duminică, 6 septembrie 2009

Despre reforma educaţiei

"Legile educaţiei" au devenit motiv de dezbinare politică. Sunt folosite pe post de măciucă. Beneficiarii viitoarelor legi nu au nicio importanţă în respectiva luptă, nimănui nu-i pasă de copii. Aceştia, ca si părinţii lor, sunt cantităţi neglijabile.

Dacă varianta Andronescu este un monument de inadecvare la realitate, o ideologie comunistoidă pusă în fapt, varianta Miclea încearcă să copieze sisteme de învăţământ occidentale care au funcţionat sau funcţionează.

Ambele sunt tributare unei viziuni depăşite de realitate, o viziune de secol XX. Viteza de răspândire a Internetului o să asigure oricărui copil accesul la o cantitate fenomenală de informaţie. Dacă până în secolul XX problema esenţială era accesul la informaţie şi de aici necesitatea memorării acesteia în acest moment problema este găsirea şi selectarea surselor de informaţie.

Dacă vrem să revoluţionăm sistemul educaţional din România, într-o primă fază ar fi necesară o selecţie a surselor, o bază de date pe fiecare domeniu în care copiii să găsească informaţie validată, fără conotaţii ideologice, cu legături la surse cu un nivel şi mai înalt de specializare.

Construirea unei enciclopedii şcolare în care să existe lecţii elaborate de diferiţi profesori astfel încât esenţa lecţiei să rămână aceeaşi dar elevul să găsească varianta pe care o înţelege cel mai bine ar conduce la posibilitatea adaptării conţinutului la elev nu a elevului la conţinut.

Calitatea profesorilor ar fi măsurabilă prin numărul de lecţii propuse şi prin notele pe care elevii, din toată ţara, le-ar da fiecărei lecţii. Examenele ar trebui să verifice cele câteva lucruri esenţiale, absolut necesare pentru înţelegerea fenomenului şi nu memorarea datelor fără înţelegerea acestora. S-ar elimina fenomenul de analfabetism funcţional (copilul ştie să citească dar nu înţelege ce citeşte) la care suntem campioni.

Învăţarea o să se transforme, indiferent de legile româneşti, dintr-un proces de memorare într-un proces de cercetare. Sunt necesare liste de termeni specifici pentru fiecare domeniu, legăturile între termeni, dezambiguizarea termenilor (separarea sensurilor), definiţii şi articole explicative. Web 2.0 nu înseamnă reţele de socializare ci o structură a informaţiei.

Primele lecţii după alfabetizare ar fi cele de căutare a informaţiei, de selectare a surselor şi de validare a acestora, validarea poate să fie făcută de profesori. Un asemenea sistem ar conduce la dezbateri, la colaborare, la gândire creatoare, la folosirea argumentului într-o dispută. Pentru fiecare lecţie ar putea exista forumuri în care copiii să pună întrebări, să apere opinii, să găsească argumente şi să înveţe să-şi susţină coerent aceste opinii.

Fiecare elev ar putea să-şi aleagă propriul destin, să-şi construiască o carieră nu după manual ci după abilităţi.

În acelaşi timp jumătate din timpul dedicat educaţiei ar trebui dedicat realizării de programe practice, cum să îngrijim o grădină de legume sau excursii în mină sau la o fermă sau la fabrica de becuri. Copiii ar vedea realitatea aşa cum este. Sunt mii de copii în oraşe care n-au văzut o vacă şi cred că ouăle vin de la magazin cum sunt mii de copii care nu ştiu ce e aia canalizare sau card de credit.

Aveţi aici de la pagina 89 o explicaţie mai largă şi un mod de a structura curicula.

Subiectul este complicat şi nu am eu căderea să-l duc până la capăt dar viitorul educaţiei o să arate sau deja arată, pentru ţările care-şi doresc cetăţenii educaţi, aşa cum e schiţat aici nu cum sunt viitoarele legi ale educaţiei. Profesorul trebuie să coboare de la tablă şi să devină moderator, să-i înveţe pe copii cum să înveţe, să-i atragă nu să-i împingă.

Profesorul trebuie să înveţe copilul să gândească nu să memoreze, cum nu ce.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

12 comentarii:

gabriela spunea...

Hm, sunt de acord cu tine. In principiu. Desi e mult mai complicat de atat. Sistemul incearca sa se reformeze, dar de multe ori vorbim doar de forme fara fond. In orice curricula se vorbeste deja de competente, nu de acumulare de informatii. Iar manualele alternative seamana cu enciclopedia de care vorbesti intr-un fel. Problema e ca acest cadru nu e folosit eficient. Profesorii sunt instruiti superficial legat de pedagogie, desi materia e obligatorie si in facultate si la grade didactice. Daca ii intrebi, cei mai multi or sa-ti spuna ca e o limba straina, la care se pregatesc superficial. Aici cred eu ca trebuie facut mai mult. La pregatirea profesorilor, nu cea de specialitate, ci de metodica.
Dar si eu simt, de exemplu ca elevii ies cu mari probleme de a sintetiza un text, de a reformula o idee, de a construi o argumentatie sau alte abilitati necesare in orice domeniu, nu doar cele de comunicare. Si la valori e o problema. Ce valori transmitem si cum le construim. Toate astea sunt din pacate excelent pe hartie, dar in realitate in mare suferinta. Poate n-ar strica sa ne imaginam ce asteptam noi de la scoala, ce tip de absolvent sa scoata, care e la urma urmei idealul ala educational de care vorbesc manualele de pedagogie.

Dan Selaru spunea...

Gabi, reformarea educatiei incepe cu reformarea profesorilor, manualele alternative sunt impuse de profesori. Pedagogia si metodica sunt mai importante decat continutul. Daca ai idee cum sa faci ceva poti sa faci orice. Iar cum poate sa fie algoritmizat.

Pot sa-ti scriu un eseu despre nervii spinali la pesti destul de decent pentru ca stiu cum se scrie un eseu nu pentru ca sunt specialist in anatomia pestilor.

camilstoenescu spunea...

ideea cu înțelegerea conținutului și învățarea căutării surselor de informație, adaptată la realitățile românești, nu este delocrea, însă cred că neglijați câteva aspecte:
1. contrar aparențelor, sursele de informație cu adevărat „reliabe” de pe Internet sunt destul de puține. Îmi vine în minte Britannica Encyclopedia, Encarta și bazele de date cu articole de specialitate (Jsor, Muse, Emerald, Springerlink, Ebsco, ProQuest). toate acestea enumerate anterior costă însă bani, uneori deloc puțini. Da, ok, Wikipedia este un punct de plecare, mai ales în ce privește căutarea referințelor, dar atât. în ceea ce privește calitatea informației, suntem încă departe când Internetul va putea egala o bibliotecă cât de cât bine dotată. Bineînțeles, există cărți electronice, în diverse formate, dar sunt abia la început (Google dorește digitalizarea unui mare nr de cărți, o inițiativă ce s-ar putea dovedi benefică pe termen lung).
2. sugestiile dumneavoastră presupun un personal didactic specializat nu doar în folosirea calculatorului și a navigării pe Internet, ci și în alegerea informațiilor relevante, lucru ce presupune parcurgerea unor cantități însemnate de material www (de cele mai multe ori în altă limbă decât limba română)+ abilitatea de înțelegere, selecție și interpretare. Da, acesta este portretul dascălului ideal, dar este departe de realitatea de la catedrele românești. nu știu cum este în alte domenii, cunosc doar două îndeajuns de bine pentru a putea vorbi despre ele: IT și politică/relații internaționale, și aproape toate titlurile cu adevărat importante sunt în limba engleză. Adăugați la aceasta necesitatea ca fiecare elev să stăpânească această limbă la un nivel avansat, pentru a putea înțelege textele respective. Știu că în ziua de astăzi este o necesitate, doar că în mediul rural mai ales, lucrurile stau foarte prost la capitolul limbi străine.
3. „Construirea unei enciclopedii şcolare în care să existe lecţii elaborate de diferiţi profesori astfel încât esenţa lecţiei să rămână aceeaşi dar elevul să găsească varianta pe care o înţelege cel mai bine ar conduce la posibilitatea adaptării conţinutului la elev nu a elevului la conţinut.” Aceasta s-ar putea dovedi o idee foarte bună, realizarea unei enciclopedii în limba română, care să însumeze cunoștințele de bază din cliclul primar și gimnazial (să zicem) ar reprezenta o formă mai interesantă și atrăgătoare pentru elevii ce oricum petrec atâtea ore în fața pc-ului. eventual un contract de colaborare cu o enciclopedie online de prestigiu (gen encarta sau britannica) ar asigura linkuri în josul fiecărei pagini către informații suplimentare pentru cei curioși să știe cât mai mult. și de asemenea, sunt total de acord cu necesitatea accentului pus pe lecțiile practice - începând cu biologia și terminând cu chimia și chiar istoria

cărțile - de hârtie - nu vor dispărea curând, și cu atât mai bine. este doar nevoie ca interesul pentru lectură al celor mici să fie stimulat de la vârste fragede, dupa 8-9 ani de ex, dar aceasta deja nu mai stă în puterea niciunei reforme de sistem, ci rezidă în educația primită în familie, educație care în românia (și nu numai) lasă mult de dorit. dar asta este o cu totul altă poveste

camilstoenescu spunea...

P.S mda, tocmai am observat o greșeală stupidă de ortografie: reliable în loc de reliabe, evident. uneori tastatura joacă feste

Dan Selaru spunea...

Eu am spus sa facem o enciclopedie romaneasca, scolara. Wiki are mai putine greseli decat Britannica, surse libere sunt nenumarate. Limba engleza e obligatorie.

Toata gandirea economica de exemplu e aici:

http://oll.libertyfund.org/?option=com_staticxt&Itemid=28

camilstoenescu spunea...

"Wiki are mai putine greseli decat Britannica, surse libere sunt nenumarate. Limba engleza e obligatorie."
o fi obligatorie pe hârtie, dar nu știu câți elevi români cunosc cu adevărat bine limba engleză încât să poată citi și înțelege un text cât de cât cu pretenții.
cât despre comparația wikipedia vs britannica, revista Nature a făcut un studiu cu privirea la acuratețea informațiilor din cele două: wikipedia a ieșit cu o medie de 3.82 greșeli pe articol, britannica cu 2.92. după cum se și vede, este loc de îmbunățiri la amândouă. nu spun că britannica este perfectă sau că wikipedia este complet inutilă (o folosesc aproape zilnic, mai ales datorită vastității), doar că nu trebuie să ne bazăm pe ea în exces, în detrimentul unor lucrări de referință (de pildă, este totuși o diferență între a învăța despre ww2 din wikipedia sau a citi autori precum a.j.p taylor, tony judt sau william shirer). este doar o părere

Dan Selaru spunea...

Eu stiam de un studiu care le punea invers. Ma rog. Probabil ai dreptate. In 10 ani o sa gasim carti online despre orice. Cum am zis, ideile economice sunt la liber. Daca vrei gasesti surse valoroase despre orice. Poate nu cele mai valoroase.

camilstoenescu spunea...

știu, trebuie doar să existe dorință de cunoaștere. iar asta cred că este cu adevărat cea mai mare problemă, în românia ca și aiurea...

Anonim spunea...

Cu ceva vreme in urma am cumparat
cartea,,ARTE SI IDEI"de William Fle
ming,care ar trebui impartita in patru si predata in anii de liceu
intr-o noua materie,,ISTORIA ARTEI"
Iata ce scrie la pagina75:in tradit
ia ebraica si in cea crestina,pacat
ul de moarteconsta in abaterile de la legea morala,dar pentru greci pacatul originar era ignoranta.Cred
ca Shelly a spus ca noi toti europe
ni ne tragem din grecii antici.Eur
opa apuseana a inteles acest lucru
oare cand va intelege si cea rasari
teana?

Traian spunea...

Ideile lui Dewey (1916) despre educatie sunt si astazi din zona SF raportat la practicile din scolile romanesti. Daca mai adaugam si internetul si instrumentele de cautare, comunicare, colaborare am putea imagina un sistem de educatie care n-ar mai semna deloc cu cel actual. Si n-ar fi dificil de conceput de la zero. Din pacate nu suntem la zero. Avem un sistem absurd in care elevii se duc la scoala ca la fabrica si invatarea e abordata ca un proces liniar, mecanic si centralizat. Oare cum pot crede unii ca toti copiii de aceeasi varsta ar trebui sa invete in acelasi ritm, aceleasi lucruri?

Intre practicile din scoli si tot ce se gandeste si se scrie despre educatie este o prapastie enroma. Sunt uimit de reactiile pe care le primesc niste propuneri de schimbari pe care eu le consider minore. Oare ce reactii ar primi o propunere de genul: desfiintam toate scolile (profesori, materii, orare, cataloage) si facem in locul lor centre comunitare, dam laptopuri (XO de la OLPC de exemplu) si angajam in locul profesorilor facilitatori, consilieri educationali, traineri, animatori etc. Fiecare elev si-ar seta propriile obiective de invatare (ajutat de parinti si de un consilier educational platit pentru asta) si ar negocia cu administratorul centrului comunitar resursele de care are nevoie. Stiu ca suna fantezist dar fiecare dintre lucrurile de mai sus se intampla intr-o forma sau alta undeva in lumea asta.

Pragmatic insa cred ca este sa incercam sa punem in practica modelele mai fanteziste in proiecte pilot iar transformarile de sistem propuse sa fie incrementale. Din acest motiv apreciez acele propuneri care imbina echilibrat viziunea cu pragmatismul incat sa poata fi acceptate de catre oamenii sistemului, de cei care comenteaza pe la televizor si de cei care voteaza in parlament.

Ovidiu spunea...

De ce mai vorbim încă despre școală în secolul ăsta? Adică despre o clădire în care sunt niște oameni care vorbesc în fața a 30 de copii, pe care apoi îi evaluează conform unei grile fixe. Indiferent câte curicule schimbăm, tot prost o să iasă.

Cred că întreaga abordare este greșită. Nu mi se pare normal să consideri copiii ca fiind identici și să le bagi în cap informații și procese de gândire ca și cum ar fi roboți.

Cred că sistemul ar trebui desființat. Să nu mai existe școli. Să existe materiale și examene (computerizate, de preferat). In urma examenelor ai acces la alte tipuri de examene și tot așa, un sistem arborescent care are ca finalitate o meserie sau o altă funcție în societate. Înveți ce-ți place, nu te poți angaja pe respectiva poziție dacă nu satisfaci cerințele.

Matematica 1, matematica 2, calculatoare 1, calculatoare 2, programare teoretica, programare limbaj php, engleza = programator web. Și tot așa.

Dar o astfel de abordare ar însemna inițial re-evaluarea tuturor meseriilor, spargerea lor în capabilități și creare unui sistem corect și obiectiv de evaluare.

Și să nu uităm că dacă vrem ca totul să fie perfect, trebuie să mai introducem și caracteristici psihologice - de exemplu empatie. Necesară pentru oricine lucrează într-un spital. Compatibilitatea cu copiii, necesară în alte cazuri.

Poate așa n-am mai avea angajați nepăsători în spitale sau bone care nu se înțeleg cu copiii.

Dan Selaru spunea...

Eu speram macar in varianta Miclea dar a iesit Andronescu. N-am sa i-o iert lui Boc.