joi, 7 ianuarie 2010

Cafteala din PDL sau à la guerre comme à la guerre

Care e diferenţa între candidatura Elenei Băsescu şi cea atât de disputată a lui Honorius Prigoană? Prigoană o face pe banii lui. Şi la nivelul unui biet colegiu. EBA a avut campanie naţională. Din banii ei, să fim serioşi.

Şi atunci de ce l-a apucat pe Cristian Preda revolta acum? Că principiile enunţate de dânsul sunt la fel de valabile atunci ca şi acum. Pentru simplul motiv că în acest moment Cristian Preda are în faţă 4 ani şi jumătate de mandat la Bruxelles, bine plătit. Atunci era un biet candidat sprijinit de partid.

De cine e sprijinit? De Theodor Stolojan, mult mai liber economic şi aflat în aceeaşi situaţie. Monica Macovei lipseşte. S-ar putea să apară şi ea în rândul "reformatorilor" din PDL.

Un soi de CC al PDL în exil la Moscova zilelor noastre, Bruxelles. Parcă avem parte de lupta între comuniştii din ţară, reprezentaţi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi cei veniţi de la Moscova, reprezentaţi de Ana Pauker.

Istoria ne spune că moscoviţii au dispărut în negura istoriei. Aşa că grupul Boc, Videanu, Blaga, Berceanu poate să stea liniştit. Partidul e alături de ei, pentru că la ei e ţuţuroiul bunăstării, Guvernul.

Traian Băsescu nu se dezminte, sabotează şi această guvernare. Dacă nu reuşeşte reformarea PDL a fost ales degeaba. Sau Cristian Preda este doar un intelectual năuc. Şi ce face stegarul revoluţiei, TRU?

Nu-mi plac coincidenţele, Andreea Vass a intrat în conflict cu EBA, i-a fost spartă casa a doua zi. Cristian Preda cârâie, i-a căzut site-ul. Dacă s-a întâmplat de două ori cu siguranţă o să se întâmple şi a treia oară. Aviz amatorilor.

O să fie distractiv, sunt de partea lui Preda şi asociaţii. Ca de obicei în tabără pierzătorilor.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.

13 comentarii:

Razvan spunea...

este cu siguranta nevoie de o noua clasa politica...
de preferinta una care sa se desprinda din randul celor care isi permit o oarecare acoperire media deoarece oricine altcineva ar fi scos rapid din carti... un scandal ad hoc ar convinge oamenii ca si "ala noul" e la fel de rau ca si cei vechi dar pe cei vechi deja ii stim.
Problema cea mai mare este ca cel mai probabil oricine s-ar duce pe o pozitie ce ofera putere ar profita cat ar putea.

Singura solutie este schimbarea regulilor si... APLICAREA LOR!
dar pt asta trebuie sa mai vedem multe EBA, Honorii, baroni locali, doamne de companie etc. in politica... toti pe pozitii foarte importante!

PS: mai exista vreun "sponsor" al lui Basescu sau cineva care l-a ajutat cu voturi care sa nu fie rasplatit acum? are destule functii si ministere sa-i rasplateasca pe toti? Ar fi fost ceilalti altfel?...
Trist!

Francesco spunea...

Mi se pare normal sa existe o impotrivire in PDL fata de o candidatura idioata.

Cristian Preda spune ceea ce n-a fost in stare sa-i spuna nimeni lui Boc: a tranzactiona un loc eligibil intr-un moment in care PDL este pe val este o gainarie demna de un Mitica de Dambovita, nu de un ardelean cu principii.

Damos spunea...

Si totusi eu cred alceva... O candidatura idioata a fost cea a lui Cristian Preda. Ar fi avut sanse sa fie ales daca votul ar fi fost uninominal? El a fost ales parlamentar european pe lista, pe cand Prigoana jr. va fi ales uninominal. E adevarat, PDL trebuie sa se reformeze... adica sa scape de cei fara carisma de teapa lui preda . Dansul ar fi probabil un bun functionar la o primarie din mediul rural sau poate la primaria lui vanghelie.

Stefan A. spunea...

Lucretiu Patrascanu a fost unul dintre cei mai iluminati comunisti romani . A fost ucis din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
In 1946, la Cluj , declara : inainte sa fiu comunist, sint roman .
Poate si in PDL , inainte sa fie membri de partid unii sint romani si se cam satura de partidul cu ordine de sus !
"gindirea unica", "indicatile pretioase" de la centru sint pe linie moarta !
Unii vor incasa ceva "lovituri" pentru a se trezi la realitate !
Cit despre ardeleanul si clujeanul Boc , sper sa se trezeasca si el . Daca pierde respectul ardelenilor, clujenilor, este hiba mare , a terminat cu politica. Definitiv !

Dan Selaru spunea...

Cristian Preda e profesor si preda politica, Honorius Jr. e un tip destul de subtire. Din pacate contracandidatul sau are un trecut cel putin dubios.

Dintr-un punct de vedere absolut, precum este cel al domnului Preda, candidatura lui Prigoana e o prostie.

Dintr-un punct de vedere relativ, prin comparatie, e destul de suportabila.

calif spunea...

foarte simplu Dane, deosebirea e ca acum partidul se pregateste de congres. Acum e un moment prielnic dezbaterilor de tot felul cu privire la viitorul partidului. Meritul lui Prigoana jr e ca le-a grabit. Cu cat vor fi mai multe dezbateri inainte de congres, cu atat mai bun va fi partidul dupa. O modernizare societatii nu poate ocoli partidele. Ar fi o premiera fericita ca modernizarea sa inceapa cu partidul de guvernamant!

Dan Selaru spunea...

E aproape imposibil sa reformezi partidul de guvernamant intr-o situatie economica ingrozitoare si cu o majoritate atat de subtire si care deja scartaie. E sinucigas si pentru partid si pentru tara.

calif spunea...

situatia economica a fost ingrozitoare acum un an. Acum e mai degraba stabila. Dar situatia economica si majoritatea sunt chestiuni care privesc guvernarea. Guvernarea e guvernare, partidul e partid. Dupa prerea mea Stolojan are dreptate cand avertizeaza ca activitatea partidului să nu se confunde cu actul guvernării:
"Activitatea de partid nu se poate inlocui prin actul guvernarii. Un partid nu poate ramane inactiv pentru ca liderii de la nivel local, national, fac parte din actul guvernarii, pentru ca, astfel, exista riscul sa te trezesti ca ai pierdut legaturile cu cetatenii, cu oamenii de afaceri, cu alte partide care fac parte din familia europeana. Relatia PD-L cu cetatenii nu trebuie suplinita de relatia Guvernului cu acestia. Asta e greseala pe care a facut-o Nastase in 2004"

Dan Selaru spunea...

Perfect adevarat. Dar ce se petrece pare mai degraba rafuiala decat reforma. Plus ca o parte din cei la guvernare pur si simplu nu inteleg ca e necesara o clasa politica bazata pe doctrine.

calif spunea...

e posibil ca unii sa nu fie capabili sa se ridice deasupra nivelului rafuielii, dar sunt pe-acolo si destui oameni capabili sa contribuie la o dezbatere de substanta. PDL are nevoie inclusiv de anumite clarificari doctrinare. De exemplu trebuie clarificata coexistenta mai multor curentele politice ale dreptei europene in cadrul partidului (liberalismul de dreapta din jurul lui Valeriu Stoica si al fostilor penelisti; curentul popular imprimat de Basescu; grupul crestin-democrat aflat in ascensiune in unele filiale din Ardeal).
Voinescu are dreptate cand spune ca "un partid nu e modern dacă vorbeşte pe o voce".

Camil Stoenescu spunea...

nu e nicio reformă, doar probabil ceva frustrări și polițe de plătit. cristian preda a profitat cât se poate de mașinăria de partid, cu toate tarele și imoralitatea ei, pentru a ajunge europarlamentar. iar acum subit bate vântul reformării...

Pongo spunea...

Si daca e vorba doar despre o pregatire a debarcarii unui "nou" inamic national sa zicem "grupul de la boc"?
Sa gandim in perspectiva. Ce sens are sa NU sacrifice pe cineva, pt ca in acest moment nu exista niciun potential tap ispasitor. S-a terminat cu mostenirea, cu mogulii, cu tot. Deja Boc cred ca incepe sa se calfice in post.

Oricum mi se pare penibil ca la cateva zile dupa ce ai sutinut o tabara, in urma impartirii ciolanelor sa iti manifesti nemultumirea. E o totala lipsa daca nu de caracter atunci macar de inteligenta(prin prisma lipsei de viziune cel putin). Iar relativ la pricipii, ironia face ca tocmai domnul Preda sa fi fost cel ce sutinea importanta votului "puradeilor" de 16 anisori.La vremea aia ma lua peste picior. Sper ca acum ii sta in gat.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6161880-eurodeputatul-cristian-preda-discutat-online-despre-dreptul-vot-16-ani.htm

Unknown spunea...

Pai...Honorica asta isi plateste singur campania in timp ce EBA - mult mai slaba intelectual, fie vorba intre noi- a avut campanie din banii pd-ului, adica ai nostrii pana la urma !
Cheia intzelegerii taraseniei este la Bese..el vrea ca sa fie uitata problema(pentru ca este o PROBLEMA) EBA... ori prin aparitzia lui H.prigoana ,,problema,, se poate relansa ceea ce s-a si dovedit!
Preda, Voinescu,Stolojan sunt goarne ale lui Bese.