sâmbătă, 27 februarie 2010

Începutul sfârşitului vieţii pe datorie

Scriam despre planeta birocraţilor, cum Statul şi companiile multinaţionale, ambele conduse de birocraţi iresponsabili faţă de faptele lor, conduc lumea. Pe unii îi mână dorinţa de bani, pe alţii dorinţa de putere.

Cei care se iluzionau că o să treacă această criză repede au început să înţeleagă că nu e aşa. La noi se încearcă tot felul de şmecherii pentru a testa suportabilitatea măsurilor. Că taie una, că taie alta, de la copii şi bătrâni, de la handicapaţi. Urmează un val de înjurături şi totul rămâne la fel. Statele intră în nişte datorii pe care nu ştim dacă le mai poate cineva plăti. Şi noi nu suntem în fruntea rahatului, acolo stau ăia bogaţii la care râvnim noi.

Mai curând ar trebui să râvnim la un trai patriarhal. Statul construieşte "casa specialistului" în 2500 de comune. O aberaţie. Există nenumărate case goale. Există un studiu local, câte case trebuie în fiecare localitate? O nouă măsură pompieristică. Descentralizarea era soluţia. Anul trecut am sperat că o să aibă loc. Am lăudat-o. Nu s-a întâmplat. Nu e normal ca primarul să ştie de ce are nevoie la el în comună? Şi dacă salariile sunt blocate şi supuse unei legi unice care este puterea unui primar de a aduce specialişti la el în comună?

Puterea trebuie trecută în mâna comunităţilor, Guvernul central se prăbuşeşte sub propria greutate. Nu numai la noi. Statul social este la fel de gonflat ca şi şmecheriile făcute de marile bănci cu activele toxice. Birocraţii, de ambe soiuri, ne-au adus aici. Au încercat să supună un sistem de necontrolat. Economiştii de tip Keynes, ăla cu intervenţia Statului, ne-au adus aici. Plus lăcomia. Tuturor, nu numai a bancherilor. Sistemul de pensii de la Stat e o minciună. Sistemul de sănătate publică este o minciună, sistemul de educaţie publică este o minciună. Nimic nu se susţine decât într-un sistem totalitar sau prin îndatorarea statelor. Adică a noastră.

Banii fără acoperire, produşi de la tiparniţă sunt o minciună. Dacă aş avea bani aş cumpăra 200 de tone de argint şi aş tipări monedă acoperită integral în acest metal. În mod privat. Ce credeţi că s-ar petrece? Toată lumea ar tezauriza moneda mea. S-ar trece la o economie paralelă bazată pe moneda mea. Sunt 40 de ani de când dolarul nu mai are acoperire în aur, nu-i aşa de mult. Banii mei s-ar aprecia fulgerător faţă de hârtiile lui Isărescu sau BCE sau FED. Pentru că ai mei nu au în spate o iluzie. Sunt siguri.

Trăim într-o iluzie susţinută de miliardul de muncitori chinezi. Şi vine Guvernul şi-mi spune că dacă nu lucrez pământul îmi creşte impozitul. De ce? E proprietatea mea şi fac ce vreau cu ea. Nu, el reglementează. Păi cum să concurez eu cu unul care are subvenţii, cum să scot produsul la un preţ competitiv. Nu pot. O să-l lucrez când o să merite. Şi pe bani buni. O să ajungem la troc dacă nu se găseşte vreun om de afaceri să scoată monedă adevărată.

Statul să se ocupe de Justiţie şi de siguranţă. Adică exact ce, cel puţin la noi, nu prea face. Dar el nu face altceva decât să crească reglementările şi controlul.

O să ajungem la dictatură, una fără ideologie, o dictatură a birocraţilor. Şi la mişcări sociale. Ce trăim acum e doar începutul sfârşitului vieţii pe datorie. La greci a început.

Alţii stau mai rău decât noi. Noi o să ne descurcăm. Pentru că noi asta am făcut totdeauna, ne-am descurcat.

51 de comentarii:

Camil Stoenescu spunea...

un stat minimal și eficient, așa cum propui, nu va fi niciodată pe placul:
1) aparatului de stat, birocraților
2) celor ce depind, într-o formă sau alta, de stat (pensionari, bugetari șamd)
dar se pare că viitorul va fi ori al unor conduceri de mână forte (gen China), ori al unor state descentralizate, chiar confederații (și aici mă gândesc mai degrabă la Elveția sau Canada decât la SUA)

ionut spunea...

Foarte bun post dane, da' nu e "popular". In numele unei iluzorii sigurante, majoritatea va apara cu pieptul gol statul (cu tot ce inseamna el: jaful proprietatii, monopolul asupra monedei fiduciare, redistribuirea discretionara a resurselor, etc.) impotriva "capitalistilor lacomi" care-i exploateaza!!

Dan Selaru spunea...

N-o sa-l apere. O sa se descurce.

ionut spunea...

A da? Pai si "descurcatul" asta e la fel de rau, practicat in interiorul actualului sistem, duce la perpetuarea acestuia...

Dan Selaru spunea...

Pana intram in faliment.

Theophyle spunea...

Salut!
Chiar un articol bun.

Din nefericire exact ca in Cartea lui Daniel (Biblie) guvernanti vad ceea ce este scris clar pe peretii palatului, dar nimeni nu doreste interpretarea adevarata :)

Dan Selaru spunea...

Precizez ca n-am sa tolerez un limbaj suburban. Da Theo, asa e. Salut.

Anonim spunea...

prudent. Oricare din cele doua extreme este la fel de nepractica: a incercat Franta in sec.XVII si apoi comunistii sa centralizeze totul si s-a gripat totul. Invers, descentralizarea totala elimina dezmostenitii (fara educatie, fara santate publica, fara...). La oi sechelele egalitarismului plus autoritarismul PCRist nu au permis decentralizarea necesara. Va dau un citat dintr-un lider sindical din educatie: "cum sa lasam numirea unui director de scoala la indemana unui primar analfabet?". S-o fi referit la dr.Oprescu, la Mazare, la Apostu, la Solomon, etc?

Anonim spunea...

Genial articolul Dane !! Absolut genial.

Andrei spunea...

<>

Si daca salarile nu sunt limitate de lege, cine crezi ca o sa fie specialistul din comuna si cu ce salariul? Cati nepoti crezi ca poate sa aiba primarul ala?

Anonim spunea...

Chiar mi-a facut placere sa citesc acest articol. :)

Si intr-adevar este nevoie urgenta de descentralizare, dar cred ca ar fi prea devreme momentan.

Mediul rural la noi este ca in secolul 17. Trebuie sa ii invatam pe oameni sa aiba grija de ei insisi. Daca ii lasam sa se autoadministreze nu vor sti ce sa faca cu libertatea, asa cum nu a stiut toata tara ce sa faca dupa caderea comunismului.

Stii cum e: Daca ii dai unui om un peste, il hranesti pentru o zi, daca il inveti sa pescuiasca, il hranesti toata viata.

Unknown spunea...

Din păcate statul imaginat de tine este la fel de utopic precum si cel imaginat de Keynes. Ceea ce el a spus acum aproape o suta de ani era ca soluţia pe care o gasise avea aplicabilitate pe durata scurta de timp si doar pentru a scoate Europa din durerea economica ce a urmat primului război mondial. A fost insa un concept atât de seducator, iar oamenii adopta atât de des calea minimei rezistente încât vedem astăzi rezultatele folosirii teoriei dincolo de perioada de valabilitate.
Soluţia ta nu poate avea ca rezultat decit căderea intr-un sistem feudal cu toate " bucuriile " lui. Nu îmi dau seama care ar soluţia majora deşi as indrazni sa propun o combinatie a unui sistem de valoare bazat pe altceva decât valoarea monetară, sa zicem cunoaştere, combinat pe un sistem economic de schimb bazat pe preceptele şcolii austriece. Cu alte cuvinte o încercare de a combina o scara a valorilor intrinsic umane cu un mecanism dirijat de fiinta umană care actioneaza in propriul interes. Condus poate de altruisti. Un astfel de sistem este fundamental bazat pe educaţie si pe sentimentul de dezvoltare ca specie. Toate sistemele umane care in loc sa ia ca baza fiinta umană se bazează in schimb pe inventii umane vor fi sortite esecului din simplul motiv ca necesitatile speciei sunt ignorate. Ori un motivator cu un astfel de moment inertial nu poate fi ignorat fără consecinte neplacute.
Cu tot respectul.

Dan Selaru spunea...

Mediul rural nu este peste tot ca in evul mediu. Oamenii nu sunt mai prosti, se adapteaza repede.

Eu nu atac democratia asa ca un sistem feudal e exclus. Daca oamenii il doresc o sa-l aiba. Acum ce avem? Un sistem feudal centralizat.

Dan Selaru spunea...

http://www.washingtontimes.com/news/2010/feb/26/our-own-greek-tragedy/

Ca sa vezi.

Unknown spunea...

Nu la feudalismul istoric mă refeream. Ci la cel general, in care un individ îşi va zice Lordul si va stapini alţi indivizi. Poate fi un oraş, un sat, continent sau chiar planeta toată. Dupa cum putem avea la dispozitie replicatoare atomice si sa trăim in feudalism. E vorba doar de pierderea libertatii de gandire.
Cât despre mediul rural, suntem pe aceeaşi lungime de unda. Vezi comentariul de la postul tau despre birocratie.

Anonim spunea...

prudent. Sa nu cadem iar in egalitarism si/sau in mesianism ( va veni un sef care sa le rezolve pe toate). TOTUL se poate implementa gradual (intai orasele peste 100 000 lucuitori, apoi cele peste 70 mii etc). A vrea totul si imediat ne-a bagat in ceata rau si ne va mai baga, mai ales in materie de nivel de trai. Sa nu uitam de regula lui 80/20

Dan Selaru spunea...

Corect, sa nu uitam ca tot ce spun eu functiona acum un secol in America unde numai de feudalism nu se putea pune problema.

Abraxas spunea...

Si ei cei executat silit de pe lista urmatoare incearca sa inceapa de la inceput.
Baiul e ca datoriile ii vor urmari toata viata si nu vor mai avea sansa unui nou inceput fara legea falimentului peersonal:
www.executatsilit.ro

Dan Selaru spunea...

Noi din pacate nu avem legea falimentului unei persoane. Ar fi necesar.

Unknown spunea...

Fain articolul din WT.
Mi-ar fi tare teama sa ne întoarce la starea Americii din secolul XIX. Atunci a fost posibil pentru ca era pămînt mult ocupat doar de nişte "salbatici" care pot sa mai si moara un pic. Era un nou început. O lovire directa între comuna primitiva si o civilizatie industrială. Dar acum cine sa fie salbaticii?
Ca sa nu mai zic ca mă uit la asa-zisa cădere a imperiului american si mă întreb cu un fior neplacut pe sira spinarii dacă nu o fi cumva căderea republicii? Asta apropos de clasica trimitere la Roma antica.
Nu vreau sa fiu greşit înţeles: mă ghidez in general după deviza zeitei Disciplina si prefer sa mor liber decat sa trăiesc in lanturi. Dar as vrea sa vad mai intii care e cea mai buna metoda de a-mi păstra libertatea înainte de a decide ca o voi pierde definitiv.

Dan Selaru spunea...

Cristi, cred ca jumatate din blogul asta cauta aceasta intrebare. Viata la tara e solutia. Cu o mult mai mica rata de crestere.

Unknown spunea...

Da. Ar fi si mai fain sa se aplice o idee a falimentului unei natiuni. Sau si mai bine sa se stearga cu burutele datoriile tuturor natiunilor si sa reinceapa dansul. Poate pe o muzica mai buna. Dar cine dintre ceditori sa accepte sa piardă banii înainte de a fi prea tirziu?

Dan Selaru spunea...

Nu stiu daca e posibil, China este un creditor net. Cum sa iai banii oamenilor care economisesc 40 de centi dintr-un dolar? Si cum sa-i ierti pe americani care mananca 1,25 dolari din dolarul produs. Cifrele nu sunt exacte.

Unknown spunea...

Tot asa cred si eu. Mă refer la viaţa la tara. Din păcate ... pasarica a zburat deja din colivie. Eventual cam ca in UK, CH, Canada? Din păcate sistemul monetar nu poate susţine asta. Si ne intoarcem la ce ziceam. Au pornit ele razboaie pentru mai putin. Iar alea economice sint si mai rele. Nu curge sânge dar lumea moare de foame. O sa vedeţi o Europa "unita" cu forţa in vreo douazeci de ani de acum. Too big to fail, remember?
PS: scuze pentru typos. Scriu de pe telefon.
PPS: trebuie sa mă retrag dar activez mailul ca sa va urmăresc si răspund cum am timp mai pe seara.

Dan Selaru spunea...

Asta daca mai zice cineva ceva.

Anonim spunea...

Parca suna cam cunoscuta situatia din Grecia, si chiar din US. Scaderea demografica e din ce in ce mai mult o problema si la noi. Americanii si nemtii au suplinit-o cu emigranti. Se pare ca grecii nu. Nici noi.

Mihai spunea...

asta este cel mai bun post pe care l-am citit pana acum pe blogul tau. nu te laud, ci doar constat. si-mi face placere sa vad ca tot mai multa lume constientizeaza ineficienta unui sistem bazat pe datorie, inflatie si dobanda care tot timpul or sa creeze un cerc vicios. este un sistem facut si gandit exclusiv pentru sclavie moderna; in momentul in care te detasezi si il analizezi realizezi chestia asta. multumesc.

Anonim spunea...

Bun post,
Din nefericire, viitorul este mai mult decat sumbru. Este uimitor cum singura solutie apare ca fiind retragerea la tara, ca pe vremuri in munti, probabil e ceva in gena noastra. Nu stiu daca vom mai avea sansa unei reveniri in istorie dupa 1000 de ani, ca in trecut.Dupa cum se prefigureaza viitorul, o retragere ceva mai sigura ar fi in gaura de sarpe sau cursuri intensive de rusa, chineza sau rromma :)

John Galt spunea...

Lasa ca strang eu 10-20 de liberali autentici si iesim "la atac". :)

Poa' sa vina milioane de socialisti, rezultatul va fi unul singur. :D

John Galt spunea...

Lasa ca strang eu 10-20 de liberali autentici si iesim "la atac". :)

Poa' sa vina milioane de socialisti, rezultatul va fi unul singur. :D

Anonim spunea...

Trist ... dar adevarat.Bravo!

p spunea...

@Dan Selaru
˝Viata la tara e solutia. Cu o mult mai mica rata de crestere.˝

Deci asta-i solutia? Regresia spre o ˝Varsta de aur˝ a copilariei umanitatii?

Si care a fost varsta de aur in istoria omenirii?
De ce nu o regresie spre epoca industriala? Sau de ce nu o regresie spre comuna primitiva?
De ce sa nu regresam spre epoca de aur a vanatorilor-culegatori?

Stefan A. spunea...

Cindva , dictatura a fost impusa in numele luptei de clasa sau a superioritatii unei rase .
Acum , cu "frica" umflata in toate modurile (fanatism religios , terorism ) ne indreptam spre o dictatura mult mai subtila dar mai eficienta .
Schedarea tuturor cetatenilor, cu toate datele posibile , fizice , financiare ,slabiciuni , vicii dar si gindire .
Ce nu a reusit securitatea comunista vor reusii pseudo democrati minati de profit obtinut in toate modurile si in toate cantitatile . Inclusiv pasind peste mormane de cadavre !
Dupa noi potopul! Dar sa tinem multimea in friu pina atunci ,dind false sperante si false iluzii !

Dan Selaru spunea...

Nu e vorba de intoarcerea in evul mediu, e vorba de trecerea la o dezvoltare sustenabila. La rosiile care se cultiva la 2 km nu la 2000, cam despre asta e vorba.

Unknown spunea...

As dori sa adaug ceva, nu numai economia controlata de tip Keynes ne-a adus aici, ci si cea monetarista a lui Friedman care spunea sa aruncam cu bani din elicopter dc apar probleme. Total de acord cu majoritatea articolului - din pacate chiar in cel mai "democratic" stat al lumii SUA se observa o tendinta in sens invers de control mai puternic al statului (vezi bancile, monopolurile firmelor gigant care fac lobby la "stat" s.a.m.d. - evident pe spinarea cetateanului normal.

Numai bine

Anonim spunea...

Problema cu toate utopiile liberal-clasice, cum e cea de mai sus, e simpla: ignora natura umana, fundamental orientata spre propasirea propriei persoane. Ce s-ar intampla daca statul ar renunta la subventionarea scolii, sanatatii, pensiilor si celorlalte sectoare? Dar ce s-ar intampla in lumea aceasta reala, in care traim noi, nu in lumea ideala a liberalilor? Unu la mana, am avea o revolutie de stanga imediat, mai ales in Europa. Doi, daca revolutia de stanga ar esua, sistemul ar deveni pur si simplu odios: cei foarte bogati ar avea armate de mercenari, garzi pretoriene cu care si-ar proteja averile de saracimea disperata si pe care le-ar folosi drept paznici ai celor care ar lucra la firmele lor. N-ar trebui idealizat nici secolul 19, al liberalismului aproape-clasic in Anglia (dar fara drepturi politice), nici feudalismul. Cine nu era in elita se sufoca intr-o saracie crunta. Din pacate asta e realitatea.

Dan Selaru spunea...

Cand s-o transforma in realitate n-o sa mai fie utopie. Doar ca unii n-o sa fie pregatiti.

John Galt spunea...

Asta e Gheorghe care imi sterge comentariile pe blogului lui (ca Flavian dealtfel), pentru ca se simte jignit. Si dupa aia vine pe aici sau la Bogdan ca sa mai dea niste lectii (nici vorba de dialog - ei vor doar sa se elibereze).

De ce le sterge? Crede ca ii dereglez armonia universala, vai, ce sa-ti spun..

:)

Anonim spunea...

Cand s-o transforma in realitate va fi probabil mai intelept sa adunam arme, nu argint, pentru ca multimile infometate si bandele de mercenari vor fi mult mai inclinate spre jaf decat spre intocmirea de contracte.

asybaris spunea...

Uite, ti-am lasat scrisoarea de raspuns pe birou

http://asybaris.blogspot.com/2010/02/stii-bancul-cu-statuia.html

gh spunea...

pricep eu stramb sau this is the end of fiat money?

Dan Selaru spunea...

Buna scrisoarea, parerile sunt atat de impartite ca nu pot alege varianta corecta. Oricum nu mai merge asa.

Flavian spunea...

Bun articol. Vorba cuiva mai sus, de multa vreme n-ai mai tratat in stilul tau direct si teme serioase.

Ma intreb daca e o coincidenta cu ceea ce scriam si eu acum vreo doua zile... :-)

costin spunea...

Si tu prezici apocalipsa. O vad din ce in ce mai des la din ce in ce mai multi oameni. Chiar si eu o fac din ce in ce mai tare.
Excelent articolul! Ce spui tu sint lucruri atit de simple, atit de clare, atit de in vazul lumii.. si totusi, atit de putini le inteleg. Socialistii dau vina pe fascismul americani, antisemitii pe evrei, islamofobii pe arabi, ghicitoarele pe alinierea planetelor si pe mîţe, dar totul este vina noastra. Este vina noastra pentru ca nu stim sa aparam ce avem, am obosit, ne-am inmuiat, ne doare-n 14. Sintem ocupati cu incalzirea globala.. bat-o vina!

ionut spunea...

@costin

"Socialistii dau vina pe fascismul americani"

Aici e buba, socialistii n-au cum sa dea vina pe...socialisti (ca fascismul e tot socialist), de fapt ei insisi, si nimic altceva, sunt de vina.

costin spunea...

Ionut, nu te astepta de la atita logica de la socialisti. dau vina pe orice le sare in cale, infiereaza pe oricine, iar toti cei care nu sint de acord cu ei sint fascisti. Cei care sint si mai obraznici sint totalitari si nazisti, ca Basescu. in rest, da, dau vina pe ei insisi, dar nu se impiedica ei de impedimente cum e consecventa.

costin spunea...

adica in cuvintele lui Lenin, ce am zis mai sus suna cam asa:

"Cunoaşterea şi adevărul sunt un produs al clasei căreia aparţine cineva. De fapt, ceea ce se numeşte cunoaştere obiectivă este o parte din conspiraţia burgheză de a-şi păstra puterea şi controlul astfel încât clasele muncitoare să fie exploatate."

Dan Selaru spunea...

N-o stiam, tare.

OvidiuD spunea...

"Economiştii de tip Keynes, ăla cu intervenţia Statului, ne-au adus aici."

Afirmatia aceasta e eronata; in ultimele decenii adeptii lui Friedman au fost cu mult mai influenti deci Keynes nu are prea mult de a face cu declansarea crizei.
Dupa criza, consumul in domeniul privat a scazut in mod dramatic, lasind subutilizata o gramada de capacitate de productie. Logica masurilor stimulative este de mari cheltuiala statului pina cind consumatorii privati ies din carapace si incep sa cheltuie din nou, generind cerere in domeniul privat.

In al doilea rind, istoria altor state care au exprimentat cu descentralizarea arata ca nu duce in mod automat la mai buna gospodarire. Exista ceva date care arata corelatie intre gradul de descentralizare si lipsa de coruptie? Daca ar exista ceva corelatie dovedita eu cred ca ar fi un lucru binecunoscut.

Un alt punct important, referitor la aspectele rurale. Sintem atit de obsedati de modernizare (esentiala) incit ignoram unele avantaje structurale ale vietii in Romania. In multe tari din Canada pina in Norvegia si Rusia, un lucru foarte apreciat este o casuta la tara, care se numeste cottage sau dacha. E una dintre cele mai apreciate posesii a unei familii, si de multe ori are un comfort foarte scazut dar are farmec. O gramada de romani au o astfel de proprietate la tara, dar din pacate nu e apreciata in aceeasi masura ca in alte parti, cel putin la modul declarativ. Adica nu e "cool" sa ai o casa modesta la tara, daca nu e vila pompoasa.

Anonim spunea...

Da, o reverie tipic fascista, generata de criza.
Pe de alta parte, ce ma distreza pe mine la conservatori libertarieni sau cum s-or numi, e ca vor sa reduca statul numai cand e vorba de datoriile saracilor. Cand vine vorba de banci, devine brusc normal sa le finantam cu mii de triliarde bulele si parasutele aurite. Multa minte va ma trebuie, zau.

Anonim spunea...

prudent. Dan, diferenta enorma intre noi si USA este ca ei au ajuns azi pornind (nimic peiorativ) de la un individualism extrem (darwinism social), iar noi de la centralismul democratic. Totul la noi s-a decis de la centru. Toti cei ce au facut un dram de politica, la nivel cat de jos, pana in 1995, asteptau zicerile tatucului de la centru. Astfel ne-am trezit cu o patura de oameni lipsita de responsabilitate politica si administrativa. Nu am vazut inca managerul roman care sa spuna: to the best of my knowledge.