marți, 2 noiembrie 2010

OTV sau DNA, sesizaţi diferenţa?

"Inculpatul Dan Diaconescu ne face să credem că este de fapt un ventriloc sau o interfaţă performantă IT, un fel de realitate virtuală complexă, nişte buze care se mişcă eliberând în atmosferă unde acustice scăpate cu totul din constrângerile neadecvate ale mentalului propriu"

"Personajul şi businessul său sunt învăluite în mister esoteric, chiar si numele societăţii (kundalini) nefiind tocmai accesibil neiniţiaţilor (kundalini – termen hindu, provenind din cuvântul sanskrit „kundal” si desemnând energia primordială prezentă sub forma a trei bucle şi jumătate, care se rotesc sub formă de spirală la baza osului sacrum; kundalini este descris în Upanishade ca o energie încolăcită în forma unui şarpe în adormire; trezirea energiei kundalini este considerată de Kundalini Yoga ca fiind calea supremă de cunoaştere: atunci când cele şase chakras ale fiinţei umane sunt luminate, Kundali distruge dezechilibrele create)" - o parte din "dovezi" aici.

Mai apar Flaubert, CTP, Dan Grigore şi Andrei Pleşu. Plus nenumărate alte elucubraţii, toate într-un rechizitoriu într-un caz de şantaj. Păi SOV avea dreptate, "Întăriţi-vă Statul!" este singura variantă. Cu asemenea imbecili vrem noi să facem dreptate? Procurorul, şeful său, Procurorul General, Preşedintele României, toţi sunt responsabili că există aşa ceva în Justiţia română.

După un asemenea rechizitoriu şeful DNA şi Procurorul General trebuie să-şi dea demisia sau să fie demişi. Despre autorul textelor de mai sus nici nu mai trebuie discutat. Dacă asta e reforma în Justiţie mai bine lipsă. Cu asemenea aberaţii nu poţi convinge pe nimeni că un om este vinovat. Pentru că pare o glumă. Pare chiar OTV-ul transformat în Justiţie. S-a ajuns prea departe.

6 comentarii:

Pongo spunea...

Poate o sa vina ziua cand vom constata ca sunt cu totii nebuni. Atunci sa vezi distractie!

Flavian spunea...

Dane, am eu impresia sau esti cam incepator in ale ezoteriei ? :)

Eu personal l-as felicita pe autorul rechizitorului pentru vasta sa cultura multi-disciplinara.

Sa nu-mi zici ca nu crezi nici in fizica cuantica.. ca unii zic ca ar fi cam tot pe acolo... ;)

Flavian spunea...

Iote, sa vezi cat de "bezmetici" au ajuns si fizicienii in ziua de azi: Experimentul cu 2 fante cu electroni

Numai că lumea cuantică este mult mai misterioasă decât şi-ar fi putut ei imagina. Când au încercat observarea fenomenului, electronul a revenit la comportamentul de particulă de materie. A dat naştere unui model cu doar două benzi şi nu unor franje de interferenţă. Simplul act al măsurării sau observării fantei prin care electronul a trecut, a avut ca efect trecerea acestuia prin doar una dintre fante, nu prin ambele.

Acest fapt a dat naştere multor întrebări. Ce este materia la nivel fundamental? Corpusculi sau unde? Şi ce fel de unde? Şi în ce fel influenţează observatorul uman tot acest fenomen? Este ca şi cum electronul "a decis să se comporte diferit", de parcă "ar conştientiza" că este observat îndeaproape. Se pare că observatorul a generat cumva "colapsul" funcţiei de undă a electronului prin simplul act al observării.


Cica poti influenta experimentul si energia electronului doar cu mintea. Heh, ce bezmetici... :)

La fel si astia care pretind ca-ti pot citi gandurile cu o pereche de casti bluetooth: NeuroSky

Dan Selaru spunea...

Si ce treaba are cu santajul? :-)

Pongo spunea...

Dileala. E un caz-scoala pentru amatorii de ezoterism "amatoristic". Omul e clar ca nu are nici simtul ridicolului si nici busola functionala. Hal mai mare decat asta sa te faci de ras nu cred sa existe:) Ce e drept, are si aghiuta momentele lui de umor nebun.

Flavian spunea...

Dane, legatura este una violeta.. :)