În istoria post-revoluţionară au existat, şi există, două soiuri de demagogi. Demagogii ilogici, exemplele sunt multiple, avem în timpurile actuale pe Dan Diaconescu şi Vadim Tudor. Avem şi demagogii logici, în timpurile actuale, din presă cel mai important este CTP iar din politică PDL.
Primii sunt definitiv pierduţi. Cel de-al doilea gen foloseşte o tehnologie de manipulare mai subtilă. Emite nişte axiome false iar apoi judecă logic şi obţine rezultate care contrazic flagrant realitatea.
Să luăm cazul Păsat.
Să emitem ipotezele.
1. Puterea are majoritate în forul legislativ.
2. Voinţa politică hotărăşte rezultatul votului.
Dacă prima ipoteză poate fi contrazisă doar de imbecili cea de a doua este mai dubioasă. Să încercăm s-o analizăm.
Pentru a valida o ipoteză trebuie ca ea să fie dusă la extrem. La noi se crede că democraţia este voinţa fără oprelişti a majorităţii. E complet fals. E voinţa majorităţii în limitele legii.
Poporul e reprezentat de Parlament. Care Parlament se supune legii, reprezentată de Constituţie, regulamente de funcţionare şi de restul legilor.
Pentru a-l trimite pe Dan Păsat în faţa Justiţiei, nu la închisoare, era necesar un număr legal de voturi, care e irelevant. Opoziţia are dreptul legal să nu voteze.
Şi de aici aritmetica e inutilă. E vorba de voinţa politică nu de aritmetică. Puterea nu a avut voinţă politică să-l trimită pe omul ăla în faţa Justiţiei. Pentru că Puterea are majoritatea.
Dacă nu o are trăim într-un Stat nedemocratic. Dacă o are nu a avut voinţă politică.
Mai sunt fapte de clarificat.
A spune că şi alţii au făcut la fel nu este o justificare, este doar o comparaţie care e corectă logic dar irelevantă. Să ducem la extrem. Dacă cineva fură ceva nu îşi poate justifica fapta prin faptul că şi alţii au făcut-o.
A compara faptele Opoziţiei cu cele ale Puterii este o greşeală logică. În timp ce Opoziţia este lipsită, în limitele legii, de puterea de a lua măsuri chiar dacă are voinţă politică, Puterea are posibilitatea de a lua măsuri, în limitele legii, dacă are voinţă politică.
Ieri legile nu au fost încălcate, iar voinţa politică a fost învinsă pentru că nu a existat. Restul sunt raţionamente bazate pe argumente false.
A vorbi despre morala Opoziţiei, ieri, este echivalent cu lipsa de voturi pentru Boc când cu moţiunea din octombrie trecut când nu l-a votat nimeni, legal corect, moral aberant. Aici nu e vorba de morală sau bun simţ, e vorba de lege. Dacă nu respectăm legea şi respectăm morala comună înseamnă că nu avem legi corecte,. Ce e morala comună?
The show must go on!
PS Şi ca să fiu şi eu ilogic. Cine e victima acţiunii de la vămi? VB? :-) O răfuială între mafioţi dată la televiziunile mafioţilor, pardon, mogulilor. Despre ce vorbim?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
Sa sparg eu gheata intr-o maniera optimista : "cazul Pasat" a ajuns aici din vina exclusiva a PD(minus)L !...
Si aduc 2 (doua) argumente de necombatut :
1 - liderul Mircea Toader nu a ridicat degetul, sa le spuna colegilor de partid si de coalitie cum sa voteze ;
2 - presedinte Roberta nu a aplicat metodele artimetice de numarare rapida si corecta a voturilor.
Singura intrebare e daca revolta/disidenta/abatera/ greseala (etc.) s-a facut cu voie de la stapinire ?...
Nu imi dau seama, mai ales ca ieri la postul personal de televiziune, Base - desi in forma - era cam abatut ...
Dan, cu sau fără votul de ieri, Păsat este deja în faţa Justiţiei. Nu înţeleg de ce DNA(deşi în Constituţie scrie că e treaba Parchetului de pe lângă ÎCCJ) nu trimite dosarul spre judecare. Ce dracu' mai era de prevenit în arestul ăla cerut de DNA, când timp de patru luni jupânul putea face orice cu martorii şi probele.
De fapt, în afară de un denunţ, din partea unui partener de afaceri cu care s-a încăierat pe bani, şi nişte ascultări telefonice nu foarte explicite, băieţii n-au nimic. Cum nimic nu au nici în cazul Voicu, deşi îl ţin la beci, poate, poate declară ceva să se incrimineze. De fapt arestul preventiv este o formă de tortură(în cazuri de genul ăsta), pentru a-i determina pe cei arestaţi să se auto-acuze, pentru că Procuratura nu e capabilă să-i înfunde altfel. Nu cred că, într-o ţară normală, şi morală, scopul poate scuza mijloacele. Oricât ne-am face noi cruce ori de câte ori vedem că Păsat e parlamentar, şi l-am detesta(eu chiar îl detest!), nu cred că putem accepta să se facă "dreptate" cu orice preţ. Pentru că nu putem plăti orice preţ. Nu avem cum, fără să ne anulăm, moral vorbind, ca oameni. Şi atunci nu e cazul să ne indignăm prea tare în legătură cu votul de ieri. Este un sănătos reflex de conservare. Când ştii că ai o Procuratură abuzivă, sufli şi în Păsat, nu doar în iaurt!
Banda democratiei
Ca-s tot niste banditi si aia din opozitie si aia de la varf si toti luptatorii pentru ciolan.
Democratia a esuat, cand o sa pricepeti ca e cazul sa treceti peste ?
Ai rezistenta maestre Dan :-)
@Flavian: democratia e doar o matrice a societatii. Ce fac elementele dintransa e mai degraba un esec al culturii popolare a danselor.
Dar de afara incepe sa arate a esec al democratiei.
Iluzia democratiei
Principala buba cu "democratia" este ca de fapt reprezinta dictatura majoritatii asupra minoritatii. Pumnul in gura bagat celor 49% care gandesc altceva sau celor 40% care nu merg la vot de catre cei 30% care nu stiu ce fac. Acuma sa va vad la matematica...
Va credeati originali ? Ai nostri mai au de invatat... The best laws money can buy
Hai sa mai adaugam o ipoteza, un truism de fapt:
- niciun un partid nu e imaculat
=> majoritatea in forul legislativ nu se traduce neaparat intr-o majoritate suficienta de oameni corecti. Mai ales daca numarul acestora necesar pt a aprobarea cererii este marit artificial prin prezenta opozitiei - de aici si a spune ca numarul de voturi e irelevant o consider o aiureala.
In concluzie, este nevoie de vointa din partea tuturor formatiunilor prezente in forul legislativ. Ieri am avut masura acestei vointe 70% Puterea (ceva mai putin daca socotim si absentii), 0% Opozitia.
Capitolul 11. Putere de vânzare
Apasa pe link... apasa.. apasa.. apaaaasaaa.... :)
"Avem şi demagogii logici, în timpurile actuale, din presă cel mai important este CTP iar din politică PDL."
Oi fi eu biased, imbecil sau cum oi fi, dar de ceva timp, tind sa ajung la concluzia ca si Dan Selaru s-ar califica in aceeasi categorie.
Cele 2 ipoteze sunt false atat fiecare in parte (daca le luam la modul absolut) cat si prin cea de-a treia axioma subinteleasa: ca cele 2 ipoteze ar fi suficiente pentru a ajunge la concluzia autorului.
1. nu intotdeauna puterea are majoritatea - de exemplu atunci cand unii parlamentari lipsesc. corect ar fi "Puterea poate avea majoritate in forul legislativ daca se mobilizeaza cel putin la fel de bine ca si opozitia".
2. "Vointa politica stabileste rezultatul votului". Vointa politica a cui? Usor, pe parcursul argumentatiei se "completeaza" ipoteza cu "vointa politica a Puterii stabileste rezultatul votului". Dar sa trecem peste. Nicaieri vointa nu STABILESTE nici un rezultat, cu atat mai putin in politica. Vointa influenteaza / motiveaza. o sa dau un simplu exemplu: degeaba au Mirel Radoi sau Dorinel Munteanu vointa mai mare decat alti fotbalisti - nu inseamna ca vointa lor va STABILI vreun rezultat al unui meci la care participa. Il va influenta, dar nu il va stabili (chestia cu "si-au dorit mai mult victoria" e de rasul curcilor). Ca sa revenim la politic:, degeaba a avut Crin Antonescu sau Mircea Geoana vointa politica sa ajunga presedinte, ca n-a ajuns. Ceea ce nu demonstreaza ca n-a avut vointa, ci dor ca vointa nu fost suficienta. Nici vointa politica a Puterii nu a fost suficienta pentru a stabili rezultatul votului nici in 2004, nici in 2008.
3. Puterea nu este un intreg si in nici un caz nu este doar PDL. Marea majoritate a puterii a votat pentru respectarea justitiei.
Ceilalti (Opozitia ), in UNANIMITATE, prin simpla lor prezenta, au votat impotriva. Sa judecam cu aceeasi masura.
Ce s-a intamplat ieri a fost o victorie tactica a opozitiei, dar o victorie care ne face mult rau. Opozitia pare sa gandeasca "nimic nu este mai important decat sa-l dam jos pe Basescu". Si Dan Selaru, din pacate, tinde spre aceeasi concluzie. Pacat, in trecut va citeam cu placere.
Cred ca Basescu ma aproba pe mine, nu pe PDL. Iar PDL avea majoritatea. Opozitia a stat pentru cvorum.
"Opozitia a stat pentru cvorum".
Greu de crezut ca o astfel de mostra de gandire vine de la un om obiectiv. Parerea mea este ca obiectivitatea este tot ce lipseste acestui blog. In rest are de toate.
Dan Selaru, pari ca esti ori rau intentionat, ori foarte obosit.
Sa ne intelegem bine: mie mi se pare o mare eroare ceea ce a facut coalitia de guvernare ieri, si sunt foarte dezamagit.
Doar 2 comentarii:
1. logica dvs este biased, iar dezamagirea mea nu ma impiedica sa vad asta
2. felul in care este atacat guvernul acum si opozitia cautionata, ii face pe acestia din urma (urmatoarea putere, dupa cate se pare) sa se comporte mult mai nedemocratic decat actualul guvern. Daca la PDL mai exista ceva initiativa pentru respectarea justitiei (poate insuficienta), de la opozitie nu vine NIMIC. Si ei ne vor conduce ori anul asta ori de la anul mergand pe atitudinea care i-a facut sa castige alegerile (doh): "arestati-va intre voi ca prostii". Subtext: "noi nu vom fi atat de prosti".
Logica mea nu e gresita. Ori exista vointa politica si ai majoritate, ori nu exista vointa politica si atunci se intampla ce se intampla.
Iar despre faptul ca ailalti sunt mai rai decat astia ai exact aceleasi argumente ca mine ca nu sunt. Adica nule.
Iar faptul ca asteptam de 6 ani o promisiune, aia cu tepele, sentinte definitive nu arestari preventive abuzive, pe mine m-a cam obosit. Ca sa va dau si dreptate.
Iar pe astia de la PDL si pe Basescu eu m-am suparat cand a facut alianta cu PSD, cu Oprea si asa mai departe. Tocmai ce reprosez si acum PNL. Asa ca ...
Ce arata ca o raţă, înoată ca o raţă şi măcăne ca o raţă, e o raţă. Puterea e Puterea, si noi astia care o frecam la rece pe forumuri, nu suntem Puterea. Puterea e in Casa Poporului, la palatul Victoria, la Cotroceni şi la BNR. Există facţiuni înăuntrul Puterii şi ele se cheama PDL, PSD, etc. Faptul ca ele sunt facţiuni ale aceluiaşi organism omogen, şi nu entităţi separate, se vede clar din faptul ca nici una din facţiuni vine cu propuneri de schimbari de esenţă în mecanismele si filosofia aparatului pe care il conduc, ci doar schimbari de forma "hai sa înlocuim maimuţoiul X cu maimuţoiul Y, hai sa platim mai bine angajatii nostri din secţia W si sa platim mai prost angajatii din secţia Z". Asta e Puterea. Restul sunt povesti.
Trimiteți un comentariu