Există o întrebare esenţială "Este piaţa liberă capabilă să se autoregleze sau trebuie să intervină Statul şi s-o reglementeze?", întrebare care dăinuie de la Adam Smith.
Ştiu că pare ciudat dar întrebarea e cumva falsă. Mâna invizibilă a pieţii e de fapt suma minţilor şi deciziilor celor implicaţi în procesul economic. De partea cealaltă, a intervenţionismului, sunt minţile celor care la un moment dat au acces la putere în Stat.
De o parte sunt cei care caută binele personal (nu mă refer numai la patroni pentru că fiecare dintre noi este un agent economic care ia decizii în propriul interes), de cealaltă parte sunt cei care au o viziune globală asupra întregului sistem economic şi care urmăresc binele comun, al întregii societăţi (sau cel puţin aşa pretind, să nu facem proces de intenţie).
Omul a avut şi are două metode de a raţiona. Un mod deductiv şi unul inductiv.
Modul de gândire deductiv pleacă de la o teorie, se deduc din ea nişte ipoteze care se verifică în practică prin observaţii şi în funcţie de rezultate se validează sau nu teoria (nu orice teorie astfel validată este corectă în orice condiţii, teoria lui Newton a fost considerată validă până la măsurători mai exacte care au condus la limitarea teoriei la viteze mici în raport cu viteza luminii). E o gândire de sus în jos.
Modul inductiv pleacă de la observaţii, trage nişte concluzii, observă regularităţi, diferite pattern-uri, formulează generalizări şi construieşte o teorie. Se verifică teoria prin faptul că modelează şi situaţii care nu au fost luate în considerare la construirea ei. E un soi de gândire de jos în sus.
Trebuie precizat că în orice dezvoltare a unei teorii cele două moduri de gândire se întrepătrund.
Se observă analogia între modurile de gândire, deductiv şi inductiv, şi intervenţionismul sau nonintervenţionismul în mecanismele pieţei.
În zilele noatre, spre deosebire de epocile anterioare, există o nouă metodă care le îngemănează pe cele două, simularea computerizată, economia computaţională. Se creează un model virtual, se impun nişte ipoteze de colaborare între agenţii economici virtuali şi se observă apariţia de regularităţi şi pattern-uri de dezvoltare, se poate observa schimbarea pattern-urilor prin păstrarea legilor dar modificarea unor parametri. De aici, din datele obţinute prin experimentarea simulată (nu prin măsurarea realităţii) se trece la modul inductiv şi se construieşte o teorie. Practic se înţelege cum funcţionează sistemul şi se rafinează ceea ce am înţeles deja. Aici e o prezentare şi puţin istoric. Un eseu despre complexitate şi un articol despre războaie.
Pare o joacă şi într-un fel chiar este. O joacă scumpă dar mult mai ieftină decât experimentele pe oameni pe care le-au făcut sau le fac diferitele "viziuni" economice. Răspunsul la întrebarea de la început încă nu e cunoscut dar să sperăm că n-o să fie nevoie de alte "isme" ca să aflăm. Mai bine doar le simulăm.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
7 comentarii:
Oricare din aceste teorii pleaca de la ipoteza existentei unei libertati economice si, evident, a unei libertati sociale.
In afara insa de dictaturile "de forta" cunoscute in istorie si in lume (nazism, comunism etc.) mai exista si o forma de dictatura mai subtila, care ofera o aparenta democratica prin existenta mai mulor formatiuni politice (care insa colaboreaza in planul 2), o libertate economica acordata insa exclusiv marilor corporatii, capitalul national fiind acceptat numai in relatie cu acestea si printr-un control social mascat prin intermediul sindicatelor, care tin pe cat posibil masele in friu in schimbul unor avantaje pentru liderii lor.
Ne recunoastem in acest model?
Bun, o astfel de societate nu se poate descrie prin nici o teorie economica ce pleaca de la ipoteza libertatii.
STATUL a intervenit si in america
si in germania si in franta in sistemul bancar acum cu criza.Consi
der ca nu este o greseala.Daca stat
ul subventioneaza sanatatea,educatia,apararea,justitia si ordinea e corect sa se intereseze si de unde sa faca rost la modul corect si legal de aceste fnduri.
eu cred ca mana invizibila a pietei e, momentan, bagata adanc in buzunarele contribuabililor, dupa ce a aratat degetul din mijloc oricui alcuiva decat celor ce fac jocurile in piata...
nu cred in piata autoreglabila atata timp cat cei ce detin banii si puterea scriu regulile in favoarea lor...
Piata functioneaza relativ bine cand nimeni nu o domina.
Democratia functioneaza relativ bine si regleaza piata in interesul majoritatii, atata timp cat pe piata concurenta este acerba.
Dar piata concurentiala este instabila si are tendinta sa se concentreze, sa se polarizeze si cei care devin puternici incearca sa-si subodoneze statul pentru a profita de putere.
In Romania polarizarea a fost si este puternica pentru ca din start cei de la putrere au urmarit sa acapareze piata.
S-au opus pana si retrocedarii fostelor proprietati ca sa elimine concurenta. Au decis ca privatizarea sa se faca in asa fel, incat micii actionari sa fie farmitati si sa nu aiba pachet majoritar in nici o societate, pentru ca ei sa poata parazita societatile, si s-a vazut unde au ajuns marile unitati.
Modele computationale considera ca fenomenul se desfasoara din inertie, in aceleasi conditii, dar piata si societatea este perturbata de decizii politice, care pot modifica trendul.
Decizile politice sunt imprevizibile, si asta face ca si modelarea sa nu dea satisfactie.
Daca modelarea matematica ar fi fost posibila, criza financiara era prevestita sau chiar evitata. Nu trebuie sa ai un model matematic, se putea aprecia intuitiv, ca daca ai un consum mai mare decat veniturile la un moment dat se produce o fractura.
Criza era evidenta. Se poate modela si influenta politicului.
Mai usor, te rog, ca nu sintem toti ingineri sa pricepem din doua vorbe si trei formule.
Ceea ce separa agentii puterii de stat de celelalte minti ale miinii invizibile este mai curind accesul primillor la monopolul coercitiei legitime. Altminteri toti actorii se pun in serviciul societatii si toti o fac asteptind o recunoastere personala de un fel sau altul.
Diferenta este intre cei care iau de-a gata dezechilibrele pietii si cei care le creeaza sau le ajusteaza folosindu-se de forta. Deci inductivi ar fi cei care fac piata prin dialog cu partenerul de afacere, iar deductivi sint cei care decreteaza regulile si le impun cu forta celorlalti.
Nu stiu daca cele doua etichete asint cele mai potrivite, insa, intr-adevar cele doua metode se intrepratund, pentru ca puterea politica si puterea economica nu pot fi practic niciodata perfect distincte: exista si o piata a masurilor interventioniste.
Ce nu inteleg eu este cum economia computationala le leaga pe cele doua: dupa mine ramin doua stuatii atit in economia vrtuala ca si in cea reala: simularile economice (o forma mai sofisticata de fundamentare a gesturilor economice) poate conduce la decizii voluntare (neinterventioniste) sau poate fi folosita pentru a argumenta o un comportament obligatoriu pentru toti actorii de pe piata (interventionism).
De aceea te rog, fara proces de intentie, sa incerci sa detaliezi relatiile intre ideile pe care sta articolul, ca sa pricep si eu care stau mai prost cu partea tehnica.
Sa zicem ca Guvernul vrea cresterea TVA. Avem un volum al comertului. O simulare mareste TVA si vede cat din vechiul volum al comertului se pastreaza, cat se face la negru si cati bani in plus sau nu vin la Buget. N-o sa fie exact procentele dar poate sa-i spuna respectivului Pogea ca n-o sa stranga direct proportional cu cresterea ci cu 50 la suta mai putin.
Pogea daca asculta de vocile cu programul poate modifica intr-un fel sau altul intreaga structura de impozite. Sau se poate afla cati falimenteaza prin impozitul forfetar.
Un model real trebuie sa tina cont de tot felul de factori dar nu atat de multi cat pare pentru simplul motiv ca la 10000 de agenti economici care trec la negru sa zicem din 500000, e un parametru care creste cvasilinear cu 2 procente. Daca ai date anterioare ai o idee si faci o functie de trecere la negru.
Trimiteți un comentariu