sâmbătă, 19 februarie 2011

Politicienii au o singură soluţie. Hiperinflaţia

Cum funcţionează inflaţia? Când un Stat tipăreşte bani sau are un deficit extravagant pe care-l acoperă cu datorii imposibil de plătit există o regulă.

Banii ajung întâi la bănci care cumpără în general acţiuni, cererea e mare, preţurile cresc (vezi Dow Jones). Apoi valul de bani ajunge la fondurile de investiţii şi la marile corporaţii. Aceştia cumpără lucruri palpabile, mijloace de producţie, hrană, metale preţioase, acţiuni de la firme mai mici. Preţurile cresc iar. Apoi banii ajung la firmele care realmente produc. Care cumpără materii prime, cererea creşte şi cu ea preţurile. La sfârşit banii ajung la oameni, preţurile deja au crescut.

Când FED tipăreşte bani, cum o face acum, inflaţia creată e mondială. Preţurile cresc, şi cresc în primul rând la lucrurile de la baza piramidei lui Maslow, şi afectează pe cei mai expuşi. 44 milioane de oameni au căzut în sărăcie din cauza preţurile crescute la alimente.

Apoi urmează preţul combustibilului. Oamenii îşi pierd mobilitatea. Afacerile merg mai greu. Preţul îi face pe toţi mai săraci. Majoritatea revoltelor din ultima vreme au legătură cu preţul alimentelor şi combustibilului, lumea arabă este foarte vulnerabilă dar e posibilă o revoltă oriunde.

Asta pentru că nimeni nu a ieşit din criză. Faptul că nişte conţopişti de la FMI sau Banca Mondială au nişte cifre mai mari într-un tabel e o iluzie. Nu despre asta e vorba. E vorba despre încredere. Despre locuri de muncă.

În 1980 datoriile statelor bogate erau total acoperite de aurul mondial. Azi acoperirea este de 20 de procente. S-au tipărit bani în neştire şi s-au făcut datorii imposibil de plătit. Nu există niciun viitor luminos. Oamenii politici ai lumii trebuie să accepte situaţia şi să găsească o soluţie.

Iar soluţii sunt două, să dea faliment statele sau să avem hiperinflaţie. Pare că mergem pe calea hiperinflaţiei.

Există tot felul de analişti care nu văd pădurea din cauza copacilor. Fac analize tehnice, se uită la grafice. Realitatea e mult mai simplă. Statele sunt falimentare, nu-şi pot plăti obligaţiile şi o să tipărească bani. Preţurile o să crească în mod catastrofic. Oamenii se vor revolta. Lumea arabă e doar începutul. Adevărata criză nici nu a început. Dar ce frumos ne iluzionăm cu tot felul de parascovenii politice.

La nivel local sau global situaţia e fără ieşire. Doar la nivel individual sau de grup.

54 de comentarii:

Constantin Gheorghe spunea...

Nu vrei să vezi tu câtă monedă creează băncile? Şi ele nu e stat! E lacome! Sigur, e şi mână în mână cu statul! Dar cine spune că lumea în care trăim e tocmai fair?
Şi doi: ce am câştiga dacă statele ar da faliment? Pe bune! Ce avantaje am avea? Ne-ar rezolva asta problemele?

Unknown spunea...

Dane, ai inteles corect ce se intampla! As avea o singura remarca: de la infiintarea sistemului actual monetar se intampla acelasi lucru! Este un simplu ciclu. Banii sunt utili intr-o economie; este importanta existenta unei metode simple de estimare a valorii/muncii. De obicei aceasta nu este extrem de corect estimata, dar are o aproximatie destul de buna si se corecteaza din cand in cand (prin diverse metode in functie de derapaj). Nu exista sisteme perfecte, si chiar daca ar exista, oamenii ar face tot posibilul ca sa-l reinventeze dupa 15 ani :)

cristian dogaru spunea...

mai exista o varianta-austeritate, fiscalitate marita, etc...si europa pare sa o ia intr-acolo...mai devreme sau mai tarziu va avea si SUA ..tva

Anonim spunea...

Nu va prea pricepeti la macroeconomie Dl. Selaru. Va sfatuiesc sa luati un manual de anul 1, sa cititi cateva ore si apoi sa va mai ganditi la acest articol.

P.S: Ce face FED-ul nu are nici o treaba cu inflatia la nivel mondial. Va recomand sa cititi analizele lui P. Krugman pe acest subiect.

nedormitul spunea...

badea cîrţan ce-o zice de faza asta?

Anonim spunea...

Nu te-ai plictisit Selaru sa tot bati campii prevestind apocalipsa? Nu mai poti tu de grija banilor altora. Pun pariu ca esti un parlit, un coate goale care spera sa ajunga toti ca el. Mai lasa-ne cu "analizele" tale. Cumparati argint si aur si fi fericit. Noi sintem foarte linistiti in privinta viitorului. Nu ne mai purta tu de grija. Hai pa.

ThinkAgainRo spunea...

Anonim ca de obicei mai periculos decât prostul care nu ştie nimic este prostul care crede ca ştie ceva!Asta esti tu!Ai impresia ca stii ceva dar nu stii nimic!MI-E scârba de mediocritatea cu studii superioare de nu-mi vine sa urlu!Felicitari articolul este extrem de concis si de documentat!E simplu pentru orice cretin sa inteleaga ca atunci cand se tiparesc bani in nestire CRESTE INFLATIA si cei saraci sunt spoliati talhariti etc!

Anonim spunea...

Spinzurati-va fratilor ca nu mai e iesire! Analistii lui peste. Sau aruncati-va de pe blocuri. Nu mai puteti voi de grija saracilor ce sa-ti spun.

vvv spunea...

mda..iar n-ai dormit bine noaptea trecuta nu?.. si mai vine si 2012.. naspa treaba.. criza s-a terminat demult. fed-ul nu mai tipareste bani, de fapt ia inapoi banii pe care i-a dat imprumut la banci (de fapt, chiar au facut profit). baietii grasi de la fed si bancile centrale stiu cum e treaba cu inflatia si o tin sub control, ca asta le e meseria. mai creste un pic, dar nu suficient ca sa distruga economia. politicienii s-au prins si ei cum e cu cresterea datoriei - ia un pic pana se intoarce trendul, dar e acolo. miz clinton a introdus politici noi pentru jandarmul global, dictatorii nu mai sunt atacati de armata ci de.. hmm.. populatie, de asta sunt revolte in lumea araba, nu ca nu au ce manca. de fapt, tunisia de ex nici macar nu a avut criza economica... realitatea e mult mai simpla, din bucuresti se vad numai catastrofe.

ThinkAgainRo spunea...

Ia un pic pănă se schimba trendul....acum in timp ce vorbim argintul este la maximul din ultimii 30 de ani si creste si nu se mai opreste!Dolarul scade până spre zero si nu o să-şi mai revină niciodată!Realitatea se vede frumoasa din Bucuresti spre deosebire de provincie!Iar voi academicienii teoreticieni ai succesului care le ştiţi pe toate o să mâncaţi peste 4 5 ani analizele voastre de superexactitate!

ThinkAgainRo spunea...

Decât să locuiesc pe o planetă cu proşti ca tine mai bine mă spânzur!Noroc că faci parte dintr-o minoritate:proşti aroganţi ca tine sunt foarte puţini!

Anonim spunea...

Domnu Selaru, de cate ori citesc blogul dvs., ma apuca depresia.

Nu zic, e posibil sa aveti dreptate pe undeva, dar parca sunteti prea pesimist. De obicei, adevarul e undeva la mijloc intre viziunile optimiste ale guvernantilor si previziunile dvs. pesimiste.

In acest caz concret, ma indoiesc ca se va recurge la hiperinflatie - ar genera panica, revolte etc. De asemenea, statele europene trebuie sa respecte niste norme in privinta inflatiei.

Nu mai ramane decat calea reformelor interne, sau a razboiului.

Anonim spunea...

Într-o măsură destul de mare analiza dumneavoastră este mai mult decât adevărată însă nu trebuie uitat faptul că şi americanii fac analize şi sunt specialişti în ai pune pe alţii să scoată castanele din foc(vedeţi ce se întâmplă în orient şi ce va urma, marile averi se fac în perioade tulburi(pescuit) şi în felul acesta america şi cei care stiu să speculeze vor câştiga.

Unknown spunea...

Cresterea pretului alimentelor e rezultatul unei combinatii de factori.

http://www.cafeacutaifas.ro/2011/02/pretul-alimentelor-intre-fundamente-si_10.html

Deocamdata nu putem vorbi de hiperinflatie si tiparire de bani la nesfarsit - aici nu e un fenomen ascuns, ci derivat din cumpararea de titluri de stat de catre FED.

Luigi spunea...

Un articol corect care explica simplist realitatea. Atunci cand datoriile publice ale statelor se apropie de 100% PIB nu mai e de gluma. Inseamna bugetele consolidate pe 3 ani. Pentru unii o astfel de datorie e o gluma dar cand, in loc sa incepi sa achiti ratele, tu cheltui in continuare cu 6% mai mult decat incasezi, oare ce urmeaza? Ganditiva ce excedent bugetar ar trebui sa aiba statele si pe ce perioada? Urmatorii 20 ani pt. Romania vor fi la fel ca cei de dupa '89, cand nu se va intampla nimic, doar vom supravietui de pe o zi pe alta pt. a plati datoria actuala.
Eu va recomand sa nu cititi manuale de anul 1, scrise de bugetari care n-au trait o clipa in capitalism, pt. ca la acest nivel veti ramane. Citi carti ale unor oameni care au demonstrat pe ei insisi ceea ce scriu (vezi Kiyosaki, Phil Town). Indiferent de ce analize "dezinteresate" fac unii, logica elementara spune ca atunci esti obligat sa cheltui an de an 11 lei, tu neavand decat 10, singura solutie este titlul acestui articol.
Dar .. in curand vor fi nevoiti sa cheltuie 12. Fondurile de pensii si sanatate sunt in moarte clinica.

alex@formidabilii.org spunea...

E posibil dar nu e probabil sa se ajunga la hiperinflatie (inflatie peste 10%).

S-au "tiparit" bani intr-adevar pentru a carpi bancile si firmele de asigurari "too big to fail". Insa datoriile acestor firme fata de actori privati au devenit datorii fata de stat. Asa ca daca inflatia sare un pic calu statul va strange robinetul de bani si situatia se va regla. Statul are mai multe parghii de control acum decat acum 3 ani.

Deficitele si datoria statului- a explicat cineva mai sus. Fiscalitate marita.

Glisse spunea...

Naspa treaba, io chiar asteptam sa imi fac credit cu bulentinu` la o plasma, ceva :((

i-conomics spunea...

Anonym:

Cu manualul de economie an 1.. nu rezolvi nimica.. doar spalare pe creer.. de fat toate manualele de economie din sistemul academic nu sunt nimic altceva de cat preconditioarea turmelor ce au loat-o pe poteca cunostintelor economice..

Dv8 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
dragos spunea...

@cafeacutaifas
Cumpararea de catre FED a titlurilor de stat ESTE tiparire de bani.

@Anonim: esti de o mediocritate intelectuala atat de presanta, incat replicile tale nu pot fi gratificate cu un raspuns pe subiectul discutat. Krugman si Kaynes ti-au spalat creierul imaculat incat nu poti gandi mai departe de manualul de

dragos spunea...

...economie din ASE

Dan Selaru spunea...

Wow, nu poate omul sa-si numere argintii, ca sa fiu in ton cu injuraturile, ca vine iubitorul lui Keynes si ma face praf. :-)

Anonim spunea...

Felicitari, Dan Selaru! Foarte bun si la obiect articolul. Este normal sa existe multi iritati, nimeni nu accepta cu seninatate catastrofa.

Dragos spunea...

@Dan Selaru:

Tare asta cu argintii. Mai ales azi dupa explozia pretului argintului din ultimele zile. De fapt e irelevant ce se intampla in 1-2 zile pe aur sau argint. Relevant o sa fie ce mai ramane din experimentul Kaynesian peste vreo 3-5 ani.

Dan Selaru spunea...

@Dragos corect, despre asta e vorba.

Unknown spunea...

@Viulet

da, dar nu scapata de sub control.
In plus, la un momnet dat tot se rambursau.

gogu spunea...

Desteptu ala de anonim nu stie ca si celelalte state au dat drumul la tiparnite?
Comanda de print s-a dat mai demult ca doar nu puteau sta ca fraierii sa sa uite cum impota inflatia USA .mai bine si-o creeaza singuri ca-i mai cu folos!

Anonim spunea...

Am si o intrebare de om nepriceput - cand se va intampla asta? In timpul vietii noastre? Sau "in the long term.."
Zic si eu, nu dau cu paru'!

ovidiu spunea...

Nu ma prea pricep eu la economie si analize macro dar un lucru e cert: ceva se intampla in lume ,se agita apele in multe parti si e din ce in ce mai instabila situatia pe plan mondial.Nu vreau sa fiu alarmist nici sa folosesc cuvantul apocalipsa doar ca o sperietoare insa sunt deacord cu autorul ca solutia ramane la nivel individual si cine stie daca toate astea n u incearca sa ne transmita ceva individual,de ce nu un mesaj spiritual sa ne trezim din agonia de ,,a avea" si sa ne preocupam mai mult de ,, a fi".

Dan Selaru spunea...

Se poate intampla in 2 ani, in 20 dar si in 2 luni. In Republica de la Weimar a fost o cheste de luni. La fel si in Ungaria sau Serbia.

Hronic spunea...

Inflatia deliberata e un mijloc de echilibrare a economiei, chiar daca nerecunoscut. S-a practicat in Romania in anii 90 si se stie bine sistemul. Problema e ca acum convergenta la zona euro nu le mai permite decidentilor aceeasi libertate de miscare.
Sigur ca in America se practica acum o inflatie usor marita pentru ca sistemul nu ar rezista la presiunile pietei mondiale.

Flavian spunea...

Articolul e bunicel, dar necesita cateva completari. In 1980 nu mai eram acoperiti in aur. Nici macar in 1970 nu mai eram, desi atunci s-a produs decuplarea: China vs US - faza a treia

Gasiti tot acolo motivul pentru care austeritatea si "solutia Volcker" cu ridicarea dobanzilor NU mai este o alternativa. Pentru cine pricepe engleza un articol foarte bun si aici: Economy Flight 666 - Our One-Way Ticket To Zimbabwe

Flavian spunea...

P.S. I hate to say.. I told you so... :)

mobutu spunea...

Hronic,
Inflatia, de orice fel ar fii ea, nu poate "echilibra" in niciun fel economia.
Dimpotriva.

Flavian spunea...

Bine ar fi daca economia ar urmari echilibrul. Pana acum a urmarit doar cresterea infinita fara rost...

alex@formidabilii.org spunea...

Lacomia si individualismul intra intr-un conflict direct cu ideea de echilibru sau "crestere sustenabila".

Bine ar fi, dar nu e. Iar o criza nu rezolva aceasta problema. O criza economica majora poate fi un catalizator, insa principalul factor este evolutia sociala. Practic, doar "atunci cand o sa fim pregatiti"...

Flavian spunea...

Reformulam: ideea de "crestere sustenabila" intra intr-un conflict direct cu notiunea de echilibru sau sustenabilitate... ;)

Multi nu pricep ca ceea ce poate creste este doar eficienta utilizarii resurselor, nu consumul acestora. Iar economia actuala nu are nimic de-a face cu eficienta, ci tocmai cu cresterea consumului.

AristotelCostel spunea...

Bernanke Put is a direct cause of a severe psychological imbalance in the market where investors begin to act irrationally based on false promises made by the Fed. The truth is, the Fed’s ability to influence the real fundamental economy via QE is limited, however, they are having a powerful impact on market psychology. This is where many economists lose sight of the forest for the trees. They entirely ignore the human reaction to policy measures. And in an environment where the Fed is maintaining low rates and literally telling people that they will keep “asset prices higher than they otherwise would be” it is simply foolish to believe that they are not inducing some level of speculation in various markets.

The recent bout of inflation in China and the floods in Australia have laid the perfect foundation for a fundamentally driven rally in many commodities. Add in the Fed’s direct message to buy risk assets and you have all the ingredients for rampant speculation. To believe that this speculation is stopping at equities is naive at best. The fundamental story in the emerging markets and hence the commodity markets is far superior to the modest growth story in most US equities. So, it’s only natural so see investors pouring into the commodity markets with the expectations of higher gains on the misconception of the Fed’s “money printing” and a sound fundamental backdrop.

The problem is, investors and speculators are taking the Fed’s words to heart and they are acting on them.
...
This is the pyramid scheme you're currently involved in... and you should "buy all dips."

And while I'm sure you're convinced you're good enough, and fast enough, to figure out when the bubble will pop, and you'll get out with a huge profit, in 2000 you only had to be off by three days to lose 2/3rds of your money, and only by one day to lose half.

alex@formidabilii.org spunea...

@Flavian: n-ai dreptate cu "cresterea sustenabila".

Flavian spunea...

alex, e demonstrat matematic ca asa-zisa "crestere sustenabila" e de fapt un oximoron... :)

Stie si Dan treaba asta, dar din cand in cand mai uita si trebuie sa-i aduc aminte: Despre naivitate, inflaţie, globalizare şi funcţia exponenţială

Ovidiu spunea...

Articolul descrie un adevar si doar atat. Unii il vad inspaimantator (is multi printre putini), altii doar ca pe un adevar implacabil ca si glaciatiunea pentru omul primitiv (is putini printre putini) si restul nu il vad sau inteleg deloc (mai toti cei multi). In istorie se stiu doar cateva cazuri in care statele au reusit sa isi achite datoriile, dintre care cel mai celebru e cel al Angliei, imediat dupa revolutia industriala. Restul corectiilor sau facut pe baza de inflatie. Ca acum is cam mari datoriile, probabil ca explica termenul de hiperinflatie. So what? Soarele o sa mai arda implacabil inca 4 miliarde de ani..

Londres spunea...

Sunteti copii, nu-i mai vaitati voi pe americani.Aveti si voi 5 monede ingropate sub casa bunicii si va credeti geniali.Ce-ar fi sa va duceti de pe-acum in Zimbabwe si sa ne lasati?

Flavian spunea...

Ovidiu, ai uitat optimistii: Schimbarile care vor veni

Iar astia as indrazni sa argumentez ca nu sunt o categorie neglijabil de mica. Depinde insa in care cercuri te invarti.

Dan Selaru spunea...

Exista 2 variante. Selaru e tampit si totul e ok. Si atunci de ce sa ne facem griji.

Selaru nu e tampit si atunci macar stim ca e nasol.

Probabilitatea ca Selaru sa fie tampit e mai mare decat sa fie sanatos la cap. Asa ca totul e in regula. Traim in cea mai buna dintre lumile posibile si nu trebuie sa ne facem griji.

om bun spunea...

Ezista o a treia solutie : China

ThinkAgainRo spunea...

Dan Selaru Nu este si nu va fi niciodata timpit!Observ parcurgand comentariile ca lumea inteligenta ii da dreptate!

sibianul spunea...

uneori decat imprumuturi de pe piete externe mai bine hyperinflatie. Mai ales acum cand Romania mai are doar pentru cativa ani moneda proprie si poate apela la ea

alex@formidabilii.org spunea...

@Flavian: cata vreme ideile nu costa nimic dar pot fi transformate in bunuri economice prin inovatie- "cresterea sustenabila" exista. Ideile injecteaza entropie negativa in sistem si il impiedica sa se prabuseasca.

Asa ca echilibrul si cresterea sustenabila nu sunt incompatibile- depinde ce intelegi prin crestere sustenabila (eu inteleg o transformare calitativa in sensul scaderii ponderii resurselor fizice utilizate si cresterii utilizarii resurselor imateriale, urmarind efecte pe termen lung si nu profit pe termen scurt).

Dar asta e o discutie lunga si nu prea are legatura cu hiperinflatia.

Singura legatura ar fi ca un salt tehnologic major ar fi un factor de a reduce nevoia de hiperinflatie :)

Flavian spunea...

alex - asa cum ziceam mai sus, singurul lucru care poate creste sustenabil este eficienta, nu consumul.

Economia actuala se bazeaza din pacate pe cresterea consumului, in detrimentrul eficientei. Pur si simplu prioritatile trebuie inversate.

alex@formidabilii.org spunea...

Daca consumi in proportie crescanda "idei", consumul poate creste sustenabil.

Anonim spunea...

Acuma eu inteleg ca unii oameni au dezamagiri, faze nasoale in viata personala dar nu trebuie sa le transpuna in viziunea macroeconomica, geopolitica, etc. Inteleg eu din articolul asta ca lumea traieste pe datorie din anii 80. Le-a mers destul de bine 30 de ani am putea spune.
In legatura cu afirmatiile gen "Există tot felul de analişti care nu văd pădurea din cauza copacilor.Fac analize tehnice, se uită la grafice." te pufneste rasul. Oaaaa! Se uita la grafice.... Fac analize tehnice... Ce-o mai fi si alea???
Cea mai tare chestie e partea cu mancarea e scumpa pt ca au tiparit americanii bani. Tot americanii e de vina, stiam eu...
Probabil recoltele infecte de grau din 2010 n-au avut nici o influenta la cresterea preturilor, dolarii sunt responsabili. Faptul ca tarile alea de 2 lei din Africa si Asia nu produceau nimic, importau tot si erau conduse de niste regimuri de toata jena probabil ca nu conteaza.
Imi place si partea cu "e posibilă o revoltă oriunde". Da, cred ca maine suedezii or sa iasa in strada, poimaine, elvetienii, si, poate, cu putin noroc, raspoimaine ne trezim si noi.
Partea misto este ca Romania e plina de tot felul de oameni care abia asteapta sa auda ca "dusmanul capitalist" s-a dus naibii, toti suntem varza, maine ne ia naiba pe toti, etc.
Mai oamenilor, dar in 1917 cum arata lumea? Razboi, foamete, molime, dadeau coltu cu zecile de mii pe zi... Dar in 1942? Japonezii calare pe americani, nemtii lucrau la Auschwitz la foc continuu, etc. Voi aveti impresia ca Apocalipsa e maine, dar atunci oamenii credeau ca Apocalipsa chiar a venit. Uitati-va putin in jurul vostru si fiti mai optimisti, fratilor!!!

Anonim spunea...

Dle. Selaru, nu cred ca sunteti tampit si nici ca nu sunteti tampit. Exista si calea de mijloc, va vine sa credeti?

Anonim spunea...

Scuze pentru tripleta de mai sus, imi tremura mana :)

Dan Selaru spunea...

Catre penultimul anonim. Indobitocirea este un fenomen care ne afecteaza pe toti. Pe unii in mod fatal, nu mai vad faptele.

Ultimul anonim, ai dreptate, totdeauna dreptatea e la mijloc. Asa sustin totdeauna cei care nu o au. E o scuza comuna.