Puţină istorie duminicală, Unirea Principatelor

În 988 Vladimir I a adoptat pentru Rusia Kieviană religia Imperiului Roman de Răsărit, ortodoxia. În 1448 Biserica Rusă devine independentă de Patriarhul Constantinopolelui. După căderea Constantinopolelui în 1453 Ivan al III-lea, căsătorit cu Sophia Paleologu, nepoată a ultimului împărat bizantin, proclamă Moscova ca A Treia Romă, moştenitoarea oficială a Imperiului Roman de Răsărit. De aici denumirea de Ţar (Cezar) pentru conducătorii Imperiului Rus.

În vremea asta Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolelui, se proclamă la rândul lui Cezar al Romanilor, Kayser-i Rum. Şi Soliman Magnificul s-a considerat Împărat al Romei. De menţionat rămâne faptul că Ţara Sfântă şi Ierusalismul sunt sub dominaţia Imperiului Otoman. Importanţa Ierusalimului pentru cele trei mari religii monoteiste nu mai trebuie amintită.

Ierusalimul a intrat sub dominaţie arabă în 638. Trecem peste Cruciade şi ajungem în 1517 când intră sub tutela Imperiului Otoman.

Războaiele ruso-otomane încep în secolul XVI. Un punct care priveşte România este Tratatul de Pace de la Kuciuk-Kainargi din 1774 când, printre multe altele, Imperiul Ţarist primeşte dreptul de proteja creştinii ortodocşi din Imperiul Otoman, cu referire la Principatele Danubiene, Valahia şi Moldova. Pentru creştinii catolici din Imperiul Otoman protectoare era Franţa din 1740. Reglementările privind drepturile de pelerinaj la Ierusalim erau reglementate foarte strict şi clar de către imperiul Otoman din 1757.

Influenţa pelerinilor ortodocşi asupra Locurilor Sfinte creşte continuu în detrimentul celei catolice. În 1852 conflictul devine deschis. "Totuşi, pentru câţiva ani, călugării catolici şi cei ortodocşi şi-au disputat dreptul de posesiune asupra Bisericii naşterii Domnului din Betleem şi asupra Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Cele două părţi au făcut cereri pe care sultanul nu avea cum să le satisfacă simultan. În 1853, sultanul a dat satisfacţie francezilor, în ciuda protestelor vehemente ale călugărilor ortodocşi."

Ţarul Nicolae I trece la represalii şi începe Războiul Crimeii. Imperiul Ţarist intră în Moldova şi Valahia ca apărător al ortodoxiei având ca pretext problema pelerinajelor de la Ierusalim. Anglia şi Franţa dau un ultimatum privind retragerea din Principate, neglijat de Rusia. Cele două puteri intră în război. Rusia pierde războiul şi prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 privilegiile Rusiei asupra Principatelor sunt transferate Marilor Puteri.

Principatele, deşi rămase sub suzeranitate otomană, primesc dreptul de a organiza adunări ad-hoc şi Moldova primeşte controlul asupra Gurilor Dunării. Populaţia Principatelor se pronunţă pentru unire. Apărarea drepturilor ortodocşilor din Imperiul Otoman revine Franţei.

Cele două Divanuri, folosindu-se de scăparea juridică a faptului că nu era stipulat ca domnitorul să nu fie acelaşi, îl aleg de două ori pe Alexandru Ioan Cuza. Era stipulat să fie aleşi doi domnitori dar nu era precizat să fie două persoane diferite. Aşa are loc Unirea Mică.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.