vineri, 19 noiembrie 2010

Puţină diplomaţie

De ceva vreme evit să spun ceva despre mândra noastră ţară condusă pe noi culmi de progres de Traian Băsescu şi Guvernul Boc. Dar câteodată aberaţiile întrec orice limită şi mă simt nevoit să comentez.

Subiectul este nefericita intervenţie de ieri a Preşedintelui Băsescu. În care a ieşit din limitele ţărişoarei noastre şi i-a luat la frecuş pe cei din Irlanda şi Portugalia, numiţi, şi pe cei din Spania şi Italia, nenumiţi.

Un grup de ţări care habar n-au să facă faţă crizei, criză la care noi facem atât de bine faţă.

S-o luăm pe rând. Toate cele patru ţări au creştere economică, noi nu.
Toţi au tăiat sau îngheţat salarii şi pensii dar nimeni ca noi, am fost cei mai dedicaţi austerităţii. La ce ne-a folosit? Irlanda acum a fost nevoită să accepte un ajutor, noi l-am luat acum aproape 2 ani. Aproape ne-am dublat datoria suverană, atât de hulită de Traian Băsescu. Ritmul de creştere e înfiorător. Suntem o ţară cu riscuri de împrumut mai mari decât toate cele 4 ţări.

Care au fost măsurile noastre? Prima Casă, exact în sprijinul balonului imobiliar deja defunct şi înfierat chiar de Traian Băsescu. Bani aruncaţi pe geam, deja au început executările silite.

Subvenţii la gaze. Cei care le-au primit ameninţă cu plecarea sau falimentul Impozitul forfetar, o reuşită economică, a ucis mii de firme. "Rabla" a fost un succes în Germania, i-a îmbogăţit pe vânzătorii de maşini din import la noi. Unde se duc profiturile "Dacia"?

Sistemul bancar se confruntă cu o rată a creşterii creditelor restante extrem de mare. Ne lăudăm că nu am avut o criză financiară. E probabil s-o avem. Ordinea crizelor nu e o regulă.

Avem 1 om din 8 plecat în străinătate la muncă. De ce? Pentru că nu au din ce să trăiască aici. Cum să echilibrezi bugetul când nu mai are cine şi unde să muncească în România. Nu creşte şomajul, creşte emgraţia.

Tăierile continuă, austeritatea se adânceşte şi putem să ne mândrim cu o rată a inflaţiei peste toate cele care se manifestă în statele înfierate. Tot tăieri dar camuflate.

Cred că Traian Băsescu trăieşte într-o lume paralelă cu realitatea românească. Iar salariul mediu din Portugalia este de câteva ori mai mare faţă de cel din România.

Să nu ne mai aberăm şi măcar puţină diplomaţie să arătăm. Cum ar fi ca Polonia să spună că Guvernul României habar nu are pe ce lume e şi tot ce a făcut e un dezastru. Ei au dreptul, că nu au avut criză.

Puţină diplomaţie nu strică. E vorba de bun simţ.

19 comentarii:

CAD spunea...

De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere...

alex@formidabilii.org spunea...

Te contrazic la afirmatiile economice. Romania e intr-o situatie mai buna decat Portugalia sau Irlanda, la fel cum e intr-o situatie mai buna decat Letonia sau Lituania.

Strict legat de diplomatie, ai dreptate. Nu are sens sa ii aratam cu degetul pe altii. Dl Basescu isi confirma vocatia de pion american, pentru ca prin afirmatiile lui sprijina interesul american de demolare a euro.

Anonim spunea...

Si eu va contrazic la afirmatiile economice. Pai mai avem putin si demolam economia americana. Pe aia chineza am depasit-o de mult. Hai cu falimentuuuuuu! Vom fi iarasi ce am fost si mai putin decat atat, adica ETIOPIA EUROPEI! SORIC FOR PRESIDENT! FALAU PRIM MINISTRU! Oricum tot aia e, da macar avem ceva actiune gang bang.

Dan Selaru spunea...

Alex, am vrea sa avem economia oricarei tari din cele 4.

Pongo spunea...

Da, cred ca deja vrem sa avem economia alora.Sau o sa vrem in curand.

Catz Kitty spunea...

Ia o aspirina si-ti trece necazul.
Poate zici ceva si despre superbul program economic al Opozitiei.

Dan Selaru spunea...

Ce are cu Prefectura?

i-conomics spunea...

Foarte multe state.. nu numai Romania, Grecia si Irlanda au fost pacalite de valul de lichiditate din 2005-2008.

Trebuie o analiza clara cauza si efect...

Daca Faceti o analiza a istoriei recente veti observa ca America si intr-o oare care masura Europa nu putea iesi din recesiunea 2000-2004... si ce au facut.. au tiparit.. au tiparit in draci.. ok.. u fizic dar au creat mega lichiditate... care s-a dus unde a putut... in imobiliare si deficite a autoritatilor publice... in america bula imobiliara s-a spart cu efecte devastatoare. in europa bula imobiliara a avut materializare partiala in citeva tari nu peste tot.. spre exemplu germania.. plus bula cheltuielilor statale...
daca isi face careva iluzii ca tiparirea actuala de bani nu o sa aibe un efect si mai devastator de cat lichditatea injectata cu forta in anii 2000-2004.. se inseala..

Inflatia este garantata!

i-conomics spunea...

Completare..

Injectarea de lichiditate din 2000 - 2004 s-a materializat in variate bule... in 2005 - 2008.. interesant este lag'ul... dintre cele doua evenimente...

Probabil ca valul inflationist va aparea abea in 2013-2015...

Anonim spunea...

Păi, din proprie experiţă de profesionistă în diplomaţie dar numai datorită propriilor mele relaţii cu SUA (din ălea ale Opoziţiei adecă) şi nicidecum precum cele pe care le au analfabeţii ăştia din Guvern)incluşi aici, nenumăraţi dintre angajaţii Ministerului de Externe în Ro): sper că aţi citit şi pe blogul meu dar şi pe Facebook plus domeniul meu de net că: Adevărat grăiţi. Cu toate ăstea, adaug experienţei mele urîte pe plan informal(nici acum nu sunt plătită în ţara noastră, după atîţia ani): experienţa şi experienţe de viaţă formală(adică cum e cu educaţia asta în şcoli, la romîni).Am predat deunăzi un proiect în statistică internaţională: comparaţia între Romînia şi o altă ţară în U.E.(d.p.d.v. al calităţii vieţe analizat). Păi, de ani de zile vă spun exact ceea ce spun ele şi ei pe siteul C.I.A. d.e..şi unii dintre ziarişti şi chiar academicieni au dovedit şi o dovedesc mereu..profesional vorbind. Cine însă face pînă la urmă 'diplomaţie' pentru Romînia şi este al dracului de bine plătit, pentru prostia cu care o face mereu..ei-ele şi copiii lor. Punct.(citiţi pe Amycommunications.blogspot.com).

Anonim spunea...

Şi, încă un lucru: sunt irlandezii impulsivi şi cîrcotaşi şi îmi cam seamănă trebuie să recunosc, dar nu cred că irlandezi şi-au bătut joc de dreptul meu la sănătate şi la viaţă, pînă acum. Pe portughezi nu îi cunosc însă, dar sportivi romîni cu care eu discut ştiu despre aceşti. dacă vă mai luaţi de irlandezi vreodată vă dau de pereţi, domn' Preşedinte Băsescu şi Co.! Măcar de aţi fi voi în stare să vă păstraţi o ţară aşa de verde .şi frumoasă precum o au aceşti!!Punct.

Anonim spunea...

Şi, încă un lucru: sunt irlandezii impulsivi şi cîrcotaşi şi îmi cam seamănă trebuie să recunosc, dar nu cred că irlandezi şi-au bătut joc de dreptul meu la sănătate şi la viaţă, pînă acum. Pe portughezi nu îi cunosc însă, dar sportivi romîni cu care eu discut ştiu despre aceşti. dacă vă mai luaţi de irlandezi vreodată vă dau de pereţi, domn' Preşedinte Băsescu şi Co.! Măcar de aţi fi voi în stare să vă păstraţi o ţară aşa de verde .şi frumoasă precum o au aceşti!!Punct.

Flavian spunea...

Citisem la Razvan pe blog chiar zilele trecute un articol din Capital:

Irlanda are datorie externa in PIB peste 1000%???? Dat externa per capita depaseste 500,000 euro?? Cine dracu ii tine pe astia in spate?? Noi romanii ce sa zicem cu al nostru 40%?

5. Belgia – Datoria externă (ca procent din PIB): 320,2 la sută
Datoria externă per capita: 119.681 de dolari
Datoria externă brută: 1.246 miliarde de dolari
PIB 2008: 389 miliarde de dolari

4. Olanda – Datoria externă (ca procent din PIB): 365 la sută
Datoria externă per capita: 146.703 de dolari
Datoria externă brută: 2.452 miliarde de dolari
PIB 2008: 672 miliarde de dolari

3. Marea Britanie – Datoria externă (ca procent din PIB): 408,3 la sută
Datoria externă per capita: 148.702 de dolari
Datoria externă brută: 9.087 miliarde de dolari
PIB 2008: 2.226 miliarde de dolari

2. Elveţia – Datoria externă (ca procent din PIB): 422,7 la sută
Datoria externă per capita: 176.045 de dolari
Datoria externă brută: 1.338 miliarde de dolari
PIB 2008: 316,7 miliarde de dolari

1. Irlanda – Datoria externă (ca procent din PIB): 1.267 la sută
Datoria externă per capita: 567.805 de dolari
Datoria externă brută: 2.386 miliarde de dolari
PIB 2008: 188,4 miliarde de dolari

alex@formidabilii.org spunea...

@Flavian: cifrele alea prin ele insele nu spun mare lucru.

Mare parte din datoriile respective sunt datorii private (in principal ale bancilor din tarile respective) si majoritatea se reinvestesc tot in strainatate deci au "back-up" in asset-uri aflate in afara tarii respective.

Problema intr-o criza de lichiditate e ca liabilities devin greu refinantabile iar asseturile devin greu vandabile. Ceea ce intr-o piata normala are loc destul de simplu (anularea/compensarea pozitiilor opuse) intr-o piata nelichida nu mai are loc. In loc sa ai un net zero, de fapt ai doua probleme pe cap: cum sa iti platesti datoriile si cum sa scapi de asseturile care se devalorizeaza.

De ex cazul Irlandei- bancile din UK au imprumutat Irlanda (bancile de acolo, firmele si statul irlandez) cu aprox 140mld EUR. Pe de alta parte bancile irlandeze au folosit banii astia ca sa finanteze firme irlandeze care au facut achizitii in UK de vreo 120mld EUR (cifrele sunt aproximative). Net deficitul e doar de 20mld EUR, insa in perioada asta Irlanda are de dat 140mld EUR care nu se refinanteaza decat la dobanzi foarte mari si in acelasi timp sta pe asseturi uriase in UK pe care daca le-ar scoate la un "fire sale" ar distruge piata imobiliara si financiara din UK. De aia stau astia cu pistolu la capu Irlandei sa primeasca "injectia de lichiditate", le e frica de "fire-sale" urile din economiile lor. Irlanda e diferita de Grecia prin faptul ca are multe asseturi in strainatate.

@AmyfromRomania: citeste interviul cu Plesu de pe Hotnews. Exprima foarte bine diferentele intre Romania si unii "tigri economici" europeni, mai ales parabola aia cu lada cu cartofi: la noi o lada plina de noroi cu trei cartofi, la "ei" (cred ca ii dadea exemplu pe polonezi prin anii 75-80) o lada curata dar goala. Asa si acum, noi murdari dar solvabili- ei curati si verzi dar rupti in fund.

KingSnake spunea...

Uite si diplomatia:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8053410-fotogalerie-basescu-avut-summit-nato-scurt-schimb-replici-sarkozy.htm

Flavian spunea...

Alex, stiu ca cifrele nu vor mai insemna in curand mare lucru, atunci cand baietii vor da faliment... :)

Era doar un mic exercitiu de comparatie pornit de la ideea lui Dan ca astia stau mai bine ca noi. Pot sa ma dau si eu cu porsche-ul ca sa am impresia ca o duc mai bine ca vecinul.

Dar daca asta inseamna sa am cateva sute de mii datorii la banca, cred ca in final tot el o va duce mai bine atunci cand eu voi ramane si fara fitze si fara casa... :)

Flavian spunea...

Ah, iti recomand si filmuletul ASTA... :)

Ilustreaza perfect problema datoriilor europene... :D

alex@formidabilii.org spunea...

Mie imi vine greu sa cred ca Elvetia ar da faliment, dar daca tu zici ca "cifrele vorbeste"...

Flavian spunea...

Elvetienii au si ei Lehmanul lor care a scapat ca prin mustatile acului pana acum: Elveţienilor le este teamă de un mega-faliment bancar