pricep"la toate, e veche de cca 1 saptamina,vezi http://www.inpolitics.ro/.