Când complexitatea începe să scârţâie

În postul anterior am pus o imagine cu consumul energetic per capita, care a avut un maxim în 1979, dar mai important decât acest maxim este faptul cî în aceeaşi perioadă EROEI a scăzut.

EROEI - este practic randamentul energetic, este raportul energiei obţinute împărţit la energia investită. Aveţi de aici EROEI pentru petrol şi gaz. Scăderea e evidentă.



Ce înseamnă asta? Că pentru a obţine aceeaşi cantitate de energie per capita noi am folosit mai multă energie decât în 1979, adică, de fapt, ne-a rămas mai puţină energie per capita pentru a o folosi în alte scopuri decât obţinerea de energie.

Orice nouă dezvoltare tehnologică, tehnologie nouă care aduce pe piaţă diferite tipuri de petrol cum e cel din nisipurile din Canada conduce la scăderea globală a EROEI.

Biocombustibilul, panourile solare, centralele eoliene, gazeificarea cărbunelui, toate aceste forme de a obţine energie au un EROEI care oscilează între 1 şi 15. Şi de aici o creştere generalizată a preţurilor la energie. Plus că Statul, oricare ar fi el, subvenţionează noile tehnologii. Încă o creştere a preţurilor.




Ce se întâmplă? Pentru a obţine energie din resurse cu un EROEI scăzut este nevoie, pe lângă energie, de capital şi timp. Reacţiile producătorilor de energie la preţurile de pe piaţă sunt lente, investiţiile cer capital din ce în ce mai mare iar fluctuaţiile transformă investiţiile rentabile în investiţii nerentabile în perioade foarte scurte de timp. Investiţiile în extragerea de energie sunt o afacere riscantă.

Un alt punct care începe să devină o problemă globală este înmulţirea "lebedelor negre". Extragerea de energie este una din cele mai complexe acţiuni făcute de om. Cu cât EROEI este mai mic cu atât demersul este mai complex. Şi riscurile mai mari. Accidentul de la Fukushima şi deversarea de petrol din Golful Mexic sunt doar două exemple, asemenea accidente nu sunt întâmplătoare, sunt consecinţa complexităţii. Evitarea unor asemenea fenomene se face cu costuri imense, costuri care ridică preţul la energie.

Toată această industrie se bazează în principiu pe petrol. Când mă refer la industria extragerii de energie mă refer incluzând şi agricultura. Agricultura extrage energia, de un tip special, necesară existenţei societăţii. Şi este o industrie energo - intensivă.

Aveţi de aici poza cu preţul şi producţia de petrol.



În Europa, unde se taxează enorm, fluctuaţiile de preţ sunt mici dar în US economia resimte preţul mare şi stagnează. Consumul scade ca şi investiţiile şi preţul scade. Şi ciclul reîncepe. Cu preţul jos se renunţă la investiţii, dacă nu sunt subvenţionate de Stat, dar începe să crească consumul, preţul creşte, investiţiile devin rentabile şi banii investiţi se duc în preţul combustibilului, preţul creşte iar şi economia gâfâie şi se opreşte şi preţul se prăbuşeşte iar, suntem la al doilea astfel de pas, investiţiile se opresc, banii practic se pierd, preţul scade şi procesul se reia. Doar că fiecare ciclu înseamnă o nouă criză economică.

Subvenţionarea agriculturii, a energiilor verzi sau alternative sunt încercări financiare de a păstra complexitatea socială actuală, preţul fiind chiar creşterea complexităţii (aprobări, granturi, conferinţe, fonduri europene, certificate verzi, acordul de la Kyoto, etc.) şi implicit a consumului energetic.

Consumăm din ce în ce mai multă energie ca să stăm pe loc. Rezolvarea nu este asta, trebuie schimbat modul de gândire. Iar morţii din Somalia, care nu sunt o ştire, sau "primăvara arabă" sunt consecinţe ale complexităţii sistemului care începe să se destrame.

Mai bine, mai clar şi mai pe larg vorbeşte Ugo Bardi. Complexitatea societăţii noastre începe să scârţâie. Politicienii fie sunt surzi, fie se fac.