luni, 17 mai 2010

De ce se prăbuşeşte Euro şi cum ne afectează pe noi

Cum poate o ţară precum Grecia, cu un PIB de cam 3 procente din PIB-ul întregii UE, să inducă o asemenea furtună şi să devalorizeze Euro în raport cu dolarul atât de rapid?

Păi chiar planul de salvare al Greciei induce nesiguranţa. Hazardul moral pe care Franţa l-a impus prin şantaj şi la care Germania nu a rezistat (Madam Merkel deja a început să plătească), deci, hazardul moral aduce în mintea tuturor neîncrederea.

Se dă vina pe atacuri speculative, nu sunt atacuri speculative. Dacă ăsta e atac speculativ atunci da, am atacat Euro, am schimbat acum 2 luni toate economiile, nu prea multe, în dolari. Şi-n argint. Că nici în dolari nu am atât de multă încredere.

Mai pe larg în Washington Post. E şi ceva istorie şi, mai ales, motivele căderii. Pentru că una e să salvezi o bancă, chiar s-o naţionalizezi, şi s-o conduci şi alta e o ţară pe care n-o poţi controla în fapt. Asta-i diferenţa dintre US şi UE.

Vlădescu se luptă cu lădiţele de usturoi dar pe mine mă îngrozeşte preţul la gaze şi petrol că noi ţinem leul aproape fix în raport cu Euro dar preţul pe care o să-l plătim e în dolari. O altă gaură la Buget. Am pierdut în 2 luni 12 procente faţă de dolar. O glumă, ne-au ciuruit. Preţul la întreţinere o să fie terifiant.

Un dolar scump, combinat cu scăderea pensiilor şi salariilor, cu creşterea creditelor restante o să ducă la prăbuşirea preţurilor la apartamente. Restanţele la întreţinere o să bubuie. O să rămână oraşe întregi fără căldură. Şi cu asta creşte inflaţia.

Dacă nu se semnează scrisoarea cu FMI leul cade. Pentru că o să-l lase Isărescu ca să dea Guvernului, oricare ar fi el, posibilitatea să-şi plătească datoriile prin inflaţie. Căderea Euro e o nouă problemă pentru noi.

41 de comentarii:

Informatii-economice spunea...

Cam negativist astazi!
Revenind la hazard moral, el a fost introdus si in US prin sintagma too big to fail... nu am vazut nici California falimentand sub povara propriilor datorii!
Cat despre pierderea a 12 procente fata de USD, hai sa ne amintim si de evolutia acestuia anul trecut, cand scazuse brutal pe la 2.9... Ne mai amintim ca a mai fost 3.3 nu foarte demult!
Cat despre Argint... ce fel de usa ai la intrare?

Dan Selaru spunea...

Am o groapa in parc in care-l bag. Ca nu-l tin acasa, ce-s prost. Da, hazardul moral a fost introdus de US dar aia aveau parghii sa-l controleze, astia din UE, nu.

Informatii-economice spunea...

hai ca ma faci sa rad...
ce parghii are US daca fondurile de pensii dau faliment in lant? Cate falimente au mai fost in randul bancilor din US care nu au primit stimuli financiari?
Dar daca in urma scandalului GS, acestia sunt pusi sa plateasca despagubiri?
Tu cumperi argint deoarece crezi ca US va reusi sa sterilizeze la timp lichiditatea aruncata in piata sau pentru ca te astepti sa avem o bula speculativa pe pe acest metal? ah... raspunsul este nu la ambele?

Anonim spunea...

Urmaresc destul de frecvent presa americana si baietii isi fac o placere din a da regulat cu bata in balta vechii Europe. Ca toti pe lumea asta au si ei niste interese si (in cazul ziaristilor) niste cititori fideli si acum acolo da bine sa murdaresti imaginea Europei.

Cred ca sunteti intr-adevar prea negativist. Romania este o piata foarte specifica chiar si pentru o tara de tip bananier si care este inca prea jos pentru a avea prea mult de cazut fata de economiile dezvoltate.

O sa o ducem greu inca cativa ani si ne vom reveni in acelasi moment in care si Europa isi va reveni. Si Europa isi va reveni pentru ca nu are de ales, pentru ca nu exista alta optiune iar prin aprobarea planului colosal de ajutor al Greciei liderii europenei au dovedit ca au inteles asta (chiar daca mai tarziu).

La fel ca si marile banci din US Grecia era too big too fail si mai ales era in zona euro. Ar fi inca multe de spus dar ma opresc aici.

Stefan A. spunea...

Euro se prabuseste ca nu mai este incredere in datoriile tarilor UE si in primul rind in datoria tarilor cu moneda euro.
Datoriile totale a tarilor UE cu moneda euro , ajung la cifra de 140.000 miliarde euro.
(datorie de stat+ datorie firme + datorie cetateni ). Peste 3x PIB mondial !
Inevitabil in Romania criza va incepe dur doar de acum ! Scaderea nivelului de trai este inevitabila . Indiferent ce zice Boc , Toc sau Poc . :)
Si in vest va scade nivelul de trai . Diferenta ca au de unde sa scada !

Informatii-economice spunea...

@Stefan A. - de unde ai valoarea aceasta?

Stefan A. spunea...

Din principalul ziar italian (economie-finante) "Il sole 24 ore " , un articol de saptamina trecuta .
Varianta tiparita .

Dan Selaru spunea...

Asa e, sunt eu negativist si intinez bunastarea UE, parca intinez realizarile partidului.

Ionut spunea...

Dar de ce a ajuns euro acolo de unde se prabuseste nu se intreaba nimeni?

Informatii-economice spunea...

@Stefan A. - cum se numea articolul?
Suma e foarte mare... e de aproape 10 ori mai mare decat GDP-ul Europei. Americanii au 96% datorie publica + 225% datorie privata+ datoriile firmelor cu capital de stat (proaspat nationalizate) medicare + medicaid... in total de vreo 5 ori PIB-ul lor... De 10 ori PIB-ul e huge si nu inteleg de unde poate veni o asemenea cifra...!!!

Daca cifra vehiculata de tine era reala, cred ca ar fi aparut AICI , in tabel, procente mult mai mari la state europene mari...

Dan Selaru spunea...

Chiar asa, de ce? Pentru ca intai a facut bum la ei gogoasa, acum a facut la noi.

Anonim spunea...

Ar fi interesant de stiut cine a plasat optiuni de short pe euro. De vreo 2 luni tot zvoneste ca asta se va intimpla; iar dupa aia urmeaza lira engleza. La sfirsitul acesteia, GS si alti baieti destepti iar vor avea profit de miliarde. USA nu are nici un interes sa existe o alternativa a dolarului, ei sint singurii care vor sa tipareasca virtii fara valoare in schimbul marfurilor.

Stefan A. spunea...

@ informatii economice .
Rectificare . Datorii USA + tari moneda euro+ Canada + Japonia .
Articol in italiana aici :
http://www.ilsole24ore.com/art/SoleOnLine4/Finanza%20e%20Mercati/2010/05/spirale-debiti-ingessa-europa.shtml?uuid=cd755514-5b71-11df-b160-dce348480905&DocRulesView=Libero

Dan Selaru spunea...

Vezi ca te contrazic oficialii UE! Sunt zeci de milioane ca mine.

Ionut spunea...

deci doo gogosi au facut bum. eur-ron si dolar-ron sint similare cu februarie 2004.

Anonim spunea...

eu nu inteleg de ce isi dau cu parerea despre economie, finante, curs de schimb, toti filosofii, matematicienii, taximetristii si alti asemenea profesionisti? vedeti ca urmeaza sa erupa iar niste vulcani prin islanda, finlandia, mama masii de vodka ca nici asta nu mai e ce-a fost odata, cand era bunica fata; si ca sa inchei si eu acest comentariu in aceeasi nota in care este scris acest articol, consider ca blocurile din bucuresti ar trebui anvelopate, dupa modelul anvelopei financiare luate de la FMI&BM&UE, si in acest sens sa modificam scrisoare de intentie cu FMI si sa punem toti somerii, pensionarii si mamele in concediu de ingrijire a copilului sa lucreze la consolidarea fundatiilor si acoperisurilor blocurilor, in vederea prevenirii urmatorului seism sau orice alt cataclism natural, sau de ce nu social, politic, economic, etc. ca intelectual se vede treaba ca s-a produs de mult pe la unii prin ograda; limiteaza-te bai nene la ce cunosti inainte sa emiti opinii de oracol; dar chiar asa, ce cunosti, care este domeniul dumitale de expertiza?

Dan Selaru spunea...

Gogoasa datorii americane si acum datorii europene, vine si a noastra. Ea urmeaza, daca am putut sa stopam devalorizarea fata de euro, Isarescu a facut de fapt consiliu monetar, pe aia fata de dolar n-o poate opri. Dar n-o s-o poata opri nici pe cea fata de euro.

Informatii-economice spunea...

@Stefan A. - Valoarea aceasta este credibila... Din aceasta valoare 50% este datoria US, 35% este datoria UE iar 15% este datoria JP&Canada...

In aceste conditii imi explica si mie cineva de ce se apreciaza USD? Sau vreti sa explic eu? Dar de ce ar trebui sa avem incredere intr-o tara cu o datorie de 4-5 ori mai mare decat GDP-ul ei care insa e considerata AAA?
Dan, ma ajuti tu?

Dan Selaru spunea...

Traim in cea mai minunata din tarile posibile.

Dan Selaru spunea...

Pai spune-mi si mie ce fac chinezii cu purcoiul ala de dolari pe care stau, ca ei produc si cumpara america.

Ionut spunea...

a facut. sau n-a facut. deocamdata sta cu DST-urile de la FMI la rezerva. treaba e incurcata si nu la noi.

Anonim spunea...

mai documenteaza-te ce e aia consiliu monetar si abia pe urma da-ti cu parerea. daca Isarescu a avut posibilitatea sa tina cursul in niste limite, asta e datorita faptului ca NU avem consiliu monetar si fiindca BNR are suficienta rezerva valutara. regimul nostru valutar, daca nu stiai, se numeste flotare (fluctuatie) controlata.

Dan Selaru spunea...

Noi putem s-o mai tinem, problema e ca Guvernul, oricare o fi, nu mai are de unde plati. Si atunci singura varianta e devalorizarea.

Dan Selaru spunea...

Flotare fenomenal de foarte controlata.

Ionut spunea...

mai are si guvernul. am impresia ca problema la ei in momentul asta e ca nu stiu cit trebuie sa o mai duca. asta ca tot va intrebati ce s-a intimplat intre luni si miercuri. ai publicat o stenograma, cauta "faras" acolo.

Stefan A. spunea...

Da Dan Selaru
Flotare cu colac de salvare FMI .
Fara imprumutul FMI , bancile straine trimiteau acasa tot RMO din BNR si atunci sa vezi ce rezerva de valuta avea tara . Ca nu degeaba inainte de imprumut a fost reuniunea aia la sediul UE . Participau bancile cu filiale in Romania , UE, BNR , dar si FMI .Va amintiti angajamentul semnat de banci ca nu vor reduce "investitile " in Romania ?
Au blocat , nu redus "investitile" si au inceput sa repatrieze profiturile + valuta eliberata treptat de BNR prin reducerea RMO.

Anonim spunea...

nu avem consiliu monetar. asta ne mai lipsea! tocmai pt ca regimul valutar al RO este de flotatie controlata, Isarescu a putut sa controleze cursul leu-euro. Mai mult, conform rezultatelor pe Q1 ale BNR, rezerva noastra valutara a sporit SI BNR a facut profit. there is still hope!

Anonim spunea...

si, cu aceasta ocazie, ni se demonstreaza din nou-daca mai era nevoie- ca atunci cand moneda fiduciara cade, focusul economiilor &investitiilor este pe valoril adevarate: aur si metale pretioase.

Dan Selaru spunea...

A crescut rezerva BNR ca au venit banii de la FMI. E normal sa cumperi lucruri palpabile. Usor valorificabile. Vreau sa spun ca s-a marit perioada de livrare la metale pretioase de la zile la saptamani.

Anonim spunea...

Americanii viseaza daca isi imagineaza ca e asa de mare diferenta dintre un bail-out bancar si unul national!
E o diferenta de timp doar, insa pana la urma crearea de moneda fiduciara are aceleasi efecte oriunde.
Acum au iesit la iveala o parte din probleme Europei si toata lumea se concentreaza pe ele in aceste momente, dar cand va fi necesar un bail-out pentru California, Michigan si compania cum va fi?

ph spunea...

pai daca stim ca e o furtuna intr-un pahar cu apa (cum ziceai, grecia are 3% din pib-ul europei si nu se pune problema ca ar fi stearsa maine de pe harta) atunci devalorizarea euro, ron si alte monede din zona nu sunt rezultatul direct al panicii unora care se grabesc sa cumpere dolari? altfel, un euro si un leu mai ieftin pentru ei nu inseamna decat ca vom avea mai multi turisti si vor creste exporturile.. noi aici, intre noi, tot asa de bine/rau o vom duce. dar mai bine lasam analizele macroeconomice in seama unora care chiar se pricep.. eu am expus doar o opinie de profan..

manta spunea...

din tot articolul tau,nu am inteles un singur lucru:ai cumva vreun apartament de vanzare si ti-e frica sa nu cada preturile?Caci altfel nu vad indarjirea cu care aperi mafiotii imobiliari.si cred ca este normal o cadere a preturilor,oricum,si acum sunt destul de umflate!Asa ca...vinde cat poti de repede,vine apocalipsa!!!!!

Dan Selaru spunea...

N-am mimic de vanzare. Si esti si ilogic, daca aveam de vanzare nu spuneam nimic.

Anonim spunea...

Acum cativa ani buni SUA a lansat un trend fals si multe tari din Europa l-au adoptat,credit mai mult decat exista lichiditati.
Eventual acest trend s-a dovedit a fi fals si gaunos.
America zice ca a scapat prin bail-out (zice,mai e un val al crizei care vine pe la toamna si atunci o sa fie jale) si Europa plateste acum prostia de a copia pe altii.
Ce e bun (sau rau ptr altii) este ca America a pus doar un plasture peste o buba rea si Europa ia medicamente.

Flavian spunea...

Stai ca intra si UK pe teava... :)

In rest, mai vorbim cand dolarul si euro se vor intoarce la statutul de hartie igienica din care au provenit.

Cei care in ultimii doi ani ne-am saturat sa tot vorbim de dificultatile economice care ne asteapta, de faptul ca recesiunea abia incepe si distractia va fi mare, ne-am cam plictisit deja de subiectul asta.

Informatii-economice spunea...

@Dan & Flavian...
Cam mult rosu zilele acestea pe Aur si Argint...
Ag a scazut de la 19.65 la 18.75... Au de la 1.246 la 1.214 pe o inversare interesanta de trend...
si asta dupa aparitia filmuletului meltup menit sa creasca interesul spre aceste metale...
nu o fi o bula si cu aceste metale?

Flavian spunea...

Nope, cea mai tare bula ramane pe dolar. Vezi aici graficul si lamuririle.

Ramane in picioare scenariul prin deflatie catre hiperinflatie.

Flavian spunea...

Sunt sigur ca cei din Zimbabwe se tot uitau cum creste pretul aurului lor zicand: bula dom'le.. e bula.. ce naiba... :)

Ah, Zimbabwe nu se pune ? Dar Argentina ? Tot nu e suficient ? Nu poti compara imperiul american cu o biata tara de mana a treia ? Hai sa ii comparam cu un alt imperiu atunci. Unul care a facut poc destul de recent. Ce zici de cel rusesc ?

In exemplele de mai sus, inlocuieste moneda tarilor respective cu dolarii sau euro. Si ca sa-ti faci o prima idee raporteaza tot ce inseamna FIAT money la singurele monede ce vor ramane solide. Adica metalele pretioase.

Anonim spunea...

http://www.riscograma.ro/2367/sa-creasca-norma-didactica-da-sau-nu/

Irina Manoliu spunea...

Intr-adevar economia romaneasca trece printr-o perioada foarte delicata.

Mihvoi spunea...

@Dan Selaru:

Cu dedicație, m-am inspirat din stilul tău de articole:

Harzard moral sau pericol moral ?