miercuri, 10 iunie 2009

Democraţie fără cetăţeni

Tot aştept ca prin media noastră cu ştaif, plină de deontologie, reguli de jurnalism, şcoală înaltă şi lipsă de obedienţă, cineva să spună un lucru simplu. Că rezultatele de la ultimele alegeri sunt democratice, valide, iar cei 33 de cetăţeni perfect reprezentativi. N-au plecat ei de nebuni, nu i-a ales vreo comisie ci au fost aleşi prin votul democratic al poporului român.

Mulţi spun că nu e reprezentativ votul pentru că au venit la vot doar 27 de procente din alegători. Restul de 73 de procente au delegat cele 27 de procente să-i reprezinte. Dacă deleg pe cineva să ia o decizie pentru mine înseamnă că am încredere în el şi, în consecinţă, e reprezentativă opţiunea lui şi pentru mine.

N-am avut ce să alegem. Toţi sunt la fel. Un alt clişeu. Şi ăştia care au făcut listele de candidaţi de unde au apărut? Din neant? Ăştia nu fac parte tot dintre noi? Dacă toţi erau la fel scorurile erau egale. Nu sunt toţi la fel. Statistica se opune.

Se fură. Au stat cu ochii unii pe alţii ca pe butelie. Nu s-a furat aproape nimic.

S-au cumpărat voturi. Şi ăia care le-au vândut erau marţieni sau tot alegători cu drept de vot. Fiecare cetăţean care-şi vindea votul reprezenta încă 3 oameni care l-au delegat să facă, în numele lor, ce vrea cu votul ăla. El a ales să-l vândă.

Mi-e ruşine de rezultate. Zău? Dacă ai votat de ce să-ţi fie ruşine? Nu eşti tu responsabil de votul celorlalţi. Dacă n-ai votat cu atât mai mult, ce treabă ai cu rezultatele.

Nu totdeauna ce e democratic e şi moral. Nu totdeauna cei mai buni câştigă. Clasa politică se foloseşte de slăbiciunile noastre pentru a-şi atinge scopurile.

Democraţia nu funcţionează fără cetăţeni şi nici nu prea cred c-o înţelegem.

20 de comentarii:

Băşcăliosul spunea...

Am vrut o idee în cap, însă nu mă pot abţine:
Excelent !!! Felicitări, cât se poate de sincere !!!

MindCrusher spunea...

Cea ce ai spus e adevarat in principiu, dar oamenii nu sunt roboti, ei sunt fiinte subiective. Cu totii avem asteptari de la ceilalti si putem sa fim dezamagiti de actiunile lor.
Pe de alta parte e normal sa fii dezamagit si de asocierea cu cineva cu care imparti nationalitatea (doar un exemplu). Este evident ca Romania nu este privita cu ochi buni Europa si cu totii suntem asociati unor personaje ca Vadim, EBA si Becali (i-am mentionat pe cei care ma deranjeaza cel mai mult - subiectiv).
Ai putea sa ma contrazici spunand ca si alti Europeni au bubele lor, dar asta nu scuza in nici un chip problemele noastre.

In concluzie vreau sa spun ca sunt complet dezamagit de oamenii inteligenti din jurul meu care au ales sa nu mearga la vot. Doar pentru simplu motiv ca o prezenta mai mare reduce ponderea voturilor cumparate in numaratoarea finala sau creste costurile cu voturile pentru cei care platesc ar trebui sa fie motiv suficient pentru majoritatea.

Razvan spunea...

"N-am avut ce să alegem. Toţi sunt la fel. Un alt clişeu. Şi ăştia care au făcut listele de candidaţi de unde au apărut? Din neant? Ăştia nu fac parte tot dintre noi? Dacă toţi erau la fel scorurile erau egale. Nu sunt toţi la fel. Statistica se opune."

Gresit! Asta e problema esentiala! Pe listele alea se ajunge pe bani (50-100k euro un loc in primii 10 pe liste) in cea mai mare parte, apoi urmeaza criteriul "familie" (familie insemnand fie relatie de sange fie apartenenta la aceeasi organizatie gen securitate) si la sfarsit criteriul pupat in fund ani la rand. Nu se ajuge NICIODATA pe competenta si calitati!
Deci DA, nu avem de unde alege! Oamenii normali nu pot ajunge pe liste!!!

Andra spunea...

Ar fi fost corect ce spui daca o spuneai in 2007, cand PNL si PSD au inceput sa construiasca absenteismul folosnd toate mijloacele din dotare: televiziuni, "formatori de opinie" si alte perversiuni politice.
Si daca continuai sa o spui la alegerile locale din 2008, si parlamentare din 2008.

PNL si PSD au cazut azi in groapa pe care-au sapat-o pentru altii, si tot ei tipa "au!".
Scoala veche, comunista, de incredere :), dar nu-i mai crede nimeni.

Andra spunea...

Now, this is a perfect fit :)

“A prisoner of war is a man who tries to kill you and fails, and then asks you not to kill him”.

— Winston Churchil

Patraulea spunea...

Am văzut deunăzi într-o ştire, de la bulgari, un tânăr care spunea "Politicieni sunt nişte gunoaie care se gândesc numai la ei ..." Mă poate contrazice cineva?

Anonim spunea...

Andra, PD-L a pus umarul in 4 mandate (ca FSN, cu CDR, cu PNL si acum) la absenteism. Si acuma se pare ca a profitat cel mai bine, si incepe chiar sa-i placa. E lipsa de fair-play, la ce clasa politica generala avem, sa dam toata vina doar pe unii.

mirpre spunea...

Democratie fara cetateni, de acord, dar nu e vina cetatenilor. De ani de zile votam persoane care nu isi indeplinesc partea lor de deal: sa transpuna in practica vointa electoratului. Se poate spune ca votul in Romania este doar o metoda de a-i baga la conducere pe unii. Ce feedback ati avut de la multiplele grupuri si persoane pe care le-ati trimis in diversele foruri?
E clar ca avem o problema cu sistemul, si daca insistam in a afirma ca avem conducatorii pe care ii meritam, doar fiindca suntem obligati sa participam la aceasta comedie sinistra a democratiei simulate nu ne ajuta cu nimic.
Trebuie schimbat sistemul in asa fel incat cei care nu-si respecta promisiunile sa fie penalizati imediat si nu dupa 4 sau 5 ani. Eu personal refuz sa astept atat. consider ca daca nu sunt de acord cu nicio parte a clasei politice, acest drept sa-mi fie recunoscut, iar acest lucru se poate face doar intr-un singur fel:
1. vot obligatoriu
2. posibilitatea de a penaliza prin vot intreaga clasa politica prin introducerea rubricii "Vot alb" in buletinele de vot. Daca "Vot alb" > "Voturi exprimate" sa se repete alegerile.
3. posibilitatea de a trimite acasa dupa 6 luni gruparile care au promis fara sa respecte printr-un nou scrutin.

Orice alta discutie in afara acestui cadru pe tema legitimitatii alesilor este inutila si nu face decat sa sustina acest sistem criminal.

Anonim spunea...

Asta a fost cel mai prost comentariu si cea mai stupida explicatie pe care am putut sa o citesc in ceea ce priveste absenteismul de la vot. Mai citeam din cand in cand ce scrie Dan Selariu, dar acum, dupa ce am citit acest articol cu explicatii de clasa a 4-a, imi dau seama ca nu are nici o treaba cu nimic. Iar daca nu mi se posteaza mesajul, stim cu totii ce inseamna...(jos cenzura si nu mai stati mai baieti,/ puneti mana pe lopeti)

Andra spunea...

@Anonim

In sfera inchisa a presei dominata de PSD-PNL (ca alta nu exista) de multe poate fi acuzat PDL, dar ca a facut campanii si propaganda - si directa si propaganda neagra, specialitatea PSD-PNL - impotriva participarii la vot - definitely NOT.
NICIODATA.

Intr-adevar, prost articol, mediocre postari.
Bine macar ca acum nu se mai arunca cu galeti de rahat in cap si insulte daca indrazneste cineva sa carteasca impotriva absenteismului, ca in vremurile de aur ale guvernarii PSD-PNL.

S-a schimbat ordinul pe unitate :)

PSD a pierdut 2.535.994 de voturi
http://www.ziua.net/display.php?id=254330&data=2009-06-10


Semnificatia absenteismului
Ion Vianu
Miercuri, 03 Decembrie 2008
http://www.romanialibera.ro/a140871/semnificatia-absenteismului.html

xtraterestrul spunea...

Este foarte logic sa existe astfel de oameni in politica. Cei care in mentalul colectiv ar merita sa conduca (integri, incoruptibili, seriosi, bine pregatiti profesional, etc) exista dar s-au retras demult, stau pe margine si privesc cu dispret la cei ce lupta si tin cu dintii de un loc in politica. Acestia din urma au o singura motivatie: bunastarea strict personala, iar politica pentru ei reprezinta calea spre putere si bogatie. Acum sa ne imaginam ce energie psihica trebuie sa aiba un politician motivat de bunastarea generala pentru a lupta cu astfel de indivizi! Concluzia este ca daca nu esti in stare sa lupti pentru un un ideal legat de bunastarea generala, si stai pe margine contempland scarbit balacareala dintre "politicieni" NU AI DREPTUL SA FII NEMULTUMIT DE PRESTATIA LOR. Cu alte cuvinte, daca nu esti in stare sa te implici, "fa ciocul mic", sau "daca niama putirinta geaba chichirez galceava"

...de la noi asa se vede...

Băşcăliosul spunea...

Din câte rezultă pe-aici, pentru comentatori s-a generat o problemă de percepţie a articolului, menită să-i justifice şi mai tare conţinutul.

Anonim spunea...

adica "ba cetatenilor ia marsh la vot shi gura mica! ce treaba ai tu cine numara, cine candideaza, cine face cartile?! datoria ta e sa votezi si restu facem noi. " asta ai vrut sa zici? ca daca e asa atunci nu e prea democratic din partea ta.

democratia la baza inseamna guvernarea poporului, dar cind o clica de indivizi stau pe scaune si candideaza pe rind tot ei si numai ei, unde e democratia? asta e o dictatura mascata.

as fi de acord cu aceasta forma de guvernamint daca cei ajunsi acolo in grupul de conducere rotativ ar fi selectati dupa niste criterii care au legatura cu empatia sociala, inteligenta si empatia fata de aproapele. dar la noi inca nu e asa.

cei de la conducere au reusit prin servilism si supunere, furt si inselaciune. adica sint demni de puscarie!
iliescu a vindut tara indatorind-o imediat la loc dupa ce tocmai devenise tara fara datorii, basescu a furat flota si acum fiind santajabil e pus presedinte, geoana senior era ministru sub ceausescu, tariceanu e un mason obedient care a respunde la comenzile superiorilor din loja si tot asa pina epuizam clasa politica. nu e unu fara bube-n cap!

popor avem, si ce popor! dar n-avem democratie domnule selaru.

avem dreptul la o conducere mai buna!

PATRICKdan spunea...

daca la parlamentare or veni 15% dintre cetateni romani cu dr de vot, si toti etnicii maghiari, UDMR poate sa faca si singur Guvernul ! cred ca Vadim va fi internat la Balaceanca si va fi cosmarul vietii lui...

acuma, serios vorbind, ii felicit pe cei care au votat UDMR in special si char si pe cei de la PRM ! De ce ? Simplu !
pentru ca, spre desoebire de acestia, romanii din urban - educati, cititi, informati dar, in aceeasi masura siderati de politicieni si non-participanti la vot, le-au permis celor de la UDMR si PRM sa aibe aceste scoruri.
acesti deontologi, comenteaza peste tot (desi nu voteaza), sunt si din rudele mele sau amicii mei, pe care nu am reusit sa-i conving sa voteze (cu origine vor ei).
nepasarea acestora a dat posibilitatea sa existe fraude si, refuzul de a vota va duce la nenumarate alte fraude in viitor. chiar astept, un nou ghid cu alte 18 noi metode de fraudare a alegerilor, in preajma prezidentialelor, de la PSD !
mi-e rusine de cei asemenea mie, cu pretentii si care nu inteleg ca, desi au dreptate, numai mergand la vot putem sa schimbam performantele uluitoare ale masinariei de vot a PSD. Care masinarie, sa recunoastem, a functionat la relanti, la capacitati diminuate ! Eu, chiar sustin teza ca baronii locali au vrut sa traga un semnal lui Geoana, ca de ei depinde un scor mare al acestuia in toamna. Poate uitase asta. NU de altceva dar, Marian Oprisan "cancerul rosu" si baronul din judetul meu, de la locul 3 pe tara la parlamentare ca si prezenta la vot, a fost undeva pe locul 10-15, comparabil cu celelalte judete. nu compar scorul de acum cu cel din toamna, ma refer la comparatie cu alte judete.
la fel, banui ca nici Mazare nu s-a agitat prea tare in Cta.

DECI in CONCLUZIE : desi cunosc, stim cu totii care e profilul votantului PRM-PNG, ii conisder de 100 de ori mai cu simt civic, decat electoratul educat-citit-cultivat din urban, posibiul chiar votant al dreptei. Din acest motiv, as fi de acord cu votul obligatoriu, pt ca stiu prea bine cum se voteaza, mai ales in rural, si cum functioneaza masinarie de vot a PSD. Avand destule parghii in mana, iata ca si PDminusL actioneaza dupa aceleasi metode, dovedind ca TANJESTE dupa ceea ce Basex incrimina in 2004, anume "PARTIDUL-STAT, PSD" !
PDL, basculand de la stanga la dreapta, aidoma unui meci de ping-pong, fiind in esenta un "partid-lider" (aidoma PRM), doreste sa ia locul PSD si, sa devina, un "partid-structura" !
Mi-e o sila iremediabila... dar AM VOTAT !
Nici nu conteaza cu cine, n-am votat neaparat din simt civic, sau pt ca is simpatizant al unui partid, ci, stiind ca se va deturna optiunea multora, am incercat sa limitez frauda electorala a PSD si morala a PDL !
Cetateni, ganditi ! Cum spunea Divertis...Asta si vor, "EI cu EI" (FSN 2), sa NU mergeti la vot ! Va simteti mai bine acum, s-a schimbat ceva ? Mananca gura voastra mai bine, are copiii vostrii siguranta zilei de maine ?

Andra spunea...

@PATRICKdan
acum vine Selaru si-ti lipeste pe frunte eticheta de “monoman”, ca ai "idei fixe", si esti incapabil sa “gandesti rational”

asa-mi spunea mie Selaru anul trecut daca indrazneam sa scot vreo vorba impotriva Prea Sfantului Absenteism – pentru ca absenteismul favoriza PSD si PNL

Nici pe Sfintia vostra nu v-am vazut anul trecut sa aveti vreo parere "contra" Prea Sfantului, ... :)

inteleg ca acum, daca PNL-ul a cazut – nu mai e valabil “absenteismul” ci e kusher sa lupti pt. "democratie"

Atat valoreaza principiile pt. partidul balama PNL

Dan Selaru spunea...

Andra te-am mai pus o data sa cauti sa vezi ca nu am spus niciodata nimic despre absenta de la vot. Atunci ti-ai cerut scuze. Vad ca ai probleme si cu memoria.

Andra spunea...

Selaru
Mi-am cerut scuze pt. ca te-am acuzat si nu uit
dar eu am spus altceva.

sa cautam link-uri sa vedem cu ce cuvinte frumoase ma "ajutai" cand eu incercam sa explic ca absenteismul e o prostie?

sau cand spuneam ca toti cei care ridica in slavi absenteismul vor intoarce foaia cu 360 de grade?

cred ca e inutil, pt. ca nimic nu te va impiedica sa intorci din nou foaia cu 360 de grade next time PNL gets back to power.

DECI in CONCLUZIE : oameni ca mine vor fi sub TOATE regimurile politice acuzati ca au idei fixe :)))

Dan Selaru spunea...

Andra de ce nu-ti gasesti un blog propriu in care sa-ti exprimi ineptiile. Votul nu e obligatoriu. E un drept nu o indatorire. Daca nu pricepi eu n-am ca sa-ti fac.

Razvan spunea...

faptul ca oamenii nu voteaza arata ca ei nu sustin sistemul, nu le place, nu sunt de acord cu el si cred ca nu pot face vreo diferenta. eu sunt un socialist convins, dar am fost sa votez, de fiecare data merg, si votez cu cei care stiu ca vor avea voturi putine dar merita mai mult(ex PIN, PAS). de data asta am votat PRM :)

bilbophile spunea...

Gresit! Faptul ca oamenii nu voteaza inseamna ca ei sustin de fapt sistemul.

Votul nu este un concurs de frumusete ci alegerea guvernarii in scrutinurile nationale, a unei componente de "impresie artistica" la nivel european. Alegerile nu incep cu lista si nu se termina cu bagatul votului in urna. Ele incep cu organizarea partidelor si se termina cu cu ocuparea functiei sau, in cazul institutiilor colective, cu definirea majoritatii.

Faptul ca "toti sint la fel" (atit cit sint, cum sublinia Dan Selaru) se datoreaza faptului ca noi pretindem tuturor acelasi lucru sa ne minta frumos - ca noi putem dormi linistiti ca ei vor veghea pentru noi. Politicienii nu sint ca se ne conduca ci ca sa ne reprezinte, ceea ce inseamna ca noi trebuie sa le cerem un mandat clar, explicit, negociat. Citi avem incredere sa ne cumparam/vindem casa exclusiv pe vorbele agentului imobiliar. De ce ne-am vinde/exercita opinia politica doar pe vorbele candidatilor? Sa ne mire ca exista o pondere atit de mare a escrocilor si ca oamenii relativ onesti care ajung acolo par sa se prosteasca sasu, in cazul fericit, sa nu isi gaseasca locul?

Politicienii romani sint cumplit de lasi si intotdeauna au cedat in fata vointei populare. Doar ca in ultimii 20 de ani, de la "huligani" si "golani", vointa populara" nu i-a mai deranjat in vreun fel.

Cei care nu au votat sint cei care i-au bagat in Parlamentul European pe Becali, Elena Basescu ori Vadim, asa cum ei sint cei care ne-au dat parlamentul national rupt in trei, care permite doar o guvernare pe tip "doua ciolane le trei magari". Asa ca cei care au stat acasa si acum se declara oripilati, sa renunte la imposturea si isi puna de acord vorbele cu faptele.

Scuze pentru cei care chiar au avut motive obiective sa nu fie la vot.