Try to remember the kind of september

Inflaţie, pe înţelesul tuturor, creşterea preţurilor. Deflaţie, inversul inflaţiei, scăderea preţurilor.

Dar ce ne facem când avem pentru o parte din bunuri, cele de folosinţă îndelungată, maşini, case, deflaţie iar pentru cele necesare imediat inflaţie? Adică exact ce se petrece acum la noi. Hrana, combustibilul şi alte lucruri imediate suferă o creştere a preţurilor iar bunuri ca maşini, terenuri sau case suferă un proces deflaţionist?

1. Majoritatea populaţiei, îndatorată, începe să plătească mai greu creditele, creşterea cheltuielilor curente lasă mai puţini bani pentru plata ratelor. Cei cu lichidităţi s-ar putea spune că o să cumpere proprietăţi, fals, aşteaptă să se stabilizeze preţurile, să ajungă la cel mai de jos punct din punct de vedere al preţului. Dacă la asta se adaugă, ca la noi, o tăiere a salariilor şi o creştere a impozitelor, banii rămaşi populaţiei sunt şi mai puţini, situaţia se agravează de la sine. În general toată lumea încearcă să ţină banii la saltea.

2. Firmele nu se mai pot finanţa, garanţiile lor au scăzut ca valoare, producţia scade datorită consumului scăzut, creşte şomajul, există o multitudine de firme care dau faliment. La rândul lor încep să nu poată să-şi plătească datoriile, încep întârzierile în plata creditelor şi a dărilor către Stat. Arieratele şi creşterea taxelor şi impozitelor înrăutăţesc situaţia.

3. Băncile simt presiunea creditelor neperformante şi sunt nevoite să-şi crească provizioanele, ezită să scoată proprietăţile executate pe piaţă pentru că trebuie să recunoască pierderi masive iar inundarea pieţei cu proprietăţi conduce la scăderea, încă o dată, a preţurilor.Băncile sunt nevoite să crească dobânzile pentru a strânge puţina lichiditate de pe piaţă. Cu creşterea dobânzilor pentru cei îndatoraţi.

4. Statul simte presiunea scăderii veniturilor colectate atât de la populaţie cât şi de la firme, chiar fără dezechilibre iniţiale, creşterea şomajului şi economia la negru, care creşte, produc o creştere a deficitului bugetar care trebuie cumva acoperit. Prin creşterea taxelor şi impozitelor şi prin împrumuturi. Şi intrăm într-un cerc vicios care se învârte din ce în ce mai repede.

Să vedem care e veriga cea mai slabă. Opinia mea este că, deşi aparent cel mai puternic, Statul o să cedeze primul. E cel mai prost condus.

Alte mici adăugiri. Faptul că exporturile cresc e bun dar la noi exportul e o parte destul de mică din PIB, Polonia are un export mai mare ca pondere în PIB. Cum căderea exporturilor nu i-a condus pe polonezi la recesiune aşa nici pe noi exportul nostru mult mai mic n-o să ne scoată din groapă. Până una, alta e singura veste bună.

Ar fi interesant să vedem ce poate face BNR. Devalorizarea monedei naţionale ar uşura viaţa exportatorilor dar ar pune o presiune enormă pe cei îndatoraţi în valute străine şi pe bănci. Să nu uităm că Statul are o datorie în care valutele străine sunt majoritare Plus o sărăcire generală. O redistribuire a datoriei în rândul celor care nu au nicio vină. În acelaşi timp un RON slab ar conduce la scăderea importurilor pentru că în situaţia dată produsele româneşti ar fi mai ieftine decât cele din import. Asta în cazul în care mai există asemenea produse care să le înlocuiască pe cele din import. Altfel ar fi o lovitură în plus pentru populaţie.

Starea de spirit a populaţiei este un factor care influenţează decisiv evoluţia viitoare. Aveţi aici Eurobarometru, luat de la Theophyle. Suntem cei mai disperaţi.



Nu contează cum am ajuns aici, putem să aruncăm vina pe oricine, pe bănci, pe populaţie, pe toate guvernele, pe Tăriceanu, pe Boc. Problema e cum ieşim. De asta avem nevoie de profesionişti, nu de istericale, cinism sau demagogie.