duminică, 23 mai 2010

Pogea, FMI, Vlădescu, Ciomu

Anul trecut, în ciuda unui val de proteste, Pogea a impus impozitul forfetar. Rezultatul, un val de şomeri, o scădere şi mai mare a economiei, o creştere a deficitului bugetar.

Anul ăsta, în disperare de cauză, se taie veniturile bugetarilor şi pensionarilor. Cu scopul declarat de a reduce deficitul bugetar. Şi sub ameninţarea creşterii taxelor şi impozitelor. La nivel declarativ o să fie daţi afară un sfert din bugetari. Mai vorbim.

Măsura, în mod evident, deşi scade deficitul bugetar nu aduce nimic bun economiei private. Scade puterea de cumpărare a populaţiei şi pune presiune pe sistemul bancar. O să scadă şi mai mult PIB-ul. O nouă tăiere.

Măsura este corectă dar insuficientă. Şi inutilă dacă nu e dublată de o relaxare fiscală, nu cum, Doamne fereşte, preconizează Boc, o mărire a taxelor şi impozitelor.

Orice fel de mărire a taxelor şi impozitelor nu conduce la o creştere a veniturilor ci la o scădere a PIB-ului. Colectarea este tot 32 de procente din PIB, dar dintr-un PIB mai mic.

Singura cale de a ieşi din acest cerc vicios în care Guvernul şi FMI se comportă precum doctorul Ciomu este creşterea PIB-ului. Singura. Şi asta nu se poate face decât prin scăderea taxelor şi impozitelor. Altfel, doctorul Ciomu o să taie până n-o să mai rămână nimic.

Se tot bate monedă pe lupta împotriva evaziunii. Şi se dă obsesiv exemplul cu bonul de la buticar. Da, şi aia e evaziune. Dar credeţi că miliardele ălea din Elveţia sunt ale buticarilor? Să fim serioşi. Acolo e adevărata evaziune, în paradisurile fiscale sunt rezultatele evaziunii. Şi acestea provin din corupţie, din contracte pe sprânceană cu Statul, din mita instituţionalizată. Din "investiţiile" absolut inutile pe care le face Statul. Din bonusurile şi pierderile întreprinderilor de Stat. Din contrabanda trecută cu vederea.

Mica evaziune este necesară, chiar benefică, mai păstrează locuri de muncă, mai ia din povara bugetară. Dacă eliminarea marii evaziuni este necesară, în vremuri de criză eliminarea celei mici poate să ducă la o recesiune şi mai adâncă. Dar spiritul justiţiar, atât de iubit la noi, o să-l termine pe buticar şi o să îngraşe conturile din Elveţia.

Scăderea deficitului bugetar prin creşteri de taxe şi impozite şi tăieri de salarii şi pensii e inutilă dacă nu se elimină marea evaziune şi nu se reduce sectorul bugetar clientelar. Creşterea veniturilor bugetare se poate face într-un singur fel, prin scăderea taxelor şi impozitelor şi prin debirocratizare, tot 32 de procente se colectează dar dintr-un PIB mai mare. Noi rămânem cu Ciomu. La toamnă pune iar mâna pe bisturiu.

PS Curba Laffer este explicaţia faptului că nu se colectează mai mult, mai precis poziţia noastră pe ea, am depăşit cu mult punctul de optim.

PPS Avem aici o listă cu peste 5 miliarde de euro aruncate aiurea.

26 de comentarii:

Turnofftheglory spunea...

Ai dreptate. O cota unica de 12% ar salva colectare. Se pare ca consiliera lui Boc, Adrea Paul-Vass e de acord.

Dan Selaru spunea...

Plus taierea furaciunilor.

Adrian Stoica spunea...

Taierea furaciunilor? Ha, ha! Sa zicem, pentru inceput, reducere cu 25%. Asta pe de o parte. Pe de alta parte ... constat ca portocaliii au, multi dintre ei - si ma refer si la oamenii din teritoriu - o pregatire psihologica foarte buna ... si sunt si buni organizatori, stiu sa "convinga" ... dar cam atat, pentru ca nu sunt buni de nimic ... cu exceptia furaciunilor, fireste.

joness spunea...

Se tot vorbeste despre "combaterea evaziunii", dar nimeni nu spune CUM? Apropo de Andreea Vass, chiar am intrebat-o lucrul acesta pe blog, dar nu mi-a raspuns? :P

CUM vor sa creasca gradul de colectare, CUM vor sa scada evaziunea? In lipsa de explicatii, speculez ca se gandesc la niste mari actiuni politienesti, in care birocratii cu o inalta etica profesionala ai partidului ce vrea sa modernizeze statul roman o sa treaca evazionistii prin foc si spada. O "cruciada impotriva evaziunii". :P Deja propaganda de razboi a impanzit panourile din Bucuresti. Pe banii nostri ofc, asa sunt toate razboaiele.

Rezultatul ar fi mai mult decat previzibil. Ar creste costul administrativ al statului, ar scadea colectarea si ar creste tariful spagilor. Suna tentant pentru clientela.

Insa cel mai probabil este doar un exercitiu retoric. Evazionistii astia sunt un fel de moguli, mai multi si mai mici.

Dan Selaru spunea...

Vrei un exemplu, era un mos la mine in statia de autobuz care vindea legume. Le-a confiscat Politia Comunitara. Plangea.

Stefan A. spunea...

Marea evaziune se combate prin controlul nivelului de trai si a averilor. Asa functioneaza in tarile dezvoltate .
Mica evaziune se combate prin deduceri fiscale. Schimbi cauciucurile la masina si ceri factura pe care o poti deduce (in parte sau totalitate) . Acesta este doar un exemplu .Asa functioneaza in UNELE state mai dezvoltate , cu mai multa experienta si evaziune minima .
In o tara saraca , este de idioti sa ceri taxe mai mari . Se obtine efectul contrar + creste evaziunea
+ scade PIB.
Maretii nostri conducatori ar trebui sa analizeze mai bine ISTORIA FISCALA a altor tari dar si sa inteleaga ce citesc . Slabe sperante din moment ce in Romania este importanta supravietuirea politica in detrimentul unei strategii nationale . Valabil pentru toate partidele, fara deosebire ! Duminica placuta !

Romania Jefuita spunea...

Ca sa vedeti ce a fost si ce ne asteapta cu adevarat, analizati sumele de pe www.porcisme.ro. E ceva de groaza! Scorul se actualizeaza zilnic.
www.porcisme.ro

Informatii-economice spunea...

@Dan, Am discutat si ieri la bere despre punctul de maxim al curbei Laffer. Intr-adevar, el pare in Romania sa fie de 32% dar acest lucru in conditii ceteris paribus.
Exista articole economice ce analizeaza probabilitatea comiterii unei infractiuni/contraventii: P(contraventie)=f(probabilitatea de a fi prins, probabilitatea de a fi condamnat, pedeapsa, castig, costurile intrarii in legalitate)...
Cand castigul exista iar probabilitatile de a fi prins si condamnat sunt mici... de ce sa te obosesti?
E drept, mica evaziune inseamna peanuts si furturile sunt marea problema, atat in viziunea noastra, cat si a cititorilor...
Exista cu siguranta solutii! Hai sa le gasim!

Dan Selaru spunea...

Pai exista o lista care conduce la o gaura de 5 miliarde, aici trebuie sa intervina Justitia. Altfel nu ne ramane decat haiducia.

Anonim spunea...

@turnoff. In principiu e chiar posibil sa ai dreptate. Imi vine dubiul sa intreb de ce n-a facut-o Tariceanu in 2005?? Or fi fost ceva motive? Dar in 2007?? Nu cumva pentru ca bugetul NU se poate dispensa de incasari timp de X luni pana isi face efctul masura?? In plus, isi ia cineva responsabilitatea sa GARANTEZE ca masura isi face efectul peste X luni? de pilda Antonescu, Vosganian ? ca daca nu-si face efctul kko va fi MULT, MULT mai mare decat e azi si nu vor fi solutii de reparat. Acelasi personaj politic poate GARANTA si marimea efectului economic? Daca durata si cuantumul pot fi determinate atunci stii cat si cum sa strangi cureaua, altfel e doar wishful thinking sau mai pe romaneste bla-bla bun pe sticla.

Anonim spunea...

anonim-casandra. Sumele din Elvetia vor trebui uitate. Am inghitit o Constituie (Iliescu-Iorgovan) unde averea e prezumata licit, acum batem din buze si pe bloguri. Nimeni nu e obligat sa faca vreo dovada. Fiscul trebuie sa DOCUMENTEZE ilicitul. Si acum, dragi parteneri de blog, cum se documenteaza o shpaga la negru??? Cand prin hartii legale dl.X a cumparat de la AVAS ceva cu trei lei, si a dezmembrat, a revandut si a speculat ca sa obtina 300 de lei, ce ilegalitatea a comis si ce-i poate face fiscul??? Cand s-a vandut SIDEX acesta producea o PAGUBA de 1 mil USD pe zi. Il mazilim pe dl.Mittal ca a pus-o pe picioare si valoreaza azi 1 mld. euro? Mazilim guvernul care a vandut o gaura neagra? Asa ca sa nu ne punem sperante in Elvetia.

Anonim spunea...

curios rau. Dane, ai putea separa lista furaciunilor pe central si local? Vei avea ENORMA surpriza ca la numar de furaciuni localul depaseste 95%, iar la valoare nu sunt prea departate. Si vei descoperi (E DE RAU!!!) ca la furaciunile locale NU ai ce face legal si administrativ (poate sa te revolti ziaristic). Si vei mai descoperi ca nr. de primari PSD il depaseste pe PDL si PNL impreuna - te las sa tragi concluzii. PS. am citit numai o singura furaciune: Piata Sudului - incerci sa spui ca dl.Oprescu fura 32 mil.euro? ca doar lucrarile de acolo nu se dau de catre consiliu (acesta acorda buget) ci de catre aparatul primariei! Iar punerea pe lista doar pe baza unei "sesizari" si al sumarei analize a textului e cam trasa de par. Analiza unei investitii e o treaba complicata, care se face de catre experti (independenti daca e posibil) si nu dureaza 10 minute.

Anonim spunea...

precaut. Dane, jocul cu PIB poate fi EXTREM de periculos. Iata un exemplu de joc cu gradul de colectare: marim toate pensiile cu 16% si le impozitam cu 16%. Ai marit veniturile cu 1% din PIB, dar ce-ai realizat? PIB= produse materiale si servicii. Poate piata interna sa absoarba mai multe produse si/sau servicii? Poate compensa piata interna o scadere a exportului de 1 miliard? Poate o tzara sa-si mareasca PIB cu 15% intr-un an (mai ales de criza)?? PS. la o dezbatere DURA la TVR1, dl.Croitoru a spus ca indiferent de culoare guvernului, in ultimii 15 ani, nu s-a colectat NICIODATA mai mult de 31-32% si -interesant nici PNL nici PSD nu a avut replica (pana si wunderkind Vosganian, cel cu 39% colectare, a tacut).

Dan Selaru spunea...

Indiferent de culoare si tip de impozitare.

Constantin Gheorghe spunea...

Prietene, nu mai crede şi tu tot ce pare frumos pe hârtie. După scăderea impozitelor, prin introducerea cotei unice, evaziunea a crescut, n-a scăzut. De ce? Pentru că am construit o cultură în domeniu. Prin isteria anti-statală. Aşa că dacă scazi impozitele nu vei obţine nimic pozitiv. Singura cotă de impozit recunoscută în România este cota zero. Restul sunt poveşti şi cunoaştere inutilă. Obişnuieşte-te cu gândul...

DanBruma spunea...

Eventual raspuns PDL la cele 5 miliarde disparute: Dar ce, PNL-ul nu a cheltuit 3 miliarde (daca nu ma insel) din fondul ala de dezvoltare? Asta este. Cei care au votat cu Basescu nu au decat sa plateasca oalele sparte, nu este alta solutie. Acum vorbesc ca sa inteleaga bugetarii :) Esti bugetar si ai votat Basescu, pot sa-ti spun ca-ti sta foarte bine o disponibilizare sau un 25% in minus la salariu :) Enjoy.

DanBruma spunea...

Anonim, te inseli, intotdeauna fiscul poate face ceva :) In momentul in care ai bani in Elvetia, e clar ca fiscul in tara de origine poate face ceva :)

Adrian spunea...

In toata perioada comunista si in cei 20 de ani de dupa 1989, niciodata nu s-a pus macar in discutie reducerea veniturilor populatiei (bugetari, nebugetari, pensionari, alocatii...). Este singurul presedinte-premier care-si uraste poporul si-l duce la saracie generalizata. Plecand de la politica de dezbinare, de a arunca in lupta diferite categorii sociale, ajungand la desfiintare a sute de mii de firme ce au dus la cresterea somajului, la legea unica a salarizarii ce a luat iar banii din buzunarul multor salariati, la proiectul noii legi a pensiilor ce urmeaza sa reduca toate pensiile... toate acestea sunt dovezi ale politicii fasciste duse de actuala putere.

calin spunea...

Daaa, sigur ca da, excelent, bravooo! din pacate, tu comiti aici o eroare logica care se numeste petitio principii. Unul dintre argumentele tale este ca dacă reduci impozitele cresc incasarile la buget, dar prezinti chestia asta nu ca pe o concluzie a unei demonstratii, ci ca pe un fapt deja demonstrat. Or, nici tu, nici altcineva nu ati reusit sa demonstrati ca se intimpla intr-adevar asa ceva, adica ca marii evazionisti se vor grabi sa isi plateasca cei 12 la suta. Asadar, orima data apuca-te si demonstreaza asta si apoi utilizeaz-o ca argument. In legatura cu fondul articolului, eu am impresia ca uitati un lucru esential: statul nu este doar o institutie care cere bani de la cetatenii sai sub forma taxelor si impozitelor, ci are si posibilitatea utilizarii sanctiunilor. Deci, daca impune o taxa, dar nu statueaza si nu aplica pedepse pentru neplata acesteia, statul nu este altceva decit un alt nume al inutilitatii, deoarece chiar si la o taxa de 1% nu o sa vina nimeni sa plateasca daca stie ca in caz de neplata nu va avea de suferit consecinte prea drastice, deoarece statul are mijloacele legale sau practice de a-l sanctiona.
Asa ca, tragind linie, statul trebuie sa isi intareasca capacitatea de colectare prin intarirea capacitatii administrative si mai ales a componentei punitive a acesteia. Sigur, toate chestiile astea sunt abhorate de ultraliberalii nostri autohtoni, ca, deh, statul e lucrul dracului...

Dan Selaru spunea...

Cand s-a trecut de la impozitul progresiv la cota unica tot 32 s-a strans dar in 4 ani aproape s-a dublat PIB-ul. Fara crestere economica si taierea cheltuielilor nu iesim din groapa.

Lars spunea...

Pogea a fost cel mai prost ministru de finante din toate timpurile, a fost definitia pura a incompetentei - ma bucur ca l-ai reamintit aici. Dupa parerea mea faptul ca economia nu si-a oprit caderea in a doua parte a lui 2009 ci a continuat sa se rostogoleasca se datoreaza integral politicilor lui Pogea. A fost omul nepotrivit exact in un moment in care la carma finantelor trebuia sa se afle un meserias. Cei care l-au pus acolo ar trebui in un fel sau altul sa raspunda.

Anonim spunea...

@lars. Si tot Pogea a fost si in Spania, Grecia, Portugalia, etc??

Dan Selaru spunea...

Fiecare tara are tampitii ei.

Lars spunea...

Pentru anonimul de mai sus: ehe, daca Spania, Portugalia etc ar fi avut un Pogea erau in situatii mult mult mai grele.
Chiar Boc spunea zilele trecute ca in criza nu sugrumi economia prin tot felul de noi impuneri. La naiba, anul trecut Pogea nu stia cum sa mai dea un ciocan in cap firmelor private si o facea cu un entuziasm demn de o cauza mai buna (si mai era si cucoana aia secretar de stat care lupta cu firmele private de ziceai ca e in anii 50).
De bine de rau Vladescu mai stie care-i treaba cu economia si-i mai tempereaza pe politrucii de doi lei.
Legat de Vladescu, eu am o singura enigma : l-a informat Dan Bittman despre ce zice poporul ? :-) (ca asa zicea, ca il angajeaza pe Bittman sa afle ce zice poporul...). A ajutat in vreun fel economia faptul ca marele fost consilier cu prafuri a avut initiativa demna de lauda de a colora in violet site-ul finantelor ?

calin spunea...

Din pacate, toata chestia asta nu se reduce la niste indivizi, ar fi prea simplu. Asta este greseala cea mai mare, sa personalizezi niste evolutii ale sistemului, care sistem este alcatuit din oameni, practici, reguli pe care nimeni nu le mai pune sub semnul intrebarii, ideologie care se deghizeaza in normalitate etc. Nu trebuie neaparat sa il citesti pe Marx sa iti dai seama ca capitalismul are o logica interna si oarecum anonima, desprinsa de antreprenorii individuali, care chhiar le scapa acestora de sub control. Criza, un element esential al evolutiei capitalismului, este unul dintre momentele in care aceasta logica anonima, desprinsa de oameni, functioneaza. Ginditi-va la 1929: sistemul mergea bine, un eveniment absolut banal, neintentionat, pune in miscare o serie de evolutii pe pietele financiare pe care nimeni nu le dorea, nu le anticipase si nu le credea posibile. Sigur ca retrospectiv poti gasi persoane responsabile, dar de cele mai multe ori vezi ca acestea au actionat exact in cel mai pur spirit capitalist. Ia sa ne uitam la Islanda un pic .. sau la falimentele Freddie si Fanny si la atitea altele ... o sa vedeti ca acolo nu sint oameni care au actionat impotriva preceptelor economice "sanatoase" ale capitalismului, ci tocmai in spiritul lor, ei nu pot fi catalogti ca prosti, in sensul definitiei implicite a lui Dan de mai inainte. Daca ar putea fi cuantificata, responsabilitatea capitalistilor "normali" pentru ceea ce se intimpla este probabil de citeva ordine de marime mai mare decit niste neglijente (clare) ale unor ministri, guverne etc. care in conditii normale (deci fara criza) ar fi trecut neobservate si s-ar fi resorbit la un moment dat. Sa nu uitam ca acum citiva ani chiar Germania si Franta, promotorii cei mai ferventi ai disciplinei financiare a Pactului de stabilitate din zona euro au avut deficite babane ...
Deci, sigur ca fiecare tara are prostii ei, dar nu ei sunt cauza crizei/crizelor. Nu prostia umana. Ei sunt gunoiul pe care turbulentele inerente ale sistemului le scot la suprafata. Hai sa nu mai fim atenti la micile deseuri, hai sa fim un pic atenti la marile turbulente. Scuze pentru postul lung si un pic off topic.

Flavian spunea...

Se cuvine sa facem o adaugire. Despre autorul teoriei respective. Anume ASTA.

P.S. The Laffer curve was popularised by Jude Wanniski in the 1970s, with Wanniski naming the curve after the work of Arthur Laffer. Laffer later pointed out that concept was not original, noting similar ideas in the writings of...