vineri, 3 iulie 2009

Lumea în care trăim - neuroeconomie şi concluzii personale

Impresia generală a publicului, dacă există aşa ceva, despre matematică este că are de a face cu o ştiinţă aridă, complicată şi care nu prea foloseşte. Câteodată şi eu simt asta.

Matematica e fenomenal de simplă. E o sumă de instrumente, unele fenomenal de greu de înţeles, dar care odată validate pot să fie folosite ca atare fără să te intereseze cum funcţionează. Câţi şoferi cunosc ciclul Carnot?

Instrumentele respective, din momentul în care ai capabilitatea să le foloseşti, devin universale. Se pot aplica în orice domeniu care se pretează descrierii cu ajutorul lor. Şi se pot combina atâta vreme cât logica validează procesul.

Henri Poincare la sfârşitul secolului XIX a făcut o descoperire epocală. Că pornind de la nişte ecuaţii diferenţiale relativ simple se poate ajunge la un comportament al soluţiilor atât de complicat că, din punct de vedere practic, este haotic. Poară numele de haos determinist. El a descoperit fenomenul în mecanica cerească.

Fenomenul apare în meteorologie, electronică, mecanică, în aproape orice domeniu.

Mai explicit, pornind din locuri foarte apropiate un sistem poate ajunge într-un timp relativ scurt la distanţe foarte mari. Deoarece noi nu suntem capabili să măsurăm perfect locul în care ne aflăm, datele iniţiale, nu ştim unde o să ajungem. Nu toate sistemele au un asemenea comportament şi chiar pentru acelaşi sistem nu toate datele iniţiale conduc la astfel de comportamente. Se poate totuşi, în medie, afla cât de departe pot ajunge soluţiile, se cheamă coeficienţi Lyapunov.

Dar, cu cât un sistem este mai complicat, are mai multe variabile, cu atât e mai probabil un comportament haotic. Există sisteme care depind de parametri, dacă se modifică nesemnificativ aceştia comportamentul se poate schimba dramatic. Ce părea liniştit şi calm se transformă în ceva sălbatic şi de neînţeles. Cam asta înseamnă teoria catastrofelor.

Pentru sistemele complicate este posibil ca din această mişcare haotică să apară noi tipare de comportament, sistemul să evolueze spre noi forme de organizare, inexistente înainte, fără intervenţia cuiva. Dezvoltarea de noi structuri este naturală. Se cheamă emergenţă sau auto-organizare. Cam asta înseamnă, foarte sumar şi incomplet, teoria complexităţii.

Gazul dintr-un recipient este format din milioane de molecule care se ciocnesc şi se supun, într-o aproximaţie suficient de bună, legilor lui Newton. Putem afla caracteristicile globale ale sistemului prin statistică şi probabilităţi.

Dar ce se întâmplă dacă componentele sistemului îşi corelează comportamentul, şi-l schimbă în funcţie de mediu? Şi, mai mult, dacă moleculele sunt oameni?

Ce se întâmplă se poate modela pe baza simulărilor computerizate. Nu e nevoie de foarte mulţi agenţi (molecule) şi de legi complicate ca să apară lucruri noi şi necunoscute. Pentru înţelegerea legilor la nivel micro trebuie introdusă psihologia, trebuiesc înţelese mecanismele reale prin care oamenii iau decizii. Şi cum deciziile se schimbă atunci când mediul economic se schimbă. Descrierea acestor decizii în limbaj matematic presupune traducerea psihologiei, traducere mai mult sau mai puţin corectă, în formule matematice.

Prin combinarea teoriei complexităţii cu psihologia şi neurologia şi cu simularea pe calculator se dezvoltă, suntem la început, o nouă ştiinţă care se străduieşte să modeleze lumea în care trăim, neuroeconomia. Ca orice model este imperfect dar este mult mai aproape de realitatea actuală decât Adam Smith, John Maynard Keynes, Milton Friedman sau alţi corifei ai economiei clasice. Aici este o diferenţiere a celor două abordări.

Până aici a fost obiectiv, de aici e subiectiv.

Cel care va dezvolta cel mai viabil model va stăpâni lumea din punct de vedere economic. Ideile politice de stânga sau dreapta sunt pur şi simplu palavre fără acoperire economică, toate ideologiile politice sunt desuete, politica, aşa cum o ştim, este o reminiscenţă istorică. Sistemul economic global intră de capul lui în fibrilaţie iar măsurile luate pot să conducă la orice. Nu există profeţi, doar păreri, unele o să se potrivească, acum toţi bat câmpii. Ce se întâmplă este peste puterea noastră de înţelegere, cel puţin pe moment, s-ar putea să existe deja modele viabile, în orice caz nu sunt publice, e o ipoteză în care nu cred. Sistemul o să se reaşeze cum ştie el mai bine şi când ştie el. Putem să avem un război, putem să ne prăbuşim foarte jos, putem să avem un foc de paie.

Aici este un jurnal ştiinţific serios care abordează subiectele descrise. Nu e popularizare şi nici Wikipedia.

15 comentarii:

Claudiu MINEA spunea...

Articolul e exceptional, prin simplitate si claritate.

In prinvinta cocluziei, nu sunt in totalitate de acord, pentru urmatorul motiv: practica se bazeaza pe teorie (oricat ar incerca practicienii sa ne convinga ca e o teza falsa). Alternativa este viata pompierului, azi sting un foc aici, maine dincolo (in functie de urgente), dar nu am niciodata amsamblul sub control - ceva de genul actiunii actualului guvern. Practica bazata pe teorie inseamna alegerea prioritatilor in locul urgentelor.

Manole Buican spunea...

Exceptional! Bravo, Dane! M-ai uns pe suflet, nu alta:)

Anonim spunea...

Excelent ! Citind aceasta postare, inca din primele randuri, m-am gandit la seria Fundatiei, a lui Asimov.

Ionut spunea...

Aici putem observa cum se traduce modelul in practica.

Anonim spunea...

chestia asta se practica de mult timp
http://forum.hotnews.ro/index.php?showtopic=825&pid=15902&st=0&#entry15902

Dan Selaru spunea...

Cand e subiectiv e subiectiv. :-)
Ionut, cam asa. :-)
Ultimul anonim. Nu are legatura, daca vrei maine scriu si eu un raport secret despre ce vrei tu.

Dan Mihu spunea...

Feicitari. Un articol limpede si frumos, detasat de discursul crancen al epocii. Mi-am adus aminte de ce am facut facultatea de fizica... :)

Razvan spunea...

Eu sunt ultimul anonim pe care l-ai expediat rapid. Sa luam in considerare doua aspecte, primul raportul a fost publicat in 1967, al doilea aspect, un citat din carte:
"Dacă, să zicem ţi-aş cere să estimezi efectul pe care l-ar avea aterizarea pe lună a unui astronaut american asupra alegerilor din, hai să zicem, Suedia. Sau ce efect ar avea o schimbare a legilor de încoporare --o schimbare specifică-- asupra valorii pieţei imobiliare din centrul Manhattan-ului? Sau al schimbării condiţiilor de intrare la colegiu în Statele Unite asupra industriei navale britanice? Probabil ai spune, o dată, că nu am avea despre ce efect să discutăm şi, în al doilea rând, că oricum ar fi imposibil să estimăm. Dar ai greşi în ambele instanţe. În fiecare caz ar exista un efect, iar jocurile de pace ţi-ar putea spune care ar fi acela, cantitativ. Nu am compus aceste exemple acum. Sunt unele folosite în dezvoltarea metodei... În esenţă, este vorba de un foarte sofisticat, ultra-rapid sistem de tip "trial-and-error" capabil să determine algoritmi valizi. Ca oricare altă metodă sofisticată de rezolvare de probleme cu ajutorul computerului... "
Nu conteaza daca raportul este adevarat sau fals, important e ca asemenea idei circula de foarte mult timp si nu vad absolut niciun motiv pentru ca ele sa nu fi fost puse in practica pana acum. Cam asta era relevanta pe care am vazut-o eu cu articolul tau.

Dan Selaru spunea...

Ok, e perfect adevarat ce spui. In JASSS, jurnalul ala de care zic la sfarsit sunt nenumarate exemple. Dar sunt relativ simple. Pentru a modela un sistem economic cred ca e prea mult pentru ca acesta este deschis. trebuie sa modelezi intreaga economie mondiala. Si aici intervin conditiile locale si hotararile politice locale pe care e foarte greu daca nu imposibil sa le prevezi. Doar un guvern mondial ar putea sa aduca sistemul la unul tractabil din punct de vedere calculatoristic. Si nu e cazul acum.

Razvan spunea...

Sunt multe de discutat... Articolele din jurnal sunt scrise de niste studenti sau doctoranzi care au primit si ei o bursa si niste resurse modeste sa faca un studiu. Modelarea sistemului economic cred ca e mai simpla decat modelarea climei, tot un sistem deschis, unde s-au facut reale progrese. Hotararile politice locale nu sunt fenomene non-deterministice, pot fi manipulate. Un sistem, oricat de complicat ar fi, poate fi manipulat daca ai suficiente informatii despre cum functioneaza si suficiente parghii de control. Cat despre guvernul mondial, parerea mea subiectiva este ca daca economia este globalizata, puterea de ce n-ar fi?!

Dan Selaru spunea...

Nu e posibil acum, tu nu veyi ca astia nu stiu cum sa opreasca criza. Bat campii.

Razvan spunea...

Deja ne indreptam catre teorii conspirationiste, dar nu e vina mea, chiar articolul tau sugereaza asta. Criza o fi ciuma pentru unii, dar sigur e muma pentru altii. Crizele, ca si razboaiele au rolul lor in istorie. Raportul de la Iron Mountain tocmai asta dezbate. Nu are relevanta daca este autentic sau fals, sunt idei vechi de peste 30 de ani care ar fi putut sa-i inspire pe multi pana acum.

Deceneu spunea...

"toate ideologiile politice sunt desuete, politica, aşa cum o ştim, este o reminiscenţă istorică."

Eu nu sunt de acord cu asta de mai sus.
Ideologiile sunt optiuni in conditile in care nici una nu detine adevarul absolut.
Teorile economistilor explica o relatie cauzala intre efecte si cateva cauze, in ipoteza ca ceilalti factori sunt constanti.
Au si teoriile adevarul lor partial, nu a demonstrat nimeni ca sunt false, sunt doar imcomplete.

Nu exista o teorie sau model universal valabil.
Daca ar exista si cineva ar incerca sa dirijeze viata inseamna ca nu ar mai exista libertate, ca fiecare ar fi un pion care executa o misiune.

Suntem departe de o asemenea situatie pentru ca lumea are mai multe zone
1. Necunoscut
2. Cunoscut
2.1 incontrolabil
2.2 controlabil
2.2.1 necontroloat
2.2.2 controlat

Daca am face o pondere a zonelor de mai sus cu siguranta ca 2.2.2 e infima.

Dan Selaru spunea...

Perfect de acord. Poate exprimarea e gresita. Ce voiam sa spun era ca a te tine de un anumit tipic, sa zicem de stanga si sa actionezi numai cum spune ideologia e aberant. Mai curand modelezi, faci estimari si faci asa cum pare cel mai bine ca sa atingi scopul.

Aia cu controlabilitatea e clara. Nici macar nu suntem capabili sa intelegem cum se iau deciziile, partea cu neuro e cea mai subtire din toata povestea.

Deceneu spunea...

Stanga si dreapta sunt optiuni politice, ce tin de convingeri nu de ratiune. Unele tari nordice tin destul de mult timp de o politica sociala.
Poate ca partidele nu pot renunta la politica lor, pentru ca ar insemna sa-si nege identitatea, si atunci cetatenii sunt cei care isi pierd increderea in politica de stanga sau de dreapta, si schimba echipa de la putere.

Sunt oameni care in familie prefera o viata austera ca sa acumuleze in vederea unor investitii viitoare, si persoane care se gandesc la ziua de azi.
Nu-i intereseaza viitorul, dupa filozofia "o sa vad eu atunci cum ma descurc".
Asa cum asemenea persoane nu-si schimba filozofia de viata, nici partidele nu-si schimba politica.

Unii sunt adepti ai pietei fara ingradiri majore, altii adepti ai adminstrarii cu "responsabilitate sociala", pentru ca ei considera ca cetateanul nu are capacitatea si puterea sa ia decizii corecte in interesul social.

In Romania s-a instaurat o politica puternic sociala pentru popor si "super liberala" pentru clientela politica.
Practic avem doua Romanii fiecare cu o alta politica.
Unii o fac si altii o suporta.