În loc să inventeze tot felul de taxe aberante, pe chiftele, pe averile mari, pe amprenta de carbon, pe drepturi de autor şi cine ştie ce alte tâmpenii la care nu au niciun studiu de impact, că nu mai e necesar, ar putea să scadă CAS-ul cum zice Parlamentul, să mai desfiinţeze din taxe şi să crească TVA. Asta după ce fac o socoteală cu cât. În felul ăsta, simplu, se colectează mai mulţi bani în mod sigur, nu creşte birocraţia, ba chiar scade, şi, deşi se taie din consum, se stimulează apariţia de locuri de muncă, şomajul este sperietoarea acestui an.
Cum noi exportăm în UE şi UE a început să crească economic asta ar duce şi la creşterea exporturilor şi deci la stabilitatea mândrei noastre monede naţionale şi reducerea deficitului comercial.
Dar noi trebuie să facem ceva complicat, să nu ştim care e rezultatul şi să creştem numărul de taxe, să mărim birocraţia şi să complicăm şi mai mult sistemul.
Practic acum trebuie să alegem între consum şi export ca motor al economiei. Noi stăm cu fundul în două luntri şi nu facem nimic, ne dăm de ceasul morţii cu taxa pe cârnaţi.
Frica şi incompetenţa plus politicianismul o să ne conducă într-o mocirlă de nedescris. Dacă vechiul Guvern Boc avea scuza că vin alegerile acum nimeni nu mai are nicio scuză. Trebuie reformat tot sistemul de taxe şi impozite prin scăderea impozitelor pe muncă, eliminarea nenumăratelor taxe care consumă mai mult decât aduc la buget şi echilibrarea prin creşterea taxelor pe consum şi proprietate.
Eliminarea forfetarului, netaxarea profitului reinvestit, scăderea CAS, creşterea impozitelor pe proprietate şi TVA plus eliminarea aberaţiilor ne-ar duce pe drumul exportului.
Sistemul fiscal trebuie simplificat, eficientizat prin plata online, întărit controlul împotriva evaziunii fiscale. Videanu a spus că 9 taxe aduc 92 de procente din Buget. Se elimină restul de 200 şi ceva, se măresc cu 8 procente cele care rămân, şi se disponibilizează toţi funcţionarii care se ocupă de toate aberaţiile.
Asta în paralel cu scăderea numărului de bugetari, secretare, şoferi, funcţionari. Cum funcţionam pe vremea lui Năstase cu 900.000 şi acum am ajuns la 1.400.000? Nu s-a întâmplat nimic semnificativ, numărul trebuia să scadă prin informatizarea sistemului. Asta ar însemna reformă.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
15 comentarii:
la multi ani !
Ideea este excelenta. Si chiar ar fi frumoasa o dezbatere la parlament ca si propunere venita din partea opozitiei.
Informatizarea sistemului ? Care informatizare, e un dezastru.
Da, calculatoare sunt dar sistemul informatic e aproape zero.
Fiecare institutie are programul ei, carpit de ani de zile, cu aproape aceleasi date redundante cerute (de exemplu se cere CNP si apoi si data nasterii). Evident pentru colectarea acestor date are o armata de oameni in fiecare judet desi totul s-ar putea face simplu online.
daca se mareste TVA cu x procente,cu x procente creste si inflatia care antreneaza scumpire de credite etc
daca se fura mai putin nu mai este nevoie de marirea nici unei taxe...
Care credite? Pe care le ia Statul. Si daca avem inflatie ce? Mare smecherie, cresc preturile la produsele din import ca numai de alea avem parte. Mancam mai putin, muncim mai mult.
ideea nu este rea...
problema e ca ceri inteligenta, logica si competenta, de la niste oameni care nu au asa ceva.
mai mut, pe acesti oameni nu-i intereseaza decat sa se imbogateasca ei si nu dat nici 2 parale pe tara asta si pe pooporul care-l conduc (popor suficient de fraier pentru a-i vota si pentru a nu face nimic cand altii isi bat joc de el)
Cresterea TVA se va impune de la sine dupa prima rectificare bugetara si dupa rezultatele din primul trimestru al anului 2010.
Trendul remarcat la demararea activitatii in ianuarie nu sustine de loc ipotezele optimiste pe care este construit PIb-ul si respectiv veniturile virtuale impartite de bugetul atat de discutat in aceste zile.
Din neferice ,ca la gripa noua,daca masurile sunt luate prea tarziu pacientul ,daca poate fi salvat , asta se va face cu costuri mult mai mari. In traducere ,cresterea TVA in martie nu va fi suficienta decat in procente nesanatoase si se va impune si modificarea cotei unice.
Domnule Selaru.
Ilie Serbanescu, in Romania Libera a descris bine invataturile reformelor facute in Ungaria de actualul guvern. Au crescut si ei TVA dar in acelasi timp au redus CAS.
In Romania , nici dupa 20 de ani nu se pricepe ce inseamna un sistem fiscal eficient si ECHITABIL . Nu ca lipsesc expertii. Sint marginalizati de politica care prin scutiri de taxe , impozite ,etc , mentine in picioare un sistem de finantare oculta a politicii in general .
Pentru a intelege mai bine . In occident , impozitul pe venit , profit este obligatoriu , pentru toti, fara exceptii. Diferentele sint in sistemul progresiv de impozitare . Inclusiv in cazul TVA pe locuinte , plata este obligatorie , nu conteaza cine vinde , cine cumpara. Fara sa demonstrezi ca ai platit TVA eferent tranzactiei, nimeni nu obtine intabularea !
Rovigneta auto , nu exista . Exista impozitul anual pe auto (indiferent de tipul de auto , tractor , camion , motoreta).
Cu cit vehicolul are motor mai mare , cu atit taxa e mai mare .
Deci , daca ar axista interes , sistemul fiscal ar putea fi schimbat , ar devenii eficient . Nu obligatoriu prin copierea 100% a altor sisteme straine .
Nu exista dorinta din cauza intereselor in joc si a lipsei de profesionalism care caracterizeaza promovarea in functie in Romania .
Se dau functii in baza de pcr si apartenenta la partidul la putere in momentul respectiv .
Deci ,daca obiectivele reale sint diverse si instrumentele folosite complect falsificate, ce se poate pretinde ?
Pai asta ar trebui facut acum. Nu peste 5 luni. Rectificare avem in martie dupa parerea mea.
Pentru a modifica acum sistemul fiscal , cineva trebuia sa se gindeasca cu citeva luni in urma . Nimeni nu a gindit pentru faptul ca a fost sacul de bani de la FMI care a "amortit" creierele celor cu raspundere .
Au descoperit cu efect intirziat ca colacul FMI ,UE, nu mai este suficient si atunci improvizeaza .
Nu ca anumite idei ar fi de aruncat . Altele sint dovada reala de improvizatie (taxa pe fast food).
Altele , tip rovineta electronica sint cazuri clasice de "afaceri" cu bugetul de stat=vaca de muls.
Infintarea de noi comitete , agentii de stat ,etc ,sint o alta dovada privind fuga de raspundere si lipsa de viziune pe termen mediu si lung .(boala veche de 20 de ani).
In incheiere , mergeti pe site ministerul transporturilor , statistici. Vedeti cite auto (de toate felurile) sint in circulatie, vedeti bugetul pentru strazi si veti descoperii ce taxare haotica se obtine cu rovigneta . Unii platesc cu gramada si altii o mizerie sau nimic .Inclusiv evaziunea este stratosferica. La noi ca la nimeni! .
Cu cat un sistem e mai complicat cu atat mai mare e evaziunea. Nimeni nu vrea simplificarea pentru ca asta ar reduce sursele obscure pentru functionari si ar reduce numarul lor.
e o caracteristică instituțiilor faptul că, odată apărute, vor să se insularizeze. fiecare are ceva de făcut, fiecare e indispensabil pentru bunul mers al birocrației. 1 400 000 sunt la fel de „utili” ca și 900 000. la fel și cu taxele: cu cât mai multe cu atât mai multe portițe de evaziune și de complicare a sistemului, cu toate consecințele e rigoare...
nimeni nu vrea să fie eficient cu prețul simplificării, toți vor să reformeze dar să nu se schimbe nimic
Ideea este excelenta....dar degeaba vorbim aici pe forum daca ei acolo fac ce vor.Eu cred ca daca toti romanii si-ar lua lumea-n cap spre alte tari straine ar ramane doar ei cu legile si taxele lor tampite.Nicaieri in europa nu se percep asemenea taxe!In Romania totul e posibil!Noul Guvern Boc este format din niste inculti,oameni cu liceul, fara alte studii superioare si care nu au nici o legatura cu realitatea.....E mai rau decat pe vremea lui Ceausescu!
Nu e, sa fim seriosi, atunci nu puteai sa spui nimic, acum poti. Atunci nu puteai sa faci nimic de capul tau, acum poti. Problema e in oferta politica.
Dan, bune idei - exact asta trebuie facut. Dezvoltarea economica actuala a Romaniei nu mai poate suporta socialismul rezidual din administratia publica.
Ceea ce era un sistem de impozitare in comunism sau intr-o societate unde economia era de stat devine o frana crunta intr-o economie privata, si mai ales intr-o economie subdezvoltata, bazata pe consum extensiv de resurse (capital, munca) cum este Romania.
Cota TVA este in stransa legatura cu economia subterana. Cu cat e TVA mai mare cu atat e economia neagra mai mare. Un producator de paine va risca mai mult ca sa eludeze statul de 25% TVA, fata de o situatie in care TVA ar fi doar 15%.
E o sursa de colectare sigura, dar la nivel macro nu rezolva nimic. Intr-o tara gen Olanda sau Germania da, dar in ROmania economia subterana e si asa foarte dezvoltata, cresterea TVA nu ar face decat sa sufoce si mai mult economia reala.
Trimiteți un comentariu