luni, 27 iulie 2009

Soluţii?

În ultima vreme PSD face exerciţii grele cu răbdarea PDL, face comisie după comisie de anchetă. Pune întrebări incomode cum e cea adresată lui Pogea cu cele 5 miliarde luate de la FMI. Şi în presă este în opoziţie cu Guvernul din care cu onor face parte. Şi cere din ce în ce mai mult şi mai vocal.

Are curaj Boc să-i dea afară? Nu cred, pentru că un Guvern Boc Reloaded, monocolor PDL sau cu dunguliţe UDMR-iste n-o să treacă. Până unde poate PDL suporta împilarea PSD-istă? Şi care este soluţia? Pentru că lupta de la vârful puterii între cele două partide face imposibilă conducerea ţării. Şi avem o criză de gestionat.

Războiul Pepenilor, de mare actualitate, este o deturnare a atenţiei spre subiecte minore din care toată lumea pierde. Mai avem o adunare a Parlamentului la Dăbuleni. Şi de fapt pierdem vremea.

Scădere salariilor miniştrilor cu 20 de procente este pur şi simplu demagogie penibilă. Şi nu foloseşte nimănui, nici măcar lui Băsescu.

Guvernul are jumătate din ocupanţii fotoliilor ministeriale anchetaţi de ANI sau de Parlament. Se dizolvă într-o mare de suspiciune, acum întărită şi de acuzaţiile oficiale la adresa Monicăi Ridzi.

Totul este un scandal sau o negociere politică în care nimeni nu-şi asumă consecinţele lipsei unui Guvern responsabil. Şi în mod cert noi pierdem.

Ce soluţie politică există?

17 comentarii:

Claudiu MINEA spunea...

Cea gasita la 1866.

Tino spunea...

Sau cea din 1999 - 2000, cu paranteza ca erau prea putini tehnocrati.

vali.d spunea...

sau cea din decembrie 1989 in varianta extinsa,cit sa cuprinda parlamentul,guvernul si vreo citiva "afaceristi"cu pedigree.

B spunea...

Varianta din 1989 nu mai merge, deja toti securistoizii (esalonul 5 sau 50) sunt deja ori in politica ori in mediul de afaceri asa ca nu prea mai gasesti securisti flamanzi care sa preia fraiele in nobilul scop al imbogatirii prin orice mijloace pt ca momentan avem numai datorii desi sunt convins ca mai pot sa gaseasca cateva ciosvarte!

Theophyle spunea...

Mariajele in familie, aduc intodeuna copii debili.
Cine "aranjat" mariajul trebui sa-l si dezlege, nu?

Partizanu spunea...

Analiza de mai sus se poate traduce in termeni populari asa:
-astia de la putere se bat intre ei pe "ciolan" sa isi ridice palate pe urma.
-astia de prin redactii scriu despre, se dau cu capu de pamant, ca pe urma isi ridica si ei din banii mogulilor o vila.
-omu' simplu isi baga p*** in toti si mai desface o bere ca oricum la iarna lui nu-i plateste nimeni intretinerea doar ca voteaza.

Flo spunea...

Dan, solutia gasita de mine se cheama "implicare". Cat mai contagioasa posibil :)

Gandindu-ma la problemele astea dpdv ingineresc, am incercat sa gasesc "root cause". Dupa parerea mea, cauza primara a mizeriei politice actuale este nepasarea oamenilor, neimplicarea civica. (Putem cauta cauze si pentru asta, educatia precara, trecutul totalitarist, dar nu putem actiona la ele pe termen scurt).

Iar solutia este, simplu: implicarea. Civica. Politica. Cum sa avem clasa politica, daca noi stam pe margine si comentam, iar in partide sunt membri Morega, Vanghelie, Becali si cei ce i-au luat ca model ?

Si, mergand mai departe, cand vrei sa convingi oamenii sa faca ceva, exemplul personal are o putere foarte mare. Deci, domnii mei, inscrie-ti-va intr-un partid, (nu conteaza care, de care va simtiti mai apropiat ideologic) si schimbati-l din interior. Nu-i o munca usoara de unul singur, dar nu veti fi singuri :)

Tot plangem dupa o noua generatie de oameni politici, curati, transparenti, grasi si frumosi. De unde vreti sa apara??
Cine e direct interesat de aparitia acestei clase? Eu. Deci, eu ar trebui sa fiu primul care sa fac ceva.

B spunea...

Flo, vb degeaba. I-am propus sa candideze dar m-a trimis elegant la plimbare...

Toronto spunea...

Mie unul nu-mi place sa comentez la articole de-astea pt. ca nu ajuta pe nimeni cu nimic. E complet degeaba, intrebari retorice. Si nu-i in firea mea sa raspund la intrebari retorice.

Flo, ai dreptate - implicarea e solutia. Doar ca eu nu includ la capitolul implicare duscutiile pe internet care mor doar ca discutii pe internet. Trebuie mai mult, asa cum zicea si B., alfel discutam degeaba.

Am impresia ca stam ca in povestea prostilor a lui Creanga si ne tot intrebam ce o sa se intimple cu drobul ala de sare din Guvern / Parlament / etc. Nu o sa se intimple nimic, o sa stea cuminte la locul lui.

@Claudiu Minea
Solutia regala nu mai e o solutie in 2009. A fost atunci cind si in alte tari europene erau regi / imparati si a te conetcat la familiile regale europene era nevoie de asa ceva, insa in ziua de astazi conduc presedinti alesi si Parlamente democrate, basca o uniune europeana, asa ca sa discutam de solutii de-alea ca la 1866 e iar pierdere de vreme.

Solutia e foarte simpla si se adreseaza noua tuturor: acolo unde lucram sau traim sa incercam sa facem mai bine, mai corect si mai moral. Aia e tot. Schimbarea mare ar trebui sa fie o suma de milioane de schimbari mici, in care fiecare din noi ne facem treaba unde actionam, nu doar cerem altora sa-si faca treaba alora. Nu da mita, informeaza-te corect, lucreaza mai eficient si fa mai multi bani pt. tine si familia ta, deschide ochii la lumea din jurul tau, fii deschis si tolerant, samd, suna astea cunoscute? Schimbarea incepe cu fiecare din noi, doar ca e naibii de greu si-atunci continuam sa tot cautam soluti alternative doar-doar s-o putea mai usor. Ei ... nu se prea poate, insa pina sa intelegem asta mai dureaza.

Viorel spunea...

1. Restructurarea din temelii a guvernului. Dizolvarea ministrelor si agentiilor fara noima (infiintate doar ca rasplata politica).
2. Formarea unui guvern de TEHNOCRATI in special pentru ministerele cu impact. Finante. Economie. Transporturi. Justitie. Sanatate. Educatie.
3. Renegocierea contractelor de investitii majore care toaca sume inimaginabile de bani fara sa produca niciun rezultat vizibil.
4. Transparenta totala in cheltuirea banului public. Asa cum se face acum cu declaratiile de avere pentru functionarii publici. Vreu sa cumpar perdele - anunt de licitatie pe pagina de web cu ce vreau sa cumpar si in ce limite. Intreaga derulare a licitatiei sa fie facuta publica, inclusiv numele firmelor care si-au anuntat intentia de a participa. ELIMINAREA PROCEDURII DE SELECTIE DE OFERTE - este metoda ultrapatentata de sifonare a banului (firma care castiga aduce si contra-ofertele).

Este an electoral. Niciuna din solutiile de mai sus nu este posibila. "Dupa mine potopul" este deviza lui Base.

Toronto spunea...

Ma distreaza solutii aiurea in tramvai cum sint propuse de Viorel si la care se gindesc milioane de romani ca el.

Guvernul a tot fost structurat si restructurat de nu stiu cite ori. O data in plus ce te face sa crezi ca o sa fie radical altfel? Oricum ai da-o cum e acum e un compromis intre toate partidele greu de schimbat, daca nu imposibil.

Guvern de tehnocrati. Chestia asta tot o aud deseori, insa trebuei inteles ca politica o fac politicienii nu oameni angajati pe un post. Absolut nimic nu garanteaza ca "tehnocaratii" nu o sa bage mina in fondurile publice si truca licitatii, pt. ca sint pline ministerele si agentiile nationale de "tehnocrati", inrolati sau nu politic. Tehnocratii nu-si asuma nimic pt. ca nu raspund in fata electoratului. Explicatiile ar fi simple de genul "calculele matematice ne spuns ca salariul trebuei redus cu 16,72% si angajatii la stat cu 19,31% asa ca o sa dam afara X oameni si salariiel sint micsorate cu acel procent". Insa se poate face asa ceva? Ar iesi imediat lumea in strada si linsa pe acei tehnocrati. Si atunci vin politicienii si indulcesc bomboana cum pot. Un tehnocrat e de 19 ani Isarescu in fruntea BNR si ce poate face el singur cind guvernul si parlamentul dau bani cu nemiluita? Tehnicratia e o non-solutie, degeaba tot povestesc unii, ca nu o sa fie acceptata de nimeni.

Crezi ca chiar asa usor poti renegocia contracte importante? Romanii s-au obisnuit sa nu-si respecte cuvintul dat si sa tot renegocieze ce s-a semnat ieri, insa pe plan international iti pierzi credibilitattea imediat si pupu credite. Trebuie sa fie o continuitate in ce s-a semnat si o predictie, altfel e haos. Uita-te la o banca cum iti permite sa-ti schimbi parerea pe un contract semnat, cu taxe de penalizare.

Transparenta la cumparat perdele? Zimbesc. Problemele sint mutl mai grave nu doar niste perdele acolo oricit or costa ele, si toate guvernele din lumea asta sint transparente pina la un punct. Iar asta cu transparenta e o lupta continua, ca-i de datoria societatii civile sa tot ceara date, sa insiste si sa verifice, pina sa-si faca organele de ancheta treaba.

"Dupa tine potopul" in capul tau.

Dan Selaru spunea...

Am stat cu rabdare sa citesc. Toronto ne spune clar ca in calitate de societate civila sa stam cu parul pe ei si sa ne facem treaba. Absolut corect.

Sunt total impotriva miscarilor de strada.

Guvernul de tehnocrati, pe moment, pana la alegerile prezidentiale este o solutie. Pentru ca nu avem niciun guvern.

Solutia a la long e mult mai complicata. Oricum trebuie plecat de la Toronto citire. Nu sunt de acord ca stam ca babele pe sant si nu facem nimic. Cele cateva sute de cetateni care citesc zilnic textele si comentariile de pe bloguri, nu pitzipoanca.org, au si alte puncte de vedere decat cele ale partidelor sau mass-mediei. Si asta conteaza.

Nu inscrierea intr-un partid politic deja existent e solutia, unul nou poate. Cum sa faci un partid nou nu stiu. De ce nu in cele existente? Pentru ca nu se pot reforma din interior. E o iluzie. Poate doar ca sa lipim afise.

Bilbofil spunea...

De la ceea ce spune Flo trebuie pornit. Autoritatile statului ii reprezinta pe cei care le pot influenta: sponsorii ("oligarhii") si apoi cetatenii care vin la vot (pensionarii si asistatii). Ca sa ai ecou in viata politica, asa cum spunea un politician american: "Nu te intreba ce pot face politicienii pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru politicieni". Cind contributia ta va fi decisiva, la fel va fi si implicarea lor.

In fond ceea ce reprosam politicienilor este ca fac ceea ce le cer cei pe care se sprijina: ca aseaza relatia mai presus de norma si statusul mai presus de institutii; ca au ca prioritate redistribuirea venitului national in functie de fidelitatea suporterilor. Sint lucrurile pe care le asteapta:
- oamenii de afaceri scoliti in universitatile de partid si scolile Securitatii, unde au invatat ca economie de piata inseamna sa iei ieftin de la stat si sa vinzi scump pe piata privata (sau invers, ieftin de la import si scump catre stat sau prin subventia statului);
- pensionarii, locatarii, veteranii si toate categoriile speciale defavorizate, care vor subventii pentru gicacalorie si curent, economate, servicii publice de calitate pe spaga mica.

Cui nu ii convine politica asta, care a cistigat alegerile anul trecut pentru trei partide si jumatate, sa propuna altceva. Urgenta nu e la politicieni, nici la sponsorii lor si nici macar la electoratul lor actual.

Pe termen scurt, imi vine greu sa intrevad o posibilitate prin care Basescu sa mai poata fi convins ca politica anti-coruptie mai aduce voturi (ca la ceilalti prezidentiabili nu a fost nicicind vreo sansa), anul asta probabil ca se poate incerca doar o lansare la apa a unui alt fel de politica. Roadele, dupa cinci-zece ani de munca (nu internet ci "footwork"), in cazul fericit in care lucrurile merg rezonabil si la nivel UE, NATO etc.

Dan Selaru spunea...

Ca sa faci footwork e nevoie de bani si timp. Cine are bani si timp in perioada asta?

Bilbofil spunea...

Cred ca intrebarea se pune pe dos: pentru ce bani si ce scop esti dispus si capabil sa contribui cu resursele necesare? Resursele pot fi "proprii" sau "atrase".

Restul e discutare de discutii (raportat la subiectul tau acum).

Bilbofil spunea...

Cred ca intrebarea se pune pe dos: pentru ce scop si ce strategie esti dispus si capabil sa contribui cu resursele necesare? Resursele pot fi "proprii" sau "atrase".

Restul e discutare de discutii (raportat la subiectul tau acum).

(Scuze pt eroare, nu mai gindesc limpede la ora asta.

Claudiu MINEA spunea...

Toronto: fiecare propune solutia in care crede... :)