De pe site-ul judecătorului Cristian Dănileţ o parte din Hotărârea Curţii Constituţionale a Letoniei privind scăderea pensiilor.
"Scaderea pensiilor trebuie examinata prin raportare la principiile fundamentale din art. 1 al Constitutiei si la art. 1 Protocolul 1 la Conventia EDO. Cu privire la pensiile speciale de serviciu, Curtea a stabilit ca situatia acestora este similara pana la identitate cu cea a pensiilor pentru limita de varsta, intrucat scopul pensiei de serviciu este acelasi cu al pensiei pentru limita de varsta: de a compensa pierderea capacitatii de munca, pensiile de serviciu urmarind sa asigure mijloace de subzistenta persoanelor care au indeplinit functii specifice in interesul statului, in conditii speciale.
Angajamentele internationale asumate de Guvern fata de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele insele, temeiuri pentru limitarea unor drepturi fundamentale. Faptul ca documentele adresate creditorilor internationali contin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale in discutie nu inseamna ca acei creditori au stabilit unilateral aceste conditii, ei limitandu-se la a indica obiectivele ce urmeaza a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), insa alegerea celor mai adecvate masuri ramane la discretia Statului.
Curtea a ajuns la concluzia ca dezechlibrul actual a fost cauzat de „decizii pripite si nefundamentate” ale statului in aceasta materie, precum cresterea ajutorului parental, mecanismul de indexare neadecvat, scaderea contributiilor la acest fond.
Principiul sperantei legitime este indisolubil legat de statul de drept. In virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate sa actioneze in conformitate cu dispozitiile legase si sa respecte sperantele legitime intemeiate pe prevederile legale in vigoare, indivizii putand conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate si fiind astfel in masura sa isi planifice viitorul in contextul drepturilor conferite de aceste dispozitii. Desigur, acest principiu nu impiedica statul sa faca schimbari legislative, insa ii impune obligatia ca, ori de cate ori o face, sa mentina o balanta rezonabila intre increderea indivizilor in prevederile legale existente si interesele pentru a caror satisfacere opereaza modificarea cadrului legal. In aplicarea jurisprudentei CEDO, Curtea Constitutionala a statuat ca, pentru respectarea proportionalitatii unei astfel de masuri de reducere a pensiilor, se impunea fie asigurarea unei perioade de tranzitie corespunzatoare, fie stabilirea unei compensatii ulterioare perioadei de reducere, ca o compensatie echitabila, ceea ce nu s-a intamplat."
Aviz amatorilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
43 de comentarii:
Interesanta concluzie. Nu-mi place si nici nu cred ca este fezabila, nici macar la ei care au fost loviti mai greu dect noi.
Nu stiu daca sunt Constitutiile similare dar exista deja un "precedent", ca sa zic asa.
De aici pana la a declara nelegala criza economica nu mai este decat un pas. Cu putin noroc, sa speram ca va face curtea noastra constitutionala acest pas. In felul asta scapa tot globul de criza.
am citit si pe blogul lui Doc despre acest caz. Pana la urma CEDO a decis ca statul leton nu avea voie sa scada valoarea nominala a pensiei??? Ca din postarea lui doc (care nu este nici basescian nici pedelist) intelesesem ca problema supusa atentiei CEDO nu a fost valoarea nominala a pensiei cat metoda de claculare - doamnei respective nu i s-a luat incalcul munca facuta in alte tari din fostul URSS. Cum e pana la urma: e sau nu legal sa scazi in-corpore pensiile daca statul nu mai are bani sa le plateasca????
Habar n-am. Asta au zis astia de CC letona. Am citit si eu la Doc, si ce zice Doc si ce zic astia e logic. Doar ca astia sunt judecatori.
A compara situatia din Letonia cu cea din Romania e ca si cum ai comapara mere cu pere. Constitutia e diferita, legislatia e diferita, contextul istoric e diferit (Romania nu a fost parte a URSS), situatia econoica si sociala e diferita. In plus, (daca nu ma insel :D) deciziile CC din Letonia sunt valabile numai in Letonia. Spre deosebire de deciziile CEDO, care sunt valabile si in Romania. Si acum citez de pe blogul lui Doc, un fragment din decizia CEDO:
Thus, Article 1 of Protocol No. 1 does not guarantee as such any right to become the owner of property (see Van der Mussele v. Belgium, 23 November 1983, § 48, Series A no. 70; Slivenko v. Latvia (dec.) [GC], no. 48321/99, § 121, ECHR 2002-II; and Kopecký v. Slovakia [GC], no. 44912/98, § 35 (b), ECHR 2004-IX). Nor does it guarantee, as such, any right to a pension of a particular amount (see, for example, Kjartan Ásmundsson v. Iceland, no. 60669/00, § 39, ECHR 2004-IX; Domalewski v. Poland (dec.), no. 34610/97, ECHR 1999-V; and Janković v. Croatia (dec.), no. 43440/98, ECHR 2000-X).
Si atunci de ce se foloseste articolul 53 din Constitutie, pare destul de prost ales. Dar in scrisoarea catre FMI au dat vina pe vremea proasta, si asa poate s-ar justifica art. 53, ca e de la vreme. Cam ridicol dar s-ar putea sa mearga.
@Andi: In cazul prezentat de tine tanti a dat in judecata Letonia ca nu i s-a calculat corect pensia, nu ca i-a fost micsorata. Compari mere cu pere.
Decizia curtii din Letonia se refera la scaderea pensiilor, o situatie asemanatoare cu cea din Romania. Si ei spun nu ca statul nu are dreptul sa faca asta ci ca nu au asigurat o perioada de tranzitie corespunzatoare sau o compensatie echitabila. Probabil motivul pentru care la noi este trecuta masura ca fiind temporara.
In alta ordine de idei, daca dreptul al pensie nu este garantat in suma absoluta nu inseamna ca se poate miscora cu oricat. O scadere cu 99.9 % ar respecta propozitia de acolo insa nu ar fi o masura echitabila si garantat ar fi intoarsa de orice instanta, parerea mea. Problema care va fi luata in seama de CC (romaneasca) va fi daca 15% este echitabil. Daca Guvernul a luat si alte masuri pentru a evita miscorarea pensiilor, etc.
Hai sa zicem ca in dreptul francez "criza economica" a fost acceptata drept motiv de "clauza de forta majora".
Iti pot da exemple de litigii comerciale in care contractele nu au fost duse la indeplinire cu justificarea "criza economica e un caz de forta majora care impiedica executarea contractelor comerciale".
Aceasta justificare a fost acceptata de instantele franceze.
Eu zic ca sistemul de drept din Romania e mai corelat cu cel din Franta decat cu cel din Letonia.
Apelul la cazul letonei, judecat la CEDO, a fost facut in contextul noii legi a pensiilor, care recalculeaza pensiile afalte in plata pentru magistrati si le reduce, sub motivul inexistentei unei contributii proportionale la fondul de pensii )pentru partea de pensie de serviciu). Adica, pensia magistratilor trebuie sa scada, pe masura contributiilor platite la fond.
Din aceasta perspectiva, speta letona este aplicabila. Cititi decizia CEDO, care spune ca nu conteaza ca justitiabila nu a platit contributia la fondul de pensii de pe teritoriul Letoniei, ci conteaza dreptul de creanta stabilit si care revine statului leton. Speta letona nu se aplica la rweducerea de 15% a tuturor pensiilor in plata, ci reducerii pensiilor de serviciu a magistratilor, pe motivul contributiei.
M-as fi asteptat la Doc la mai multa atentie in abordarea chestiunii.
Pentru reducerea pensiilor cu 15% se aplica alte dosare CEDO, unele judecate inca in 1972.
@ComBo:
Citeste pe blogul lui Doc. Nu compar mere cu pere, ma vad sa repet citatul: "Article 1 of Protocol No. 1 [...] nor does it guarantee, as such, any right to a pension of a particular amount".
@Dan Selaru: citez dintr-un raspuns al lui Doc:
"Apropo, guvernul a invocat art. 53 dintr-un motiv simplu: la un moment dat chiar CCR-ul nostru a decis ca nivelul pensiei reprezinta un drept si ca nu poate fi diminuat. Daca ar fi fost optimist guvernul ar fi presupus ca cei noua vor ignora sau contrazice decizia respectiva, dar ar fi fost riscant. Au invocat art. 53, si diminuarea exceptionala a unui drept, tocmai ca sa evite o infrangere pe baza jurisprudentei. Better safe than sorry."
Deja stim ca CCR e mai mult decat imprevizibila si stim si cat de mult (sau putin, mai bine zis) conteaza pentru judecatori jurisprudenta dau o hotarare.
@Andi: Nu esti atent la ce spun eu. Chiar daca nu se garanteaza suma exacta, o scadere trebuie sa fie rezonabila. Ca o analogie, daca lasi pe cineva pe o insula pustie fara apa/mancare cu 99.9% sanse sa moara este acelasi lucru ca si cum l-ai impusca. Si discutia la acest moment, parerea mea de profan, este daca 15% este prea mult si daca statul a luat toate masurile care puteau evita situatia asta.
@ComBo:
Am citit ce ai spus, am dorit numai sa te contrazic la comparatia cu mere si pere.
Si fac si eu o analogie partial pe langa subiect si trasa de par: Exista si un drept la viata, dar nimeni nu-ti garanteaza ca vei ajunge la o anumitra varsta.
Dane corecteaza-ma te rog daca am informatii gresite: 60% din Bugetul de Stat merge la plata salariilor si pensiilor (banii astia nu ajung asa ca sunt suplimentati cu bani de la FMI). Restul de 40% finanteaza Sanatatea, Educatia, Politia, Armata, Justitia + investitiile (plosnitzele care sug bani de la stat). De la Justitie si Educatie nu mai ai ce sa mai tai. La Sanatate pot eventual sa inceteze subventionarea medicamentelor. La Armata si Politie nu ma bag, nu stiu ce se poate taia acolo. Raman deci 2 zone de unde esti OBLIGAT sa tai: salarii/pensii si investitii. ORICE Guvern ar veni ar fi obligat sa faca acelasi lucru! Boc nu trebuie criticat ptr ca taie salarii si pensii ci trebuie ''incurajat'' sa faca ordine si in sistemul de achizitii publice. O criza politica, de dragul orgoliilor lui Antonescu, Basescu si Ponta e ULTIMUL lucru de care avem nevoie!!!
70 de procente merg pe asistenta sociala, pensii si salarii. 25 de procente raman pentru investitii si cheltuieli curente.
12 procente din PIB pe asistenta si pensii, 9 pe salarii.
30, nu 25
Oare nu ne invadeaza lituanienii? Ca sa priceapa si politrucii astia ceva?
@machiaveli: Super tare faza cu Doc care nu e nici basescian nici pdlist. Te-as intreba, pe ce te bazezi?
@ DanBruma - ii citesc blogul constant, ma bazez pe rationamentele pe care le face Doc acolo.
@ Dan Selaru - 70% cheltuielo cu salarii, pensii si asistenta sociala. Deci situatia e si mai nasoala decat credeam eu. Vad ca i se reproseaza (pe buna dreptate) lui TB si PDL ca au mintit in campanie si nu au spus poporului adevarul despre situatia economica din tara. Dar ce ne facem cu PSD si PNL care au mintit la fel atunci dar mint si AZI! PSD promite marirea pensiilor iar PNL promite ca nu se taie niciun salariu si nicio pensie. Boc si TB macar acum in ceasul al 12-lea isi asuma masuri foarte impopulare ptr a reechilibra Bugetul. PSD si PNL fac in continuare jocuri cinice (asta a facut si PDL cu TB) dar interesul national cere echilibrarea urgenta a Bugetului. Fara reducerea salariilor si pensiilor aceasta reechilibrare este imposibila. Guvernul trebuie sprijinit in reducerea cheltuielilor si trebuie impins de la urma sa faca ordine si in sistemul achizitiilor publice.
1. Eu l-am intrebat pe machiaveli. 2. Doc este basescian asa cum TRU este basescian sau Voinescu. Ma bazez pe aceleasi "rationamente"
Guvernul trebuie sprijinit? Hai pe bune? Deci esti constient ca guvernul e slab si ca are nevoie de sprijin?
@machiavelli
Grosul pensiilor se platesc din bugetul de pensii (alimentat din contributiile sociale), buget separat, nu din bugetul de stat (alimentat din impozite si taxe). Salariile angajatilor caselor de pensii se platesc tot din fondul de pensii. Banii din fondul de pensii sunt cvasi-publici. Cam 7% din PIB valoreaza acest buget de pensii.
Sanatatea se finanteaza tot din contributii sociale, in fond separat, care nu este parte a bugetului de stat. La fel, somajul, in fondul asigurarilor pentru somaj. si mai sunt cateva fonduri mai mici: pentru accidente si boli profesionale; pentru plata salariilor in caz de insolventa a angajatorului.
In total, din contributii sociale, nu din impozitele si taxele generale, se platesc marea majoritate a prestatiilor de protectie sociala. Banii stransi in aceste fonduri se duc la cam 10% din PIB.
Statul pune restul, pana la 12% din pib pentru protectie sociala. Cifra este raportata dupa regulamentul Eurostat care considera protectie sociala: pensii, sanatate, protectia familiei, boli profesionale, somaj, asistenta sociala propriu-zisa (adica ajutoare sociale, ajutoare incalzire, ajutoare de urgenta, alocatii handicap, alocatii pentru protectia copiilor institutionalizati si orfani, in cazuri speciale).
Pentru asistenta sociala in sensul european al termenului, Romania dedica aprox. 2% din PIB, cu totul. Ponderea este cea mai mica din Europa, de departe.
S-au scris multe prostii despre venitul minim garantat. Stii cat s-a platit in 2009 pentru ajutorul social din cadrul VMG? 0,1% din PIB.
Daca nu crezi, priveste cifrele definitive din rapoartele oficiale:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2009/Asistenta2009.pdf
Cam asta ar fi adevarul. Cea mai mare parte a protectiei sociale se plateste de catre asigurati, nu din impozite si taxe, de la bugetul de stat. Bugetul de stat, ala cu 30% din PIB venituri ramane neatins aproape de cheltuielile pentru protectia sociala. De acolo se platesc insa cele mai multe salarii din sistem si, desigur, "cumparaturile", unde Romania este aproape pe podiumul european:
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tsier090&plugin=1
Dar poate ca trebuie mai mult, nu?
@ DanBruma - poti sa ma ironizezi cat vrei, asta nu schimba cu o iota situatia economica a Romaniei. 1.500.000 de romani (mai) muncesc in privat. Astia trebuie sa tina in spate 1.200.000 de bugetari + 8.000.000 de persoane care primesc diverse pensii si ajutoare sociale. Asa ceva nu are unde sa duca decat la faliment. Indiferfent ce Guvern si ce Presedinte vine. Milioanul ala jumatesi firmele care i-au angajat nu pot fi impozitate mai mult decat sunt deja - deci singura solutie ramane taierea cheltuielilor. Cum salariile si pensiile reprezinta 70% dn Buget, inseamna ca de acolo trebuie taiat. Si DA, Guvernul trebuie sprijinit ptr ca altfel ne ia dracul pe toti. Daca nu se reduc acum salariile si pensiile in cateva luni statul se va gasi in imposibilitatea de a le mai plati deloc. Daca in plus ne trezim si cu Guvernul picat, atunci e posibil ca incetarea de plati sa vina si mai repede.
Nu e nici o ironie, doar ca folosesti cuvinte fara sa le intelegi semnificatia. Asa zisa mea "ironie" vrea sa te faca atent la cuvinte. Tu zici ca trebuie taiat eu zic ca nu trebuie taiat. Taiat are aspect negativ, nu? Eu zic ca guvernul trebuie sa plece, atitudine sanatoasa cand nu stii decat sa tai, tu zici ca trebuie sprijinit, adica guvernul e schiop, iar e aspect negativ. Asta spun, folosesti cuvinte aiurea. Dar sa-ti spun eu de ce guvernul si tu, portocaliu asa cum esti, folositi cuvinte din astea: ca sa creada omul ca voi faceti reforma, ca stie toata lumea ca reforma asa e ea, ca orice reforma e greu suportata. Deci e cinema, pentru a va masca incompetenta. Citeste si mesajul casandrei, poate incepi sa vezi lucrurile mai putin portocalii si mai apropiate de culoarea lor normala.
@machiaveli: Zici "Indiferfent ce Guvern si ce Presedinte vine" Pai daca aceleasi masuri trebuie luate indiferent ce guvern sau presedinte vin, atunci de ce tii tu ca totusi aceste masuri sa fie luate de acest guvern? Vezi? Tu ai probleme grave de logica ...
Dane, sa inteleg ca e liber la atacuri la persoana? Comentariile sunt moderate au ba?
@macchiavelli Cel mai probabil nu, doar ca directia injuriilor e buna, deci e ok. Nu te mai obosi, zi-le ca Tariceanu a fost cel mai tare premier si lasa-i in pace :)
N-a fost niciun atac la persoana.
Dane eu am invatat ca intr-o disputa se face un schimb de argumente. Fiecare parte isi prezinta prorpiile argumente si incearca sa demonteze argumentele celuilalt. Ce NU se face insa: NU este criticat interlocutorul PERSONAL. Ca atunci se poate ajunge la situatii gen Firea - Boureanu. Eu insa nu sunt Boureanu si nu am sa raspund cu aceasi moneda. DanBruma considera ca nu trebuie taiate niciun salariu si nicio pensie, dar nu aduce niciun argument contabil. In schimb considera ca eu nu inteleg sensul cuvintelor, ma acuza ca sunt ''portocaliu'' (si o spune ca si cum a fi portocaliu echivaleaza cu a fi ciumat). Sau poate mi s-a parut mie...
Machiaveli, ti-am demonstrat ca tu nu ai logica, deci nu poti intelege un argument :) Imi pare rau, dar in cazul asta ar fi o pierdere de vreme din partea mea sa vin cu argumente ca se poate si altfel si nu numai cu taiatul nediferentiat de salarii si pensii. Iti spun doar un lucru: o comisie platita printre altele si de guvern a prezentat recent un raport in care se spune ca impozitul progresiv este o masura buna in perioada actuala, articolul este chiar pe hotnews.
Dane, tot nu consideri ca au loc atacuri la persoana? DanBruma spune ca EU nu am Logica si ca de aceea ''nu isi pierde vremea sa imi explice''. Ai de gand sa intervii, sa spui ceva? Pana la urma e blogul tau, esti moderator...
machiaveli: tu faci supozitii, ce spui tu nu sint argumente. Iti dau exl de supozitie: "ma acuza ca sunt ''portocaliu'' (si o spune ca si cum a fi portocaliu echivaleaza cu a fi ciumat)" Asta e o supozitie. Eu te acuz ca esti portocaliu in gandire, esti adica partizan si nu ciumat. Dar tu ai probleme cu logica, este evident.
Ca sa vedeti ce a fost si ce ne asteapta cu adevarat, analizati sumele de pe www.porcisme.ro. E ceva de groaza! Scorul se actualizeaza zilnic.
www.porcisme.ro
@dan bruma. Oricat ar fi de bine organizata, schimbarea modului de impozitare NU se poate face rapid (indiferent de visurile de vara ale sefilor de sindicat, Ponta s.a.). Nu e posibila impozitarea progresiva fara globalizare (cel care are o casa in trei judete, ia o pensie din al patrulea si salariu din al cincilea, plus venituri bancare/bursa din al saselea si poate ceva din strainatate). Globalizarea incercata sub A.Nastase a fost un fiasco (ca si TVA diferentiata). Nu avem si nu putem crea in 30 de zile infrastructura materiala si umana ceruta de globalizare. Ori noi avem nevoie de bani azi.
@dan bruma et al. Uitam cam toti ca suntem in UE si granite economice numai sunt si mai este si Schengen. O firma se muta in Bulgaria/Ungaria cu taxare mai blanda. Angajeaza acolo romani, care nu au nevoie sa-si schimbe domiciliul. Continua sa lucreze in Romania. Ce taxare progresiva aplici? Cui? PS. Crezi ca poate fi impozitat "zdravan" Patriciu, Tiriac, Copos etc cum iar viseaza ceva stangisti/maoisti/marxisti? Dansii nu au rezidenta fiscala in Romania. Ergo: orice masura care necesita un GULAG ca sa fie aplicata e aburitoare
ref. la porcisme. A avut vreun furios curiozitatea sa noteze ca 90% din ce e afisat acolo este la autoritatea locala? Iar la numar de primari PSD + PNL bat PDL cu 65% la 35%! Iar cel mai mare dezastru posibil este sa se opreasca PANA si pregatirea investitiilor, prin stoparea licitatiilor, anularea contractelor s.a.m.d. (NU VORBESC de finantarea lor). Daca oprim acest proces, toata industria constructiilor nu va avea ce sa lucreze nici in 2011, nici in 2012 (spre satisfactia unora din mass-media)
un scurt "memento, mori". W.Churchill a pierdut primele alegeri de dupa razboi (desi nu neaga nimeni rolul sau in castigarea razboiului si salvarea Angliei) pt. ca nu l-au iertat ca a promis "numai lacrimi si sange". Leszek Balczerovicz a fost injurat si scuipat si balacarit in toate feluril ecand a taiat la sange in Polonia. Azi Polonia sufera mai putin si incep sa-si aduca aminte de Balczerovicz. Pache Protopopescu a scapat de cutitul unuia, iar azi credem ca a fost cel mai bun primar al Bucurestiului. A bon entendeur, salut!
Anonim, e vorba de impozitare progresiva pe veniturile din salarii si nu pe firme. Pe de alta parte e vorba de schimbarea forfetarului care nu face decat sa distruga IMM_uri. Cota de 16% poate fi chiar scazuta :) Cat despre prostia ca impozitarea nu se poate aplica de azi pe maine in RO, adu-ti aminte de aplicarea forfetarului, a fost facuta in pofida regulii ca o forma de impozitare nu se poate aplica decat pe anul urmator. Deci tot se spui este fals, toata constructia ta cade in mod magistral :)))
@dan bruma. Scuze daca nu m-ai inteles. Prin exemplul cu Bulgaria, iti aratam ca muncitorului angajat in Bulgaria nu-i poti aplica impozitarea din Romania. Impozitarea progresiva -ramasa numai pe salarii - e inutila: patronul isi deschide o firma geamana si oamenii lucreaza 4 ore la fiecare; deci daca nu globalizezi nu poti impozita progresiv. Am mai incercat globalizarea in Romania si a fost un fass (sub Nastase), iar evaziunea era mai mare decat cu cota unica. Cine cade magistral?
Acest presedinte-pemier-guvern, a fost surprins ca a venit criza peste noapte.
Pai de 6 ani este presedinte. Acum vreo 2 ani sustiunea condamnarea lui Tariceanu ca nu creste salariile profesorilor cu 50%.
Acesti pedelei au promis in campania din 2008 o pensie medie de 400 euro si salariul mediu de 900 euro.
Iar acum efectiv vor sa taie sa fure din proprietatea omului care a muncit pentru aceasta 30-40 de ani - PENSIA.
Cum sa sustii un asemenea guvern si presedinte care stabilesc procente de scadere de 15-25% ca niste copii de grupa pregatitoare care au invatat sa numere din 5 in 5!? Nu au discutat cu expertii, nui au calculat efectele... Poate trebuia sa se reduca veniturile salaruiale cu 18,55% sau 5,34% sau 31,23%. Dar la mediocritatea in care se scalda si la stilul popieristic in care conduc este firesc sa nu gandeasca.
Nu vom ramane fara pensii si salarii pentru ca muncim, dar sper ca cei care-si urasc atat de mult poporul sa ajunga in lada de gunoi a istoriei.
Anonim, reforma fiscala nu inseamna numai impozit progresiv pe salarii, inseamna si control fiscal.
Anonim, si apoi sintem in globalizare, peste tot in Europa de exl exista impozit progresiv, vrei sa spui ca RO singura are dreptate? Eu nu cred.
anonim-prudent. @Dan Bruma. Ce e ilegal privitor la firma din Bulgaria? PS. si bulgaria are cota unica, asa ca esti "magistral" dezinformat. Firmele se muta dupa manopera mai ieftina si dupa taxare mai mica. Daca esti semnificativ mai rau fata de vecinul tau te-ai ars! Granite nu mai exista. Nu poti sa faci franzela triplu, caci se va cumpara din Bulgaria, iar daca ai benzina mai ieftina vin maghiarii si cumpara de la tine. Nu poti interzice cuiva sa aiba o firma inCipru si sa plateasca 5% impozite. Cipru e in UE!
Trimiteți un comentariu