luni, 26 octombrie 2009

Victorie a la Pyrrus



Am să încerc să vorbesc în această campanie doar despre manipulare, nesimţire, false soluţii, minciună şi derapaje antidemocratice. Ăsta e cadrul general. Cel din Cartea Junglei. Noi trebuie să alegem, ca de obicei, răul cel mai mic. Raţional, fără sentimente.

Indiferent de cine câştigă anul 2010 o să fie îngrozitor. Orice promisiune e o minciună. Indiferent de la cine vine. Menţinerea cursului de schimb e iluzorie.

Pentru a menţine pacea socială e nevoie ca Prim Ministru de un om care să inspire încredere. N-am spus să fie de încredere, e o diferenţă. E nevoie de un negociator pentru că altfel o să se ajungă la derapaje sociale. Oricum o să se ajungă în stradă şi soluţia este un Guvern asumat politic. Nu un Guvern de uniune naţională sau de tehnicieni, este cea mai proastă idee.

Dacă un Guvern de uniune naţională se prăbuşeşte sub presiunea străzii suntem la cheremul unui om, viitorul preşedinte. Dacă un Guvern de tehnicieni ratează o luăm de la capăt şi nimeni nu-i responsabil din punct de vedere politic, nu cred că mai avem timp de experimente. Ce spuneam pe 10 decembrie 2008 despre opţiunile lui Traian Băsescu?

"Să permită coaliţia PDL cu PSD, cu oferte rezonabile pentru PSD, şi să se spele pe mâini.

Dacă Guvernul minoritar, oricare ar fi el, trece prin Parlament şi-şi rupe gâtul în faţa crizei şi/sau opoziţiei prea puternice există varianta celuilalt partid mare. Dacă aprobă marea coaliţie şi aceasta ratează, din cauza crizei sau lipsei de coeziune, nu mai avem nicio şansă.

Nimeni nu ştie ce o să vină peste noi dar e mai bine, părerea mea, să avem două şanse în loc de una la trecutul punţii. Şi ar fi ceva mai moral.
"

Suntem la aproape un an şi deja lucrurile stau şi mai rău, atunci Traian Băsescu s-a spălat pe mâini. Sper să nu repetăm greşeala. Nu ştiu dacă economic ne permitem alegeri anticipate, adică încă 3 luni de degringoladă. Părerea mea e că nu.

Victoria oricărui candidat este foarte probabil să fie o victorie a la Pyrrus, ca şi sfârşitul personajului.

Şi nu totul se rezumă la aceste alegeri. Priviţi ce spun elevii despre un Profesor şi ce răspunde acesta. În competiţia pentru Premiile în educaţie 2009. Nu seamănă deloc.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.

6 comentarii:

Lars spunea...

Apropo de incredere in politicieni: socanta prestatia lui Berceanu (nou vechi ministru in cabinerul Croitoru) de aseara la Realitatea...
A reluat temele cu dusmanii presedintelui bla bla spunand la un moment dat " guvernul PSD prin fostul ministru Dan Ioan popescu a dat de pomana Petromidia lui Patriciu, s-au facut uriase aranjamente la privatizare in favoarea lui Patriciu" etc etc (stiti tezele pedeului...). Surpriza, suna Dan Ioan Popescu care afirma pe un ton cam prea nervos pentru gustul meu ca de fapt privatizarea s-a facut de catre guvernul Isarescu, semnatura pe actul de privatizare apartine ministrului industriilor de atunci si anume... BERCEANU !! :- ).l Zic in sinea mea: aiurea, cum ar fi putut exact fostul semnatar sa minta cu atata nesimtire, nu se poate.... A doua surpriza: suna insusi Patriciu care afirma ca asa e, privatizarea si preluarea de catre el s-au facut in noiembrie 2000 , semnatura fiind a lui Berceanu ! Zic: aiurea, astia iar mint si vor sa-l ingroape pe presedinte.
Caut pe net insa si ma lamuresc: intr-adevar, trecerea Petromidiei la Patriciu s-a facut inainte de alegerile din 2000, actul de privatizare fiind semnat de guvernul Isarescu prin Berceanu !!!!
Ma uit iar la Realitatea si-l vad pe Berceanu cu fata unui elev de clasa a doua prins la copiat....
Nu pot crede ca a uitat ca a semnat un contract de asemenea importanta si de aceea a inceput sa dea vina pe altii (asa cum sugera Melania Medeleanu ca sa-l salveze). Singura posibilitate ramasa este ca Berceanu este un munte de nesimtire si tupeu de cea mai joasa speta, mintind ordinar cu speranta ca cei care stiu adevarul nu se uita la televizor atunci. Pentru mine episodul a fost incredibil.

Anonim spunea...

în orice junglă există un echilibru natural - cel puțin până la apariția omului. în viața politică autohtonă, mai greu. ochelarii de cal, ipocrizia și minciuna sunt la ordinea zilei. nu cred că va fi cu mult mai rău în 2010, cred că totuși UE și FMI nu ne vor lăsa să ne scufundăm de tot.

Vasile D spunea...

daca Basescu nu este ales se va ingropa si lupta impotriva coruptiei si vom mai pierde inca 20 de ani ...
Basescu nu e inger insa ma simt cu el mai confortabil in fruntea bucatelor decat cu Geoana si camarila iliesciana.
Presupunand prin absurd ca Antonescu ar vrea sa reformeze statul nu va putea face nici macar jumatate din ce ar putea face Basescu pnl are jumatate din nr de parlamentari pdl iar psd manifesta o dorinta de reforma fantastica...
Nu se va ajunge la alegeri anticipate Basescu ar vrea dar nu poate nu o sa il lase fmi, iar parlamentarii o sa cada la pace pentru e e vreme de criza, campania costa si bugetele partidelor au fost secatuite de alegerile presidentiale plus ca multi dintre ei nu se vor mai regasi alesi pe actualul sistem de vot uniloterie.

Flavian spunea...

Astept ziua in care candidatii politici vor fi alesi la fel ca profesorul respectiv.

Stiu ca multi ma vor crede naiv, dar am incredere ca voi prinde acea zi in timpul vietii mele.

Codruta spunea...

Lars, parerea mea personala in privinta lui Berceanu (luand in considerare si ceea ce stiu despre Rosia Montana) este ca tipul e un ticalos de cea mai joasa spetza (in plus, si ABSOLUT incompetent in orice in afara de tzepe si mânãrii) - si ca tzara asta o va duce MULT mai bine daca ar disparea macar vreo 5 ca el.
Faptul ca Base s-a inconjurat de personaje ca acesta, face ca nici in Base sa nu am incredere, ORICE ar mai zice!

Dr.A spunea...

@Vasile D
In mandatul trecut PDL a avut jumatate din numarul parlamentarilor PNL si uite ca Basescu a reusit (in viziunea ta). Poti linistit sa votezi cu Antonescu. Se va descurca si el cel putin la fel de bine cu un numar de parlamentari PNL la jumate fata de PDL.