luni, 6 septembrie 2010

Try to remember the kind of september

Inflaţie, pe înţelesul tuturor, creşterea preţurilor. Deflaţie, inversul inflaţiei, scăderea preţurilor.

Dar ce ne facem când avem pentru o parte din bunuri, cele de folosinţă îndelungată, maşini, case, deflaţie iar pentru cele necesare imediat inflaţie? Adică exact ce se petrece acum la noi. Hrana, combustibilul şi alte lucruri imediate suferă o creştere a preţurilor iar bunuri ca maşini, terenuri sau case suferă un proces deflaţionist?

1. Majoritatea populaţiei, îndatorată, începe să plătească mai greu creditele, creşterea cheltuielilor curente lasă mai puţini bani pentru plata ratelor. Cei cu lichidităţi s-ar putea spune că o să cumpere proprietăţi, fals, aşteaptă să se stabilizeze preţurile, să ajungă la cel mai de jos punct din punct de vedere al preţului. Dacă la asta se adaugă, ca la noi, o tăiere a salariilor şi o creştere a impozitelor, banii rămaşi populaţiei sunt şi mai puţini, situaţia se agravează de la sine. În general toată lumea încearcă să ţină banii la saltea.

2. Firmele nu se mai pot finanţa, garanţiile lor au scăzut ca valoare, producţia scade datorită consumului scăzut, creşte şomajul, există o multitudine de firme care dau faliment. La rândul lor încep să nu poată să-şi plătească datoriile, încep întârzierile în plata creditelor şi a dărilor către Stat. Arieratele şi creşterea taxelor şi impozitelor înrăutăţesc situaţia.

3. Băncile simt presiunea creditelor neperformante şi sunt nevoite să-şi crească provizioanele, ezită să scoată proprietăţile executate pe piaţă pentru că trebuie să recunoască pierderi masive iar inundarea pieţei cu proprietăţi conduce la scăderea, încă o dată, a preţurilor.Băncile sunt nevoite să crească dobânzile pentru a strânge puţina lichiditate de pe piaţă. Cu creşterea dobânzilor pentru cei îndatoraţi.

4. Statul simte presiunea scăderii veniturilor colectate atât de la populaţie cât şi de la firme, chiar fără dezechilibre iniţiale, creşterea şomajului şi economia la negru, care creşte, produc o creştere a deficitului bugetar care trebuie cumva acoperit. Prin creşterea taxelor şi impozitelor şi prin împrumuturi. Şi intrăm într-un cerc vicios care se învârte din ce în ce mai repede.

Să vedem care e veriga cea mai slabă. Opinia mea este că, deşi aparent cel mai puternic, Statul o să cedeze primul. E cel mai prost condus.

Alte mici adăugiri. Faptul că exporturile cresc e bun dar la noi exportul e o parte destul de mică din PIB, Polonia are un export mai mare ca pondere în PIB. Cum căderea exporturilor nu i-a condus pe polonezi la recesiune aşa nici pe noi exportul nostru mult mai mic n-o să ne scoată din groapă. Până una, alta e singura veste bună.

Ar fi interesant să vedem ce poate face BNR. Devalorizarea monedei naţionale ar uşura viaţa exportatorilor dar ar pune o presiune enormă pe cei îndatoraţi în valute străine şi pe bănci. Să nu uităm că Statul are o datorie în care valutele străine sunt majoritare Plus o sărăcire generală. O redistribuire a datoriei în rândul celor care nu au nicio vină. În acelaşi timp un RON slab ar conduce la scăderea importurilor pentru că în situaţia dată produsele româneşti ar fi mai ieftine decât cele din import. Asta în cazul în care mai există asemenea produse care să le înlocuiască pe cele din import. Altfel ar fi o lovitură în plus pentru populaţie.

Starea de spirit a populaţiei este un factor care influenţează decisiv evoluţia viitoare. Aveţi aici Eurobarometru, luat de la Theophyle. Suntem cei mai disperaţi.



Nu contează cum am ajuns aici, putem să aruncăm vina pe oricine, pe bănci, pe populaţie, pe toate guvernele, pe Tăriceanu, pe Boc. Problema e cum ieşim. De asta avem nevoie de profesionişti, nu de istericale, cinism sau demagogie.

32 de comentarii:

Constantin Gheorghe spunea...

Nu putem ieşi, pentru simplul motiv că timp de douăzeci de ani ne-am ocupat cu distrugerea a tot ce însemna mecanisme de intervenţie şi de solidaritate. Acum toată lumea vrea să supravieţuiască, indiferent de preţ. Am crezut că individualismul este răspunsul. Am făcut o alegere proastă. Acum ducem individualismul la extrem. O alegere catastrofală. Dar poate că o catastrofă este ceea ce ne trebuie. Poate că doar alegându-se praful de tot, ceea ce rămâne poate însemna un nou început. Poate...

Dan Selaru spunea...

Cred ca ai dreptate.

Constantin Gheorghe spunea...

Aş vrea să n-am!

ph spunea...

@Constantin: eu nu prea inteleg cum am distrus mecanismele de 'solidaritate' daca acum mai mult ca niciodata o mana de oameni munceste pentru o tara de lenesi.
Mi-e teama ca acea 'catastrofa' nu va veni niciodata. Romanii vor alege ca pana acum, sa se multumeasca cu mai putin, decat sa faca ceva.

Unknown spunea...

Nea Gheorghe are dreptate. Individualismul asta feroce, la care am ajuns prin 20 de ani de distrugere a mecanismelor de interventie si solidaritate (s-a zbatut el nea Nelu, sireacul, cit l-au lasat cele 3 mandate, sa aiba tat ruminul un loc in fabrica, da' ce sa faca de unul singur, ca doar nu e Hristos!) a facut ca numarul alora de platesc taxe, ca sa beneficieze de tot soiul de facilitati si scutiri orice handibel, sa scada continuu. Mergem cu individualismul spre extrem. Va ajunge sa munceasca unul singur si sa traim toti din impozitele platite de el. (Sa speram ca va fi Adrian Nastase.)

Daniel I spunea...

Eh, Costica Gheorghita are o singura marota - ca nu suntem suficient de comunisti.

Ce conteaza ca avem o economie si o societate ultra-etatizata, ca avem doar 3,5 milioane de oameni care lucreaza in sectorul privat (care oricum nu produce nimic, in opinia lui) si mult mai multe milioane de dependenti, ca firmele private sunt sufocate de birocratie si reglementari, etc ...

Pentru el niciodata nu sunt suficiente "mecanisme de intervenţie şi de solidaritate".

Dan Selaru spunea...

Omul are o ideologie in spate, ne place sau nu, trebuie s-o respectam. Chiar daca nu ne place, pana una alta e mai coerent decat toata clasa politica, asta merita respectat.

Unknown spunea...

Nu e chiar asa coerent ca tovarasii Marx si Lenin dar, orisicit, e! (Posibil sa fie la de coerent, iar de vina sa fie doar legendarul talent de a se exprima al inginerilor.) Deci, sa-l respectam, la fel ca pe tovarasi.

Dan Selaru spunea...

Nu cred ca Gheorghe e subiectul discutiei.

Flavian spunea...

Dupa september urmeaza october, iar apoi stim cu totii ce ne asteapta...

Remember, remember, the fifth of November

The truth is...there is something terribly wrong with this country isn't there ?

Ionut spunea...

Pai daca e vorba de solidaritate si de starea de spirit a societatii Biserica este institutia care se ocupa de asa ceva. Problema este ca nu poti remania patriarhul.

asybaris spunea...

Ceea ce voia sa spuna dl. Gheorghe e ca nemaivand o clasa cu interese si preferinte comune s-a pierdut un element al identitatii sociale, al constiintei sociale. Cu cine mai poti sa faci o interventie in Romania daca nu mai avem nici un pic de constiinta sociala. Minerul avea constiinta sa de miner, de apartenenta la un grup, mergea cu grupul, iar grupul mergea unde-i era indicat sa mearga. Vreti sa ziceti ca n-au fost in stare sa faca o interventie minerii? Ei bine azi nu mai pot. Si de altfel nici o alta clasa sociala din Romania pentru ca nu mai exista clase sociale care se exprima, e un fiecare pentru el, chiar daca descoperim ca fiecare avem probleme comune. Constatam, dar doar atat. Constatam. Iti trebuie ceva mai mult ca sa faci o interventie: o asociere, o nebuneala, un pic de curaj...

Pana una alta ia un pic de septembrie

http://asybaris.blogspot.com/2010/09/septembrie.html

Anonim spunea...

Mai bine dam vina pe comunism, mineri Iliescu & comp. E mai simplu si ni se potriveste ca si gloata. Aaa, stai asa...si Basescu si PDL tot de la Iliescu & comp. provin. Ce ciudat!

Anonim spunea...

Referitor la Vorbe - What you see it`s what you gett - ca-n editoarele grafice. Ca sa vezi alte realitati trebuie fie sa tragi pe nas, fie sa te minti singur. No offence!

Anonim spunea...

Mostre de realitate - stimatul domn Ioan Oltean care spunea bine mersi ca daca nu era Blaga la Interne nu castiga PDL procentul ala ever, deci pur si simplu votam degeaba (nu c-ar fi o noutate) si stimatul presedinte din gradinile carpatice care s-a scapat ca situatia e dramatica (nu pentru el, ci pentru trib). ASTEA SUNT REALITATI ROMANESTI- nu Marx si Engels.

Anonim spunea...

Si inca una cu care multi naivi n-or sa fie de acord - Statul, in Romania, functioneaza si este de fapt o organizatie criminala care se foloseste de puterea politica pentru a acumula resurse si a-si impune controlul asupra POPULATIEI romanesti (nu poporului). Exact cum a functionat sistemul comunist. E posibil sa ajungem intr-un colaps statal, ca Georgia, unde peste un sfert din populatie a parasit tara.

Viorel spunea...

Este a nu stiu cata oara cand observ va invartitul in jurul cozii este sport national la romani.
De ce? Sa ma explic.
Dan vorbea intr-n post de acum 2-3 zile de solidaritate. La noi (romanii) solidartitatea a inceput sa se erodeze inca din timpul comunismului cand aveam grija sa ne “turnam” unii pe altii, in mod voluntar sau mai putin voluntar (constransi de sistem).
Dupa revolutie goana dupa afirmare (indiferent ce forma a imbracat acesata afirmare - in general parvenitismul) a facut ca solidaritatea sa devina o notiune demodata.
Deci, despre ce solidaritate vorbim ?
Sa revenim la subiectul de azi - groapa in care ne aflam.
Constat ca sunt inca unii, care considera ca duc tara in spate. Mediul privat.
O scurta descriere a mediului privat - din punctul meu de vedere (daca gresesc imi insusesc injuraturile)
1. generatorul nr. 1 de evaziune fiscala, facand ca rolul de lup moralist pe care il joaca sa nu ii sada foarte bine (recunosc ca si satul te impinge la astfel de practici)
2. asa zisele firme private “de mare succes” sunt in 99 % din cazuri sponsori de partid, abonate la contracte cu statul (adica sug bani de buget). Aceleasi firme, daca analizam in profunzime, sunt datoare vandute la bugetul de stat (taxe si impozite). Nu le contoleaza nimeni (pe buticul din colt il calca garda lunar). Ele au doar profit si se plang cum duc ele o tara de “lenesi” in spate.
3. sa zicem ca rambursarile ilegale de TVA, in cele mai multe cazuri pe spranceana, sunt o combinatie punctelor 1 si 2.
4. asa zisele restructurari din mediul privat trambitate cu lozinca “noi am dat afara x% dar in mediul bugetar nu s-a dat afara” se traduce astfel: “noi am micsorat salariile in cartile de munca si am mai trecut o parte din angajati la negru” (sa nu ma contraziceti ca am exemple nenumarate in cercul de prieteni).

Ca sa fac o carcaterizare si a mediului bugetar.
1. ce se intampla prin ministere, primarii, consilii judetene etc. este jale. Aia fara pile si salarii de mizerie (non PDL), care cat de cat mai munceau, sunt pusi pe liber, aia cu posturi si salarii babane (pro PDL) raman pe pozitii.
2. daca aparatul de stat era ineficient si contraproductiv pana acum, in virtutea pct 1. lucrurile se vor duce dracului in adevaratul sens al cuvantului.

Cateva solutii (pe care toate lumea le stie dar nimeni nu le aplica)
- restructurarile nu sunt o solutie. Nu vom avea decat mai multi someri pe care mediul privat nu are cum sa ii absoarba si care devin o povara pentru stat.
- stoparea scaderii veniturilor. In clipa de fata s-a crea psihoza economiei care a inhibat total consumul cu repercursiuni pentru veniturile la bugetul de stat. Poti sa faci TVA-ul si 100%, daca nu cumpara nimeni nimic, tot 0 incasezi.
- scaderea evaziunii fiscale (earadicarea ei nu reuseste nici in tarile civilizate). In clipa de fata este estimata la 30-40% din PIB. O scadere la 20% cred ca ar face ca imprumuturile de la FMI sa para o gluma. (estima unul aseara, la nu stiu ce emisiune, ca 2% din economia subterana = 3 miliarde de euro !!!!)
- sa se termine cu dezmatul licitatiilor/contractelor cu statul

P.S. Dan, Margau a murit si nu a apucat sa faca si sa-si educe copiii. Traim consecintele.

Anonim spunea...

Cel mai smecher dintre Capi mafiosi este Blaga. Jos palaria. Asta da mafiot frate. Asa trebuie sa fie un Capo. Nu face declaratii aiurea, sade tacticos si consecvent in fotoliu, la orice filmare si are multe, muuuuuuuuulte informatii despre muuuuuuuuulti baieti si fete din politica romaneasca. Macar 5% din baza aia de date a lui dac-as avea-o si eu...la ora asta as fi in Bahamas departe de idiotenia asta de tara.

Dan Selaru spunea...

E de bine, nu?

Parvan spunea...

sa ne mai uitam odata la verigile lantului:

1. Majoritatea o fi cum zici tu, dar asa cum bine zici, exista o minoritate care acumuleaza in timp ce preturile proprietatilor scad.
2. firmele care nu dau faliment fie se relocheaza (cu totul sau o parte din activitati) fie preiau activitatile celor care dau faliment si spera ca avand un aditiv (cel mai adesea un sprijin institutional) o sa prospere
3. Bancile daca vor constata ca nu mai pot face profit vor trece pe limitarea costurilor (inclusiv cele de imagine) si vor externaliza activelor toxice mai ales catre cei fara prea multe riscuri de imagine in afara romaniei.
4.statul in urma fenomenelor descrise de tine isi slabeste intr-adevar zonele de consum (sanatate educatie etc) dar isi intareste institutiile de forta (macar prin importanta pe care deciziile acestor "functionari" creste). ok se micsoreaza salarii dar zonele cu adevarat sensibile sunt oricum finantate din afara statului deci functiie alea devin mai importante.

Nu inteleg de ce te astepti ca "statul" sa fie veriga care cedeaza prima.

Revenind la C Gheorghe, eu cred ca dimpotriva, doar individualismul poate rupe cercul. Individualismul in care fiecare individ judeca fiecare individ care produce efecte asupra lui. Solidaritatea in sine s-a dovedit o marota pentru ca s-a tot centrat in jurul unor iluzii (printesa ardealului, minele de sare, uninominal, salvatorul din Irak, generatorul de pensii minime, infieratorul firmelor etc etc)

Dan Selaru spunea...

Cred ca e cel mai slab pentru simplul motiv ca viteza lui de reactie e cea mai lenta, are datoriile cele mai mari si este cel mai prost condus.

Parvan spunea...

De acord privind in general, dar viteza de reactie in autoprotectie este mare iar datoriile mari sunt relative cat timp statul inca este zona care poate obtine imprumuturile cele mai mari.

PS: "prost condus" e relativ la obiectivele "conducerii"

offtopic: Apropo de imprumuturi si bonitati: Daca intr-o familie se intampla ca seful familiei sa bea pe datorie (dupa ce a epuizat resursele familiei)la carciuma din sat ceilalti membrii ai familiei trebuie sa fie solidari sau sa se manifeste ca indivizi responsabili si sa mearga la carciumar si sa-l roage sa nu-i mai dea pe datorie?

Anonim spunea...

Bla, bla, bla, baieti. Nu ne intelegem. Hai sa mai ridicam un pic cortina. La Ministerul Administratiei si Internelor s-a copt un proiect smecher de tot. Ganditorul proiectului este nimeni altul, decatiiiiiiiiiiiiiii, tadam, tadam, tadammmmmmmmmmm, Il Padrino Blaga (Sarutmana Nasule). Ce vrea proiectul asta si de ce trebuie el bagat cat mai urgent pe teava la Parlament? Pai, mai pe direct, proiectul vrea sa desfiinteze primariile de sector din Bucuresti si sa comaseze bugetele acestora (atributiunile se pot delega) la ...ati ghicit Primaria Capitalei. Naivii si populatia vor spune: da, da vrem reforma, asa trebuie, sa desfiintam birocratia, la ce ne trebuie primarii de sectoare, prea multe institutii, etc. etc. etc. Numai ca birocratia nu va disparea. Atributiile institutionale vor ramane in continuare impartite fostelor primarii de sector. Ce intereseaza este ca banii, banii sa ajunga intr-un singur buget central al Municipalitatii Bucuresti. Pai va dati seama ca asta ar fi al doilea buget statal ca marime din Romania? Pai va dati seama ca cine va fi primar la Bucuresti va fi cel mai smecher din Romania si va ghidona cea mai mare punga de bani din administratia locala si centrala? Leana stie ca nu poate la bani multi ca n-are loc de Blaga. D-aia vrea si ea macar prim -ministru (Hai ma Baseee, ce dracu, l-ai pus tot pe prostu` de Boc???!!!!). Pe la televizuina de vomitat LABEAINTAIATV au si inceput atacurile impotriva lui Oprescu. Enervarea este ca asa cum s-a scapat o duduie de pe la EVZ, Oprescu asta are inca popularitate in Bucuresti si asta e chiar culmea, acum cand noi suntem la putere. Daca ii iese smenu asta lu` Blaga (Sarutmana Nasule) preia conducerea gastii, pe bune. Cine are bani, informatii si balls pune mana pe puterea adevarata. In toata ecuatia asta, imi pare rau, nu e nimic pentru bizoni.

Anonim spunea...

Ce nu-mi place la tot peisajul asta e lipsa actiunilor criminale adevarate. Sa vezi si tu o lichidare de ziarist, un atentat cu bomba, un accident de masina cu opozanti politici. Ce facem fratilor, suntem mafioti sau nu suntem mafioti? Hai sa trecem la profesionisti, ce dracu tot pierdem vremea. Singurul episod de genul asta demn de luat in seama a fost moartea subita, rapida si irevocabila a lui Ovidiu Musetescu fost presedinte APAPS din partea PSD. Se poate intampla, de ce nu, sa fumezi o tigara putin mai tare decat trebuie, sau sa tragi in piept niste izotopi...asa da. Pacat ca nu s-a mediatizat mai mult.

Anonim spunea...

Bine ca ai sters comentariul meu precedent. Poate le vine bizonilor vreo idee... Mai stii?

Dan Selaru spunea...

Nu l-am sters eu, cred ca la blocat blogspotul.

Anonim spunea...

Da, ai dreptate, nu s-a actualizat conexiunea destul de repede. No problem.

Anonim spunea...

Cum spuneam, pana sa nu-mi joace feste Mozzila, ce nu-mi place la peisajul asta, este ca nu vezi si tu activitati criminale adevarate. Adica - o lichidare de ziarist, un atentat cu bomba, un accident de masina cu opozanti politici si altele. Ce dracu baieti, ne profesionalizam si noi sau ce? Suntem mafioti sau nu suntem? Singura faza notabila a fost moartea prematura si ireversibila a lui Ovidiu Musetesc fost presedinte APAPS din partea PSD. S-a intamplat, deh, o fi fumat omul vreo tigara mai tare decat trebuia, o fi tras in piept niste izotopi, ce, nu se exista? Deci se poate, daca vrem.

Anonim spunea...

...........................................................................................................................................................................

Anonim spunea...

Si pentru doamnele, domnisoarele si domnii al caror spirit de observatie nu se limiteaza doar la "Uau, afara ploua"! Daca ati bagat de seama, mult iubitul nostru presedinte a uitat de tot de treaba aia cu lupta impotriva coruptiei, cu DNA-ul ca e zmeu, ca l-am prins pe Popa prin Jakarta, ca-l cercetam pe Nastase, ca Basescu lupta pentru tine samd. Oare de ce? Sa fi fost doar o momeala pentru botanistii cu stampile-n mana? Sa fi fost doar o vrajeala? Asta inseamna ca acum nu mai lupta pentru noi, si impotriva coruptiei? Asta inseamna oare ca si PDL bea si mananca de la aceeasi carciuma unde poposea si PSD? Poate cineva sa ma ajute si pe mine sa-mi lamuresc dilema asta? Cred ca o sa-l intreb pe domnul Wiliam (nu ala celebru) sau pe domnu` Oprea omul de casa a lui Nastase. Tre` sa stie cineva, ceva.

Parvan spunea...

of of cristi, hai sa le luam pe rand:
12:20 povestea cu alba ca zapada si mieii nu-i deloc noua, e aceeasi poveste ca in 2007 cand au iesit de la guvernare pentru a revenii mai "vigurosi". E treaba ta daca solidarizezi cu "mieii" neincrezatori cu alba ca zapada sau cu orice poveste de adormit indivizi.
13:10 de ce ar folosi acele metode o grupare care are toata puterea?! in plus metodele alea risca sa sperie niste firme si niste creditori de ce ar risca gruparea sa piarda posibilitatea de a se imprumuta in numele altora?
17:22 orice politie politica are doua directii de actiune: neutralizarea adversarilor si loializarea sustinatorilor. Acum adversarii sunt neutralizati (si neutralizabili prin acte legitime) iar directia activa e loializarea/controlul celor pe care se sprijina gruparea.

Flavian spunea...

Motto: BCR nici nu stii... cat de mica incepi sa fii. Si vei vedea pe cine alegem sa facem banking... ;)

Lista grupurilor de clienti pentru diferite banci