marți, 19 ianuarie 2010

Ev Mediu

Oameni îngropaţi de vii, fete luate în sclavie, suntem pe primul loc la prostituţie. Jafurile armate au devenit o obişnuinţă.

Flăcări violete l-au prăjit electoral pe bietul Geoană. Pe Năstase l-a învins MISA. Traian Băsescu umblă cu un parapsiholog după el. Vosganian şi Ghişe au fost şi ei atacaţi.

Se stă la coadă la vaccin ca la moaşte, că a murit un actor, şi peste două zile nu se mai vaccinează mai nimeni ca a trecut efectul ştirii. Numărul de biserici creşte cu 200 pe an. 4000 de locuri din spitale dispar anual. Sunt 16000 de biserici şi 8000 de şcoli de toate gradele.

La moaşte sau apă sfinţită bătăile între dreptcredincioşi le depăşesc pe cele de pe stadioane. Astrologia, ezoterismul, reptilienii, gorilienii şi alte elucubraţii stau cu orele pe toate ecranele. Mudava, Hâncu, Bivolaru, Lorin Fortuna, lista de figuri ieşite din limitele raţionalului e interminabilă.

Ne întoarcem în Evul Mediu sau n-am plecat niciodată de acolo?

PS S-a semnat de un nou Bechtel, se reorganizează întreprinderile energetice, cele reale. Despre ce se vorbeşte la noi? Despre flacăra violetă.

19 comentarii:

Camil Stoenescu spunea...

cei din evul mediu măcar nu aveau (sau nu știau) la cine să se raporteze. România din păcate are. credință de mucava, biserici răsărite ca ciupercile după ploaie, cele mai scumpe (și mai proaste) autostrăzi din lume, magie și astrologie în loc de știință. cercetare are nu știu a câta sutime din buget, pe 2010. nil disperandum

vali spunea...

Am vazut un reportaj despre o tara africana unde sunt in mare voga ritualurile de exorcizare a copiiilor. Cativa salbatici mai destepti tortureaza copiii celorlalti salbatici imbecili care platesc oricat pentru asta.

Reporterii s-au dus si la institutiile oficiale ale respectivei tari intreband de ce nu opresc ritualurile. Raspunsul oficial: nu putem face nimic, si oricum copii cu ochi negrii si abdoment bombat sunt probabil vrajitori.

Vre-o asemanare cu Romania?

Cristian spunea...

Ai uitat metodele practicate de alde Bahaian de iertare a unor pacate ale unor anonimi.

parvan spunea...

Ev mediu ar insemna o perioada trecuta situata intre ceva si altceva ... .
Operationalizand nu cred ca ne intoarcem si nici ca n-am plecat ci doar ca "n-am ajuns" (sa definim un ev mediu in spatiul romanesc) :)

Pongo spunea...

Pai daca vrei sa rezolvam transant ( sau in flacari) problema "ezoterismului" de doi bani am putea sa ne intoarcem in evul mediu nitel. De plecat am plecat clar de acolo, altfel nu ar umbla atatia nebuni liberi pe strazi.
Cred ca discutiile din zilele astea arata ce nivel de diletantism exista in societatea romaneasca in toate privintele, pentru ca si daca privesti din perspectiva religioasa atatea blasfemii pe centimetrul patrat de ecran TV nu s-au mai vazut niciodata.

Stefan A. spunea...

O tara care imprumuta 20 de miliarde de euro , nu gaseste 1,2 miliarde pentru a finanta o autostrada !
Nu e evul mediu , e prostie umana , certificata si promovata !

Camil Stoenescu spunea...

@ Stefan A.
păi ăia 20 de miliarde n-au fost luați pentru investiții (la așa ceva nu se pricep guvernanții), ci pentru pensii, salarii și ce-o mai rămâne pe acolo.

Stefan A. spunea...

@ Camil Stoenescu
Deci , 20 miliarde pentru pensi , salarii . Inteligenta pura ! :)
Mai bine facem datorii pentru consum decit sa realizam ceva util ?
Presupun ca "flacara violet" si "atacurile energetice" au fost mereu in ultimii 20 de ani.Indiferent de partid . :)

Camil Stoenescu spunea...

@ Stefan A.
da. prostia nu are culoare, dar se pare că ascultă de legea conservării energiei, pentru că niciodată nu dispare

AristotelCostel spunea...

Aseara am prin 10 minute din "Sinteza Zilei", mai exact documentarul legat de existenta cate unei vrajitoare in fiecare sat... vrajitoare dotata cu palat de 24 camere, bani castigati din "predictii".

Statul indreapta banii contribuabililor spre imobiliare de cult, iar prostanii le ridica palate scursurilor mincinoase... vrajitorese.

Se pare ca si "evolutia" respecta ciclurile... boom&bust. :)
De obicei sunt mai pesimist, dar in domeniul asta cred ca am atins... bottom-ul. :)

Abaddon spunea...

Nu inteleg de ce amestecati cultul ortodox crestin cu diferite "elucubratii" si alte rataciri, mai vechi sau mai noi. Falsi profeti au fost si vor mai fi.

Brates spunea...

Pentru degrevarea bugetului, propun transformarea BOR in ONG cu autodeterminare si autogestiune.

Din 89 tot mi s-a impuiat capul cu ideea c-am fi un popor crestin. Ar fi cazul ca poporul s-o si demonstreze, nu sa ne impuna statul acest tipar de gandire,

Daca ar fi sa-mi tratez sanatatea, de asemenea, mi-ar conveni sa ma internez la un spital ATEU. Inflatia de sfinti din nomenclatura institutiilor medicale imi induce senzatia de impotenta a actului medical romanesc lasat la fantezia vreunei autoritati mistice...

Camil Stoenescu spunea...

@ Brates
nu se poate. BOR aduce mai multe voturi decât spitalele :)

Anonim spunea...

@ Abaddon
Eu nu cred ca amesteca nimic. In momentul in care crezi ca e unu acolo sus care asculta in fiecare secunda gandurile a peste 6 mld. de oameni nu vad de ce nu ai crede in 'atacuri energetice' si 'flacari violet'.

Acceptand tot felul de povesti din epoca bronzului si interventia divina ca fiind adevarate ti-ai suspendat ratiunea.

Dan Selaru spunea...

Eu n-am atacat biserica. Am atacat obscurantismul si manifestarile lui.

pseudo-intelectual spunea...

Ca idee, daca as fi stiut, candidat la presedintie fiind, ca unii dintre contracandidati sunt mai slabi de inger, mi-as fi angajat de decor cateva mame omizi, parapsihologi si alte animale mistice, sa stea in stanga si dreapta oricui. Efectul asupra contracandidatilor ar fi fost garantat, precum in cazul de fata.

TudorD spunea...

Personajul din anturajul lui Basescu nu ţine de evul mediu, s-ar părea ca a treia competenţă a sa a scăpat mai neobservată: programarea neurolingvistică.
Daca in evul mediu şarlatania era o „artă” rezervată hoţilor la ora actuală a devenit o disciplină de marketing.

John Galt spunea...

Doar prin triburile din Africa evului mediu, seful unui trib isi justifica INFRANGEREA prin sedintele voodoo facute de celalalt trib, flacarile violet fiind probabil mai competente si profesionaliste decat ale lui.

Pe aceeasi logica socialista Geoana ar urma sa ceara acum niste "sacrificii mai mari", pentru ca zeii sa fie si de partea lui.


Well, exact asta e stadiul de dezvoltare al unei societati ce nu a avut curaj sa condamne la timp niste criminali. De la Iliescu se trag toate.

Deceneu spunea...

Va dati sema in ce situatie ar fi Romania daca am fi republica prezidentiala si la Cotroceni ar fi un Aliodor Manolea pe post de Rasputin?

Este un motiv serios sa respingem reforma statului in viziunea Presedintelui. Nu se stie daca ideea este a Presedintelui sau i-a fost "indusa" prin esoterie, de respectivii "specialisti" ca sa-l conduca pe "conducatorul ales".