În ultima vreme Ponta se detaşează de liberali şi construieşte un discurs de stânga care-l obligă pe Antonescu, lipsit de argumente şi demagogic, să adopte un discurs de dreapta. În timp ce PSD-ul, sub oblăduirea lui Iliescu, revine la un discurs doctrinar, liberalii încearcă să înţeleagă ce au de făcut.
Ponta are un traseu surprinzător, e mult mai intransigent decât putea fi bănuit la "încoronarea" lui ca urmaş al lui Geoană. E mai sigur pe el şi, în ciuda baronilor, nu face concesii nici liberalilor, nici Puterii.
Antonescu, reapărut din neant, ţine discursuri lipsite de consistenţă, de subiect şi predicat. Obsesia Băsescu pare a nu-l fi părăsit. Acum este vremea pentru partid, pentru alegerea oamenilor competenţi, pentru un Guvern din umbră care la fiecare mişcare a Guvernului să aibă o replică bazată pe analize şi cifre. A apărea la televizor brambura şi a striga că nu e bine e pierdere de vreme.
Din acest punct de vedere Ponta şi-a pus o ţintă, toamna, când o să vină cu un program complet. Doar faptul că are un plan e de salutat. Antonescu nu are niciun plan. Dacă nu vine cu unul serios, la primele alegeri, PSD o să treacă de 50 de procente. Este absolut necesară reformarea PNL, chiar prin eliminarea lui Antonescu pentru a mai rămâne o urmă de politică de dreapta.
La PDL deruta e atât de mare încât nimeni nu ştie dacă, nu cumva, luptele intestine o să-l ducă lângă PNŢ. E necesară eliminarea lui Boc, o doctrină pe care s-o urmeze, câteva minţi luminate care să urmeze doctrina în cauză. Dacă-mi spune cineva că PDL se comportă ca un partid de dreapta e clar că nu trăieşte în România.
Viitorul lider al PDL pare Elena Udrea, o ofertă mai bună decât Boc dar nu suficientă, cel puţin acum. Are capacitatea să conducă partidul dar nu mai mult. Tupeul nu ţine loc de competenţă.
Tragică este apariţia personajelor precum Dan Diaconescu, populismul extremist care poate convinge un segment al populaţiei, needucat, disperat, confuz. Cine-l neglijează greşeşte. Iar Tribunul e gata oricând să reintre în Parlament. În vremuri de criză extremismul e în floare.
Ponta reformează partidul, Antonescu vorbeşte, PDL se zbate precum o găină decapitată, extremiştii înfloresc. Sinistru tablou.
PS UDMR guvernează.
vineri, 16 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
34 de comentarii:
Trebuie sa fiu 100 la suta de acord. Din pacate impresia mea e ca de unul singur doar psd are sanse sa reuseasca la urmatoarele alegeri si asta doar avand in vedere capitalul de votanti traditionali inerti, nu neaparat "reforma".
Macar il trage pe Hrebenciuc pe linie moarta.
e chiar misto, am ajuns sa ne salveze PSD dupa reforma statului by base ... viitorul nu suna bine , pacat
Prima concluzie .
Sint toti lesinati de caldura ! :)
A doua concluzie .
PNL este fara orizont si fara strategie. Crin nu mai stie ce sa faca . E lesinat si el de caldura . :)
A treia concluzie .
PDL va schimba niste ministri pentru a salva fata partidului ! :)
Urmeaza sa lesine si ei de caldura ! :)
Aberatii!
PDL, de bine de rau, fortat de imprejurari sau nu, a luat niste decizii de dreapta. PDL are simpatizanti de dreapta chiar daca nu intotdeauna reactioneaza si actioneaza profund de dreapta. PNL nu a facut si nu face nimic care sa-i confirme tipatul isteric care vine din plamanii unora de acolo ca ar fi de dreapta. Combinatiile PNL cu PSD, limbajul populist si demagogic, fatarnic si ipocrit, agatat in pemanenta de fustele PSD, fara consistenta si solutii de dreapt, fac ca acest partid sa nu sesmene decat cu o gasca de incompetenti care graviteaza in jurul unui grup de interese major. Cel al lui Dinu Patriciu. PNL nu este un partid de dreapta. Sa fim seriosi. Chiar daca PDL mai are pasi importanti de facut ca sa devina un veritabil partid de dreapta, este singurul partid care macar aduce a dreapta. UDMR este oscilant si graviteaza in jurul oricui ii propune o bucatica de guvernare iar PSD este un melanj de coruptie sistemica mafiota si demagogie populista. Imbuibatilor imbogatiti pesedisti le este extrem de usor sa-si tipe afinitatile pentru oamenii sarmani, bugetari si pensionari. Chiar daca, in realitate nu le pasa de ei decat in masura in care acestia le aduc voturi din 4 in 4 ani. Sa fim seriosi si in privinta mesajului de stanga al PSD. Acolo e doar coruptie, demagogie si populism pur.
@Dan Selaru: daca aveai blog pe vremea aia asa ai fi spus si de Cozminca. Vine altul.
Care-s masurile alea de dreapta?
Mai incet ca n-am transhumat impreuna.
Titlul e despre organizatii ... textul e despre indivizi (cu exceptia ps-ului)... poate de asta tabloul e sumbru. :(
Pai din nefericire nu exista organizatii, la noi nu exista ideea de procedura in politica, de respectare a Statutului, exista numai oameni care conduc cum le trece prin cap o adunare de interese. De fapt ai dreptate.
Nu inteleg de ce ar trebui sa-l paraseasca obsesia Basescu pe Antonescu? Cumva nu mai e Basescu presedintele tarii? Tipul asta de gandire (si vocalizarea ei) de genul "s-au terminat alegerile, iesiti din retorica de campanie, gata, lasati-l pe Basescu in pace, el nici nu are puteri executive etc…" poate fi acceptat doar in doua conditii: a) nu te duce prea mult capul b) esti fan basist si atunci e de inteles. De ce nu poate fi acceptat in orice alte conditii? Pai sa o luam pe rand. Cine l-a pus pe Boc si garnitura sa de ministri incompetenti si corupti? Si nu prima data dar chiar a doua oara dupa motiunea de cenzura? Basescu! Cine a anuntat cu surle si trambite scaderea pensiilor si salariilor? Cumva Boc? Nu… Basescu din nou! Cine declara la o saptamana dupa marirea TVA-ului ca nu e bine, trebuie impozitate pensiile si revenit la nivelul anterior de TVA, ingrijorand din nou o tara intreaga si aruncand mediul de afaceri in deruta? Inca o data… Basescu. Nici nu contorizez pacatele mai vechi, ca si-a trimis progenituria in Parlamentul European si metresa in Guvern si multe multe altele, atat de multe incat incep sa le uit. De aia nu cred ca putem fi parasiti de "obsesia Basescu". E singurul lucru care sta in acest moment intre mine in calitate de cetatean de rand si o guvernare eficienta!
A spune ca Basescu e de vina e corect. Si, in continuare? Ce pui in loc? Bineinteles ca o mare vina o are Basescu dar asta nu e deajuns, sa aratam vinovatul. Care e solutia? Iar aici Antonescu nu are replica. Si atunci? La ce sa ma astept? La alt haos? Multumesc, nu, mi-e suficient asta.
Intr-o tara saraca nu are ce sa caute la conducere un partid cu doctrina de stanga. Din pacate suntem si prosti si multi si nu pricepem in profunzime ci doar superficial.
PDL - daca nu fac ceva cat ma curand (si ma refer la o reformare interna) sau daca nu apare un leader (gen Basescu dar mai cizelat) v-a pierde la urmatoarele alegeri. Stiti cine cred ca va resuscita acest partid ? Basescu peste 4 ani. Va reveni
PSD - un mamut care e in curs de vindecare cu un presedinte arogant care crede ca vointa lui este vointa Romaniei. Gresit vointa lui e cel mult vointa votantilor de stanga
PNL - incep sa il regret pe Tariceanu. Partidul de dreapta care ar trebui sa fie in guvern, dar care din cauza obsesiei lui Antonescu cu privire la Basescu a pierdut si pierde mult. Eu sunt curios ce o sa faca Antonesc cand nu o sa il mai aibe pe Basescu in fata. Partidului i-ar fi mult mai bine fara Antonescu. Nu imi dau seama de ce nu ii spune cineva lui Antonescu ca discursul lui este unul searbat, unul fara noima, tipator si care are efect doar asupra celor "dereglati emotionali"
cresterea tva, mentinerea cotei unice sunt masuri de dreapta. impozitul minim e de dreapta. atitudinea fata de propunerile fmi e de dreapta.
sigur ca pensia minima e de stanga. taierea pensiilor in conditiile scaderii salariului mediu e de dreapta. etc.
As adauga la astea ca daca nu era criza, PDL castiga demutl electoratul de dreapta, in conditiile obsesiei lui Crin, care ar putea fi considerat pe ici colo un extremist.
Solutia e indepartarea lui Antonescu pentru un PDL+PNL in viitorul guvern daca nu se redreseaza. Domane fereste sa avem un 50% PSD. Si s-ar putea chiar ointelegere de genul: un premier PNL + candidat comun de la PDL in 2014.
Daca Ponta este intransigent, eu sunt Ramses a 2lea. Mai vorbim in toamna. Oricum ce vrea sa faca Ponta in toamna(cu plan vezi Doamne) este contrar oricarei minime competente de lider politic de cartier. Cand agenda de toamna impune partidelor sa fie gata de batalie, Ponta are timp berechet sa aranjeze bucataria interna?!?!?!! Totul este de fatada la PSD.
In alta ordine de idei, nu exista o indepartare reala intre PSD si PNL. Se stie ca atunci cand dinspre PSD vin suspect de multe semnale de la diverse factiuni din partid atunci sigur se intentioneaza ceva fata de Base. Deci s aluam aminte. Sunt jenant de neprofesionisti si de prost consiliati psdistii cu iesirile astea de opereta.
Semanticus
Sa nu uitam cum a crescut PDL-ul: un lider puternic si un PNL care i-a "donat" votantii de dreapta.
Daca PNL scapa de Antonescu si aduc un lider adevarat in fata (ma intreb insa daca au ceva resurse in pepiniera), si fac asta repede, PDL-ul dispare in 2012. Nu ca mi-ar parea rau: in 2008 cind i-am votat, erau singura alternativa reala la rosu, acuma insa le-a cam luat puterea mintile.
Cresterea TVA e o masura disperata, pastrarea cotei unice nu e o masura, impozitul forfetar e de stanga, cresterea CAS e de stanga, pensia minima e de stanga, taierea pensiilor nu s-a facut, trebuia impozitata, altceva. Legea unica a salarizarii e de stanga si asa mai departe.
@Mihai Pop: Daca si cresterea TVA si impozitul minim sunt masuri de dreapta eu ma duc sa ma impusc.
Mentinerea cotei unice nu e o masura de dreapta ci o obsesie ideologica; exista suficiente tari in care dreapta e la Putere si care nu au cota unica.
Sa ne lamurim: cresterile de impozte si taxe nu au cum sa fie masuri "de dreapta"; a creste povara fiscala pe care o suporta un intreprinzator nu este in nici un caz de dreapta.
Si acum Videanu vrea controlul preturilor, halal dreapta.
La 19 ani ... intr-o "organizatie" dezorganizata ... "impozitul minim" e o alaturare de cuvinte ... care poate fi si de drapta :(
Va roade Antonescu vad. PNL-ul urca incet da sigur si va doare. Cine conduce tara mai baieti? De cine ar trebui sa se ia Antonescu, de Ponta? :) Sau va pomeniti ca voi inca mai credeti ca de vina e opozitia si nu aia de la putere.
Pana la alegeri mai sunt 2 ani. PSD-ul se umfla dar cred ca prea repede. Daca o sa castige peste 50% cu Nastase reactivat in prima linie putem sa ne facem bagajele. Impozitarea salariilor mari cu 40% este o mare idiotenie. O sa o luam si mai repede la vale pe tobogan.
Un lucru este cert spre disperarea voastra. PDL-ul e la vale si nu are cum sa se opreasca. Incompetenta promovata pe cele mai inalte functii si-a aratat "valoarea".
Alo, domnu', eu l-am votat cu scarba pe Geoana numai sa nu iasa Basescu. Pana acum PNL-ul nu avea postaci, acum vad ca are. E doar o gura mare Antonescu si de asta o sa ajungem pe mana lui Nastase. Ca habar n-are pe ce lume e.
Domnule Selaru, va oferiti singur raspunsuri, doar ca nu le puneti cap la cap.
Spuneti "pensia minima e de stanga, taierea pensiilor nu s-a facut, trebuia impozitata".
Aveti curaj sa faceti un pariu ca daca scoatem din bugetul de pensii aberatiile de tipul "pensie minima garantata", eliminam fraudatorii si colectam la buget toate datoriile companiilor de stat bugetul de pensii nu este deficitar? Si nu are nevoie de transferurile de la bugetul de stat clamate de Vladescu.
Suntem cumva tinuti in ceata special (daca nu sunt atat de incompetenti guvernantii incat nu isi dau seama nici ei) ... nu mi se pare nici de stanga, nici de dreapta ci pur si simplu lipsit de etica sa reduci / impozitezi pensia unui pensionar normal (cu anii de contributie si varsta legala de pensionare in regula) pentru ca vrei sa faci pomeni ("pensie minima garantata").
Nu vreau ca bunica mea care a muncit si contribuit atatia ani sa sufere ca un fost CAP-ist care a cotizat 1-2 ani sa ia pensie. Daca statul decide ca are resurse suficiente sa dea si la CAP-ist e ok! insa nu prin reducerea nivelului de trai (oricum redus) al pensionarului onest.
Corecta analiza. Daca in curand avem alegeri, PSD-ul scoate clar peste 40%...cu unguri si minoritati, guvernu-i gata. Daca PSD-ul forteaza cu motiunea cat mai curand e sansa lor sa profite de deriva maxima in care se afla PDL. E greu de crezut ca PDL schimba ceva pana in toamna.
La niste potentiale alegeri in toamna (noiembrie sa zicem), prezenta va fi de 40%, scarbitii vor fi fix cei care au votat Basescu & PDL, iar dintre cei care vor vota, majoritatea vor merge cu PSD (pt ca sunt saraci si pt ca PSD va promite ca nu scade pensii, dar ii va impozita pe bogati), in timp ce cei care vor avea interesul sa ramana cota unica vor vota PNL (cu toate bubele lui).
Deci, in noiembrie: PSD 47%, PNL 27%, PDL 15 %, UDMR 6%, restul...
In fond, ca un fost votant al PDL, cred ca isi merita sutul in..gura pe care-l vor primi. Ma doare sufletul doar de cota unica, dar asta e, nu le poti avea pe toate.
50% tine de domeniul SF. Niciun partid nu va atinge asemenea procente multa vreme de-acum incolo. Se pare ca uitam repede cam mecanismele prin care se obtin voturile in Romania. Primarii si actualii parlamentari au mecanisme prin care directioneaza aproximativ 80% din voturi. De aceea sunt convins ca la alegerile din 2012, diferenta dintre cele doua partide mari (PDL si PSD) va fi de maxim 5%. Ramane de vazut in favoarea cui.
In ce priveste eventuale alegeri anticipate, stim din experienta ultimilor ani ca e practic imposibil sa se ajunga la ele. Niciun parlamentar nu e nebun sa renunte la 2 ani si jumatate de mandat, iar la portile partidelor bat creditorii pentru datoriile mai vechi. De unde sa mai scoata bani pentru alte alegeri?
Ce le mai stiti voi pe toate, cind spun voi ma refer la ratatii din Bucuresti care nu stiti altceva decit sa dati din gura toata ziua. Vreo meserie aveti? Daca da, vedeti-va de ea si mai lasati gargara ca de aia a ajuns tara asta in halul in care este ca e capitala in mizeria aia de oras populat de tot felul de indivizi care nu sint in stare sa faca nimic decit sa dea din gura toata ziua.
Care ar fi motivele pentru care unul din doi alegatori ar vota, intr-un viitor oarecare, dar nu foarte indepartat, cu PSD? Care vor fi argumentele PSD? Ca doar n-a sa vina tot cu marirea cu 50% a salariilor profesorilor si cate 20000 de euro pentru romanii care se reintorc in tara?
Si mai e ceva. PSD si-a exprimat foarte clar dorinta de a NU guverna acum ... prietenii stiu de ce. Pe de alta parte, PNL a anuntat ca e gata sa guverneze ACUM, dar asta in conditiile in care stie bine ca nu are nicio sansa.
Concluzia: va fi, poate, o remaniere guvernamentala, dar alegerile parlamentare vor avea loc la termen. Pana atunci mai sunt, insa, mai bine de doi ani si multe se mai pot intampla (in afara de iesirea Romaniei din criza, asta fiind exclus). Sa stam linistiti, pana in 2012 mai e destul timp, si multe se mai pot intampla. Se prea poate ca partidul castigator sa nu se fi infiintat inca.
calif spunea...
50% tine de domeniul SF. Niciun partid nu va atinge asemenea procente multa vreme de-acum incolo. Se pare ca uitam repede cam mecanismele prin care se obtin voturile in Romania. Primarii si actualii parlamentari au mecanisme prin care directioneaza aproximativ 80% din voturi.
Wisemen are few. But when found, they should be killed by death.
:)
D-le Selaru, sunteti de-a dreptul ridicol. Afirmati ca l-ati votat pe Geoana "cu scarba" doar ca sa nu iasa Basescu? Pai d-le Selaru, practic demonstrati ca sunteti copia fidela a istericului Antonescu prin modul in care ati actionat. Ma intreb, oare chiar nu stiati cine se afla in spatele lui Geoana? Ce forte obscure si straine de Romania se grupasera in spatele unui individ care (ca al doilea om in stat) facea vizite secrete la Moscova? Chiar nu stiati ce se afla in spatele acelui "proiect" numit generic Iohannis? Sunteti naiv sau vreti doar sa pareti asa? Mi se pare de-a dreptul stupid si penibil sa faceti astfel de afirmatii. Votati cu cineva care nu va place doar ca sa nu iasa celalalt pe care-l urati din tot sufletul. Ce fel de rationament e asta d-le Selaru? Ce fel de om sunteti d-le Selaru? Sincer? Nu-mi pareti deloc un om de dreapta. Imi pareti doar o copie nereusita a lui Crin Antonescu, un alt "obraznic" (asa cum bine i-a spus tovarasul Iliescu) de la PNL. Alaturi de Orban, Ghise, Nicolaescu et Co.
P.S. Dumneavoastra sugerati ca PNL ar fi un partid de dreapta? Care sunt argumentele? Iar daca sunteti un om de "dreapta"... cum ati putut vota un reprezentant al stangii retrograde si mafiote? Pe seful direct al unui Voicu et. Co., pe celebrul tovaras Geoana. Jenant.
Mai anonimule, tu nu cumva esti Hoara? Ca la discurs semanati ca doua picaturi de apa.
Mai bagi multe diversiuni d-astea ?!
Buna, va contactez in legatura cu un parteneriat constand in link-exchange.Am observat ca detineti un blog foarte interesant si mi-ar face placere sa colaboram
Va propun umatoarele 2 site-uri penatru link-exchange:
-Motruinfo:
titlu:Motruinfo
link: http://www.motruinfo.ro
-Famouswhy.ro
titlul: articole
link: http://articole.famouswhy.ro/
Daca sunteti deacord adaugati cele 2 linkuri si astept un raspuns din partea dumneavoastra (includeti titlul si linkul catre blogul/blogurile dvs) pe twmstown@yahoo.com . si voi posta linkuri catre site-ul dvs de pe ambele domenii.
Te-ai saturat sa privesti cu neputinta la tot ceea ce zic si fac politicienii? Acum ai sansa sa le arati ca si ei depind de tine nu numai o data la 4 ani, ci zi de zi, deoarece ei sunt in slujba noastra si nu invers.
www.ParlamentulTau.ro - participa la dezbateri si lasa parlamentarii sa iti afle opinia asupra problemelor importante din Romania! Rasplateste-i sau pedepseste-i pentru activitatea lor in Parlament, dar si in afara lui!
Trimiteți un comentariu