România normală

România nu este nici ultima ţară şi cu atât mai puţin prima. Dacă perioada 22 decembrie 1989 până la alegerea lui Emil Constantinescu a avut un scop, schimbarea lui Ion Iliescu, nu a lui ca persoană ci a simbolului pe care încă-l reprezintă, perioada până la 1 ianuarie 2007 a avut două scopuri, ambele atinse, intrarea în NATO şi UE.

Toate aceste trei scopuri au fost atinse prin faptul că toate grupurile active din societate şi-au unit forţele pentru atingerea lor. Toate cele trei scopuri au fost foarte palpabile, măsurabile şi clare.

După 1 ianuarie 2007 am rămas fără scopuri. Noi ca societate.

Ce trebuie să facem este să ne găsim scopuri. Măsurabile şi palpabile. Pentru societate nu înseamnă nimic reforma Educaţiei sau a Justiţiei, e o iluzie să ceri societăţii să accepte sacrificii pentru concepte vagi şi să crezi că ea o să reacţioneze pozitiv.

Dar să zicem că se zicea aşa, eu, Guvernul României, în acest mandat o să construiesc 1000 de km de autostradă cu următorul calendar, la 1 ianuarie 2010 dau în funcţiune 100 de km, la 1 ianuarie 2011 încă 200, în 2012 300 şi în 2014 400, sau nişte cifre realiste şi termene clare, anuale. Cu continuarea, dacă la sfârşitul primului an nu am reuşit o să demit Ministrul Transporturilor, dacă în al doilea an nu reuşesc cade Guvernul, pe voi vă costă un procent în plus la TVA, sau cât trebuie.

Înainte de a mă înscăuna la Guvern prezint în programul de guvernare lista schimbărilor legislative pe care vreau să le fac cu scopul de a atinge ţinta celor 1000 de km, cu termene clare de depunere în Parlament a proiectelor de legi, acolo am majoritate şi Parlamentul votează legile de care am eu nevoie.

Adică o chestie care se cheamă management de proiect cu tot tacâmul de rigoare.

În celelalte domenii las haosul din acest moment dar măcar am un scop palpabil. Şi mă ţin de ăla cu dinţii, fac orice ca să-l îndeplinesc pe ăla. Nu încep să reformez toate domeniile fără scopuri clare. Dacă-s mai tare iau două domenii. Unul important şi unul secundar, energia regenerabilă ca secundar de pildă, pentru ăsta secundar nu cer bani în plus.

Fac reformă în Justiţie după numărul de cazuri pierdute la CEDO ca parametru măsurabil, în Educaţie cu scopul scăderii numărului de analfabeţi funcţionali. Pentru fiecare domeniu se pot găsi lucruri măsurabile. Creşterea salariului mediu brut în sectorul privat cu 15 procente, nu creşterea PIB-ului că nu guvernez pentru creşterea PIB-ului ci a bunăstării oamenilor. Scăderea cifrei mortalităţii infantile la Sănătate sau numărul de articole ISI la Cercetare. În Poliţie după numărul infracţiunilor grave.

Reforma Justiţiei nu înseamnă judecarea lui Năstase, care e absolut necesară, ci scăderea lungimii timpului mediu al unui proces, scăderea numărului de procese pe judecător, numărul de decizii diferite în cauze similare şi tot aşa.

Scopuri palpabile, clare şi termene fixe. Plus o bună comunicare cu societatea. Fac pariu că există liste cu criterii măsurabile pentru orice domeniu, dar care niciodată nu sunt folosite, ar trebui ca noi să cerem folosirea lor ca metodă de măsurare a eficienţei unei guvernări.

De fiecare dată când am avut ceva clar de atins am reuşit, problema noastră este că nu avem scopuri. Restul sunt amănunte. Nişte oameni mi-au inspirat titlul, ei au scopul de a arăta că România normală există.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.