luni, 28 iunie 2010

A venit, în sfârşit, criza

Nu s-a prăbuşit leul. Să ne păstrăm calmul, ce fac televiziunile acum este inducerea panicii şi, în consecinţă, o cerere masivă de Euro din partea populaţiei şi, mai trist, din partea investitorilor.

Dar exact pentru asemenea situaţii avem ditamai rezerva la BNR, aşa că n-o să fie un dezastru, cel puţin pe moment. O să intervină BNR şi o să se liniştească situaţia. Dar o să mai cadă, asta e plata pentru incapabilitatea Guvernului de a lua vreo măsură.

Dramatică este creşterea deficitului bugetar.

"Conform datelor provizorii, veniturile incasate la bugetul general consolidat au fost in suma de 64,2 miliarde de lei, cu 1,6% mai reduse fata de realizarile perioadei corespunzatoare din anul precedent."

"Totodata, cheltuielile au fost in suma de 80,9 miliarde de lei, in crestere, in termeni nominali, cu 5,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, dar s-au redus cu 0,6 puncte procentuale, ca procent din PIB." de aici.

Dacă socotim mecanic, nu stăm departe de ţinta de 6,8 procente din PIB deficit. Numai că lucrurile nu stau aşa. Totdeauna partea a doua a anului aduce adevăratul deficit bugetar. Am furat de la Khris poza.



Anul trecut aveam 2 procente deficit în mai, acum avem 3, o creştere cu 50 de procente.

Cum am spus de vreo 5 ori, tot 32 de procente din PIB se strâng la Buget. Aşa că rămân două soluţii, creşterea PIB sau scăderea cheltuielilor. Guvernul nu a luat nicio măsură pentru creşterea PIB, adică scăderea cotei unice. Dacă se impozitau toate pensiile cu cota unică şi se modifica la 12-14 procente aceasta se aducea o relaxare pe piaţa muncii şi se strângeau şi banii, tot 32 de procente. Dar exista posibilitatea să crească PIB-ul sau măcar să nu mai scadă. Şi nici nu creştea TVA şi se trecea şi de CCR. N-a fost să fie.

Până una alta nu au scăzut cheltuielile. Şi o să vedem până când. Războiul politic nu s-a sfârşit. Dacă datoria Opoziţiei e să conteste hotărârile Puterii, Puterea trebuie să-şi facă datoria şi să-şi aplice hotărârile. Din păcate Guvernul pare incapabil să pună în practică orice hotărâre. Plătim impotenţa guvernamentală care durează de 1 an şi jumătate.

Eu zic să nu ne îngrijorăm, încă. E esenţial ca Guvernul să pună nişte măsuri în aplicare. Când Vlădescu ne spune că e supărat sau trist sau dezamăgit îi comunic că sentimentele sunt nefolositoare şi că există instituţia demisiei. Valabil şi pentru Boc. Dacă mai este "de facto" Prim Ministru, sau dacă a fost vreodată.

De următoarele luni, 2 sau 3, depinde viitorul României. Clasa politică, în totalitatea ei, dă faliment. Nu prea ştiu care este soluţia.

15 comentarii:

dromchaetes spunea...

"Clasa politică, în totalitatea ei, dă faliment." - in sfarsit, ai ajuns la vorba mea, sa-mi fie mie rusine!

alex@formidabilii.org spunea...

Nu ai cum sa ai "putere" ca guvern cu o majoritate minima si compuse din partide de buzunar care vor fugi care incotro atunci cand corabia se va clatina. Asta a fost o greseala majora de strategie a PDL in formarea coalitiei de guvernare.

Solutii sunt mai multe, dar nu ma mai bag eu sa vorbesc. Am mai deschis gura acu vrun an sa spun ca criza in Romania nu are de ce sa fie atat de grava, iata ca "viata" mi-a dovedit ca factorul uman poate darama constructiile logice :)

Maria spunea...

Pentru mine este un mister modul de a gandi si a face legi in Romania.
Nu am sa ma leg decat de pensii.
Una dintre mirari: de ce nu s-a facut pana acuma o lege in care sa se faca o relatie directa intre fiecare pensie - punctul de pensie - salariul minim pe economie. Se umbla in continuare cu sume fixe in lei.
A doua dintre mirari: daca a fost posibila crestere pensiilor cu 2 ani in urma, de ce nu e posibila scaderea lor acuma? Pe ce criteriu au fost crescuta atunci valoarea punctului de pensie? Atunci nu a contat contributia?
A treia mirare - ce ai spus si tu: impozitarea lor. Era o masura la dispozitia guvernului si mai greu de contestat la CC.
Apropo de chestia asta am avut o discutie foarte interesanta cu parintii mei (pensionari, bineinteles; tata economist). Erau victoriosi ca se impart costurile la toata lumea. Cand le pusesem in primavara problema cu impozitarea pensiilor sarisera in sus. Le-am pus in fata cat am pierdut eu din venituri in ultimul an (nu sunt bugetara, cred ca din fericire, dar in diverse forme mi-au scazut veniturile), cat ma ataca in mod direct cresterea TVA, ce influenta are la nivel national cresterea TVA-ului asupra consumul general de produse de baza si cum sunt mult mai afectati pensionari decat angajatii (ei nu au pe lista produse de lux, fumuri si concedii la care sa renunte), ca eu pot sa imi pierd slujba si sunt la o varsta la care e mai dificil sa gasesc una noua, mai ales in timpuri de criza (am blufat putin dar nimic nu e imposibil) si i-am mai intrebat daca e normal sa faci plati din imprumuturi (ei a fost mereu pe ideea imprumutului judecat: te imprumuti ca sa cumperi o casa, dar nu ca sa iti cumperi o masina; te imprumuti sa iti cumperi frigider daca ti s-a stricat cel vechi in luna iulie, dar nu pentru televizor). Au ramas muti (la inceput combateau extrem de sonor). Cand am plecat au vrut sa imi deconteze boabitele pe care le cumparasem pentru pisica :) (lucru neintamplat niciodata pana acuma pentru cheltuieli mult mai mari).
Cu politicienii, cred ca ajungem la o concluzie simpla: particularizarea teoremei IQ-ului pentru politicieni. IQ mediu tinde convergent catre IQ-ul cel mai scazut din grup, IQ-ul individual scade spre 0 functie de timp petrecut in politica.

Maria spunea...

S-a strecurat o greseala; corect este:
"IQ mediu tinde convergent catre IQ-ul cel mai scazut din grup, IQ-ul individual scade spre 0 (zero) functie de timp petrecut in politica."

Dan Selaru spunea...

Asta inseamna ca Nea Nelu e pe minus ca are 60 de ani de politica.

Anonim spunea...

Solutia ?
Ce preferi , AK 47 sau M-16?
Cam acolo se ajunge . "pusca lunga si curea lata " !

neamtu tiganu spunea...

Scaderea leului nu nici pe departe o nenorocire. Pe undeva e chiar benefica, in Ge scaderea Euroiului fata de dolar a stimulat exporturile. Si Ro ar putea prifita, cu conditia sa aiba ce exporta si sa se abtina de la importuri.

Anonim spunea...

Eu nu inteleg cum cheltuielile cresc, PIB-ul scade, dar procentul cheltuielilor ca valoare din PIB scade. E ceva gresit aici...

Anonim spunea...

Nu e putin curios cum ziaristul stangist si virulent anti-PDL al ultimilor ani sustine acum consumul (taxat) si reducerea impozitelor, iar Micul Titulescu, care zbiera ca tot partidul sau pentru o impozitare marita si diferentiata, sustine acum ca nu era nevoie de marirea impozitelor?.... S-a intors lumea cu fundul in sus si a innebunit lupu' ?... :)

Gigi Maybachistu' Impozabil

Anonim spunea...

precaut. Dane, ocolim -ca e convenabil- adevarata dezbatre: cat STAT SOCIAL vrem si cat stat socila ne permitem? restul sunt "simptome" ale acestei dezbateri. Putem face o guvernare care IDOLATRIZEAZA statul social in conditiile actuale? Putem face o guvernare care MINIMALIZEAZA statul social? Numai raspunsul la CAT STAT SOCIAL poate arata ce fel de guvernare si ce fel de politici publice putem/ne permintem sa facem.

DanBruma spunea...

Daca nu si-o vinde Isarescu si chilotii in bazar ca sa tina leul la 5/1euro ... inseamna ca tipu are mare sansa. Leul nu mai rage ci ragaie ... l-a luat durerea de burta.

Dan Selaru spunea...

Consumul trebuia taxat in 2006, nu acum. Acum vorbim de 1 an jumatate.

Trebuiau reduse pensiile pentru ca nu e sustenabil sistemul. Cresterea TVA nu rezolva nimic.

Daca nu se scad taxele pe munca, Bulgaria si Ungaria au 10 procente cota unica, nu suntem competitivi in cartier.

Decenenu spunea...

De dimineata am auzit o stire la Europa FM cum ca se vinde un sat cu 30 de locuitori, cred ca in Noua Zelanda.
Asa o sa ajunga si Romania, o sa ne cumpere chinezii.
Trebuie sa fim atractivi pentru ca avem concurenta, pe moldoveni, greci si pe ucraineni.

Anonim spunea...

in 2 saptamani cursul coboara sub 4,3. fraierii au muscat momeala

produse naturiste spunea...

pana la urma ai dreptate cred ca o sa fim scosi la licitatie cu totul