sâmbătă, 5 septembrie 2009

Câtă energie este conţinută într-un litru de petrol?

Peste tot poporul este inundat de veşti bune cum că gata, s-a sfârşit criza şi putem s-o luăm de la capăt cu dezmăţul.

Dr. Fatih Birol, economistul şef de la Agenţia Internaţională pentru Energie, ne spune că producţia globală de petrol o să-şi atingă vârful peste 10 ani, cu 10 ani mai devreme decât era prevăzut şi că producţia se prăbuşeşte de două ori mai repede decât s-a calculat acum doi ani. Căderea este de 6,7 procente pe an. Asta în câmpurile actuale de producţie.

Omul mai face precizarea că nu crede că guvernele sunt conştiente de situaţia actuală a rezervelor de petrol, de implicaţiile politice şi economice. De faptul că sunt necesare sume enorme pentru investiţii în descoperirea de noi câmpuri, noi tehnologii şamd.

Partea proastă este că nu s-a investit suficient în noi câmpuri de producţie şi este foarte posibil ca anul viitor, când cererea o să crească, să nu existe posibilitatea satisfacerii acesteia. Şi că s-ar putea să nu existe bani pentru găsirea de noi câmpuri şi introducerea lor în producţie.

Problema nu este că rămânem brusc fără petrol, o scădere de 10 procente e suficientă pentru o catastrofă, în 70 scăderea a fost de 5 procente şi preţul s-a cvadruplat.

Câtă energie este conţinută într-un litru de petrol? Un litru face, cu aproximaţie, cât 110 de ore de muncă manuală. De aia de tăietor de lemne fără drujbă. Aici vedem cât de dependenţi suntem.

N-o să ieşim din criză. Vin vremuri şi mai grele. Ce facem noi? Bine. Avem alegeri.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

13 comentarii:

Anonim spunea...

si situatia nu poate decat sa se inrauteasca...in prezent cel putin, consensul stiintific este ca nicio tehnologie alternativa nu poate inlocui petrolul ca principal combustibil si una din principalele surse de energie. pur si simple solutiile alternative nu au un randament comparabil sau au un cost de implementare mult prea mare. iar ca sa convingem toti oamenii sa mearga cu biciclete in orase in loc de SUV este nerealist. nu mai vorbesc de renuntarea la mastele plastice sau la cauciuc

Dedalus spunea...

Nu cred ca situatia rezervelor de petrol are vreo relevanta in ce priveste criza.

Parerea mea este ca:
a) s-a generalizat un supraconsum inutil, pe baza caruia economia mondiala a crescut
b) teoriile economice actuale nu pot explica nici situatia, nici prevedea tendinte

In ROmania avem doar coincidenta crizei mondiale cu criza nationala. Din pacate criza mondiala o mascneaza pe cea national, oferindu-ne iluzia ca vom iesi automat din criza noastra imediat ce se va sfarsi cea mondiala.

Noi avem doua cauze majore ale dezastrului national, diferite amandoau, dupa mine, de cauzele crizei mondaile:
a) castrofa prelungita a invatamantului, care ne-a lasat fara capital uman (deja din ce in ce mai multe persoane nu mai stiu sa scrie si sa citeasca, prezinta un vocabular limitat, au nevoie de zile in sir sa se concentreze sa scrie doua randuri, s-a generalizat pseudo-cultura si au proliferat pseudo-profesiile)
b) Impingerea sectorului privat national in falimente, prin exces de virocratie si mai ales prin trucarea achizitiilor publice.

Asa ca nu vad nici un efect pozitiv sau negativ pentru Ro in cresterea sau scaderea pretului la petrol sau in diminuarea rezervelor enrgetice mondiale.

Anonim spunea...

pt Dedalus: sa nu reducem totul la romania, nu suntem autarhici, ba dimpotriva. tot ce se intampla pe piata globala ne afecteaza si inca foarte direct, incepand de la pretul cerealelor pana la cel al petrolului

Flavian spunea...

Situatia rezervelor energetice e mai mult decat relevanta. Iar "relevanta" se va simti daca pretul petrolului sare iar brusc la maximele de anul trecut.

Partea buna este ca daca e sa ne luam dupa consesul stiintific in cazul economiei, nu trebuia sa avem criza asta. Si tot dupa acelasi consens acum cica se cam termina recesiunea.

Eh, cam asa stau lucrurile si in cazul alternativelor energetice. In ideea ca nu face nici doi bani parerea "oficialilor" in aceasta privinta.

Cristian Orgonas spunea...

un pret de $200 pe baril si 10 lei litrul de benzina in Romania sunt lucruri inevitabile. Vom reinvata sa mergem pe jos sau cu tramvaiul

http://khris.ro/index.php/04/2009/in-romania-in-urmatorii-3-5-ani-pretul-benzinei-se-poate-dubla/

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Dedalus spunea...

@Camil
Vroiam sa spun ca influenta propriei noastre crize este cu mult mai mare decat cea a crizei mondiale sau pretului petrolului

Anonim spunea...

@Dedalus: perfect adevarat. doar ca nu despre criza din romania se vorbea in articolul de mai sus

Economixx spunea...

O observatie... in link-ul postat si unde apare calculul pe baza carui iti formulezi articolul se vorbese de 1 gallon de petrol adica de 3,78 litri (gallon american) sau 4,54 (galon englezesc). Cred ca valorile din articol ar trebui modificate. In rest, legat de subiectul articolului, lucrurile sunt relative. Petrolul ca orice resursa este finita si intr-un timp mai lung sau mai scurt se va epuiza. Din punctul meu de vedere insa cred ca timpul va fi mai lung decat spun specialistii. Dau ca exemplu un nou zacamat de petrol (considerat a fi urias) descoperit in largul coastelor Mexicului la o adancime fabuloasa. Cred ca asta nu va fi singurul descoperit si ca straturile pamantului ne mai pastreaza si alte surpize de acest tip. Problema adevarata care apare e ca investitiile in surse alternative de energie sunt la momentul de fata mult prea mici iar interesele mari.

Numai bine.

Dan Selaru spunea...

Iarta-ma Khris.

Dan Selaru spunea...

Am facut impartirea.

Dedalus spunea...

@Camil
Tatl meu imi povestea ca de cate ori aveam dificultati in Romania, doua teme reveneau furibund in constiinta si vorbirea "popolara":
- tziganii fac mai multzi copii decat romanii si o sa ne coplesheasca
- rezervele de petrol mondiale se vor termina in (5 ani, 10 ani, 20 de ani, dupa cum era cazul...), tragand in dezastru si tarisoara noastra.

Altfel spus, ceea ce facem chiar noi ne influenteaza mult mai mult decat situatia mondiala, doar ca refuzam sa vedem acest lucru.

x spunea...

Rezevele de petrol, gaze naturale si carbune sunt calculate ca ne vor ajunge intre 50 - 150 ani in functie de resursa. Nu prea mai conteaza care e si cum pentru ca este oricum foarte putin timp. Rezervele care se descopera, da, sunt mari, sunt o gramada de alte rezerve de fapt mult mai mari si care calculate ar ajunge pentru 500 de ani, problema insa este ca sunt neexploatabile. Daca rezervele din straturile nisipoase din Canada, cu toate ca ne costa enorm sa le scoatem ele totusi pot fi exploatate, mai sunt si alte rezerve care nu pot fi exploatate. Astfel ca in loc sa investim in a gasi solutii pentru problema mai sus amintita, ideal ar fi sa gasim solutii alternative care ne vor scoate din problema.
Pe scurt, oricum ar fi e naspa. Trebuie sa fim mult prea destepti ca sa rezolvam problema, ceea ce ma indoiesc.

Cu stima,

Alex