Frenezia schimbării este o falsă soluţie

Revoluţia continuă a Preşedintelui Traian Băsescu este opusă "liniştii" fostului Preşedinte, Ion Iliescu. Dacă în prima parte a anilor 90 s-a manifestat anchilozarea în tiparele comuniste ultimii ani ne-au arătat un Traian Băsescu gata să schimbe orice vede în faţă.

Frenezia schimbării are la bază ideea inadecvării mecanismelor Statului faţă de nevoile societăţii. Această manie a schimbării este seducătoare pentru populaţie, dă iluzia că prin schimbarea Parlamentului, a puterii judecătoreşti, prin schimbări de legi în toate domeniile la un moment dat, printr-o minune, lucrurile or să meargă. E o iluzie seducătoare dar rămâne o iluzie.

Această iluzie ne-a adus la reglementarea reglementărilor, la legi stufoase şi contradictorii, la instituţii care se suprapun în atribuţii, la lipsa de responsibilitate instituţionalizată. După 20 de ani s-a trecut de la responsabilitatea unui grup minuscul reprezentat de Nicolae Ceauşescu la lipsa de responsabilitate generală.

Argumentele susţinătorilor freneziei schimbării sunt prin comparaţie nu prin demonstraţie, se compară cu "liniştea" lui Iliescu nu cu creşterea eficienţei. Nicio schimbare din cei 20 de ani nu a adus o îmbunătăţire vizibilă a eficienţei sistemului. Singura care întăreşte regula este excepţia impozitului unic de 16 procente.

Impozitul unic are caracteristica simplificării nu a suprareglementării. Nenumăratele schimbări pe care fiecare legislativ le-a creat modificându-le pe cele anterioare nu au făcut decât să facă şi mai grea şi complicată viaţa românilor. Birocraţia necesară a condus la obezitatea Statului, la blocarea Justiţiei într-un hăţiş de legi contradictorii, la scăderea productivităţii prin pierderea timpului prin jungla legislativă.

Temperamentul Preşedintelui Băsescu a găsit în Premierul Boc unealta perfectă de a schimba orice doar de dragul unei ipotetice creşteri a eficienţei. Dar asta nu are legătură cu realitatea. Pompierismul schimbărilor nu schimbă nimic de fapt. S-au desfiinţat peste 100 de taxe dar au rămas tot atâţia funcţionari care o să-şi găsească de treabă inventând alte bariere birocratice şi încetinind ritmul întregului sistem rămas.

Când Parlamentul stă nu e un lucru rău, în România Parlamentul ar trebui ca o întreagă legislatură să se ocupe cu abrogarea legilor contradictorii sau măcar cu coerentizarea lor. Cu stabilirea procedurilor clare de aplicare a legilor.

Toată discuţia vis a vis de numărul parlamentarilor, cea teoretică nu circul electoral, e falsă. Eficienţa nu vine din număr ci din reguli clare şi coerente. Apelarea perpetuă la Curtea Constituţională ne spune că trăim într-o lume incoerentă şi ea rămâne incoerentă şi dacă avem 300 sau 500 de parlamentari şi dacă avem o cameră sau două în Parlament.

În ultimii 20 de ani au fost nenumărate metode de a da bacalaureatul, reforme şi intervenţii în sistemul educaţional, nu a funcţionat nimic iar acesta e aproape ridicol ca rezultate. De ce? Pentru că toată lumea a trăit cu iluzia că schimbarea din exterior o să dea rezultate peste noapte. N-a dat. Poate că unele din măsuri au fost bune dar nimeni nu a avut răbdare să aştepte, a vrut rezultatele a doua zi şi acestea n-au apărut. S-a reluat procesul. Sunt nenumărate exemple din orice domeniu.

Toată lumea dispreţuieşte metodele de "conducere" a clubului Steaua de către Gigi Becali. Dar exact la fel a fost condusă România de 15 ani. Iar Traian Băsescu excelează din acest punct de vedere, al schimbărilor de dragul schimbărilor sau toanelor de moment. Despre rezultate nu vorbeşte nimeni, doar despre metodă.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.