miercuri, 22 septembrie 2010

Foarte, foarte departe

Pe 10 mai 2010 erau 11 milioane de asistaţi social. Ieri, erau 13,9 milioane. O creştere de 2,9 milioane în 4 luni. Ce dinamică avem.

Puterea fie nu ştie, fie se preface că nu ştie care e situaţia reală. Care e situaţia reală? Las la o parte că nu avem o definiţie a "asistatului social", un copil cu alocaţie e asistat social? Pensionarii care nu primesc niciun ajutor sunt asistaţi social?

Haosul din declaraţii este atât de mare că de fapt toată lumea intoxică pe toată lumea cu informaţii false, din răutate sau prostie. O să ajungem departe. Foarte departe.



PS Ca să mergem cu aberaţiile până la capăt.




În Ziarul Financiar de azi dimineaţă era un text în care se spunea că Preşedintele Băsescu greşeşte când spune că salariile, pensiile şi ajutoarele sociale fac 70 de procente din veniturile Statului, fac doar 55 de procente. De aici am luat poza, care e o copie de pe ZF. De altfel articolul e citat şi de Costi Rogozanu. În primul rând. Acum acolo e alt articol, oricât am încercat să-l găsesc pe cel original, nu mai există. A greşit ZF, a greşt Traian Băsescu, eu de unde să ştiu. Departe, foarte departe.

27 de comentarii:

Parvan spunea...

Ma tem ca nu-i nici rautate nici prostie. Si editorialistul si scriitorul de discursuri urmareau efecte de imagine folosibile pt a argumenta diverse alegeri.

E la fel ca la % turistilor veniti cu avionul sau la % celor carora le "place manelele".

Exista si definitii exista si cifre brute dar cata vreme definirile si numaratorile sunt plicticoase iar constructiile de imagini sunt suculente... avem redefiniri si renumaratori care daca suntem sinceri ... sunt rezultatul propriilor alegeri.

Stoie spunea...

In arta de a minti cea mai buna tactica este amestecarea multor adevaruri cu mici portiuni de minciuna, astfel incat rezultatul concluziei ce o trage ascultatorul sa fie deturnat.

La varf cred ca e multa panica si incep sa se pregateasca tot felul de strategii pentru justificarea masurilor dure care cred ca inca vor mai urma.

Eu cred ca e atat rautate cat si prostie intoxicarea. Sa nu se vada alte minuni poate.

casandra spunea...

@Dan Selaru, buna seara!
Basescu este un fel de Pristanda.

Iata care sunt beneficiarii de asistenta sociala in trim.I al anului 2010:
1. alocatii de stat pentru copii - 3.935.994 beneficiari
2. alocatia si trusoul pentru nou-nascuti - 44.044 beneficiari
3. indemnizatia pentru cresterea copilului si stimulentul pentru intoarcerea in activitate - 202.500beneficiari
4. Alocatia familiala complementara si alocatia pentru familia monoparentala - 800.302 familii beneficiare
5. Ajutorul social in cadrul VMG - 222.176 familii, cu un ajutor mediu lunar de 170,3 lei Familiile respective cuprind 557,5 mii persoane
6. Sprijin financiar la incheierea casatoriei - 16.451 femilii beneficiare
7. indemnizatia pentru persoanele cu handicap - 543.770 beneficiari
8. alocatia lunara de plasament al copiilor (parasiti, orfani, etc.) - 43.902

Date detaliate sunt raportate trimestrial la min. muncii:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2010/Asistenta%20trim%20I%202010%20f.pdf

Oricum am face socoteala, de respectivele prestatii de asistenta sociala nu beneficiaza 13 milioane persoane. Chiar exagerand, la o privire globala nu sunt mai mult de 7 milioane.

Daca vrea sa adauge aici si cei 5,5 milioane pensionari sau cei 462.289 someri indemnizatiei *ca vreo 300.000 someri nu primesc indemnizatie de somaj), nu este cazul, aceste prestatii sunt finantate din contributii sociale, nu din impozite. Nu statu-i "asista". Ei sunt asigurati.

Despre bani, numai de rau.

In primele 6 luni ale anului, veniturile la buget au fost de 14,3%din PIB. Din acestia, 4,3% din PIB reprezinta contributiile sociale si doar restul sunt taxe si impozite generale.
Pe tot sistemul de protectie sociala, asa cum o defineste UE (pensii, sanantate, somaj, asistenta sociala...), s-au cheltuit 6,5% din PIB. Pentru salariile bugetarilro s-au cheltuit 4,4% din PIB-ul prognozat. Este dur, dar este fix asemenetor cu situatia medie din UE ca poportii. In UE, dintr-un buget public mediu de 49% din PIB, cam 27% din PIB reprezinta cheltuieli de protectie sociala si 9% din PIB sunt salariile din sectorul bugetar. Tot cam 70% din buget merge in protectie sociala si salarii. nimic excentric. Doar "geniul pontic" (l-am impuscat pe cel carpatin!) se mira si vrea un stat-jandarm cu buget de 10% de impartit la amici.

Ionut spunea...

Veniturile statului au fost in 2009 156,624.9 milioane lei. Cheltuielile statului au fost 193,025.4 lei.
Daca raportezi suma de 106,9 mld. la venituri iti da ~68%, daca o raportezi la cheltuieli iti da 55%.
So, nu a gresit niciunul. Doar sa nu mai comparam mere cu pere ca atunci sigur nu ne intelegem.

John Galt spunea...

Dan, suntem deja foarte departe si stii si tu asta. De 4 ani a inceput un razboi extrem de sangeros, probabil cel mai sangeros din TOATA istoria omenirii.


TOATE statele sunt deja lovite, TOTI suntem in prima linie si nici nu stim. Intoxicatiile (din media, tv sau internet) sunt de fapt OTRAVA, gaz sarin amestecat cu substante halucinante ce ne-au facut pe toti sa "radem" si sa fim "fericiti". E ultima faza a unei CRIME ce se petrece chiar acum, e IPOCRIZIA MAXIMA a unei civilizatii sangeroase, a unor criminali ce vor PUTEREA cu orice pret, ce isi ascund urmele de zeci de ani.

Urmeaza sa ne trezim din betie si sa vedem victimele acestor indivizi la orice pas. Urmeaza SANGELE, teroarea. Urmeaza sinucideri voite sau nu, teroarea invizibila a unui dusman nevazut, teroarea difuza si FRICA ce elimina orice speranta. Urmeaza eliminarea indivizilor care se opun.


Incertitudinea, nesiguranta zilei de maine, atentatele, violenta si disperarea vor fi REGULA. Demascarile si discreditarea oricarei institutii vor fi facute cu o precizie militara, atacurile vor fi coordonate GLOBAL, ca si cand ar fi fost planuite demult, exersate in taina de SUTE DE MII DE INDIVIZI ce sunt acum inregimentati chiar fara sa vrea.

Acestia vor fi victimele propriilor idealuri, acestia vor fi sacrificati in numele ideologiei lor care CERE SANGE, de propriii lor oameni, de propriul lor IDEAL.


Deja suntem DEPARTE, mai e foarte putin..

Dan Selaru spunea...

@Ionut, nu eu compar mere cu pere, ZF-ul o face.

@John, se apropie 5 noiembrie

John Galt spunea...

Pai hai in munti sa ne apucam de amenajari hidro serioase, competente, ca doar AI-ul ala nu apare de unul singur.

Dar hai mai repede.

:)

Dan Selaru spunea...

Chestia aia a lui Pruteanu n-o stiam. :-)

John Galt spunea...

Azi am gasit-o si eu. Bine, eu sunt si pasionat de acest subiect..

:)

Flavian spunea...

casandra, nu te iluziona: pentru pensionarii aia tot tu muncesti, chit ca taxarea se numeste impozit, contributie, asigurare sau cum vrei sa-i zici. De fapt sunt vreo 3 milioane de angajati in sectorul privat si vreo 18 milioane de majori vaccinati cu drept de vot. Imaginea asta zice totul. Atat despre raportul fortelor de munca cat si despre puterea "democratiei" de a schimba lucrurile in bine.

Dane, ma tem si eu ca pe langa lacomia tipica de politician, nea prezidentul mai are in el totusi o farama sincera care incearca sa faca bine. Din pacate ea este anihilata de prostie.

Tu iti dai seama ca daca mergi la ASE poti sa numeri pe degete profesori precum Glavan care sa inteleaga, macar partial, ce se intampla cu economia in acest moment ? Cine naiba sa dea atunci sfaturi corecte unui presedinte, care e oricum politician si habarnist in ale economiei ? Noi stam toata ziua pe net si citim in domeniu, vedem zeci de documentare, citim sute de articole, mii de pagini de informatie pe bloguri si forumuri. Cat timp are un politician sa faca treaba asta ?

Dan Selaru spunea...

Trebuia sa faca asta inainte sa se faca politician sau sa-si ia consilieri care pricep si sa-i asculte. Ca nimeni nu trebuie sa le stie pe toate.

Unknown spunea...

treaba marinerului nu e sa informeze. el lanseaza doar mesaje cu impact politic. valoarea de fals sau adevar a acestora nu-l intereseaza, atata timp cat slujesc scopurilor sale.

Flavian spunea...

Tot apropo de 5 noiembrie... :)

Let’s Do It, Romania

Unknown spunea...

Depindea de care capat al..cifrelor erau.
Cheltuieli mai mari decat venituri, cu deficit bugetar de cat ? 7% din PIB ? Adica 20% din venituri ?
Si uite asa 55% din cheltuieli is vreo 67% din venituri.

Faptu ca aia de ZF nu sunt in stare sa faca diferenta e pentru ca suntem departe :)))

Goos spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
boldeanuL spunea...

@ Goos: O parere extrem de competenta, intr-adevar. Ai gandit-o singur? Sau te-a ajutat cineva? Nu tin la Basescu, dar ma enerveaza parerile astea de carciuma de bloc. Ia zi...si daca ii trimiti pe astia pemare, cepui in locul lor? Lipitorile rosii? Albastre? Galbene? Violet?

Dan Selaru spunea...

Fara injuraturi si atacuri la persoana.

Akhenaton spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Dan Selaru spunea...

http://www.revistamagazin.ro/content/view/7383/33/

John Galt spunea...

5 Noiembrie.

Ca si'asa ruginesc ingropate (*deja, la destinatie) langa tinte prin pamant.


:)

Cristian spunea...

Totusi, vad ca refuzati sa faceti diferenta intre "buget" si "veniturile statului".

"In Ziarul Financiar de azi dimineaţă era un text în care se spunea că Preşedintele Băsescu greşeşte când spune că salariile, pensiile şi ajutoarele sociale fac 70 de procente din veniturile Statului, fac doar 55 de procente."

55% din ce? Bugetul public e format din venituri+IMPRUMUTURI. Ca avem un deficit urias. Nu putem sa consumam doar din ce venituri are statul din taxe. Deci ce a spus Basescu e corect. Raportat la cati bani incaseaza statul roman din taxe, impozite, accize, etc, cheltuielile alea se aproprie de 70%.

Suntem peste Suedia, de exemplu, cu acest procent RAPORTAT LA INCASARI, ADICA LA BANII REALI PE CARE II AVEM IN MANA.

Uite pe cineva care face diferenta intre buget si benituri bugetare:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/articol/romania-un-stat-mai-social-decit-isi-permite

Si pe altcineva care nu face diferenta asta si anume Lucian Davidescu, care scrie pe voxpublica si romania libera. El nu se mai raporteaza nici macar la bugetul total (venituri + imprumuturi), el raporteaza totul la PIB, un PIB calculat cam din burta oricum. Apoi ne compara cu tarile care colecteaza la buget 40-45% din PIB si ii iese ca de fapt ne batem joc de populatie. Ar trebui sa dublam pensiile si cheltuielile in sanatate si educatie. De unde bani, doar Dumnezeu stie. Dar avem PIB mare, trebuie sa se gaseasca.

Unknown spunea...

Ma pregateam sa scriu si eu ca 55% sunt din buget, nu din venituri, dar bag seama ca sunt multi cititori mai inteligenti decat cei de la ZF.

6-7% din PIB nu suna foarte impresionant ca deficit, dar cand socotesti cat cheltuim peste plapuma (31-32% din PIB colectare) ar trebui sa ne ia durerile de cap...

Pongo spunea...

@Flavian: te inseli cu farama care incearca sa faca bine si cu prostia. TB nu a fost si nu este un prost.

Alta e explicatia (de amorul artei discutia, pt ca altfel e inutila).

Crezi ca nu stie ca boc e un prost? ca vladescu a fost dat jos de prost din guv tariceanu? ca remes a fost un ministru bun si chiar integru? Si cu toate astea actiunile lui au fost impotriva a ceea ce stia, si a confirmat-o chiar el.

Crezi ca ii pasa de ce crezi tu? Chiar daca ar fi convins ca detii cheia adevarului absolut, rezolvarea tuturor problemelor, te-ar asculta doar de curiozitate si atat. Ai fi un alt "telectual" in panoplia de curiozitati interesante care s-au perindat pe la cotroceni.

Asa ca si idee, de ce crezi ca presedintele romaniei trebuie sa aiba consilieri doar din cadrul ase? Stilgitz e consilier in grecia de ex. La noi nu crezi ca ar fi venit? Asta mai lipsea iti dai seama, inca unu care sa zica de boc ca e un bou. Sa deranjeze bunate de securizare de situatie.
Vorba lui Porta:" Iti dai seama cat s-au chinuit politicienii sa puna la cale asa minunatie de razboi, nu e pacat sa le stricam noi acuma munca?"
Cam aia traim noi acum, o sa realizeze toata lumea deabia cand o sa incerce sa iasa din situatia asta. Deocamdata lucrurile sunt sub control si e liniste.

John Galt spunea...

Dan, in caz ca ai ratat luptele intense din blogosfera, uite un link. Cica sunt "departe"..

:d

Flavian spunea...

Pongo, n-am zis ca scanteia aia de bine pe care mi se pare ca o vad uneori e anihilata de prostia lui, ci de a economistilor care ii servesc masurile respective. Omul pricepe politica, are inteligenta si experienta la acest domeniu, da nu la economie.

La economie 99% din gandirea mainstream e deturnata de scoala keynesianista si prostiile ei.

Aici intra inclusiv Stilgitz, Krugman si alti asa-zisi "nobelisti de prestigiu". Nici unul dintre ei n-a fost in stare sa prevada macar criza actuala, dar sa ne scoata din ea. De ce crezi ca il dadeam exemplu pe Glavan si scoala austriaca ? Stiglitz şi “erorile majore” din gândirea economică

John Galt spunea...

Flavian, tu incet incet devii CAPITALIST. Dar vai, doctrina nu conteaza? Ce nasol..

:)

John Galt spunea...

5 Noiembrie.

Ca si'asa ruginesc ingropate (*deja, la destinatie) langa tinte prin pamant.


Spunea cineva in urma cu 3 saptamani


Zilele trecute:

The North Korean government smuggled six nuclear weapons into Japan to use as blackmail against the Japanese government, according to a senior Japanese public security police source. Five of the bombs have been seized by Japanese authorities but the sixth is located in the basement of the headquarters of the General Association of Korean Residents in Japan (Chosen Soren) and police have been warned it will be set off if they try to seize it. The discovery of the bombs by Japanese authorities confirms the original warning about the North Korean plot to attack with Japan that from a KGB agent who claimed to report directly to Russian Prime Minister Putin. The nuclear blackmail is linked to a failed Federal Reserve Board crime syndicate plot to start World War 3 on the Korean peninsula in a bid to stave off bankruptcy.


The first shots of WW3 have begun, the FED is in a fight for its life. I will say again; by 2016 most of Europe will be empty...

Cash will be king aka the Dollar, and commodities; gold; stocks, Euro; emerging markets will lay in waste into the lows...

This coming battle will be beyond ugly; and you will not read it in mainstream press; but it is very REAL.

..

Ca sa vada si Flavian cum se fac "previzionarile"..

:P