Metafizica ca instituţie

METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.

Primii o să sară cei care cu un spirit de observaţie neobişnuit o să vadă cacofonia din titlu.

După aia o să sară cei care-mi spun că nu înţeleg noţiunea de metafizică. Au dreptate. Cine o înţelege? Bianca Drăguşanu? Oricum îl zdrobeşte în imagine pe intelectualul român, oricare ar fi el. Cei ăla intelectual? (ştiu că e greşit gramatical). Hai Fumurescu, bagă. :-). Sau băiatul ăla aproape necunoscut şi revoltat, Cărtărescu, parcă? Îl citeşte Preşedintele de cinci ani, personaj important.



Cum tot ce se petrece e peste realitatea noastră cognoscibilă, metafizica e o instituţie. Ciocu' mic, noi suntem la putere!

"Cât despre eroul nostru, Stamate, pentru ultima oară cătând prin tubul de comunicaţie, mai privi o dată Kosmosul cu ironie şi indulgenţă. Suindu-se apoi pentru totdeauna în căruciorul cu manivelă, luă direcţia spre capătul misterios al canalului şi, mişcând manivela cu o stăruinţă crescândă, aleargă şi astăzi, nebun, micşorându-şi mereu volumul, cu scopul de a putea odată pătrunde şi dispărea în infinitul mic." - Pâlnia şi Stamate

De mâine remaiem Guvernul.