miercuri, 7 iulie 2010

Boc, un nou Tăriceanu

Boc a dat cu mucii în fasole când a mărit TVA, sunt de acord cu Traian Băsescu. Presupun că i-a comunicat asta şi lui Boc înainte să ia acesta decizia.

Dacă nu i-a spus e un scandal contrafăcut. Dacă i-a spus, Boc deja e în luptă cu Preşedintele şi aşa cum spunea Sever Voinescu pe undeva, Boc se transformă în Tăriceanu.

Doar că, nici Traian Băsescu nu e Preşedinte de ieri şi nici Boc nu e Premier de ieri. Aşa că ambii sunt vinovaţi.

Nu ştiau că aşa e cum recunoaşte Preşedintele Băsescu azi? Ba da, au recunoscut-o Blaga, Vlădescu şi alţii. Şi n-au făcut nimic un an şi jumătate.

E deja prea mult să începeţi să daţi unul vina pe altul acum, după un an şi jumătate. Preşedintele Băsescu putea să nu-l nominalizeze pe Boc, Boc putea să facă tot ce trebuie cu riscul ca Traian Băsescu să nu fie ales. Aţi luat un împrumut care a folosit doar la menţinerea situaţiei un an, ca Traian Băsescu şi Mircea Geoană să poată candida în linişte. Aţi ajuns aici în cârdăşie cu PSD. Pe ruinele lăsate de PNL.

Degeaba e sincer acum Traian Băsescu. Sunt necesare soluţii, nu vinovaţi, pe ăia îi ştim.

Acum e tardiv, să vedem care aripă din PDL e mai tare, Nutzy Udrea sau BVB. Rămâne doar circul. De la pâine puteţi să vă luaţi gândul.

Data trecută a câştigat Tăriceanu.

20 de comentarii:

gabriela spunea...

Io tiu cu Olanda :D Dincolo de gluma, cred ca Boc ar trebui sa-si dea demisia. Iar lupta pe imagine e o prostie acuma cand criza n-a fost inca depasita, ba dimpotriva.

Dan Selaru spunea...

Criza n-a inceput. Boc trebuia sa-si dea demisia de mult. Si eu tin cu Olanda, daca o sa castige Germania azi.

Béranger spunea...

Vrăjeală, făcătură, praf în ochi, DIVERSIUNE!

Boc face întotdeauna ce-i dictează Băsescu. Boc NU este Tăriceanu.

Băsescu pretinde că e «de partea poporului» — deci Boc va fi sacrificat — doar de dragul salvării PDL-ului. Nu mî interesează ce aripă.

Dan Selaru spunea...

Nu ma intereseaza. Multumesc pentru oferta.

Unknown spunea...

Ideala ar fi inca o suspendare a presedintelui(tarii,nu a PDL).Un timp macar executivul ar putea lucra fara presiunea solutiilor impuse.Si poate ca ar gasi repede ceva mai acatarii pentru binele nostru.Macar al unei parti.Chiar daca ar fi mix de stanga+dreapta+popular+social.

Turnofftheglory spunea...

Solutia exista si a dat-o un nene ce mananca capitalism pe paine. Am pus si la Theophyle linkul. Numai ca doare, toti ar urla si cantitatea de coaie pe individ e al naibii de redusa in politica romaneasca.
E un pas daca spune, toti am gresit si am fost demagogi. Smecheria ar fi ca un drum al Damascului sa ii apuce pe cat mai multi. Eu nu il vad pe Videanu sau Antonescu descoperind ca sunt in fundul gol, dar am voie sa sper.

Dan Selaru spunea...

Si daca-l suspendam se rezolva ceva?

Anonim spunea...

Si eu sunt de parere ca este o diversiune. Basescu nu e atat de prost sa se arda de doua ori. Boc e cainele credincios pana la moarte, chiar daca va urma sa fie sacrificat. Dar cine vine in locul lui Boc daca acesta o sa remaniat?

Eu zic ca tot Boc... :))

Anonim spunea...

Din DEX:

"DIVERSIÚNE, diversiuni, s.f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice."

Alte comentarii sunt inutile.

Pongo spunea...

Dane, tu chiar crezi ca Boc a "impus" cresterea TVA? :))
SOLUTII asa cum ii spuneam si lui Doc NU sunt, pentru ca o schimbare de putere nu se vede la orizont, iar aia care i-l "consiliaza" pe presedinte sunt in mod evident nepriceputi (ca sa fiu elegant).

Ar trebui suspendat presedintele, poporul sa mai si fie de acord (sau nu , dar e cu riscuri), coalitia nou formata sa impuna un guvern care sa mai si fie competent, bla bla bla.

Sansele sunt ZERO.

O remaniere de guvern care sa promoveze un guvern competent nu vad cum ar fi posibila. Pt ca primul ministru ar avea puteri mai mari decat Basescu. Iar Basescu stie asta biiiiine de tot. Si NU o sa vrea (ma risc sa zic asta pentru ca cred ca omul deja si-a abandonat liberul arbitru relativ la putere) asa ceva. Daca cumva iese e doar o pura intamplare, un "accident".

Dorel spunea...

Greseala nu e a lui Boc, din moment ce el a vrut sa taie pensiile ci a Curtii Constitutionale si a celor care au contestat la CC ( a si spus-o, de parca necontestata legea ar fi fost constitutionala). Prin urmare ramine cum am stabilit: parlamentul e nociv, CC ar face bine sa se gindeasca data viitoare cind are de dat verdicte ca uite in ce rahat a bagat tara cu mentinerea pensiilor. Poate chiar la hotarirea despre majorarea ilegala a tva.

Dan Selaru spunea...

Toata lumea stia ca niciodata CCR n-o sa accepte taierea pensiilor. Se pierdea la CEDO oricum, numai Boc s-a incapatanat in prostia lui.

Dorel spunea...

Atunci articolul e putin redundant. Daca esti convins ca Boc s-a incapatinat inseamna ca e in razboi cu Basescu iar indoiala pe care o exprimi e putin nefireasca :P

Dan Selaru spunea...

Boc manat de Basescu, doar ca Boc e profesor de Drept iar Basescu marinar. Asta am vrut sa zic.

Dorel spunea...

Eu cred ca important e cine ordona si cine executa. Iar daca pui in balanta cele 500 de milioane pierdute de la pensii cu cele 4 miliarde cistigate de la tva (pentru care nici n-a mai protestat cineva)cred ca gasesti si scopul "neconstitutionalitatii" care, btw, a fost adoptata cu diferenta de 1 vot.

Dan Selaru spunea...

Mai vorbim noi despre cele 4 miliarde.

Dorel spunea...

Orice suma mai mare de 500 de milioane e mai buna cu fix diferenta.
O crestere economica de 2 procente + o reducere de tva de 3 o sa le asigure in 2012 guvernarea. Ghici care Basescu vrea sa fie PM? :D

Calin spunea...

Eu cred că Boc n-are stofa lui Tăriceanu si nici un partid-bloc în spate si nici vreun PSD care sa-l sustină, la o adică, în Parlament. Boc rămâne la Palatul Victoria până când încă mai poate încasa.

Anonim spunea...

@dorel. cele 500 mil. parca erau euro!! Oricum bine ca Boc nu-l are alaturi pe Vosganian, ministru al finantelor si al economiei

Pongo spunea...

Nu stiu de ce incep sa am senzatia ca pana nu o sa reusim sa evaluam cinstit "binele" nu o sa iesim din criza asta.