marți, 13 iulie 2010

Haosul ca instituţie

În 2009 am început, teoretic, cu o creştere economică de 2,5 procente din PIB, deficit de 2,5 procente din PIB. Realitatea ne-a adus la o scădere de 7 procente din PIB şi un deficit de peste 7 procente.

Anul ăsta am început cu o creştere prognozată de 1 procent şi un deficit de 5,9 procente, acum, după 6 luni, suntem la un deficit de 6,9 şi o scădere de 2,5 până la 3 procente.

S-a mărit CAS-ul cu 3 procente anul trecut în februarie. Apoi a fost impus impozitul forfetar. S-au închis mii de firme, numărul de şomeri din sistemul privat a fost de pesrte 300 de mii. Fondul de şomaj necesar s-a dublat.

Am luat un credit mamut de 20 de miliarde de Euro. Nimeni nu ştie la ce a fost folosit, o parte din bani s-au dus la Guvern, i-a folosit la plata pensiilor şi salariilor, restul au ajuns la BNR pentru susţinerea cursului, BNR are sume exorbitante, cursul nu pare în pericol, Mugur Isărescu aduce cu Hagi Tudose, strânge bani. Şi la ce ne folosesc?

A urmat circul cu tăierea pensiilor şi salariilor. Toată lumea cu ceva scaun la cap ştia că n-o să poată tăia pensiile. Au ţinut-o pe a lor şi nu le-a mers. Într-o zi au hotărât mărirea TVA cu 5 procente. Toată lumea a privit consternată şi a acceptat.

Vine apoi Preşedintele Băsescu care trece la represalii şi nu e de acord, vrea impozitarea pensiilor şi revenirea la vechiul nivel al TVA. Guvernul se dă cu fundul de pământ şi face planuri să renunţe la mărirea TVA.

Mai trec trei zile. Ministrul Vlădescu vrea impozit progresiv şi vrea să crească salariul minim cu 30 de procente. Boc se întoarce şi-i spune lui Vlădescu să se liniştească.

Peste asta se adaugă palavrele lui Şeitan care spunea că e posibilă scăderea cu 70 de procente a pensiilor.

Poate că ar trebui să plece tot Guvernul. Să vină Stolojan. Şi Băsescu să nu mai spună nimic despre economie. Cum să faci un plan de afaceri în asemenea condiţii?

Tot ce trăim e haos.

15 comentarii:

gabriela spunea...

Adica Stolojan e Demiurgul Salvator care face ordine din haos? :D

Dan Selaru spunea...

E pe dracu, dar nu-i haotic, cve crezi ca poate produce Base mai bun?

Dan spunea...

Dane, ceea ce spui tu aduce a re-nastere. Din haos Doamne-am aparut si m-as intoarce-n...
Da` ideea e alta. Astia sunt ca o bunica pe care nepotica o roaga sa ii spuna povestea cu Alba ca Zapada, iar bunica ii spune numai thrillere. Nepotica asteapta mereu sa apara de undeva si Alba ca Zapada, da` in poveste sunt numai cyborgi rai. Noi vrem solutii de iesit din criza si ni se povesteste fie despre ce ar fi putut fi, fie despre ce nu se va intampla niciodata.
Ori bunica e surda si nu aude ce-i cere nepotica, ori nu stie decat povesti de groaza.

Dan Selaru spunea...

Hahahah, cred ca e surda si proasta.

DanBruma spunea...

Nu te mai perpeli, Basescu nu face nimic pentru tara din '90 incoace, in mod normal trebuia sa te obisnuiesti pana acum ... Basescu e ca inundatiile, nu ai ce face, astepti sa treaca ...

John Galt spunea...

Haos controlat.


Dublu determinat, ca un pendul cu 2 greutati - una din ce in ce mai mica, una din ce in ce mai mare (din cauza "gravitatiei" a doua absoarbe TOT).

:)

Stoie spunea...

Eu as mai adauga si opozitia care vrea sa il suspende pe Basescu, presa (si aia pro si aia contra) care ne zice ce nasol o sa fie si uite asa devine tabloul complet.

Stam si facem planurile de afaceri pentru alta viata, in asta nu ne iasa.

ionut spunea...

Bun articol... Atat de bun ca s-au apucat altii de plagiat.
Intamplator sunt din Craiova si mai urmaresc cateodata si unul din cele mai populare ziare din zona, Gazeta de Sud. Nu mare mi-a fost surpriza cand am citit editorialul care apare azi in ziar: Haosul ca institutie...
Cum mi se parea cunoscut, am continuat sa citesc... parca, parca, mai citisem undeva... la Dan Selaru pe blog, doar ca editorialul apare sub semnatura altcuiva :)

http://www.gds.ro/pdf/2010-07-14.pdf

Anonim spunea...

atentie la un detaliu haios - s. vladescu vrea sa creasca salariul minim cu 30% pentru a "descuraja evaziunea pe piata fortei de munca"

acum, eu stiu ca in 2007 aproape 60% din salariile platite in romania erau la nivelul minim, dar totusi... sa recunosti aproape public ca nu ai nici un fel de competente in lupta impotriva acestui fenomen este ceva...

Dan Selaru spunea...

@ionut
Merci, le-am scris, nu ma astept la raspuns.

Flavian spunea...

Apare alt nume pentru ca e preluat de AICI.

Pongo spunea...

Esti bun maestre :-)
Traim vremuri haotice intradevar.
Insa eu vad haosul asta ca un purgatoriu necesar: oamenii poate nu vor mai cauta la fata si vorba aluia pe care i-l pun sa conduca natzia. Poate se uita mai adanc, poate nu mai tolereaza minciunile, promisiunile desantzate pe primcipiul "era campanie electorala domle!", motivatiile de gen "eram beat!" , nu mai apreciaza politicienii cu "stomac". Mai mult decat asta poate incetam sa mai dorim raul unor semeni de-ai nostri si sa facem din asta un tel al alegerilor.Stiu, unii chiar sunt detestabili. Dar cati din "detestabilii" astia au fost just judecati? Nu se poate scoate raul cu rau. E imposibil. Raul aduce alt rau si dezbinare alaturi. Ura, dusmania "taberelor" e o alta caracteristica a vremurilor noastre. Daca nu mai e dezbinare pt ca toti sunt in aceeasi barca, nu e nimic, producem! Se inventeaza conflicte artificiale doar de dragul alimentarii cu ura a poporului, care poate face aceasta tiribomba nenorocita care ne conduce sa isi pastreze pozitia.
Sa nu ma intelegeti gresit, nu vad o vina exclusiva a actualilor guvernanti, decat in masura in care fac si ei parte din popor si au mame tati bunici matusi nepoti.Pe linia asta ce e drept incearca sa rezolve buba pe care o genereaza..
Vina (daca poate fi o vina un "trait") este a poporului care filtreaza personajele politice prin prisma propriului "eu" sau personalitati, sau suflet.
De aia criza asta poate fi buna daca o privim ca pe o sansa la renastere.

Stoie spunea...

Le-am lasat si eu un comentariu ca plagiaza si vad ca au schimbat pe online numele autorului.

Dan Selaru spunea...

Merci, mi-a scris redactorul de acolo, e mai mult o neintelegere, Hotnews a pus un nume aiurea. Dar pe online nu aveau nume, ma rog.

ph spunea...

La ce te astepti Dane de la institutiile statului roman (presedinte, guvern, parlament) daca restul populatiei habar n-are pe ce lume traieste? Hai sa facem un sondaj.. sa vedem cati romani stiu care a fost evolutia cheltuielilor bugetare in ultimii 10 ani si care sunt motivele cresterii acestor cheltuieli. Din 22 de milioane cred ca 100k au o idee vaga si 1k inteleg. Din ce ai scris mai sus se pare ca nu te numeri printre aia 100k. Pe de alta parte esti (ca multi alti pseudojurnalisti romani) formator de opinie. Si pe baza opiniei pe care tu o formezi oamenii voteaza.
Da, este haos! Da, guvernul este slab! Da, presedintele face ce il taie capul! Gata?! Ai identificat solutia? Ii schimbam si totul va fi bine? Cu cine ii schimbam?
Calitatea actului politic in Romania nu va creste prea curand pentru ca massmedia nu este capabil sa ofere romanilor (aia prost, da' multi) o imagine coerenta si utila a situatiei economice si a variantelor optime pe care orice guvern care vine le are la dispozitie...