miercuri, 16 septembrie 2009

România normală

România nu este nici ultima ţară şi cu atât mai puţin prima. Dacă perioada 22 decembrie 1989 până la alegerea lui Emil Constantinescu a avut un scop, schimbarea lui Ion Iliescu, nu a lui ca persoană ci a simbolului pe care încă-l reprezintă, perioada până la 1 ianuarie 2007 a avut două scopuri, ambele atinse, intrarea în NATO şi UE.

Toate aceste trei scopuri au fost atinse prin faptul că toate grupurile active din societate şi-au unit forţele pentru atingerea lor. Toate cele trei scopuri au fost foarte palpabile, măsurabile şi clare.

După 1 ianuarie 2007 am rămas fără scopuri. Noi ca societate.

Ce trebuie să facem este să ne găsim scopuri. Măsurabile şi palpabile. Pentru societate nu înseamnă nimic reforma Educaţiei sau a Justiţiei, e o iluzie să ceri societăţii să accepte sacrificii pentru concepte vagi şi să crezi că ea o să reacţioneze pozitiv.

Dar să zicem că se zicea aşa, eu, Guvernul României, în acest mandat o să construiesc 1000 de km de autostradă cu următorul calendar, la 1 ianuarie 2010 dau în funcţiune 100 de km, la 1 ianuarie 2011 încă 200, în 2012 300 şi în 2014 400, sau nişte cifre realiste şi termene clare, anuale. Cu continuarea, dacă la sfârşitul primului an nu am reuşit o să demit Ministrul Transporturilor, dacă în al doilea an nu reuşesc cade Guvernul, pe voi vă costă un procent în plus la TVA, sau cât trebuie.

Înainte de a mă înscăuna la Guvern prezint în programul de guvernare lista schimbărilor legislative pe care vreau să le fac cu scopul de a atinge ţinta celor 1000 de km, cu termene clare de depunere în Parlament a proiectelor de legi, acolo am majoritate şi Parlamentul votează legile de care am eu nevoie.

Adică o chestie care se cheamă management de proiect cu tot tacâmul de rigoare.

În celelalte domenii las haosul din acest moment dar măcar am un scop palpabil. Şi mă ţin de ăla cu dinţii, fac orice ca să-l îndeplinesc pe ăla. Nu încep să reformez toate domeniile fără scopuri clare. Dacă-s mai tare iau două domenii. Unul important şi unul secundar, energia regenerabilă ca secundar de pildă, pentru ăsta secundar nu cer bani în plus.

Fac reformă în Justiţie după numărul de cazuri pierdute la CEDO ca parametru măsurabil, în Educaţie cu scopul scăderii numărului de analfabeţi funcţionali. Pentru fiecare domeniu se pot găsi lucruri măsurabile. Creşterea salariului mediu brut în sectorul privat cu 15 procente, nu creşterea PIB-ului că nu guvernez pentru creşterea PIB-ului ci a bunăstării oamenilor. Scăderea cifrei mortalităţii infantile la Sănătate sau numărul de articole ISI la Cercetare. În Poliţie după numărul infracţiunilor grave.

Reforma Justiţiei nu înseamnă judecarea lui Năstase, care e absolut necesară, ci scăderea lungimii timpului mediu al unui proces, scăderea numărului de procese pe judecător, numărul de decizii diferite în cauze similare şi tot aşa.

Scopuri palpabile, clare şi termene fixe. Plus o bună comunicare cu societatea. Fac pariu că există liste cu criterii măsurabile pentru orice domeniu, dar care niciodată nu sunt folosite, ar trebui ca noi să cerem folosirea lor ca metodă de măsurare a eficienţei unei guvernări.

De fiecare dată când am avut ceva clar de atins am reuşit, problema noastră este că nu avem scopuri. Restul sunt amănunte. Nişte oameni mi-au inspirat titlul, ei au scopul de a arăta că România normală există.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

14 comentarii:

Anonim spunea...

cu o echipă de guvernare competentă și cu viziune (cam rar pe la noi) se pot urmări mai multe scopuri în același timp, iar unele dintre ele chiar se pot duce până la capăt. dar în românia oamenii politici își asumă doar verbal responsabilitatea pentru programele de guvernare, programe pentru care unii dintre ei chiar au fost votați. niciun politician român nu va accepta să se sacrifice la neîndeplinirea obiectivelor propuse, ci va căuta scuze, explicații și apoi totul va cădea în uitare. avem o societate civilă slabă, letargică, incapabilă să facă presiuni demne de luat în seamă asupra politicului. iar în absența presiunii publice....fiecare dintre noi știm ce se întâmplă: se guvernează la întâmplare, fără viziune și doar din interese de moment.

Dragos Popa spunea...

O dar exista obiective masurabile pentru politicienii nostri, insa nu in interesul cetatii...

de ex:
- sa iau x spaga (inclusiv interes din afaceri private facute prin abuz de influenta) in timpul mandatului
- sa fiu reales
- sa scap fara sa fiu chemat la DNA
- sa urc in ierarhia partidului

s.a.m.d.

Anonim spunea...

Trebuie insistat in spiritul asta..

Marius spunea...

Cred ca greul abia acum incepe, dupa obiectivele atinse de care vorbeati. Economic, sunt sigur ca Romania va progresa, pana la urma o vom duce mai bine, fiindca asta este directia. Suntem o tara mare, cu multe posibilitati si treptat vom reusi sa le valorificam. Problema este ca ajungem sa fim niste marlani instariti. Cred ca acesta este urmatorul obiectiv - cizelarea si educarea societatii prin "bun simt si responsabilitate" cum spune un spot tv. Economic si politic, progresele sunt mult mai usoare decat educarea unor insi, schimbarea unor obiceiuri proaste. Mitocani sunt in toate tarile, dar la noi prea sunt multi si la toate nivelurile. Stiu ca este greut sa stabilesti "scopuri palpabile, clare şi termene fixe" in acest sens, dar cand vom scapa de manelistii burtosi si de nelegiutii cu tupeu (alaturi de intelectualii aroganti, as mai adauga) cred ca Romania va fi cu adevarat o tara normala.

Anonim spunea...

"Scopul Romaniei" poate insemna doua chestii: scopul romanilor si scopul politicienilor.
Scopul multot romani a ramas acelasi ca in anii 90: sa simuleze munca, sa gaseasca un job la stat si sa maimutareasca pe occidentali.
Fondul muzical din anii 90 era Lambada; acum e maneaua.
Scopul politicienilor a ramas acelasi ca in anii 90: sa importe si iar sa importe; sa privatizeze si iar sa privatizeze (fraudulos). Si sa-si instaleze clientii mafioti in posturi cheie, simulind euroatlantismul.
Problema dureroasa e datoria externa colosala care va distruge multe generatii viitoare (cca 60 miliarde zic optimistii; cca 110 miliarde zic pesimistii).

Cu stima,


Duduveche din Iasi

Adrian spunea...

„Dar să zicem că se zicea aşa, eu, Guvernul României, în acest mandat o să construiesc 1000 de km de autostradă cu următorul calendar, la 1 ianuarie 2010 dau în funcţiune 100 de km, la 1 ianuarie 2011 încă 200, în 2012 300 şi în 2014 400, sau nişte cifre realiste şi termene clare, anuale. Cu continuarea, dacă la sfârşitul primului an nu am reuşit o să demit Ministrul Transporturilor, dacă în al doilea an nu reuşesc cade Guvernul, pe voi vă costă un procent în plus la TVA, sau cât trebuie.

Înainte de a mă înscăuna la Guvern prezint în programul de guvernare lista schimbărilor legislative pe care vreau să le fac cu scopul de a atinge ţinta celor 1000 de km, cu termene clare de depunere în Parlament a proiectelor de legi, acolo am majoritate şi Parlamentul votează legile de care am eu nevoie.”


Îmi imaginez cum guvernanţii declară cele de mai sus, măresc TVA, impozite şi fie predau cei 100/200/400km care se strică în primii ani de la darea în folosinţă fie se prezintă cu nişte scuze şi lamentări de ce nu s-au putut realiza.

În tot acest timp cetăţenii rămân cu cu banii luaţi/daţi.

Părerea mea e că avem nevoie de o responsabilizare a clasei politice şi metode/pârghii prin care societatea să determine această responsabilizare.

Momentan clasa politică pare ruptă de problemele cetăţenilor şi pierdută într-o veşnică luptă pentru putere şi influenţă.

Dan Selaru spunea...

Asta cu romanii fac si dreg e fals.

Anonim spunea...

clasa politică românească nu cunoaște noțiune de responsabilitate în fața cetățenilor, iar aceștia exercită prea puține presiuni și sancțiuni (de ex mergând la vot) la adresa politicienilor. cazuri flagrante de subminare a intereselor statului rămân în coadă de pește sau se îngroapă în uitare, cazul sterling îmi vine acum cel mai repede în minte. problema nu ar fi că nu s-ar face - autostrăzile de ex - dar că s-ar face de mântuială și pe bani foarte mulți, precum cazul bechtel.

Adrian spunea...

Aş fi curios să aflu care sunt motivele sociologice care îi determină pe români să nu lupte şi să nu coalizeze pentru doleanţe comune.

Primul exemplu care îmi vine în minte ar fi: taxa pentru prima înmatriculare. Cred, poate mă înşel, că absolut nici unul dintre „fericiţii” care au fost nevoiţi să o plătească nu au fost mulţumiţi. Şi totuşi nu i-am văzut înfiinţând o asociaţie, încercând să pornească un aşa numit class-action suit.

Sunt de părere că până cănd acest fel de iniţiative nu vor fi ceva comun societatea civilă din România se va afla tot timpul „la primire” şi nici presa nu se va omorî să trateze subiecte de fond.

Irina spunea...

Daca privesc problema superficial as putea spune ca un bun inceput ar fi ca, pe langa necesitatea existentei unor "scopuri precise", ele sa fie comunicate de primul ministru si nu de presedinte, cum se intampla acum.

Si daca e sa revenim la "scopuri", cum credeti ca putem avea un guvern/o clasa politica care sa aiba si alte scopuri in afara de "buzunarul propriu", cand omul de rand nu are alt interes decat cel al "buzunarului propriu". Indiferenta fata de evolutia societatii in Romania este demonstrata si de atitudinea romanilor fata de procesul de votare. Guvernul/ clasa politica sunt doar o reflexie a atitudinii noastre ca popor.

Asa ca poate ar trebui sa acordam mai multa atentie Educatiei si Justitiei ca ele sa ajunga sa insemne ceva pentru societate. Poate o societate in care Educatia si Justitia ar insemna ceva, in care parintii ar fi preocupati de dezvoltarea intelectuala a copiilor, si nu numai de cum sa castige mai multi bani pentru ca sa le cumpere acadele, jucarii si ultime generatii de telefoane mobile, o societate in care apelare la justitie pentru a ti se face dreptate sa fie sinonima cu speranta de a obtine acea dreptate si nu cu un alt mod de a cheltui bani fara a obtine mai nimic, poate acea societate ar fi in stare sa isi defineasca si alte scopuri in afara celor individuale. Pentru ca acea societate ar putea spune ca se gandeste la viitor. Dar asa, la noi, viitorul este doar de ordin personal... Viitor global, viitorul ca societate iese din sfera noastra de a gandi. Ne limitam la ograda proprie si in final ajungem sa nici nu mai cerem mai mult. Letargia generala conduce la o atrofiere a notiuni de societate. Asistam la o involutie societala, o tendinta generalizata de a cobora pe scara piramidei lui Maslow si nu de a urca.

Scriind aceste randuri imi dau seama ca revenim la vesnica intrebare "ce a fost mai intai: oul sau gaina?" Ce trebuie sa ne preocupe mai intai "educatie"/"justitie" sau "guvernare"? Daca nu le avem pe primele ce pretentie putem avea de la ceea din urma si invers daca cea din urma nu stabileste un traseu cum le putem obtine pe primele? Rezolvarea se gaseste probabil tot la nivelul individual.

Deceneu spunea...

Romania e normala, mai normala decat clasa politica, mai putin normala decat alte tari din UE.

Problema e ca normalitatea trebuie sa evolueze spre cea europeana, spre o normalitate in care democratia produce efecte, si produce efecte numai daca exista o implicare a cetatenilor.

Prima problema ce trebuie constientizata de catre populatie, este ca nu trebuie sa astepte nimic de la politicieni, atata timp cat nu le pretinde sa faca ceva concret.

Nimeni nici in politica nici la locul de munca nu face ceva din proprie intiativa, daca stiu ca lipsa rezultatelor nu produce efecte.
Politicienii vor sa controleze accesul la putere, sa se stabilizeze la putere, si pentru asta fac din alegeri o actiune fara miza.

Societatea civila trebuie sa ofere electoratului alternativa sa faca alegerile cu miza, sa nu mai fie indiferent pe cine alegi, "ca toti sunt o apa si un pamant".

Dupa ce vor realiza prima conditie pot sa pretinda justitie corecta, institutii functionale in slujba cetateanului.

@Irina nu trebuie sa evolueze toata societatea, e suficent sa existe cateva nuclee, care sa se constituie intr-o societate civila cum a fost Scoala Ardeleana", sa ofere orientare, speranta si alternativa.

Dedlaus spunea...

unde vezi tu prietene, statul roman?

Nu exista un asemenea stat.

In prezent, Romania e un teritoriu delimitat geografic pe care (inca) se mai vorbeste limba romana.

Si-atat.

Anonim spunea...

Scopurile pot fi asmanate cu priori
tatile.Este incredibil cum timp de 20 de ani nu am stabilit niste prio
ritati si sa le finalizam.Vecile cincinale aveau si parti bune,imple
mentau scopuri si prioritati ce trebuiau finlizate.

cezar spunea...

"Scopurile masurabile"... sunt caracteristice nemtilor, unde exista o dictatura a disciplinei, si obisnuinta a sacrificiului personal in vremuri nasoale. Romanii se descurca indiferent in ce vremuri ar trai. Asta prezinta si aspecte poztive, da' ia incearca sa-i infierbanti putin pe tema unor "1000 km de autostrada" sau alte scopuri precise. Nu mai spun de "reforma Justitiei".
Romania se va schimba in bine in 3,4 generatii, in ritmul ei, de la sine. Sper sa nu mai trecem prin perioade paguboase gen comunism.
Altminteri, cine vrea normalitate azi, ia treceti voi granita in UE. E legal.