Viaţa şi epoca Preşedintelui Richard Nixon

Titlul este o parafrază a titlului filmului "Viaţa şi epoca judecătorului Roy Bean", personaj real şi atât de diferit în film faţă de realitate, Paul Newman face un rol genial. E făcut în 72, în plină epocă Nixon.



Lumea şi-l aduce aminte pe Richard Nixon ca fiind singurul Preşedinte american care şi-a dat demisia, îşi aduce aminte doar de afacerea Watergate, de premiul Pulitzer luat de Bob Woodward şi Carl Bernstein, poveste descrisă, romanţat bineînţeles, în "Toţi oamenii Preşedintelui".



Preşedintele Richard Nixon a avut cea mai mare influenţă asupra lumii dintre toţi preşedinţii americani de după război, la concurenţă cu Ronald Reagan. Să încercăm să dovedim această aserţiune. Pentru asta trebuie să facem, ca de obicei, niţică istorie.

Compensaţiile cerute Germaniei după Primul Război Mondial au condus la hiperinflaţia din Germania, căderea Republicii de la Weimar şi ascensiunea lui Hitler. După cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a evita repetarea istoriei, chiar înainte de sfârşitul războiului câştigătorii războiului, mai puţin URSS, au semnat acordul de la Bretton Woods.

Atunci au apărut FMI şi Banca Mondială, dar, mai important, un sistem monetar internaţional. Ratele de schimb între diferitele monede erau fixe în limita a 1%, şi, mai important, dolarul a devenit moneda "de referinţă", sau de rezervă, dolarul era convertibil în aur la o rată de 35 de dolari uncia, posesorii de dolari puteau să ceară aur în schimbul dolarilor.

Totul a fost frumos până când cealaltă parte a câştigătorilor războiului, URSS şi aliaţii, au dorit să-şi extindă aria de influenţă. Punctul central a fost războiul din Vietnam.

"Containment doctrine" a fost răspunsul SUA dat politicii expansioniste a URSS. Preşedintele Johnson, urmaşul lui Kennedy şi predecesorul lui Nixon a escaladat implicarea US în război folosindu-se de containment doctrine. Dar, ca orice război, şi războiul din Vietnam a cerut sume enorme de bani. Cei care cred că libertatea se obţine uşor să privească filmul, pentru cine s-au bătut americanii atunci? Cu curaj.



Deficitul bugetar al US a crescut. Preşedintele Johnson, ales ca urmaş al lui Kennedy, a pus în practică "Războiul împotriva sărăciei", "food-stamp". Medicaid, Medicare. La acestea se adaugă cheltuielile pentru programul Apollo.

Simultan cu războiul din Vietnam a avut loc şi peak-oil pentru US, undeva între 1965 şi 1970, vârful producţiei de petrol. Era începutul importurilor petroliere pentru US.

Pe plan extern Razboiul de 6 zile între Israel şi ţările arabe, acestea din urmă sprijinite de URSS, puneau presiune asupra surselor de petrol americane.

Cam aceasta era atmosfera intrării în scenă ca preşedinte a lui Richard Nixon la începutul anului 1969 din partea Partidului Republican, prima campanie prezidenţială o pierduse în 1960 în faţa lui Kennedy.

Influenţat de Henry Kissinger, primul lucru pe care l-a făcut a fost să încerce o apropiere de blocul comunist. Aici intră şi Ceauşescu în ecuaţie. O altă poveste, deşi ne influenţează mult e un subiect minor.



Pe plan extern a detensionat relaţiile cu comuniştii, vizite în China şi Rusia, şi a retras trupele din Vietnam, în 1973 rămăseseră doar voluntari. În 1975, după demisia lui Nixon, US au pierdut războiul. Pierderea războiului a avut o influenţă majoră asupra Americii, urmele acestei traume se manifestă şi azi.

Mult mai dramatice, pentru întreaga lume, au fost măsurile economice pe care le-a luat Nixon.

O explicaţie a situaţiei economice a US înainte de venirea lui Nixon găsiţi aici, iar aici e o scurtă istorie a evoluţiei economiei americane după război.



Deficitul comercial, imaginea de mai sus, deficitul bugetar, inflaţia şi lipsa de încredere în Guvernul US au condus la cererea schimbării rezervelor Elveţiei şi, mai ales, Franţei de dolari în aur. La sfârşitul anului 1970 dolarul mai era acoperit doar 22% în aur, la începutul anului era 55%. Germania, de frica inflanţiei, a părăsit sistemul Bretton Woods urmată de Elveţia. În 15 august 1971, Nixon a anunţat sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur şi, implicit, sfârşitul tratatului de la Bretton Woods. Monedele fluctuau liber unele faţă de altele.



Dar acţiunile lui Nixon nu s-au limitat la eliminarea aurului şi la eliberarea imprimantelor. Pentru că dolarul a rămas moneda de rezervă. Şi ne întoarcem la peak oil.



În 1973 Preşedintele Nixon, aflat la cel da-al doilea mandat, l-a convins pe Regele Faisal al Arabiei Saudite să pretindă doar dolari pentru petrolul exportat, iar dolarii obţinuţi să fie investiţi în datoriile Guvernului Statelor Unite, US se obligau să apere Arabia Saudită. Până în 1975 toţi membri OPEC aderaseră la folosirea dolarului ca monedă unică în comerţul cu petrol.

Ca un fapt, nu tocmai divers, în 1972 apăruse "Limits to Growth", o viziune cataclismică asupra lumii bazată pe terminarea resurselor, de la petrol la apă. S-ar putea ca pe lângă viziunea cataclismică să fie si reală, altă poveste.

Cert este că dolarul era acoperit de comerţul cu petrol şi sprijinit de armata americană. De aici numele petrodolari. Statele Unite erau, practic, posesorii întregului petrol mondial, dolarii tipăriţi, fără acoperire în nimic, cumpărau energia necesară mersului lumii înainte.

Prin intermediul dolarului lumea trecea de la stabilitatea aurului la efemeritatea energiei.

Mai rămân de spus ultimele cuvinte ale lui Nixon din poziţia de Preşedinte.



Sistemul pus la cale de Nixon la începutul anilor 70 a rezistat mai mult decât Bretton Woods. Acum începe să se destrame.

PS Nu contează ce ştii, doar ce poţi dovedi. Cred că am fost destul de convingător asupra influenţei lui Nixon asupra lumii.