"Shleauri economice". Inspiraţia blogger-ilor împotriva conspiraţiei ideilor proaste din economie
Vineri, 4 noiembrie, ora 15, o dăm pe şleau cu economia, în direct pe Hotnews (şi apoi în reluare în întreaga lume, şi nu numai) on-line. Participă Dan Popa, Cristi Păun, Florin Cîţu, Bogdan Glăvan şi subsemnatul. Ne ocupăm de binefacerile "acordului" cu FMI.
De la început trebuie să spun că costumaţia mea (ştiu, ştiu) e oferită de mediaIQ, companie de monitorizare media online.
PS Dacă vreţi ceva serios de citit aveţi aici.
luni, 31 octombrie 2011
sâmbătă, 29 octombrie 2011
Complexitate şi istorie
"Institutions that fail to solve problems lose legitimacy and support, as many governments (such as that of the former Soviet Union) have learned." - Joseph Tainter
Teoria lui Tainter spune aşa: că şi în cazul complexităţii unei societăţi funcţionează legea randamentelor descrescânde (law of diminishing returns), care ne spune că până la un punct creşterea unui factor de producţie, în cazul de faţă complexitatea, conduce la creşterea producţie, după trecerea acelui punct creşterea conduce la reducerea producţiei. Mai pe scurt, ce e prea mult strică. În cazul societăţilor, complexitatea.
În primul rând complexitatea este o fenomenală consumatoare de resurse, mai ales financiare şi energetice. Când acestea lipsesc sau problemele încep să se acumuleze, din varii motive, complexitatea creşte pentru că, aşa cum bine spune Tainter, instituţiile care definesc o societate şi care nu reuşesc să rezolve problemele îşi pierd legitimitatea. Şi atunci instituţiile cresc complexitatea pentru a rezolva problemele, unele dintre ele generate chiar de complexitate. Şi se intră într-un cerc vicios.
Mulţi cred că ideea e o chestiune teoretică, e foarte practică şi ţin să le reamintesc faptul că aproape tot ce am scris în articolul anterior s-a întâmplat deja în timpul vieţii lor cu sistemul socialist (cei mai tineri să mă ierte). Şi mai trebuie amintit că "peak oil" pentru regimul socialist, de fapt pentru URSS, a fost la jumătatea anilor '80.
Imperiul Roman a fost în pragul colapsului când a ajuns împărat Diocleţian. Ce a făcut? Politic a mărit înfiorător complexitatea prin creşterea birocraţiei, a trecut sistemul spre autocraţie, a centralizat sistemul. Economic a făcut un dezastru încercând să supună piaţa forţând preţuri fixe. Şi, ca orice dictator, a găsit nişte duşmani exteriori, creştinii. Deja complexitatea era prea mare. Ruperea Imperiului în Est şi Vest a permis supravieţuirea Imperiului Bizantin.
Şi acesta, Imperiul Bizantin, a avut momentul său de cădere dar a evitat colapsul reducându-şi voluntar complexitatea. Constans II, un împărat relativ obscur a început acest proces. Merită citit articolul. Simplificarea a dat impresia bunăstării, oamenii nu au învăţat nimic şi au reluat procesul complexificării şi extinderii conducând la colapsul din 1453.
Imperiul Britanic în secolul XVIII, în goana după oţel, şi-a consumat la propriu pădurile (metropola). Moment în care a fost pus în faţa folosirii cărbunelui ca sursă de energie, de aici Revoluţia Industrială. Ştiinţa, mai curând ingineria, a salvat Imperiul, societatea s-a adaptat la noua sursă de energie crescând complexitatea, a fost începutul societăţii occidentale pe care o ştim.
Există exemple de societăţi care au ales în mod voluntar austeritatea. Lipsa unor surse alternative de energie, lipsa energiei necesare dezvoltării ştiinţifice şi controlul strict al populaţiei, dar şi un mod raţional de a gândi, au permis stabilitatea pe perioade de mii de ani. Un exemplu este insula Tikopia. Pe la 1600 au renunţat voluntar la porci pentru că din punct de vedere energetic aceştia nu erau "rentabili". Japonia şogunatului este un alt exemplu de societate stabilă timp de sute de ani.
Istoria ne-a lăsat 4 exemple de drumuri de parcurs. Plus un drum iraţional de tip Insula Paştelui în care şi-au tăiat iraţional orice şansă în aşteptarea unei salvări venite de undeva de la orizont. Totul s-a terminat într-o baie de sânge şi o mizerie de nedescris. Amatorii de astfel de soluţii nu şi-au găsit locul aici.
Complexitatea se păstrează cu energie. Suntem pe un platou al producţiei de energie per capita de peste 30 de ani, maximul a fost în 1979.
Avem soluţia cea mai plăcută, o nouă sursă de energie, soluţii miraculoase bazate pe ştiinţă. Nu cred că avem timp şi soluţii să hrănim 7 miliarde de oameni pentru multă vreme fără petrol ieftin. Ca să ai eficienţa agriculturii americane trebuie să consumi anual pentru fiecare hectar 1000 de litri de echivalent petrol (petrol şi gaze). Dependenţa de petrol e legată direct de hrană şi transport.
Avem soluţia Diocleţian - SUE, birocraţie sporită, limitarea drepturilor, devalorizare a monedei. China şi Islamul sunt deja la poartă. Nu ne prăbuşim acum, mai amânăm, dar finalul este pecetluit. O să avem parte de un dezastru economic dat de inflaţie.
Varianta bizantină este cea care ar presupune o masivă descentralizare, transmiterea responsabilităţilor la un nivel cât mai de jos. Câtă vreme Angela Merkel şi alţii ameninţă cu războiul nu cred că va fi considerată o soluţie. O descentralizare masivă presupune costuri şi pierderi sociale pe care clasa politică nu şi le permite. Plus creşterea pericolului conflictelor.
Varianta austerităţii voluntare e destul de greu de abordat atâta vreme cât sistemul îşi doreşte creştere economică. Principala problemă este că fără creştere economică nu se pot plăti datoriile. Vezi Grecia. Şi e doar începutul.
Despre informaţie ca reducere a entropiei şi creştere a eficienţei am vorbit. Este soluţia cu care am reuşit să evoluăm de trei decenii. Doar o parte a reuşit, partea Occidentală, regimul sovietic a blocat informaţia şi nu a supravieţuit peak-oil.
Se pare că mergem pe direcţia lui Diocleţian. Clasa politică nu mai poate spune că nu există nicio problemă dar ne vinde soluţia Imperiului Britanic şi nu face nicicum legătura cu energia. Reducerea drepturilor cetăţeneşti şi centralizarea ne duc spre Diocleţian chiar dacă ni se spune că sunt spre binele nostru.
Soluţia aleasă mai depinde încă de noi. Sunt unii care spun că nu. Eu cred că da, încă.
PS Cam lung. Marea Britanie iese de pe direcţia Diocleţian.
Teoria lui Tainter spune aşa: că şi în cazul complexităţii unei societăţi funcţionează legea randamentelor descrescânde (law of diminishing returns), care ne spune că până la un punct creşterea unui factor de producţie, în cazul de faţă complexitatea, conduce la creşterea producţie, după trecerea acelui punct creşterea conduce la reducerea producţiei. Mai pe scurt, ce e prea mult strică. În cazul societăţilor, complexitatea.
În primul rând complexitatea este o fenomenală consumatoare de resurse, mai ales financiare şi energetice. Când acestea lipsesc sau problemele încep să se acumuleze, din varii motive, complexitatea creşte pentru că, aşa cum bine spune Tainter, instituţiile care definesc o societate şi care nu reuşesc să rezolve problemele îşi pierd legitimitatea. Şi atunci instituţiile cresc complexitatea pentru a rezolva problemele, unele dintre ele generate chiar de complexitate. Şi se intră într-un cerc vicios.
Mulţi cred că ideea e o chestiune teoretică, e foarte practică şi ţin să le reamintesc faptul că aproape tot ce am scris în articolul anterior s-a întâmplat deja în timpul vieţii lor cu sistemul socialist (cei mai tineri să mă ierte). Şi mai trebuie amintit că "peak oil" pentru regimul socialist, de fapt pentru URSS, a fost la jumătatea anilor '80.
Imperiul Roman a fost în pragul colapsului când a ajuns împărat Diocleţian. Ce a făcut? Politic a mărit înfiorător complexitatea prin creşterea birocraţiei, a trecut sistemul spre autocraţie, a centralizat sistemul. Economic a făcut un dezastru încercând să supună piaţa forţând preţuri fixe. Şi, ca orice dictator, a găsit nişte duşmani exteriori, creştinii. Deja complexitatea era prea mare. Ruperea Imperiului în Est şi Vest a permis supravieţuirea Imperiului Bizantin.
Şi acesta, Imperiul Bizantin, a avut momentul său de cădere dar a evitat colapsul reducându-şi voluntar complexitatea. Constans II, un împărat relativ obscur a început acest proces. Merită citit articolul. Simplificarea a dat impresia bunăstării, oamenii nu au învăţat nimic şi au reluat procesul complexificării şi extinderii conducând la colapsul din 1453.
Imperiul Britanic în secolul XVIII, în goana după oţel, şi-a consumat la propriu pădurile (metropola). Moment în care a fost pus în faţa folosirii cărbunelui ca sursă de energie, de aici Revoluţia Industrială. Ştiinţa, mai curând ingineria, a salvat Imperiul, societatea s-a adaptat la noua sursă de energie crescând complexitatea, a fost începutul societăţii occidentale pe care o ştim.
Există exemple de societăţi care au ales în mod voluntar austeritatea. Lipsa unor surse alternative de energie, lipsa energiei necesare dezvoltării ştiinţifice şi controlul strict al populaţiei, dar şi un mod raţional de a gândi, au permis stabilitatea pe perioade de mii de ani. Un exemplu este insula Tikopia. Pe la 1600 au renunţat voluntar la porci pentru că din punct de vedere energetic aceştia nu erau "rentabili". Japonia şogunatului este un alt exemplu de societate stabilă timp de sute de ani.
Istoria ne-a lăsat 4 exemple de drumuri de parcurs. Plus un drum iraţional de tip Insula Paştelui în care şi-au tăiat iraţional orice şansă în aşteptarea unei salvări venite de undeva de la orizont. Totul s-a terminat într-o baie de sânge şi o mizerie de nedescris. Amatorii de astfel de soluţii nu şi-au găsit locul aici.
Complexitatea se păstrează cu energie. Suntem pe un platou al producţiei de energie per capita de peste 30 de ani, maximul a fost în 1979.
Avem soluţia cea mai plăcută, o nouă sursă de energie, soluţii miraculoase bazate pe ştiinţă. Nu cred că avem timp şi soluţii să hrănim 7 miliarde de oameni pentru multă vreme fără petrol ieftin. Ca să ai eficienţa agriculturii americane trebuie să consumi anual pentru fiecare hectar 1000 de litri de echivalent petrol (petrol şi gaze). Dependenţa de petrol e legată direct de hrană şi transport.
Avem soluţia Diocleţian - SUE, birocraţie sporită, limitarea drepturilor, devalorizare a monedei. China şi Islamul sunt deja la poartă. Nu ne prăbuşim acum, mai amânăm, dar finalul este pecetluit. O să avem parte de un dezastru economic dat de inflaţie.
Varianta bizantină este cea care ar presupune o masivă descentralizare, transmiterea responsabilităţilor la un nivel cât mai de jos. Câtă vreme Angela Merkel şi alţii ameninţă cu războiul nu cred că va fi considerată o soluţie. O descentralizare masivă presupune costuri şi pierderi sociale pe care clasa politică nu şi le permite. Plus creşterea pericolului conflictelor.
Varianta austerităţii voluntare e destul de greu de abordat atâta vreme cât sistemul îşi doreşte creştere economică. Principala problemă este că fără creştere economică nu se pot plăti datoriile. Vezi Grecia. Şi e doar începutul.
Despre informaţie ca reducere a entropiei şi creştere a eficienţei am vorbit. Este soluţia cu care am reuşit să evoluăm de trei decenii. Doar o parte a reuşit, partea Occidentală, regimul sovietic a blocat informaţia şi nu a supravieţuit peak-oil.
Se pare că mergem pe direcţia lui Diocleţian. Clasa politică nu mai poate spune că nu există nicio problemă dar ne vinde soluţia Imperiului Britanic şi nu face nicicum legătura cu energia. Reducerea drepturilor cetăţeneşti şi centralizarea ne duc spre Diocleţian chiar dacă ni se spune că sunt spre binele nostru.
Soluţia aleasă mai depinde încă de noi. Sunt unii care spun că nu. Eu cred că da, încă.
PS Cam lung. Marea Britanie iese de pe direcţia Diocleţian.
vineri, 28 octombrie 2011
Arta cere sacrificii
"Un tablou cu Traian Băsescu pe post de Budha şi levitând în nori, aşteptându-l să vină pe Emil Boc, transformat în albinuţă, cu găleata cu miere a fost scos din expoziţia organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara pe holurile Consiliului Judeţean Timiş pe motiv că are “tentă politică prea directă."
de aici.
Ce vrea să ne spună artistul cenzurat :-))?
de aici. Ce vrea să ne spună artistul cenzurat :-))?
miercuri, 26 octombrie 2011
Viitorul Europei
„Nimeni să nu creadă că alţi 50 de ani de pace în Europa sunt de la sine înţeleşi. Cade Euro, cade întreaga construcţie europeană”.
Aşa se arată muşchii. Muşchii madamei Merkel. Restul aici.
Aşa se arată muşchii. Muşchii madamei Merkel. Restul aici.
joi, 20 octombrie 2011
luni, 17 octombrie 2011
Ce înseamnă reducerea complexităţii
Collapse, if and when it comes again, will this time be global. No longer can any individual nation collapse. World civilization will disintegrate as a whole. Competitors who evolve as peers collapse in like manner. — Joseph A. Tainter, 1988
“We are on the brink of a new energy order. Over the next few decades, our reserves of oil will start to run out and it is imperative that governments in both producing and consuming nations prepare now for that time. We should not cling to crude down to the last drop – we should leave oil before it leaves us. That means new approaches must be found soon..... The really important thing is that even though we are not yet running out of oil, we are running out of time.” – Fatih Birol, chief economist of the International Energy Agency (IEA), 2008
În primul rând o reducere a complexităţii din punct de vedere social înseamnă o reducere a stratificării sociale, a diferenţierii sociale. Cum o reducere a complexităţii este, de obicei, asociată cu o scădere a resurselor, reducerea stratificării se face în jos, mai precis prin dispariţia clasei de mijloc şi extincţia celor mai vulnerabile categorii de populaţie.
Ceea ce este valabil la nivelul indivizilor este valabil şi la nivelul ţărilor. China o să-şi reducă producţia şi o să-şi crească consumul iar US o să-şi reducă consumul şi o să-şi crească producţia. Aiurelile financiare pe care nu le înţelege nimeni o să dispară trăgând după ele tot felul de instituţii financiare care se ocupă cu jucatul la cazinoul mondial. O să se treacă la un sistem în care comerţul bunurilor uzuale pe distanţe lungi o să dispară. O să dispară simultan şi marile companii multinaţionale.
Centralizarea statelor o să slăbească, birocraţia o să dispară în mare măsură, regiuni de dimensiuni mai mici, dimensiunea depinde de resursele naturale, o să fie mult mai viabile economic şi social decât statele de dimensiuni mari.
O să dispară investiţiile în proiecte de dimensiuni mari precum şi în proiectele artistice sau sportive. În general, dimensiunea investiţiilor şi implicit a firmelor o să scadă.
Fluxul informaţional între indivizi, între indivizi şi Stat şi între regiuni şi centru o să fie mai redus. Legislaţia o să se adapteze la nivel regional.
Sistemele de redistribuire o să fie primele care intră într-un proces de descompunere; sănătate, educaţie, siguranţă, sistemul de pensii. Statul îşi reduce dimensiunea atât ca influenţă cât şi, de la caz la caz, efectiv. Sistemele federale sunt mult mai flexibile decât cele centralizate.
Sistemele sociale sunt sensibile la şocuri, cu cât gradul de complexitate e mai mare cu atât sistemul este mai vulnerabil.
Există societăţi cu un grad redus de complexitate. Sisteme de sănătate reduse, speranţă de viaţă mică, mulţi copii, puţin interes pentru ei, Stat aproape inexistent, grad redus de specializare. Exemplele sunt în jurul nostru. Societăţi cu costuri fixe minime dar costuri variabile mari, viaţa e impredictibilă.
Există societăţi cu grad mare de complexitate, societăţile considerate azi civilizate. Copii puţini cu investiţii majore în ei, specializare generalizată, Statul este prezent în societate prin reglementarea tuturor aspectelor. Societăţi cu costuri fixe mari dar costuri variabile mici, viaţa e predictibilă.
Societăţile din prima categorie sunt mult mai adaptate situaţiilor nesigure, societăţile civilizate mult mai adaptate situaţiilor stabile. În cazul scăderii complexităţii e evident cine va prelua conducerea.
Şi primele societăţi care o să se prăbuşească sunt cele complexe. De ce?
1. Societăţile complexe au nevoie de mai multă energie pentru a-şi menţine complexitatea. Vezi consumul de energie per capita în Franţa vs. India.
2. Societăţile complexe au multe rezerve de energie stocate şi sunt ţinta celorlalte tipuri de societăţi. Vezi valurile de emigranţi care atacă Occidentul. Iar Occidentul îi plăteşte pe aceştia să se plimbe cu avionul până acasă.
Sistemul Occidental are trei componente majore care-i asigură complexitatea:
- reţeaua bancară;
- reţeaua electrică;
- reţeaua de comunicaţii.
Când aceste trei reţele încep să manifeste opriri pe perioade mai lungi de timp, funcţionări defectuoase repetate, atunci o să ştim că sistemul începe să-şi reducă nivelul de complexitate.
Dar nu toţi o să fie afectaţi la fel, unii nici nu o să afle ce s-a întâmplat, alţii o să piardă ceea ce cred ei că e "tot".
Aici aveţi o lucrare mai amplă despre subiect.
“We are on the brink of a new energy order. Over the next few decades, our reserves of oil will start to run out and it is imperative that governments in both producing and consuming nations prepare now for that time. We should not cling to crude down to the last drop – we should leave oil before it leaves us. That means new approaches must be found soon..... The really important thing is that even though we are not yet running out of oil, we are running out of time.” – Fatih Birol, chief economist of the International Energy Agency (IEA), 2008
În primul rând o reducere a complexităţii din punct de vedere social înseamnă o reducere a stratificării sociale, a diferenţierii sociale. Cum o reducere a complexităţii este, de obicei, asociată cu o scădere a resurselor, reducerea stratificării se face în jos, mai precis prin dispariţia clasei de mijloc şi extincţia celor mai vulnerabile categorii de populaţie.
Ceea ce este valabil la nivelul indivizilor este valabil şi la nivelul ţărilor. China o să-şi reducă producţia şi o să-şi crească consumul iar US o să-şi reducă consumul şi o să-şi crească producţia. Aiurelile financiare pe care nu le înţelege nimeni o să dispară trăgând după ele tot felul de instituţii financiare care se ocupă cu jucatul la cazinoul mondial. O să se treacă la un sistem în care comerţul bunurilor uzuale pe distanţe lungi o să dispară. O să dispară simultan şi marile companii multinaţionale.
Centralizarea statelor o să slăbească, birocraţia o să dispară în mare măsură, regiuni de dimensiuni mai mici, dimensiunea depinde de resursele naturale, o să fie mult mai viabile economic şi social decât statele de dimensiuni mari.
O să dispară investiţiile în proiecte de dimensiuni mari precum şi în proiectele artistice sau sportive. În general, dimensiunea investiţiilor şi implicit a firmelor o să scadă.
Fluxul informaţional între indivizi, între indivizi şi Stat şi între regiuni şi centru o să fie mai redus. Legislaţia o să se adapteze la nivel regional.
Sistemele de redistribuire o să fie primele care intră într-un proces de descompunere; sănătate, educaţie, siguranţă, sistemul de pensii. Statul îşi reduce dimensiunea atât ca influenţă cât şi, de la caz la caz, efectiv. Sistemele federale sunt mult mai flexibile decât cele centralizate.
Sistemele sociale sunt sensibile la şocuri, cu cât gradul de complexitate e mai mare cu atât sistemul este mai vulnerabil.
Există societăţi cu un grad redus de complexitate. Sisteme de sănătate reduse, speranţă de viaţă mică, mulţi copii, puţin interes pentru ei, Stat aproape inexistent, grad redus de specializare. Exemplele sunt în jurul nostru. Societăţi cu costuri fixe minime dar costuri variabile mari, viaţa e impredictibilă.
Există societăţi cu grad mare de complexitate, societăţile considerate azi civilizate. Copii puţini cu investiţii majore în ei, specializare generalizată, Statul este prezent în societate prin reglementarea tuturor aspectelor. Societăţi cu costuri fixe mari dar costuri variabile mici, viaţa e predictibilă.
Societăţile din prima categorie sunt mult mai adaptate situaţiilor nesigure, societăţile civilizate mult mai adaptate situaţiilor stabile. În cazul scăderii complexităţii e evident cine va prelua conducerea.
Şi primele societăţi care o să se prăbuşească sunt cele complexe. De ce?
1. Societăţile complexe au nevoie de mai multă energie pentru a-şi menţine complexitatea. Vezi consumul de energie per capita în Franţa vs. India.
2. Societăţile complexe au multe rezerve de energie stocate şi sunt ţinta celorlalte tipuri de societăţi. Vezi valurile de emigranţi care atacă Occidentul. Iar Occidentul îi plăteşte pe aceştia să se plimbe cu avionul până acasă.
Sistemul Occidental are trei componente majore care-i asigură complexitatea:
- reţeaua bancară;
- reţeaua electrică;
- reţeaua de comunicaţii.
Când aceste trei reţele încep să manifeste opriri pe perioade mai lungi de timp, funcţionări defectuoase repetate, atunci o să ştim că sistemul începe să-şi reducă nivelul de complexitate.
Dar nu toţi o să fie afectaţi la fel, unii nici nu o să afle ce s-a întâmplat, alţii o să piardă ceea ce cred ei că e "tot".
Aici aveţi o lucrare mai amplă despre subiect.
duminică, 16 octombrie 2011
Când complexitatea începe să scârţâie
În postul anterior am pus o imagine cu consumul energetic per capita, care a avut un maxim în 1979, dar mai important decât acest maxim este faptul cî în aceeaşi perioadă EROEI a scăzut.
EROEI - este practic randamentul energetic, este raportul energiei obţinute împărţit la energia investită. Aveţi de aici EROEI pentru petrol şi gaz. Scăderea e evidentă.
Ce înseamnă asta? Că pentru a obţine aceeaşi cantitate de energie per capita noi am folosit mai multă energie decât în 1979, adică, de fapt, ne-a rămas mai puţină energie per capita pentru a o folosi în alte scopuri decât obţinerea de energie.
Orice nouă dezvoltare tehnologică, tehnologie nouă care aduce pe piaţă diferite tipuri de petrol cum e cel din nisipurile din Canada conduce la scăderea globală a EROEI.
Biocombustibilul, panourile solare, centralele eoliene, gazeificarea cărbunelui, toate aceste forme de a obţine energie au un EROEI care oscilează între 1 şi 15. Şi de aici o creştere generalizată a preţurilor la energie. Plus că Statul, oricare ar fi el, subvenţionează noile tehnologii. Încă o creştere a preţurilor.
Ce se întâmplă? Pentru a obţine energie din resurse cu un EROEI scăzut este nevoie, pe lângă energie, de capital şi timp. Reacţiile producătorilor de energie la preţurile de pe piaţă sunt lente, investiţiile cer capital din ce în ce mai mare iar fluctuaţiile transformă investiţiile rentabile în investiţii nerentabile în perioade foarte scurte de timp. Investiţiile în extragerea de energie sunt o afacere riscantă.
Un alt punct care începe să devină o problemă globală este înmulţirea "lebedelor negre". Extragerea de energie este una din cele mai complexe acţiuni făcute de om. Cu cât EROEI este mai mic cu atât demersul este mai complex. Şi riscurile mai mari. Accidentul de la Fukushima şi deversarea de petrol din Golful Mexic sunt doar două exemple, asemenea accidente nu sunt întâmplătoare, sunt consecinţa complexităţii. Evitarea unor asemenea fenomene se face cu costuri imense, costuri care ridică preţul la energie.
Toată această industrie se bazează în principiu pe petrol. Când mă refer la industria extragerii de energie mă refer incluzând şi agricultura. Agricultura extrage energia, de un tip special, necesară existenţei societăţii. Şi este o industrie energo - intensivă.
Aveţi de aici poza cu preţul şi producţia de petrol.
În Europa, unde se taxează enorm, fluctuaţiile de preţ sunt mici dar în US economia resimte preţul mare şi stagnează. Consumul scade ca şi investiţiile şi preţul scade. Şi ciclul reîncepe. Cu preţul jos se renunţă la investiţii, dacă nu sunt subvenţionate de Stat, dar începe să crească consumul, preţul creşte, investiţiile devin rentabile şi banii investiţi se duc în preţul combustibilului, preţul creşte iar şi economia gâfâie şi se opreşte şi preţul se prăbuşeşte iar, suntem la al doilea astfel de pas, investiţiile se opresc, banii practic se pierd, preţul scade şi procesul se reia. Doar că fiecare ciclu înseamnă o nouă criză economică.
Subvenţionarea agriculturii, a energiilor verzi sau alternative sunt încercări financiare de a păstra complexitatea socială actuală, preţul fiind chiar creşterea complexităţii (aprobări, granturi, conferinţe, fonduri europene, certificate verzi, acordul de la Kyoto, etc.) şi implicit a consumului energetic.
Consumăm din ce în ce mai multă energie ca să stăm pe loc. Rezolvarea nu este asta, trebuie schimbat modul de gândire. Iar morţii din Somalia, care nu sunt o ştire, sau "primăvara arabă" sunt consecinţe ale complexităţii sistemului care începe să se destrame.
Mai bine, mai clar şi mai pe larg vorbeşte Ugo Bardi. Complexitatea societăţii noastre începe să scârţâie. Politicienii fie sunt surzi, fie se fac.
EROEI - este practic randamentul energetic, este raportul energiei obţinute împărţit la energia investită. Aveţi de aici EROEI pentru petrol şi gaz. Scăderea e evidentă.
Ce înseamnă asta? Că pentru a obţine aceeaşi cantitate de energie per capita noi am folosit mai multă energie decât în 1979, adică, de fapt, ne-a rămas mai puţină energie per capita pentru a o folosi în alte scopuri decât obţinerea de energie.
Orice nouă dezvoltare tehnologică, tehnologie nouă care aduce pe piaţă diferite tipuri de petrol cum e cel din nisipurile din Canada conduce la scăderea globală a EROEI.
Biocombustibilul, panourile solare, centralele eoliene, gazeificarea cărbunelui, toate aceste forme de a obţine energie au un EROEI care oscilează între 1 şi 15. Şi de aici o creştere generalizată a preţurilor la energie. Plus că Statul, oricare ar fi el, subvenţionează noile tehnologii. Încă o creştere a preţurilor.
Ce se întâmplă? Pentru a obţine energie din resurse cu un EROEI scăzut este nevoie, pe lângă energie, de capital şi timp. Reacţiile producătorilor de energie la preţurile de pe piaţă sunt lente, investiţiile cer capital din ce în ce mai mare iar fluctuaţiile transformă investiţiile rentabile în investiţii nerentabile în perioade foarte scurte de timp. Investiţiile în extragerea de energie sunt o afacere riscantă.
Un alt punct care începe să devină o problemă globală este înmulţirea "lebedelor negre". Extragerea de energie este una din cele mai complexe acţiuni făcute de om. Cu cât EROEI este mai mic cu atât demersul este mai complex. Şi riscurile mai mari. Accidentul de la Fukushima şi deversarea de petrol din Golful Mexic sunt doar două exemple, asemenea accidente nu sunt întâmplătoare, sunt consecinţa complexităţii. Evitarea unor asemenea fenomene se face cu costuri imense, costuri care ridică preţul la energie.
Toată această industrie se bazează în principiu pe petrol. Când mă refer la industria extragerii de energie mă refer incluzând şi agricultura. Agricultura extrage energia, de un tip special, necesară existenţei societăţii. Şi este o industrie energo - intensivă.
Aveţi de aici poza cu preţul şi producţia de petrol.
În Europa, unde se taxează enorm, fluctuaţiile de preţ sunt mici dar în US economia resimte preţul mare şi stagnează. Consumul scade ca şi investiţiile şi preţul scade. Şi ciclul reîncepe. Cu preţul jos se renunţă la investiţii, dacă nu sunt subvenţionate de Stat, dar începe să crească consumul, preţul creşte, investiţiile devin rentabile şi banii investiţi se duc în preţul combustibilului, preţul creşte iar şi economia gâfâie şi se opreşte şi preţul se prăbuşeşte iar, suntem la al doilea astfel de pas, investiţiile se opresc, banii practic se pierd, preţul scade şi procesul se reia. Doar că fiecare ciclu înseamnă o nouă criză economică.
Subvenţionarea agriculturii, a energiilor verzi sau alternative sunt încercări financiare de a păstra complexitatea socială actuală, preţul fiind chiar creşterea complexităţii (aprobări, granturi, conferinţe, fonduri europene, certificate verzi, acordul de la Kyoto, etc.) şi implicit a consumului energetic.
Consumăm din ce în ce mai multă energie ca să stăm pe loc. Rezolvarea nu este asta, trebuie schimbat modul de gândire. Iar morţii din Somalia, care nu sunt o ştire, sau "primăvara arabă" sunt consecinţe ale complexităţii sistemului care începe să se destrame.
Mai bine, mai clar şi mai pe larg vorbeşte Ugo Bardi. Complexitatea societăţii noastre începe să scârţâie. Politicienii fie sunt surzi, fie se fac.
sâmbătă, 15 octombrie 2011
Răspunsuri la comentarii
Ultimele posturi au ridicat tot felul de întrebări. Am să încerc să le răspund.
Teoria şi practica
"Science is organized knowledge. Wisdom is organized life." - Immanuel Kant
Discuţiile despre Laplace de acum câteva zile (mulţumesc tuturor comentatorilor, inclusiv Securistului de Serviciu) au ridicat o nouă problemă. A teoriei vs practică. A gândirii analitice (teoria, ştiinţa) vs. gândirea sintetică (practica, cunoaşterea).
O teorie, mecanica newtoniană sau geometria euclidiană, are la bază nişte axiome care sunt necontradictorii şi, de aici, putem construi o viziune asupra subiectului studiat. Teoria este totdeauna corectă, nu înseamnă că este un model corect al realităţii. Cele două teorii de mai sus sunt corecte matematic şi logic dar realitatea a dovedit că sunt doar nişte aproximaţii şi că nu totdeauna sunt adecvate studierii unui fenomen sau complete, nu orice fenomen este subiect al teoriei, aici ştim de la Godel că nicio teorie nu e completă.
Şi atunci unde este adevărul? În lumea teoretică sau în lumea reală unde suntem supuşi măsurătorilor imperfecte, fractalilor, nu liniilor drepte?
Ştiinţele naturale şi ingineria ne-au dovedit că modelele teoretice, formale, sunt, în general, suficient de bune pentru a ne descurca onorabil cu realitatea. Nu totdeauna.
Termodinamica
Cred că suntem cu toţii de acord că nu există nici măcar un model teoretic al societăţii, ca sistem complex, în care trăim. Există însă teoreticieni care încearcă să subsumeze unor teorii (aproape totdeauna prezentate ca dogme) societatea.
Societatea, ca sistem complex, dezvoltă proprietăţi pe care teoriile, oricât de cuprinzătoare par, nu le pot anticipa şi/sau modela. Asta nu înseamnă că societatea nu se supune legilor fizicii.
Şi, pentru că termodinamica este "ştiinţa care studiază sistemele fizice la scară macroscopică, stabilind relaţii cantitative între mărimile direct observabile, cum ar fi presiunea, volumul, temperatura, fără a lua în considerare structura internă" putem accepta că societatea se supune legilor termodinamicii.
Principiului al II-lea al termodinamicii sună astfel:
"Este imposibilă construirea unui perpetuum mobile de speţa a doua (adică a unei maşini termice care ar transforma periodic, fără compensaţie căldura unui corp oarecare în lucru mecanic). Cu alte cuvinte este imposibil ca o maşină termică să funcţioneze numai cu o singură sursă termică. Din principiul al doilea al termodinamicii rezultă că dacă lucrul mecanic se poate transforma integral în căldură, inversul nu este posibil. Din această cauză fenomenele naturale sunt ireversibile şi decurg într-un singur sens."
"Într-un proces arbitrar, căldura trece de la sine doar de la corpurile cu temperatură mai mare la corpurile cu temperatură mai mică. Cu alte cuvinte, fără cheltuială de lucru mecanic este imposibil să se treacă căldură de la un corp mai rece la un corp mai cald."
Entropia este o măsură a depărtării unui sistem faţă de echilibru termodinamic (un sistem izolat se află în echilibru dacă mărimile de stare nu se modifică în timp). Într-un sistem izolat entropia creşte (sistemul se apropie de echilibru).
"The tendency for entropy to increase in isolated systems is expressed in the second law of thermodynamics — perhaps the most pessimistic and amoral formulation in all human thought."
—Gregory Hill and Kerry Thornley, Principia Discordia (1965)
Principiul al II-lea al termodinamicii ne dă direcţia timpului. Şi de aici direcţia evoluţiei societăţii.
Informaţie şi entropie
Societatea nu este un sistem închis, există un flux de energie de la Soare şi există rezerve de energie la care avem acces. De asemenea, transferul de informaţie conduce la păstrarea unui nivel scăzut al entropiei. Ăsta e un subiect mai complicat dar aveţi aici bucăţi din cartea lui Chen. Mintea noastră, prin evoluţie şi selecţie, s-a conformat Principiului al II-lea al termodinamicii.
Echilibru
Societatea este un sistem departe de echilibru termodinamic. Pentru a păstra sistemul departe de echilibru, într-o stare de entropie joasă, trebuie să folosim energie liberă sau informaţie. Societatea de vânători - culegători folosea doar energia solară, era cel mai apropiat sistem social faţă de echilibrul termodinamic.
Toate tipurile de societăţi care au urmat au fost bazate şi pe alte surse de energie. Menţinerea aceluiaşi nivel de complexitate presupune o creştere a eficienţei energetice în ritmul creşterii populaţiei (cu click).
De aici vedem că practic în ultimele decenii am crescut complexitatea societăţii prin transferul de informaţie şi creşterea eficienţei nu prin creşterea consumului absolut de energie per capita.
Creşterea eficienţei doar prin dezvoltare tehnologică nu este posibilă continuu, consumul de hrană, transportul (mai avem mult de aşteptat până la teleportare), electricitatea necesară funcţionării societăţii sunt necesităţi materiale şi imediate.
Sper că am răspuns majorităţii nedumeririlor voastre. Şi ale mele :-)).
PS Am pus cântecul ăsta pentru că în urma noastră rămân lucruri nu atât de elegante.
Teoria şi practica
"Science is organized knowledge. Wisdom is organized life." - Immanuel Kant
Discuţiile despre Laplace de acum câteva zile (mulţumesc tuturor comentatorilor, inclusiv Securistului de Serviciu) au ridicat o nouă problemă. A teoriei vs practică. A gândirii analitice (teoria, ştiinţa) vs. gândirea sintetică (practica, cunoaşterea).
O teorie, mecanica newtoniană sau geometria euclidiană, are la bază nişte axiome care sunt necontradictorii şi, de aici, putem construi o viziune asupra subiectului studiat. Teoria este totdeauna corectă, nu înseamnă că este un model corect al realităţii. Cele două teorii de mai sus sunt corecte matematic şi logic dar realitatea a dovedit că sunt doar nişte aproximaţii şi că nu totdeauna sunt adecvate studierii unui fenomen sau complete, nu orice fenomen este subiect al teoriei, aici ştim de la Godel că nicio teorie nu e completă.
Şi atunci unde este adevărul? În lumea teoretică sau în lumea reală unde suntem supuşi măsurătorilor imperfecte, fractalilor, nu liniilor drepte?
Ştiinţele naturale şi ingineria ne-au dovedit că modelele teoretice, formale, sunt, în general, suficient de bune pentru a ne descurca onorabil cu realitatea. Nu totdeauna.
Termodinamica
Cred că suntem cu toţii de acord că nu există nici măcar un model teoretic al societăţii, ca sistem complex, în care trăim. Există însă teoreticieni care încearcă să subsumeze unor teorii (aproape totdeauna prezentate ca dogme) societatea.
Societatea, ca sistem complex, dezvoltă proprietăţi pe care teoriile, oricât de cuprinzătoare par, nu le pot anticipa şi/sau modela. Asta nu înseamnă că societatea nu se supune legilor fizicii.
Şi, pentru că termodinamica este "ştiinţa care studiază sistemele fizice la scară macroscopică, stabilind relaţii cantitative între mărimile direct observabile, cum ar fi presiunea, volumul, temperatura, fără a lua în considerare structura internă" putem accepta că societatea se supune legilor termodinamicii.
Principiului al II-lea al termodinamicii sună astfel:
"Este imposibilă construirea unui perpetuum mobile de speţa a doua (adică a unei maşini termice care ar transforma periodic, fără compensaţie căldura unui corp oarecare în lucru mecanic). Cu alte cuvinte este imposibil ca o maşină termică să funcţioneze numai cu o singură sursă termică. Din principiul al doilea al termodinamicii rezultă că dacă lucrul mecanic se poate transforma integral în căldură, inversul nu este posibil. Din această cauză fenomenele naturale sunt ireversibile şi decurg într-un singur sens."
"Într-un proces arbitrar, căldura trece de la sine doar de la corpurile cu temperatură mai mare la corpurile cu temperatură mai mică. Cu alte cuvinte, fără cheltuială de lucru mecanic este imposibil să se treacă căldură de la un corp mai rece la un corp mai cald."
Entropia este o măsură a depărtării unui sistem faţă de echilibru termodinamic (un sistem izolat se află în echilibru dacă mărimile de stare nu se modifică în timp). Într-un sistem izolat entropia creşte (sistemul se apropie de echilibru).
"The tendency for entropy to increase in isolated systems is expressed in the second law of thermodynamics — perhaps the most pessimistic and amoral formulation in all human thought."
—Gregory Hill and Kerry Thornley, Principia Discordia (1965)
Principiul al II-lea al termodinamicii ne dă direcţia timpului. Şi de aici direcţia evoluţiei societăţii.
Informaţie şi entropie
Societatea nu este un sistem închis, există un flux de energie de la Soare şi există rezerve de energie la care avem acces. De asemenea, transferul de informaţie conduce la păstrarea unui nivel scăzut al entropiei. Ăsta e un subiect mai complicat dar aveţi aici bucăţi din cartea lui Chen. Mintea noastră, prin evoluţie şi selecţie, s-a conformat Principiului al II-lea al termodinamicii.
Echilibru
Societatea este un sistem departe de echilibru termodinamic. Pentru a păstra sistemul departe de echilibru, într-o stare de entropie joasă, trebuie să folosim energie liberă sau informaţie. Societatea de vânători - culegători folosea doar energia solară, era cel mai apropiat sistem social faţă de echilibrul termodinamic.
Toate tipurile de societăţi care au urmat au fost bazate şi pe alte surse de energie. Menţinerea aceluiaşi nivel de complexitate presupune o creştere a eficienţei energetice în ritmul creşterii populaţiei (cu click).
De aici vedem că practic în ultimele decenii am crescut complexitatea societăţii prin transferul de informaţie şi creşterea eficienţei nu prin creşterea consumului absolut de energie per capita.
Creşterea eficienţei doar prin dezvoltare tehnologică nu este posibilă continuu, consumul de hrană, transportul (mai avem mult de aşteptat până la teleportare), electricitatea necesară funcţionării societăţii sunt necesităţi materiale şi imediate.
Sper că am răspuns majorităţii nedumeririlor voastre. Şi ale mele :-)).
PS Am pus cântecul ăsta pentru că în urma noastră rămân lucruri nu atât de elegante.
joi, 13 octombrie 2011
Ce este complexitatea
Când putem spune că avem un sistem complex? Trebuie să dăm întâi o definiţie a neliniarităţii. O definiţie pe înţelesul omului de pe stradă.
Un sistem este neliniar atunci când răspunsul la stimuli nu e direct proporţional cu amploarea stimulului şi/sau principiul superpoziţiei nu funcţionează, nu se adună efectele stimulilor ca vectorii din clasa a IX-a.
Un sistem complex este în mod obligatoriu neliniar, un sistem liniar se supune viziunii lui Laplace. Un sistem liniar are un comportament cunoscut.
Un sistem complex are mai multe componente care interacţionează neliniar.
Componentele unui sistem complex sunt interdependente, nu pot exista animale fără plante, nu pot exista prădători fără pradă. Organele unui mamifer, să zicem, sunt interdependente şi nu pot exista independent.
O altă caracteristică a complexităţii este existenţa componentelor sistemului la diverse dimensiuni, de la molecule se trece la componente celulare, la celule, la organe. la organism. La fel putem vorbi despre componentele la diferite scale ale unui ecosistem sau ale întregii biosfere. Putem defini ierarhia individ, grup, naţiune, structura supranaţională, civilizaţia umană ca fiind structura ierarhică a unui sistem complex.
Cea mai importantă calitate a unui sistem complex este emergenţa, capabilitatea acestuia de a avea manifestări care nu provin de la componentele acestuia ci de la sistem ca întreg. Nicio parte a corpului unui mamifer nu se poate deplasa independent, corpul, în întregul lui, poate.
De aici apare noţiunea de auto-organizare, apariţia de noi structuri. Apariţia omului a condus la apariţia structurilor care poartă numele de societate sau civilizaţie. O parte din aceste sisteme sunt sisteme adaptive, îşi pot schimba comportamentul în funcţie de factorii exteriori. Dintre acestea o parte au capabilitatea de a se înmulţi.
Mai sunt două lucruri care se pot spune despre un sistem complex. Este undeva la marginea haosului şi are componente care lucrează concurenţial şi componente care sunt colaborative. Albinele şi plantele colaborează spre binele comun, există o competiţie acerbă pentru resurse atât în domeniul biologic cât şi în economie. Un sistem complex nu este o sumă de componente, este suma componentelor şi a legăturilor dintre aceste componente.
Conceptul economic de piaţă este un exemplu de sistem complex. Societatea este un sistem complex, ecosistemele, biosfera, creierul.
Complexitate fără energie liberă (disponibilă pentru a efectua lucru mecanic) nu există. Cum nu există complexitate fără reguli (informaţie) mai simple sau mai complicate care modelează interacţiunea între componente.
Un sistem este neliniar atunci când răspunsul la stimuli nu e direct proporţional cu amploarea stimulului şi/sau principiul superpoziţiei nu funcţionează, nu se adună efectele stimulilor ca vectorii din clasa a IX-a.
Un sistem complex este în mod obligatoriu neliniar, un sistem liniar se supune viziunii lui Laplace. Un sistem liniar are un comportament cunoscut.
Un sistem complex are mai multe componente care interacţionează neliniar.
Componentele unui sistem complex sunt interdependente, nu pot exista animale fără plante, nu pot exista prădători fără pradă. Organele unui mamifer, să zicem, sunt interdependente şi nu pot exista independent.
O altă caracteristică a complexităţii este existenţa componentelor sistemului la diverse dimensiuni, de la molecule se trece la componente celulare, la celule, la organe. la organism. La fel putem vorbi despre componentele la diferite scale ale unui ecosistem sau ale întregii biosfere. Putem defini ierarhia individ, grup, naţiune, structura supranaţională, civilizaţia umană ca fiind structura ierarhică a unui sistem complex.
Cea mai importantă calitate a unui sistem complex este emergenţa, capabilitatea acestuia de a avea manifestări care nu provin de la componentele acestuia ci de la sistem ca întreg. Nicio parte a corpului unui mamifer nu se poate deplasa independent, corpul, în întregul lui, poate.
De aici apare noţiunea de auto-organizare, apariţia de noi structuri. Apariţia omului a condus la apariţia structurilor care poartă numele de societate sau civilizaţie. O parte din aceste sisteme sunt sisteme adaptive, îşi pot schimba comportamentul în funcţie de factorii exteriori. Dintre acestea o parte au capabilitatea de a se înmulţi.
Mai sunt două lucruri care se pot spune despre un sistem complex. Este undeva la marginea haosului şi are componente care lucrează concurenţial şi componente care sunt colaborative. Albinele şi plantele colaborează spre binele comun, există o competiţie acerbă pentru resurse atât în domeniul biologic cât şi în economie. Un sistem complex nu este o sumă de componente, este suma componentelor şi a legăturilor dintre aceste componente.
Conceptul economic de piaţă este un exemplu de sistem complex. Societatea este un sistem complex, ecosistemele, biosfera, creierul.
Complexitate fără energie liberă (disponibilă pentru a efectua lucru mecanic) nu există. Cum nu există complexitate fără reguli (informaţie) mai simple sau mai complicate care modelează interacţiunea între componente.
miercuri, 12 octombrie 2011
Tanti Secu se întoarce
Securiştii de modă nouă, de fapt tot ăia vechi, încearcă să devină organe de cercetare penală. Mişto.
PS S-a întors în ţară Moni Columbeanu. Adică Gabor.
PS S-a întors în ţară Moni Columbeanu. Adică Gabor.
marți, 11 octombrie 2011
Laplace nu are dreptate
"We may regard the present state of the universe as the effect of its past and the cause of its future. An intellect which at a certain moment would know all forces that set nature in motion, and all positions of all items of which nature is composed, if this intellect were also vast enough to submit these data to analysis, it would embrace in a single formula the movements of the greatest bodies of the universe and those of the tiniest atom; for such an intellect nothing would be uncertain and the future just like the past would be present before its eyes." — Pierre Simon Laplace, A Philosophical Essay on Probabilities
Asta era viziunea utopică a secolului XIX. Totul era rezolvabil, predictibil, lumea mărşăluia înainte mânată de realizările ştiinţei.
Această viziune falsă asupra ştiinţei este şi în zilele noastre propovăduită de către sistemul educaţional. Sunt mii de manuale, culegeri de probleme, tot arsenalul sistemului educaţional, toate ne spun că problemele pot fi rezolvate, de altfel toate problemele cu care se întâlnesc copiii au o rezolvare care le e la îndemână. O problemă e grea, nu fără soluţie. Până la sfârşitul liceului nu există problemă fără soluţie. Majoritatea populaţiei rămâne cu această viziune. Dar realitatea nu e aşa.
Primul om de ştiinţă care şi-a dat seama că lucrurile nu stau cum spune Laplace a fost Henri Poincaré. Acesta, studiind o problemă de mecanică cerească, a ajuns la concluzia că există sisteme care pentru date de start foarte apropiate, după peroade de timp relativ scurte, ajung la poziţii foarte îndepărtate una de alta. A descoperit aşa numitul haos determinist.
A descoperit ceea ce în folclorul actual e definit de expresia "bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia declanşeză o tornadă în Texas". Cum noi nu putem măsura perfect datele de intrare ale unui sistem care intră în categoria sistemelor care manifestă "haos determinist" practic nici nu putem prezice comportamentul acestuia pe perioade mai lungi de timp.
A venit apoi fizica cuantică cu principiul indeterminării al lui Heisenberg. Acesta, principiul, ne spune că pentru sisteme cuantice nu putem determina simultan poziţia şi viteza (impulsul pentru fizicieni :-)). Multă cerneală a curs pe acest subiect.
A treia lovitură primită de Laplace a venit de la Kurt Gödel. Acesta a demonstrat teoremele de incompletitudine. Acestea ne spun că orice sistem de axiome necontradictoriu admite propoziţii care nu sunt decidabile ca fiind adevărate sau false folosind doar axiomele date. Mai omeneşte, există lucruri despre care nu putem să ne dăm cu părerea în mod logic în contextul de la care plecăm şi trebuie să introducem axiome noi ca să le explicăm. Un exemplu celebru este că în geometria euclidiană postulatul lui Euclid, cel cu paralelele, nu poate fi demonstrat doar cu primele 4 axiome. Nu mă înjuraţi că e de clasa a IX-a.
În 1963 un cercetător, Edward Lorentz, a descoperit un fapt destul de curios pentru un sistem care modela un fenomen meteorologic. De aici vine expresia cu fluturele de mai sus. A descoperit că un sistem plecând dintr-o zonă a spaţiului se îndreaptî spre o parte din spaţiul soluţiilor, un atractor, dar nu putem spune unde în preajma atractorului se află. Iar ultimul pas este descoperirea fractalilor de către Benoit Mandelbrot.
Un alt loc în care realitatea ni se opune este teoria complexităţii calculului. Există clase de probleme care poartă numele de NP-complete. Ideea din spatele acestor probleme este că nu pot fi rezolvate algoritmic într-un timp rezonabil. Mai simplu spus, rezolvarea la viteza actuală a calculatoarelor durează milioane sau miliarde de ani. Se pot "rezolva" aproximativ.
Toate aceste descoperiri teoretice şi practice ne spun că sistemele mai complicate nu se supun viziunii lui Laplace, nu sunt predictibile, nu avem nici teoretic şi nici practic posibilitatea să prezicem. Nu trebuie să ajungem la un pesimism absurd şi să neglijăm capabilităţile ştiinţei. Ce trebuie să facem e să o privim mai aproape de ceea ce este şi să ne învăţăm copiii că nu orice problemă are o soluţie de care ne putem folosi sau la care putem ajunge.
Cu cât timpul trece problemele cu care ne confruntăm sunt tot mai complicate iar efortul pe care trebuie să-l depunem pentru a le rezolva este tot mai mare. Generaţiile care vin o să fie nevoite să rezolve probleme mult mai complicate decât au avut de rezolvat generaţiile trecute
Trebuie să ieşim de sub umbrela lui Laplace. Viitorul nu poate fi prezis şi cu atât mai mult controlat. Teoriile conspiraţiei (Guvern Mondial, Illuminati, Skull and Bones, Grupul Bilderberg, etc.) sunt precum miturile străbunilor în faţa tunetului sau fulgerului sau cine ştie cărui fenomen pe care nu-l înţelegeau, explicaţii facile şi lipsite de orice bază ştiinţifică.
Nu poţi să prezici ce face soluţia a trei ecuaţii amărâte dar poţi conduce o lume întreagă. Să fim serioşi. Şi asta fără să vorbim despre psihologia umană.
Asta era viziunea utopică a secolului XIX. Totul era rezolvabil, predictibil, lumea mărşăluia înainte mânată de realizările ştiinţei.
Această viziune falsă asupra ştiinţei este şi în zilele noastre propovăduită de către sistemul educaţional. Sunt mii de manuale, culegeri de probleme, tot arsenalul sistemului educaţional, toate ne spun că problemele pot fi rezolvate, de altfel toate problemele cu care se întâlnesc copiii au o rezolvare care le e la îndemână. O problemă e grea, nu fără soluţie. Până la sfârşitul liceului nu există problemă fără soluţie. Majoritatea populaţiei rămâne cu această viziune. Dar realitatea nu e aşa.
Primul om de ştiinţă care şi-a dat seama că lucrurile nu stau cum spune Laplace a fost Henri Poincaré. Acesta, studiind o problemă de mecanică cerească, a ajuns la concluzia că există sisteme care pentru date de start foarte apropiate, după peroade de timp relativ scurte, ajung la poziţii foarte îndepărtate una de alta. A descoperit aşa numitul haos determinist.
A descoperit ceea ce în folclorul actual e definit de expresia "bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia declanşeză o tornadă în Texas". Cum noi nu putem măsura perfect datele de intrare ale unui sistem care intră în categoria sistemelor care manifestă "haos determinist" practic nici nu putem prezice comportamentul acestuia pe perioade mai lungi de timp.
A venit apoi fizica cuantică cu principiul indeterminării al lui Heisenberg. Acesta, principiul, ne spune că pentru sisteme cuantice nu putem determina simultan poziţia şi viteza (impulsul pentru fizicieni :-)). Multă cerneală a curs pe acest subiect.
A treia lovitură primită de Laplace a venit de la Kurt Gödel. Acesta a demonstrat teoremele de incompletitudine. Acestea ne spun că orice sistem de axiome necontradictoriu admite propoziţii care nu sunt decidabile ca fiind adevărate sau false folosind doar axiomele date. Mai omeneşte, există lucruri despre care nu putem să ne dăm cu părerea în mod logic în contextul de la care plecăm şi trebuie să introducem axiome noi ca să le explicăm. Un exemplu celebru este că în geometria euclidiană postulatul lui Euclid, cel cu paralelele, nu poate fi demonstrat doar cu primele 4 axiome. Nu mă înjuraţi că e de clasa a IX-a.
În 1963 un cercetător, Edward Lorentz, a descoperit un fapt destul de curios pentru un sistem care modela un fenomen meteorologic. De aici vine expresia cu fluturele de mai sus. A descoperit că un sistem plecând dintr-o zonă a spaţiului se îndreaptî spre o parte din spaţiul soluţiilor, un atractor, dar nu putem spune unde în preajma atractorului se află. Iar ultimul pas este descoperirea fractalilor de către Benoit Mandelbrot.
Un alt loc în care realitatea ni se opune este teoria complexităţii calculului. Există clase de probleme care poartă numele de NP-complete. Ideea din spatele acestor probleme este că nu pot fi rezolvate algoritmic într-un timp rezonabil. Mai simplu spus, rezolvarea la viteza actuală a calculatoarelor durează milioane sau miliarde de ani. Se pot "rezolva" aproximativ.
Toate aceste descoperiri teoretice şi practice ne spun că sistemele mai complicate nu se supun viziunii lui Laplace, nu sunt predictibile, nu avem nici teoretic şi nici practic posibilitatea să prezicem. Nu trebuie să ajungem la un pesimism absurd şi să neglijăm capabilităţile ştiinţei. Ce trebuie să facem e să o privim mai aproape de ceea ce este şi să ne învăţăm copiii că nu orice problemă are o soluţie de care ne putem folosi sau la care putem ajunge.
Cu cât timpul trece problemele cu care ne confruntăm sunt tot mai complicate iar efortul pe care trebuie să-l depunem pentru a le rezolva este tot mai mare. Generaţiile care vin o să fie nevoite să rezolve probleme mult mai complicate decât au avut de rezolvat generaţiile trecute
Trebuie să ieşim de sub umbrela lui Laplace. Viitorul nu poate fi prezis şi cu atât mai mult controlat. Teoriile conspiraţiei (Guvern Mondial, Illuminati, Skull and Bones, Grupul Bilderberg, etc.) sunt precum miturile străbunilor în faţa tunetului sau fulgerului sau cine ştie cărui fenomen pe care nu-l înţelegeau, explicaţii facile şi lipsite de orice bază ştiinţifică.
Nu poţi să prezici ce face soluţia a trei ecuaţii amărâte dar poţi conduce o lume întreagă. Să fim serioşi. Şi asta fără să vorbim despre psihologia umană.
duminică, 9 octombrie 2011
Termodinamica noastră de zi cu zi
―A theory is the more impressive, the greater the simplicity of its premises is, the more different kinds of things it relates, and the more extended is its area of applicability. Therefore the deep impression that classical thermodynamics made upon me. It is the only physical theory of universal content that, within the framework of applicability of its basic concepts, it will never be overthrown - Albert Einstein, ―Autobiographical Note, 1949
―An orthodox economist … would say that what goes into the economic process represents valuable natural resources and what is thrown out of it is valueless waste. But this qualitative difference is confirmed, albeit in different terms, by a particular (and peculiar) branch of physics known as thermodynamics. From the viewpoint of thermodynamics, matter-energy enters the economic process in a state of low entropy and comes out of it in a state of high entropy. - Nicholas Georgescu - Roegen, ―The Entropy Law and the Economic Process, 1971
O scurtă poveste despre termodinamică, complexitate, societate, economie şi colaps.
Principiile termodinamicii ne spun că într-un sistem închis entropia creşte (ordinea scade). Pământul nu este un sistem închis, primeşte o imensă cantitate de energie de la Soare. Această energie a permis emergenţa vieţii, a naturii, a omului. Poza de mai jos ne spune câtă energie consumăm pe secundă, pe gram pentru a menţine lucrurile în mişcare aşa cum sunt.
Pentru a păstra entropia jos (a păstra ordinea) este nevoie de energie sau informaţie. Nu dezvolt subiectul dar ştim toţi că lucrurile se degradează dacă nu sunt întreţinute şi că ştiinţa (informaţia) ne face mai eficienţi, pentru a păstra lucrurile în ordine avem nevoie de mai puţină energie folosită mai eficient prin transmiterea informaţiei.
Cum producţia de energi este constantă cam din 2006 păstrarea complexităţii societăţii s-a făcut în ultima vreme prin creşterea accesului la informaţie. Explozia mijloacelor mobile, viteza de transmitere, a făcut ca entropia să nu crească. Dar, aici intră un factor psihologic în joc, populaţia nu mai poate discerne între informaţia de valoare şi cea fără valoare. Să exemplificăm.
Moartea lui Steve Jobs a avut o mediatizare imensă, ideea că ar fi posibilă depăşirea vitezei luminii a stârnit nişte discuţii între nişte ciudaţi. Posibilitatea depăşirii vitezei luminii pur şi simplu atacă un subiect precum cauzalitatea, chiar bazele gândirii logice. Pentru media mainstream e un subiect minor. Ca şi pentru majoritatea populaţiei. Deşi avem acces la o fenomenală cantitate de informaţie nu avem capacitatea de a discerne informaţia semnificativă de "zgomotul informaţional".
Legile termodinamicii ne spun că echilibrul unui sistem este atins atunci când orice stare a sistemului are aceeaşi probabilitate, când entropia e maximă. Diversitatea presupune consum de energie. Dezvoltarea agriculturii s-a bazat pe energia înglobată în cereale, a condus la scris, structuri ierarhice ale societăţii, o creştere a complexităţii faţă de societatea de culegători - vânători.
Toate societăţile care s-au prăbuşit (Ur, Imperiul Roman de Vest, Maya, Insula Paştelui, etc.) şi despre care discută Tainter erau bazate pe energia solară stocată în plante.
Prin creşterea cantităţii de informaţie de-a lungul secolelor Imperiul Britanic a evitat colapsul transformând economia bazată pe energie solară într-o economie bazată pe cărbune. Energia disponibilă a crescut şi cu ea complexitatea societăţii. A avut loc revoluţia industrială, informaţia şi-a mărit enorm viteza prin generalizarea educaţiei primare (scris şi citit), societatea s-a stratificat încă o dată. S-a trecut de la o viziune religioasă asupra lumii la una bazată pe clase sociale.
Din nou, accesul la energie abundentă şi informaţie au condus la începutul secolului XX la trecerea societăţii de la o societate bazată pe energia din cărbune la una bazată pe energia stocată în petrol (gazele naturale sunt la pachet). A apărut radioul, accesul la educaţie şi informaţie a crescut De la societatea bazată pe clase sociale s-a trecut la statele naţionale. Tot ea a condus la revoluţia verde care ne permite hrănirea celor aproape 7 miliarde de cetăţeni.
După cel de-al doilea război mondial s-a trecut la o societate bazată pe energie electrică, a apărut televiziunea, accesul la informaţie a devenit şi mai facil. Societatea s-a complicat şi stratificat încă o dată. Au apărut factorii care depăşesc statele naţionale, UE e un exemplu, multinaţionalele, etc. Peste toate a apărut Internetul. Lumea a devenit un sat mare. Consumul de energie pe persoană nu a mai crescut din 1979.
Cam aici suntem. Ca să menţinem societatea complexă în care trăim avem nevoie de cantităţi enorme de energie şi de creşterea informaţiei disponibile precum şi accesul facil la acestea.
O minte umană nu poate înţelege complexitatea societăţii, aceasta se transformă în ceva nou, de asta nu se poate previziona aproape nimic, ideologiile sunt depăşite, falşii profeţi abundă. Nu mai putem creşte producţia de energie per capita iar omul obişnuit este depăşit de cantitatea de informaţie la care are acces.
Despre posibilele ieşiri din situaţia actuală în alt episod. Până atunci legaţi-vă centurile de siguranţă.
PS Ce zici Bogdane?
―An orthodox economist … would say that what goes into the economic process represents valuable natural resources and what is thrown out of it is valueless waste. But this qualitative difference is confirmed, albeit in different terms, by a particular (and peculiar) branch of physics known as thermodynamics. From the viewpoint of thermodynamics, matter-energy enters the economic process in a state of low entropy and comes out of it in a state of high entropy. - Nicholas Georgescu - Roegen, ―The Entropy Law and the Economic Process, 1971
O scurtă poveste despre termodinamică, complexitate, societate, economie şi colaps.
Principiile termodinamicii ne spun că într-un sistem închis entropia creşte (ordinea scade). Pământul nu este un sistem închis, primeşte o imensă cantitate de energie de la Soare. Această energie a permis emergenţa vieţii, a naturii, a omului. Poza de mai jos ne spune câtă energie consumăm pe secundă, pe gram pentru a menţine lucrurile în mişcare aşa cum sunt.
Pentru a păstra entropia jos (a păstra ordinea) este nevoie de energie sau informaţie. Nu dezvolt subiectul dar ştim toţi că lucrurile se degradează dacă nu sunt întreţinute şi că ştiinţa (informaţia) ne face mai eficienţi, pentru a păstra lucrurile în ordine avem nevoie de mai puţină energie folosită mai eficient prin transmiterea informaţiei.
Cum producţia de energi este constantă cam din 2006 păstrarea complexităţii societăţii s-a făcut în ultima vreme prin creşterea accesului la informaţie. Explozia mijloacelor mobile, viteza de transmitere, a făcut ca entropia să nu crească. Dar, aici intră un factor psihologic în joc, populaţia nu mai poate discerne între informaţia de valoare şi cea fără valoare. Să exemplificăm.
Moartea lui Steve Jobs a avut o mediatizare imensă, ideea că ar fi posibilă depăşirea vitezei luminii a stârnit nişte discuţii între nişte ciudaţi. Posibilitatea depăşirii vitezei luminii pur şi simplu atacă un subiect precum cauzalitatea, chiar bazele gândirii logice. Pentru media mainstream e un subiect minor. Ca şi pentru majoritatea populaţiei. Deşi avem acces la o fenomenală cantitate de informaţie nu avem capacitatea de a discerne informaţia semnificativă de "zgomotul informaţional".
Legile termodinamicii ne spun că echilibrul unui sistem este atins atunci când orice stare a sistemului are aceeaşi probabilitate, când entropia e maximă. Diversitatea presupune consum de energie. Dezvoltarea agriculturii s-a bazat pe energia înglobată în cereale, a condus la scris, structuri ierarhice ale societăţii, o creştere a complexităţii faţă de societatea de culegători - vânători.
Toate societăţile care s-au prăbuşit (Ur, Imperiul Roman de Vest, Maya, Insula Paştelui, etc.) şi despre care discută Tainter erau bazate pe energia solară stocată în plante.
Prin creşterea cantităţii de informaţie de-a lungul secolelor Imperiul Britanic a evitat colapsul transformând economia bazată pe energie solară într-o economie bazată pe cărbune. Energia disponibilă a crescut şi cu ea complexitatea societăţii. A avut loc revoluţia industrială, informaţia şi-a mărit enorm viteza prin generalizarea educaţiei primare (scris şi citit), societatea s-a stratificat încă o dată. S-a trecut de la o viziune religioasă asupra lumii la una bazată pe clase sociale.
Din nou, accesul la energie abundentă şi informaţie au condus la începutul secolului XX la trecerea societăţii de la o societate bazată pe energia din cărbune la una bazată pe energia stocată în petrol (gazele naturale sunt la pachet). A apărut radioul, accesul la educaţie şi informaţie a crescut De la societatea bazată pe clase sociale s-a trecut la statele naţionale. Tot ea a condus la revoluţia verde care ne permite hrănirea celor aproape 7 miliarde de cetăţeni.
După cel de-al doilea război mondial s-a trecut la o societate bazată pe energie electrică, a apărut televiziunea, accesul la informaţie a devenit şi mai facil. Societatea s-a complicat şi stratificat încă o dată. Au apărut factorii care depăşesc statele naţionale, UE e un exemplu, multinaţionalele, etc. Peste toate a apărut Internetul. Lumea a devenit un sat mare. Consumul de energie pe persoană nu a mai crescut din 1979.
Cam aici suntem. Ca să menţinem societatea complexă în care trăim avem nevoie de cantităţi enorme de energie şi de creşterea informaţiei disponibile precum şi accesul facil la acestea.
O minte umană nu poate înţelege complexitatea societăţii, aceasta se transformă în ceva nou, de asta nu se poate previziona aproape nimic, ideologiile sunt depăşite, falşii profeţi abundă. Nu mai putem creşte producţia de energie per capita iar omul obişnuit este depăşit de cantitatea de informaţie la care are acces.
Despre posibilele ieşiri din situaţia actuală în alt episod. Până atunci legaţi-vă centurile de siguranţă.
PS Ce zici Bogdane?
sâmbătă, 8 octombrie 2011
Să mergem cu modernizarea până la capăt
"Ora 12:00, prânz. Loc: Berceni. Intersecție Bdul Văcărești cu Bulevardul Tineretului, exact la rond, unde au fost înălțați niște zgârie- nori falimentari- Asmita Gardens-. Tocmai la intrarea în rond, frânâ maximă pentru ca taximetristul să nu intre în mașina din față care la rândul ei a frânat în același stil pentru a evita o altă mașină. Frână în lanț. Înaintând în trafic, am văzut și motivul frânei: Un bărbat lovea cu bestialitate un cuplu tânăr în timp ce pipitza ce era cu bărbatul urmărea scena afară din mașina trasă pe dreapta cu usile larg deschise. Mi-a atras atenția rânjetul dominant pe figura ei scheletică. Bărbatul i-a tras o serie de pumnii în cap și în ochii tânărului, care a reușit la un moment dat să fugă printre mașinile în viteză, cu ochii vineți și plin de sânge. În timp ce îi căra pumni prietenului, fata a sărit în ajutorul lui, să îl împiedice pe nemernic să nu mai lovească. Pentru că tânărul a reușit să scape, bărbatul a început să aplice același tratament fetei. Am văzut cum fata a primit o serie de pumni în față, cu o foarte mare brutalitate. Scena a durat câteva minute, timp în care nimeni din trafic nu a intervenit, toți asistau cum tânărul și tânăra primeau pumnii pe secundă în mijlocul mașinilor care încercau să circulau. Scenă de teatru?? Încremenită, in timp ce sunam la 112 mă uitam cum alții șoferi asistau RÂZÂND. Erau alte două-trei mașini trase pe dreapta și persoane care urmăreau scena cu interes.
”-112 sun. Trage pe dreapta,
-nu am cum să trag pe dreapta, înseamnă să lovim alte mașini
-buna ziua, vă rog o mașină de poliție urgent pe Bd. Văcărești în rond, un bărbat bate cu bestialitate doi tineri,
-stai,stai stai… cine sunt oamenii?
- doamnă de unde să știu eu, faceti-mi legatura la poliție sector 4 să trimită de urgență o mașină în zona Văcărești, exact la rond, colț cu Tineretului
- doamnă da tu crezi că eu am timp de așa ceva? Tu stii câte cazuri am eu?
Un astfel de răspuns m-a scos din minți, si fara sa vreau am inceput sa urlu la ea
-UN TÂNĂR ȘI O TÂNĂRĂ, SUNT BĂTUȚI CU BESTIALITATE ÎN MIJLOCUL BULEVARDULUI, PRINTRE MAȘINI. BULEVARDUL VĂCĂREȘTI LA ROND. ESTE NEVOIE DE POLIȚIE. O MAȘINĂ DE POLIȚIE TRIMITE AUZI???
-unde e asta, pe Bdul Vacaresti? Chiar pe Bdul Vacaresti?unde se intampla incidentul?
-BDUL VACARESTI DOAMNA INȚELEGI??? BDUL VACARESTI LA ROND. EXISTĂ DOAR UN ROND PE VĂCĂREȘTI, LA INTERSECȚIE CU TINERETULUI. DE CATE ORI TREBUIE SA ITI REPET??? SECTORUL 4. LEGĂTURĂ POLIȚIE SECTOR 4, SECȚIA 15 SAU 14.
Taximetristul mă roagă să ii dau telefonul si repetă si el ideea, însă calm
-Doamna pe Văcărești, ce e asa greu, bdul Vacaresti e unul singur, chiar la rond, la interesectie cu Tineretului. Exact unde a fost o benzinărie LUK OIL și acum are stație RATB…133
Doamna ii face legatura la SMURD:
-E mort omu?
-Doamna nu e mort, dar dacă mai stam mult poate il omoară, AM CERUT MAȘINA DE POLIȚIE CA SĂ IL OPREASCĂ CINEVA
I se face legatura la politie. Dupa ce taximetristul ii spune ce se intamplă, acelasi taximetrist ridica vocea. Din raspunsuri, nu este greu de înțeles ce a fost întrebat:
”- cum de ce am sunat domnule? Nu ești poliție? Nu e de datoria noastră să sunăm să vă semnalăm să interveniți în astfel de scene? Da unde vreți să sunăm? V-am repetat că un bărbat îl bate cu bestialitate pe un tânăr și pe o tânără, pe Vacaresti, la rond, printe mașini. Daca vine cineva cu viteza, îi lovește în plin. Cum si ce să faceți dvs? Sa interveniti! Nu e de datoria dvs să interveniți? Nu sunteti politia? Credeam că am sunat la politie. Nu sunteti politia, nu am sunat la 112? Chiar nu mai există poliție să își faca treaba în țara asta?nu, nu e mort. cum ce vreau? Să trimiteți o mașină până nu îl omoară acolo. Sau dvs interveniti numai dupa ce omul a murit? BVD-UL VĂCĂREȘTI COLȚ CU TINERETULUI!!! Cum, cine sunt eu? Eu sunt un taximetrist si asta este numarul unei cliente. Noi am trecut pe langa incident…..in timp ce dvs puneti aceeași întrebare că de ce am sunat, omul ala primeste pumnii in fața și e plin de sânge și el și doamna cu care e…..noi sunăm să vă semnalăm ceva, și tot dvs vă roțâiți la mine că de ce am sunat. …
După câteva minute bune se aude de departe o sirena" - întâmplarea e relatată aici.
Din moment ce Statul, cel care conform contractului social, Igaş, roagă pe cineva să-ţi explice ce e ăla contract social, e singurul utilizator îndreptăţit al violenţei, nu mai e capabil să-şi respecte partea lui, să apere populaţia, să asigure legea şi ordinea (Igaş, nu e vorba de serial) propun câteva reguli noi.
- desfiinţarea în totalitate a Poliţiei şi Jandarmeriei;
- liberalizarea vânzării de armament uşor;
- reducerea taxelor şi impozitelor în consecinţă;
- dacă o comunitate vrea să-şi facă Poliţie e treaba ei, nu a Statului centralizat, acesta neavând dreptul să-şi dea cu părerea despre necesităţile comunităţilor.
Guvernului central trebuie să i se restrângă dreptul de a acţiona în forţă, acţiunile violente ale Statului centralizat să se restrângă la cazurile de război.
Cred că sunt în spiritul modernizării Statului şi a reducerilor bugetare.
”-112 sun. Trage pe dreapta,
-nu am cum să trag pe dreapta, înseamnă să lovim alte mașini
-buna ziua, vă rog o mașină de poliție urgent pe Bd. Văcărești în rond, un bărbat bate cu bestialitate doi tineri,
-stai,stai stai… cine sunt oamenii?
- doamnă de unde să știu eu, faceti-mi legatura la poliție sector 4 să trimită de urgență o mașină în zona Văcărești, exact la rond, colț cu Tineretului
- doamnă da tu crezi că eu am timp de așa ceva? Tu stii câte cazuri am eu?
Un astfel de răspuns m-a scos din minți, si fara sa vreau am inceput sa urlu la ea
-UN TÂNĂR ȘI O TÂNĂRĂ, SUNT BĂTUȚI CU BESTIALITATE ÎN MIJLOCUL BULEVARDULUI, PRINTRE MAȘINI. BULEVARDUL VĂCĂREȘTI LA ROND. ESTE NEVOIE DE POLIȚIE. O MAȘINĂ DE POLIȚIE TRIMITE AUZI???
-unde e asta, pe Bdul Vacaresti? Chiar pe Bdul Vacaresti?unde se intampla incidentul?
-BDUL VACARESTI DOAMNA INȚELEGI??? BDUL VACARESTI LA ROND. EXISTĂ DOAR UN ROND PE VĂCĂREȘTI, LA INTERSECȚIE CU TINERETULUI. DE CATE ORI TREBUIE SA ITI REPET??? SECTORUL 4. LEGĂTURĂ POLIȚIE SECTOR 4, SECȚIA 15 SAU 14.
Taximetristul mă roagă să ii dau telefonul si repetă si el ideea, însă calm
-Doamna pe Văcărești, ce e asa greu, bdul Vacaresti e unul singur, chiar la rond, la interesectie cu Tineretului. Exact unde a fost o benzinărie LUK OIL și acum are stație RATB…133
Doamna ii face legatura la SMURD:
-E mort omu?
-Doamna nu e mort, dar dacă mai stam mult poate il omoară, AM CERUT MAȘINA DE POLIȚIE CA SĂ IL OPREASCĂ CINEVA
I se face legatura la politie. Dupa ce taximetristul ii spune ce se intamplă, acelasi taximetrist ridica vocea. Din raspunsuri, nu este greu de înțeles ce a fost întrebat:
”- cum de ce am sunat domnule? Nu ești poliție? Nu e de datoria noastră să sunăm să vă semnalăm să interveniți în astfel de scene? Da unde vreți să sunăm? V-am repetat că un bărbat îl bate cu bestialitate pe un tânăr și pe o tânără, pe Vacaresti, la rond, printe mașini. Daca vine cineva cu viteza, îi lovește în plin. Cum si ce să faceți dvs? Sa interveniti! Nu e de datoria dvs să interveniți? Nu sunteti politia? Credeam că am sunat la politie. Nu sunteti politia, nu am sunat la 112? Chiar nu mai există poliție să își faca treaba în țara asta?nu, nu e mort. cum ce vreau? Să trimiteți o mașină până nu îl omoară acolo. Sau dvs interveniti numai dupa ce omul a murit? BVD-UL VĂCĂREȘTI COLȚ CU TINERETULUI!!! Cum, cine sunt eu? Eu sunt un taximetrist si asta este numarul unei cliente. Noi am trecut pe langa incident…..in timp ce dvs puneti aceeași întrebare că de ce am sunat, omul ala primeste pumnii in fața și e plin de sânge și el și doamna cu care e…..noi sunăm să vă semnalăm ceva, și tot dvs vă roțâiți la mine că de ce am sunat. …
După câteva minute bune se aude de departe o sirena" - întâmplarea e relatată aici.
Din moment ce Statul, cel care conform contractului social, Igaş, roagă pe cineva să-ţi explice ce e ăla contract social, e singurul utilizator îndreptăţit al violenţei, nu mai e capabil să-şi respecte partea lui, să apere populaţia, să asigure legea şi ordinea (Igaş, nu e vorba de serial) propun câteva reguli noi.
- desfiinţarea în totalitate a Poliţiei şi Jandarmeriei;
- liberalizarea vânzării de armament uşor;
- reducerea taxelor şi impozitelor în consecinţă;
- dacă o comunitate vrea să-şi facă Poliţie e treaba ei, nu a Statului centralizat, acesta neavând dreptul să-şi dea cu părerea despre necesităţile comunităţilor.
Guvernului central trebuie să i se restrângă dreptul de a acţiona în forţă, acţiunile violente ale Statului centralizat să se restrângă la cazurile de război.
Cred că sunt în spiritul modernizării Statului şi a reducerilor bugetare.
vineri, 7 octombrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
