Lumea în care trăim - neuroeconomie şi concluzii personale

Impresia generală a publicului, dacă există aşa ceva, despre matematică este că are de a face cu o ştiinţă aridă, complicată şi care nu prea foloseşte. Câteodată şi eu simt asta.

Matematica e fenomenal de simplă. E o sumă de instrumente, unele fenomenal de greu de înţeles, dar care odată validate pot să fie folosite ca atare fără să te intereseze cum funcţionează. Câţi şoferi cunosc ciclul Carnot?

Instrumentele respective, din momentul în care ai capabilitatea să le foloseşti, devin universale. Se pot aplica în orice domeniu care se pretează descrierii cu ajutorul lor. Şi se pot combina atâta vreme cât logica validează procesul.

Henri Poincare la sfârşitul secolului XIX a făcut o descoperire epocală. Că pornind de la nişte ecuaţii diferenţiale relativ simple se poate ajunge la un comportament al soluţiilor atât de complicat că, din punct de vedere practic, este haotic. Poară numele de haos determinist. El a descoperit fenomenul în mecanica cerească.

Fenomenul apare în meteorologie, electronică, mecanică, în aproape orice domeniu.

Mai explicit, pornind din locuri foarte apropiate un sistem poate ajunge într-un timp relativ scurt la distanţe foarte mari. Deoarece noi nu suntem capabili să măsurăm perfect locul în care ne aflăm, datele iniţiale, nu ştim unde o să ajungem. Nu toate sistemele au un asemenea comportament şi chiar pentru acelaşi sistem nu toate datele iniţiale conduc la astfel de comportamente. Se poate totuşi, în medie, afla cât de departe pot ajunge soluţiile, se cheamă coeficienţi Lyapunov.

Dar, cu cât un sistem este mai complicat, are mai multe variabile, cu atât e mai probabil un comportament haotic. Există sisteme care depind de parametri, dacă se modifică nesemnificativ aceştia comportamentul se poate schimba dramatic. Ce părea liniştit şi calm se transformă în ceva sălbatic şi de neînţeles. Cam asta înseamnă teoria catastrofelor.

Pentru sistemele complicate este posibil ca din această mişcare haotică să apară noi tipare de comportament, sistemul să evolueze spre noi forme de organizare, inexistente înainte, fără intervenţia cuiva. Dezvoltarea de noi structuri este naturală. Se cheamă emergenţă sau auto-organizare. Cam asta înseamnă, foarte sumar şi incomplet, teoria complexităţii.

Gazul dintr-un recipient este format din milioane de molecule care se ciocnesc şi se supun, într-o aproximaţie suficient de bună, legilor lui Newton. Putem afla caracteristicile globale ale sistemului prin statistică şi probabilităţi.

Dar ce se întâmplă dacă componentele sistemului îşi corelează comportamentul, şi-l schimbă în funcţie de mediu? Şi, mai mult, dacă moleculele sunt oameni?

Ce se întâmplă se poate modela pe baza simulărilor computerizate. Nu e nevoie de foarte mulţi agenţi (molecule) şi de legi complicate ca să apară lucruri noi şi necunoscute. Pentru înţelegerea legilor la nivel micro trebuie introdusă psihologia, trebuiesc înţelese mecanismele reale prin care oamenii iau decizii. Şi cum deciziile se schimbă atunci când mediul economic se schimbă. Descrierea acestor decizii în limbaj matematic presupune traducerea psihologiei, traducere mai mult sau mai puţin corectă, în formule matematice.

Prin combinarea teoriei complexităţii cu psihologia şi neurologia şi cu simularea pe calculator se dezvoltă, suntem la început, o nouă ştiinţă care se străduieşte să modeleze lumea în care trăim, neuroeconomia. Ca orice model este imperfect dar este mult mai aproape de realitatea actuală decât Adam Smith, John Maynard Keynes, Milton Friedman sau alţi corifei ai economiei clasice. Aici este o diferenţiere a celor două abordări.

Până aici a fost obiectiv, de aici e subiectiv.

Cel care va dezvolta cel mai viabil model va stăpâni lumea din punct de vedere economic. Ideile politice de stânga sau dreapta sunt pur şi simplu palavre fără acoperire economică, toate ideologiile politice sunt desuete, politica, aşa cum o ştim, este o reminiscenţă istorică. Sistemul economic global intră de capul lui în fibrilaţie iar măsurile luate pot să conducă la orice. Nu există profeţi, doar păreri, unele o să se potrivească, acum toţi bat câmpii. Ce se întâmplă este peste puterea noastră de înţelegere, cel puţin pe moment, s-ar putea să existe deja modele viabile, în orice caz nu sunt publice, e o ipoteză în care nu cred. Sistemul o să se reaşeze cum ştie el mai bine şi când ştie el. Putem să avem un război, putem să ne prăbuşim foarte jos, putem să avem un foc de paie.

Aici este un jurnal ştiinţific serios care abordează subiectele descrise. Nu e popularizare şi nici Wikipedia.