luni, 5 iulie 2010

Măcar un armistiţiu

Inundaţii avem aproape în fiecare an. Nu învăţăm nimic din ele. Oamenii nu învaţă să-şi asigure casele. Să se mute. Unii nu pot, alţii nici măcar nu acceptă o asemenea idee. Cei mai mulţi nici nu ştiu ce e aia asigurare. Nimeni nu se întreabă cât costă o asigurare pentru o casă într-o zonă inundabilă. Trebuie să se mute. Unde?

Statul nu învaţă niciodată nimic, el nu are memorie. Traian Băsescu ne spune că avem nevoie de un Stat minimal. Greşeşte profund, Statul român nu e mare, e inexistent. Nu reuşeşte să atingă niciunul din scopurile pentru care există.

Avem rezultate proaste în domeniul educaţiei? Da, cine e vinovat? Medicii pleacă. Cine e vinovat? Cum se face că şpăgarii de la noi sunt tocmai buni pentru toată Europa Occidentală?

Pensionarii şi bugetarii au ajuns o plagă pentru România. Fie sunt prea mulţi, fie prea "graşi". Cine e vinovat?

Să-mi aduc aminte că Statul a dat burse pentru nişte adevăraţi băieţi deştepţi, că ei şi-au făcut studiile dar că Statul nu i-a angajat. Bani pierduţi şi lipsă de competenţă, cine e vinovat?

Tot aud "la muncă, nu la întins mâna", la muncă unde? În Spania, în Italia.

Degeaba înjurăm bugetarii şi pensionarii că sunt prea mulţi când adevărata problemă este lipsa locurilor de muncă în mediul privat. Avem 2 milioane de cetăţeni apţi de muncă plecaţi din ţară. De ce? Pentru că nu au găsit un loc de muncă rezonabil în România.

Care este motivul? Impozitele. Atunci când pentru 1 leu luat de angajat în mână Statul ia 75 de bani în taxe şi impozite şi apoi mai ia 19 bani ca TVA e evident că munca în România este total descurajată. Cine rezistă pe o asemenea piaţă? Doar firmele mari şi multinaţionalele, pentru cei mici există 2 variante, evaziunea sau dispariţia. Dacă are cineva curiozitatea să vadă ce înseamnă IMM-urile pentru o economie serioasă o să vadă că acestea reprezintă coloana vertebrală a unei economii.

Ne punem întrebarea de ce importăm mâncare? Pentru că folosim doar puţin mai mult din jumătatea terenului arabil, şi acest teren este în general folosit pentru o agricultură de subzistenţă nu pentru o agricultură cu o productivitate mare. De ce? Pe lângă o lipsă de educaţie economică există o lipsă funciară de capital şi de cetăţeni capabili să organizeze o asociaţie de producători, o lipsă de oameni capabili să ia terenurile în arendă.

O problemă reală este numărul de pensionari. Cazurile ilegale sunt o cantitate relativ mică şi asupra căreia trebuie să se pronunţe legea. Problema este media de vârstă, am putea spune. Dar încă o dată nu e aşa. În fiecare economie există o dinamică, nimeni nu iese la pensie din acelaşi loc de muncă în care s-a angajat la 20 de ani. Dar, în lipsa locurilor de muncă în mediul privat, guvernanţii, guvernele Văcăroiu, Ciorbea sau Vasile, în lipsa unei oferte economice pentru cei disponibilizaţi i-au trimis la pensie. Şi s-au spălat pe mâini. Iar oamenii capabili de muncă s-au bucurat.

Pe lângă greşelile de guvernare există două probleme esenţiale. Prima, impozitele prea mari pe muncă. A doua, lipsa de capital. Incapabilitatea de a se dezvolta afaceri noi în domeniul IMM-urilor.

Aşa că, dacă un Guvern vrea să ne scoată din situaţia actuală, este necesară scăderea impozitelor şi taxelor adiacente muncii, cotă unică, CAS, CASS, atât pentru angajat cât şi pentru angajator.

Lipsa capitalului se poate rezolva, în parte cel puţin, tocmai prin scăderea acestor taxe şi impozite. O să-mi spuneţi că n-avem bani. Şi cu banii de acum ce facem? Avem ideea fixă că trebuie să păstrăm deficitul bugetar. Ok. Să vindem Poşta lui Vântu şi sarea lui Voiculescu la preţul corect şi să acoperim deficitul pe anul ăsta. Şi astfel avem o şansă.

Nu avem un plan? Ba avem, cel al lui Varujan. Deci există pe lângă "răul cel mai mic" şi un bine care s-ar putea face. Poate nu cel mai mare dar un bine, poate cifrele lui Varujan sunt diferite de cele corecte, se poate recalcula. Aşa că dacă s-ar dubla tăierile cu planul lui Varujan am putea avea o soluţie pe termen mai lung decât până în toamnă când doar tăierile şi creşterea TVA o să ne aducă în acelaşi loc în care suntem acum.

Ca o concluzie, doar tăierile sunt o falsă soluţie fără măsuri de relansare economică, bugetarii şi pensionarii sunt doar o parte a problemei, nu atât de mare cât e prezentată, în România munca e descurajată, trebuie să facem orice să aducem fonduri europene şi investiţii în producţie, Statul trebuie să se debaraseze de "găurile negre" economice pe care le păstoreşte. E necesară o regândire generală a sistemului de taxe şi impozite. Bazată pe ideea de promovare a muncii şi producţiei.

Ce voiam să vă spun la început e că sectorul privat e mult prea mic. De asta suntem aici. Şi din lipsă de educaţie economică, a guvernanţilor şi a noastră. Şi din sărăcia cu care am intrat în "afacerea" asta numită capitalism. Ultimul motiv nu e din vina noastră. Dar asta nu e o consolare.

Avem nevoie de pace ca să construim ceva. Pacea cu noi înşine. Şi de încredere în cei care ne guvernează. Aruncatul cu ouă pe de-o parte şi cinismul sau populismul pe cealaltă nu sunt soluţii. Sunt doar continuarea războiului nostru civil.

E momentul măcar pentru un armistiţiu dacă nu de o pace.

24 de comentarii:

om mic spunea...

doar o taxa sa fie. iar toti care sunt acum la diferite indtitutii sa verifice aplicarea acestei unice taxe. sa se simplifice tot ce inseamna circuitul hartiilor in stat. sa traca o parte din bugetari in somaj tehnic sau cum vor sa-l numeasca. sau sa-i munceasca doar trei saptamani din patru. iar care angajeaza someri sau bugetari sa aiba scutiri de taxe pe salariile celor angajati o perioada.

Dan Selaru spunea...

Sunt multe lucruri care se pot face. Nu intereseaya pe nimeni.

Anonim spunea...

Am citit pana la "Nu reuşeşte să atingă niciunul din scopurile pentru care există." Vorbeati de stat. Scrieti aberatii. Punct.

unu frustrat spunea...

Porniti de la premise gresite, una dintre ele fiind plecarea "spagarilor" din Romania. Cei care au plecat erau oamenii cu principii, care si-au dat seama ca valoreaza mai mult si care nu au vrut sa stea cu mana intinsa (pt spaga/mita/mica atentie). Au ramas tocmai cei care iau spaga si care in afara nu ar avea nici o sansa. In tara noastra are loc in acest moment o selectie "naturala", din pacate cei mai buni pleaca, iar rezultatele se vad peste tot si daca nu ne trezim in 10, 20 de ani o sa fie si mai tragic.

om mic spunea...

pe nimeni din cei care ar putea face nu-i intereseaza. si multi dintre cei care voteaza sunt direct intesati sa se faca.

Anonim spunea...

Domnule , uitati ca bugetarii SUNT STATUL!!!

Dan Selaru spunea...

Continuati, continuati. In curand o sa ne luam gatul unul altuia.

Anonim spunea...

Ar fi bine sa fie numai doua probleme, dar sunt mult mai multe:
- instabilitatea codului fiscal (ok, taxele sunt mari, dar imi fac niste calcule si imi iese ca ies in profit. Dupa 6 luni calculele trebuie sa le arunc la cos pentru ca guvernul a modificat impozitele)
- volumul mare de legi, regulamente etc. si ambiguitatea lor (daca vreau sa fac o firma pe bune, trebuie sa citesc o biblioteca intreaga: legislatie contabila, resurse umane, protectia muncii, PSI, etc.) Daca merg pe bun-simt, sunt bun de plata la primul control.
- durata mare a proceselor si rezultatele oarecum imprevizibile ale unui proces

In tara asta nimeni nu se gandeste sa simplifice legislatia. Ideea guvernului de a ajuta firmele private este "ok, hai sa acordam niste scutiri, dar cu multe conditii" ... mai rezulta un tom de legi stufoase de interpretat, inca niste functionari care sa le aplice, alti functionari care sa-i supravegheze si sa raporteze ...

Loda spunea...

Domnule Selaru, un armistitiu presupune obligatoriu, doua parti. Ori ,o parte ne cearta si cealalta, adica noi, oamenii obisnuiti, am cam capitulat :(

Pongo spunea...

Ei da, facatorii de pace sunt pasare rara. Ca si aia de razboi. Partea proasta e ca cu unu din cele doua ne-am captusit.
Dumnezeu cu mila.

Adrian Teacă spunea...

Foarte corect, Dane, dar va avea cineva curajul să recunoască vreodată că n-avem altă şansă decît soluţia liberală? Pesediştii, în nici un caz, iar pedeliştii mai degrabă şi-ar băga unghia-n gît.

Anonim spunea...

Frumos spus, dar cu un mic comentariu: statul nu e inexistent, are doua dimensiuni.

Dimensiunea activa, de a oferi ceva societatii, nu exista, sunt de acord. E un stat micro-minimalist.

In contrast, dimensiunea pasiva, cea care colecteaza de la cetateni, este hiper-dezvoltata.

Cam asta razbate si din articol. Eu doar am spus-o altfel. :-)

Isailă spunea...

Pe mine mă contrariază ideea că avem printre cele mai mici procente din PIB care ajunge la stat (în jur de 30%), dar sistemul de impozitare copleșește munca salariată, stă pe salariul declarat care este cel mai dur impozitat (inclusiv prin TVA).

Iar această muncă salariată se corelează cu cea mai slabă utilizarea a mâinii de lucru (oamenii fug în emigrație, autoconsum, chiar în sistemul social).

Ascunderea realității, excesul de„ideologie” și de „politicianism” arată că cei care conduc, inclusiv în mass-media, au interes în menținerea acestei stări de lucruri. Dar este sigur că starea nu se va menține.

Bogdan spunea...

Tot revii cu statul sa dea la toata lumea.
De unde?
In primul rand trebuie sa ne schimbam mentalitatea si sa nu mai cersim tot timpul cand nu avem si sa ne bagam picioarele atunci cand nu suntem noi cei afectati direct.
Statul in Romania are multe probleme, dar nici romanii (sau cel putin o mare parte din ei) nu merita sa fie ajutati.

Caz concret la Galati zilele astea:
Statul a venit cu jandarmi cu tot ce a putut si a inceput sa ridice digul. Ce au facut galatenii? Stau la teresa la o bere si se uita la amaratii care muncesc sa-i protejeze tot pe ei.
Daca doamne fereste se inunda Galatiul o sa-i vezi pe aceiasi oameni care stau acum la terasa, cum o sa spuna ca statul nu a facut nimic pentru ei sa-i ajute.
Cum dracu sa ma duc eu sa muncesc ca disperatu sau sa adun ajutoare pentru cei din Galati cand ei stau cu mainile in san si se uita la cei care muncesc?
Poate imi raspunde cineva la intrebarea asta.

Isailă spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Isailă spunea...

Garagară propagandistică. Vor fi fost și astfel de cazuri, dar nu sunt semnificative. Să luăm orașul Dorohoi, străzile inundate să discutăm la concret. Și tot așa cu alte case și localități.

În niciun caz amenajarea împotriva inundațiilor (studii, strămutări, indiguri și baraje) nu este o chestiune de muncă patriotică, ci de multe miliarde de euro, în principal suportate de stat (după ce riscul este suficient studiat se pot face și asigurări).
Propagandiștii de Bucale mănâncă ceva de frică să nu cumva chiar să se aloce miliardele respective. Stați liniștiți. Nu se vor aloca.

John Galt spunea...

Dan, eu inteleg ca esti pacifist insa tocmai tu sa nu vezi ca e nevoie de JUSTITIE, de ETICA, de CORECTITUDINE?

Da, asta e BICIUL ce trebuie pus pe "popor". Insa asta ar fi un lucru bun.

Da, se va ajunge la "luatul gatului". E neaparat ceva rau, ce trebuie evitat?

Poate ar trebui sa vezi ca s-a ajuns aici TOCMAI pentru ca s-a evitat lustratia unor criminali, condamnarea lor JUSTA la timpul potrivit.

Totul se plateste.

Anonim spunea...

Dane iti dau dreptate la cateva capitole. A. Nu avem locuri de munca: adevarat, nu sunt suficiente posturi de INSPECTORI. Acum un an, doi nu gaseam muncitori calificati in constructii, la salarii BABANE. E drept ca nu putem concura cu Spania. O fi din cauza impozitelor? daca da, cercul e vicios -impozitele sunt mari pentru ca sunt putine contributii si contributiile sunt putine pt.ca impozitele sunt mari. Cand cheltui 80% din buget (contributii, impozite si TVA) se duce pe "social" cine isi permite sa nu aduca incasari la buget ACUM in schimbul unei IPOTETICE si fara termen incasari mai mari CANDVA??? B. Zici ca avem stat inexistent? si atunci cine colecteaza si distribuie cel 11 milioane de subventii date diferitelor persoane? Eu zic ca avem prea mult stat sau mai curand nu ne-am dezbarat de stangism nici faptic nici mental.

Anonim spunea...

@adrian teaca. A fost PAtriciu la RTV in conversatie cu un economist. La propunerea de a taia ici si colo i s-a pus intrebarea: "si pana atunci cu ce platim?". Raspunsul a fost: vindeti averea statului. Are aceasta avere valoare (cat de cat) reala acum? Ca daca nu are atunci cinev va profita de aceasta "fire sale"? Cumva Patriciu, Voiculescu, Vantu?

Flavian spunea...

Statul in sine e o gaura neagra, de aceea unii vor sa se debaraseze de el. In "afacerea" asta am intrat cu o industrie nemodernizata dar de care intre timp s-a ales praful. Si cu o datorie zero, mostenita de la raposatul.

Planul lui Varujan e inutil acum. Statul minimal va deveni realitate dupa ce acesta de acum va da faliment. Statul actual nu e inexistent, ca daca ar fi, nu ne-ar mai incurca.

Educatie ? Prefer sa-mi educ copilul singur decat sa-l spele altii pe creier. Sanatate ? Sotia a nascut la o clinica particulara, desi platim impozite degeaba. Pensii ? Ai mei nu viseaza la ele, in schimb mai muncesc inca si acum.

Democratie ? Avem 18 milioane de majori vaccinati din care doar vreo 3 milioane muncesc oficial. Spor la votat sau la imprimat bani celor care mai cred ca rezolva ceva astfel.

Dan Selaru spunea...

Nu inteleg de ce nu apar toate comentariile.

John Galt spunea...

Dan, "Pacea" asta de care zici e o anarhie mult mai periculoasa.

Se va plati mult mai scump.

John Galt spunea...

Flavian, ai inceput sa citesti din "clasici"? Sa inteleg ca brusc a inceput sa conteze si pentru tine cine a fost Hayek, Mises, Rand - sau doar asa e "noua placa"?

:D

Flavian spunea...

Remember, remember, the Fifth of November.

We are told to remember the idea, not the man, because a man can fail. He can be caught, he can be killed and forgotten, but 400 years later, an idea can still change the world.